Foto: https://www.echr.coe.int

Primul reclamant este o companie înregistrată în Moldova, iar al doilea reclamant este Iurie Nastas, născut în 1971.

La data de 29 iulie 2012 compania privată, Publika TV, a difuzat o emisiune în care primul reclamant era acuzat de declarații false date în fața instanței de judecată, iar al doilea reclamant era acuzat de trafic de influență. Pe pagina internet a televiziunii a fost plasat un material cu conținut identic.

La data de 15 august 2012 reclamanții au cerut de la Publika TV să dezmintă materialul publicat și să plătească compensații. La data de 20 septembrie 2012 ei au depus o acțiune împotriva Publika TV, specificând informațiile pe care le considerau ca defăimătoare și au plătit 100 lei cu titlu de taxă de stat.

La data de 28 septembrie 2012 judecătoria Buiucani a refuzat să examineze cauza, constatând că reclamanții au omis să indice expresiile pe care le considerau ca defăimătoare. Mai mult decât atât, ei au omis să plătească taxa de stat în mărime de 3% din valoarea prejudiciului solicitat. Instanța a acordat termen reclamanților pentru a remedia deficiențele.

La data de 09 octombrie 2012 reclamanții au expediat în adresa instanței o adresare prin care au cerut examinarea cauzei, repetând descrierea frazelor pe care le considerau ca defăimătoare, invocând că din moment ce nu au cerut despăgubiri, ei nu trebuiau să plătească taxe de stat suplimentare. Adresarea reclamanților a ajuns la judecătorie pe data de 10 octombrie 2012.

La data de 09 octombrie 2012 judecătoria Buiucani a lăsat fără examinare acțiunea reclamanților, deoarece ei au omis să urmeze indicațiile instanței din 28 septembrie 2012.

Reclamanții au declarat recurs, invocând că primul reclamant a primit cu întârziere decizia instanței din 28 septembrie 2012 și că al doilea reclamant nu a primit-o deloc.

La data de 05 decembrie 2012 Curtea de Apel Chișinău a respins recursul ca nefundat, soluția fiind definitivă.

După comunicarea cererii Guvernului respondent, agentul guvernamental a cerut redeschiderea procedurilor, constatarea încălcării Articolului 6 § 1 din Convenție, casarea deciziilor din 28 septembrie 2012 și 05 decembrie 2012, și, dacă este necesar acordarea satisfacției echitabile reclamanților, prin aplicarea directă a Articolului 41 din Convenție.

La data de 28 martie 2018 Curtea Supremă de Justiție a casat ambele decizii menționate mai sus și a constatat încălcarea drepturilor reclamanților prevăzute de Articolul 6 § 1 din Convenție și a trimis cauza la rejudecare în prima instanță. Ea a constatat că instanțele inferioare eronat au cerut ca reclamanții să plătească taxa de 3% din compensațiile cerute, în condițiile în care reclamanții nu au cerut aceste compensații. În ceea ce privește solicitarea de a acorda despăgubiri în temeiul Articolului 41 din Convenție, instanța a decis că este de competența agentului guvernamental, cu acordul Guvernului, să negocieze o tranzacție cu reclamanții.

În fața Curții, reclamanții s-au plâns de încălcarea dreptului de acces la instanță, pe motivul refuzului de a examina acțiunea acestora.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea Articolului 6 § 1 din Convenție, notând că Curtea Supremă, revizuind soluțiile judiciare din 09 octombrie și 05 decembrie 2012, a constatat violarea Articolului 6 § 1 din Convenție având în vedere că reclamanților li s-a cerut să plătească taxe de stat, care nu au fost prevăzute de lege. Ea nu a avut motive să nu fie de acord cu analiza Curții Supreme.

De asemenea, Curtea a concluzionat că reclamanții nu au pierdut calitatea de victimă, or soluția oferită de decizia Curții Supreme nu a fost un remediu suficient. Ea a considerat, că deși poziția procedurală a reclamanților fost restabilită, majoritatea motivelor pentru a continua procedurile inițiale au dispărut, deoarece informația este un “produs perisabil” (Observer and Guardian v. the United Kingdom, 26 November 1991, § 60, OOO Flavus and Others v. Russia, nos. 12468/15 and 2 others, § 39). Prin refuzul de a examina acțiunea, instanțele au lipsit reclamanții de oportunitatea a dezmințire în timp util de către televiziunea pârâtă a declarațiilor respective. Indiferent dacă a avut sau nu acțiunea vreo șansă de succes, refuzul de a o examina a însemnat că ei nu pot cere dezmințirea informațiilor pretins defăimătoare imediat după răspândirea lor.

Curtea a acordat reclamanților 1,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1,500 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

În fața Curții reclamanții au fost reprezentați de I. Soțchi, avocat din Chișinău.