Foto: https://www.echr.coe.int

 

Reclamantul este Felix Guţu, este născut în 1966, din Chişinău.

Cauza vizează concedierea reclamantului urmare a procedurilor penale iniţiate împotriva acestuia pentru delapidare. El s-a plâns că a fost încălcat principiul prezumpţiei nevinovăţiei.

La data de 26 august 2003 procuratura a iniţiat proceduri penale împotriva reclamantului, acesta fiind suspectat de delapidare de fonduri de la o companie de stat M.

La data de 02 decembrie 2006 procuratura a decis încetarea procedurilor penale; investigația stabilind că reclamantul, pentru a primi rambursare neconformă de la angajator a prezentat un cont de cheltuieli cu o chitanță falsă de la un hotel, pe când el ar fi plătit doar jumătate din suma indicată în cont. Procuratura a concluzionat că infracțiunea de delapidare nu a fost comisă, or reclamantul, imediat ce departamentul de contabilitate a respins solicitările sale, a cerut ca cheltuielile neconforme să fie deduse din salariul său. Mai mult decât atât, suma indicată în contul respectiv nu a depășit plafonul maxim la care reclamantul era îndreptățit potrivit reglementărilor privind acoperirea cheltuielilor de transport.

La data de 23 martie 2005 a fost anulată ordonanța privind încetarea urmăririi penale şi dispusă continuarea investigațiilor. La data de 20 mai 2005 procuratura a dispus încetarea procedurilor penale pe motivul că faptele imputate cădeau sub incidenţa Legii cu privire la amnistie din 16 iulie 2004.

La data de 18 august 2005 compania M. l-a concediat pe reclamant pentru furt, menţionând că procedurile penale au stabilit delapidare de fonduri. Reclamantul a contestat concedierea sa. El a invocat că nu există nici o hotărâre judecătorească care ar fi stabilit delapidare de fonduri. Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, notând că cu toate că reclamantul a returnat banii voluntar, el, prin acceptarea amnistiei în cazul său, a recunoscut în substanță că banii erau de la angajator şi că concedierea a fost legală.

Urmare a apelului reclamantului, Curtea de Apel a admis acţiunea, constatând încălcarea articolului 86 § 1 (j) din Codul muncii şi a dispus restabilirea reclamantului, plata salariului pentru absenţă forţată, etc.

Curtea Supremă de Justiţie a anulat decizia Curţii de Apel şi a menţinut hotărârea instanţei de fond.

Invocând Articolul 6 § 2, prezumpţia nevinovăţiei, din Convenţie, reclamantul a pretins că motivarea instanţelor civile a încălcat dreptul său a fi prezumat nevinovat.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 6 § 2, prezumpţia nevinovăţiei, din Convenţie.

Ea a reiterat că trebuie să se facă o distincţie fundamentală dintre o declaraţie precum că cineva este suspectat că ar fi comis o infracţiune şi o declaraţie judiciară explicită, în absenţa unei condamnări definitive, că persoana a comis infracţiunea respectivă. Reclamantul a fost concediat pentru comiterea unui furt „săvîrşit la locul de muncă a unei sustrageri din patrimoniul unităţii, stabilite prin hotărîre a instanţei de judecată sau a organului de competenţa căruia ţine aplicarea sancţiunilor administrative”. Simplul fapt că instanţele civile au confirmat acest temei de concediere, în pofida amnistierii ce a dus la încetarea procedurilor penale, a constituit o declaraţie explicită că el este vinovat de infracţiunea respectivă. Mai mult decât atât, Curtea Supremă de Justiţie a declarat, în lipsa unei baze legale, că cererea de amnistie este în esenţă o recunoaştere a vinovăţiei.

Curtea a luat în consideraţie că confirmarea de către instanţele civile a concedierii pentru furt şi limbajul utilizat, este incompatibil cu principiului prezumpţiei nevinovăţiei.

Curtea a acordat reclamantului suma de 3,600 Euro cu titlu de prejudiciu moral, 3,600 Euro cu titlu de prejudiciu material şi 45 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii reclamantul a fost reprezentat de I. Guzun, avocat din Chişinău.