Foto: https://www.echr.coe.int

3 septembrie 2019 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărâre în cauza Muhina c. Moldovei, cererea nr. 342/09, prin care a constatat că prin admiterea pretențiilor împotriva reclamantei, care au fost înaintate după expirarea termenului general de prescripție și după omisiunea de a veni cu explicații convingătoare de ce excepția din articolul 276 al Codului civil este aplicabilă, instanțele naționale au încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil. Totodată, Republica Moldova a fost obligată să achite reclamantei suma de 1.500 Euro cu titlu de prejudiciu moral.

Reclamanta Larisa Muhina, născută în anul 1989, a locuit într-o casă de tip social. În 1996, apartamentul său a fost serios deteriorat și s-a constatat că nu mai poate fi locuit. La o dată necunoscută, reclamanta a depus o acțiune în judecată împotriva autorităților publice, pentru a i se acorda un alt apartament. La 25 aprilie 2000, Judecătoria Botanica a admis acțiunea și a obligat Consiliul municipal Chișinău să-i acorde reclamantei un alt apartament. Însă, această hotărâre nu a fost executată mulți ani.

Începând cu 25 aprilie 2000, Larisa Muhina nu a achitat nicio factură pentru apartament, considerând că, din motiv că aceasta nu este locuibil, nu mai trebuie să suporte careva cheltuieli în această privință. Mai mult, ea  s-a plâns că nu a beneficiat de apă caldă, încălzire, servicii de reparație a blocului etc. mai mult timp.

La 11 ianuarie 2007, Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ (ÎMGFL) a depus o acțiune împotriva reclamantei, invocând neplata serviciilor comunale, și anume suma de 9.606 Lei. Suma a crescut substanțial, la 11.954 Lei, după ce s-a constatat că, în afară de reclamantă, în apartament mai locuiau alte două persoane.

Reclamanta a menționat în instanță că unele capete din acțiunea ÎMGFL urmau a fi respinse, pe motivul expirării termenului de trei ani de prescripție.

La 17 mai 2007, Judecătoria Buiucani a admis acțiunea ÎMGFL. Reclamanta a depus apel, iar la 28 noiembrie 2007, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea primei instanțe. Printr-o decizie finală, din 7 mai 2008, Curtea Supremă de Justiție a menținut soluțiile instanțelor inferioare.

Potrivit reclamantei, judecătorul S.M., care era în componența colegiului Curții Supreme de Justiție, nu a putut fi imparțial la examinarea cauzei sale, deoarece el a fost recuzat de către ea în cauza precedentă, în anul 2000.

În fața Curții, reclamanta a invocate violarea Articolului 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului – dreptul la un proces echitabil, deoarece instanțele naționale au acceptat să examineze acțiunea civilă în pofida expirării termenului de prescripție.

Curtea a notat că instanțele naționale au examinat acțiunea împotriva reclamantei referitor la niște pretenții care în mod normal erau prescrise, având în vedere expirarea termenului de prescripție de trei ani. Instanța de fond, unica care a reacționat la argumentul reclamantei privitor la termenul de prescripție, a constatat că termenul de prescripție nu era aplicabil grație prevederilor articolului 276 din Codul civil al Republicii Moldova (art. 276).

Ea a notat că art. 276 se referă la relația dintre persoana care administrează proprietatea unei alte persoane și persoana a cărei proprietate este administrată. Pe durata relației de administrare de această natură, termenul de prescripție nu se aplică în ceea ce privește proprietatea administrată. În speță, nu era disputat de părți că reclamanta nu era proprietarul apartamentului pe care îl închiria și proprietarul real era municipalitatea. Reclamanta, în acțiunea împotriva pârâtului la nivel național, era ÎMGFL 14. După cum reiese din denumire, aceasta este o întreprindere creată de municipalitate pentru a administra fondul locativ.

Este evident că art. 276 era să fie aplicabil direct în relația dintre municipalitate, în calitate de proprietare a fondului locativ, și ÎMGFL 14, care administrează o parte din acest fond. Totuși, Curtea nu a văzut cum aceste prevederi sunt relevante relației dintre ÎMGFL 14 și chiriaș administrat de această entitate în interesele municipalității. Reclamanta este chiriașul apartamentului său. Ea nu este proprietarul acesteia și astfel nu putea mandata ÎMGFL 14 să administreze acest apartament. Nu este nimic ce ar sugera că ÎMGFL 14 și reclamanta au încheiat vreun acord pentru administrarea apartamentului.

Curtea, de asemenea, a notat că instanța de fond nu a adus niciun argument de ce a considerat că art. 276 este aplicabil speței. Când, în apelul și recursul său, reclamanta a cerut instanțelor superioare să verifice aplicabilitatea art. 276, instanțele superioare nu au reacționat în niciun fel.

În ceea ce privește argumentul Guvernului, precum că o altă prevedere legală pentru excepția de la termenul general de prescripție este aplicabil unor din pretențiile față de reclamantă, Curtea a notat că instanțele naționale niciodată nu s-au referit la vreo excepție, care nu era parte a deciziilor luate în privința reclamantei.  În aceste circumstanțe, Curtea nu este nevoită să examineze orice alte argumente suplimentare invocate de către Guvern.

Reclamanta a invocat în obiecția sa privind expirarea termenului de prescripție în fața instanței de fond, după cum cere articolul 271 din Codul civil al Republicii Moldova (art. 271). Potrivit art. 271, o parte dintre pretențiile împotriva reclamantei, care au fost înaintate împotriva acesteia, trebuiau să fie respinse de instanțele naționale, după cum a avut loc în privința ÎMGFL 14 în altă cauză.

Considerațiile nominalizate au fost suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că, prin admiterea pretențiilor împotriva reclamantei, care au fost înaintate după expirarea termenului general de prescripție și după omisiunea de a veni cu explicații convingătoare de ce excepția din art. 276 Cod civil este aplicabilă, instanțele naționale au încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil. Astfel, a avut loc violarea Articolului 6 § 1 din Convenție.

Reclamanta a cerut 6.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral.

Curtea a acordat reclamantei suma de 1.500 Euro cu titlu de prejudiciu moral.

În faţa Curţii reclamanta a fost reprezentată de I. Doicov, avocat din Chişinău.