Foto: www.stiri.md

11 iunie 2019 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Ozdil și alții c. Moldovei, cererea nr. 42305/18. Cauza se referă la pretinsa extrădare deghizată a cinci cetăţeni turci la solicitarea autorităților turceşti pentru presupuse legături cu mișcarea Fethullah Gülen. Curtea a constatat încălcarea Articolului 5 § 1 (dreptul la libertate și siguranţă) şi a Articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie), considerând că reclamanţii au fost expulzaţi printr-un transfer ilegal care a omis toate garanţiile legale naţionale şi internaţionale. Totodată a dispus ca Republica Moldova să achite fiecărui reclamant câte 25.000 Euro cu titlu de prejudicii morale.

Reclamanții Yasin Ozdil, Mujdat Celebi, Riza Dogan, Sedat Hasan Karacaoglu și Mehmet Feridun Tufekci, sunt cinci cetățeni turci care s-au născut în 1976, 1972, 1976, 1970 și respectiv 1976. Sunt deținuți în prezent în Turcia.

Reclamanţii erau profesori la un liceu dintr-o reţea de școli din Moldova numită Orizont. În legătură cu presupusa tentativă de lovitură militară din Turcia, din 15-16 iulie 2016, ambasadorul Turciei în Moldova a acuzat școlile de legătură cu mişcarea Gülen și i-a acuzat pe profesorii acelor școli de terorism.

În martie 2018, directorul școlii Orizont din Chișinău a fost arestat și interogat de Serviciul de Informaţii şi Securitate al Moldovei în legătură cu acuzațiile de susținere a organizațiilor teroriste. În legătură cu evenimentele de mai sus, în aprilie 2018 toți reclamanţii au solicitat azil Biroului pentru Migrație și Azil al Republicii Moldova (BMA). Ei au solicitat statut de refugiat în Moldova deoarece se temeau de represalii în țara lor de origine, Turcia, pe baza opiniilor lor politice. Reclamanții au fost informați de procuratură în iunie 2018 că nu au existat investigații penale în curs care să-i vizeze.

În septembrie 2018, șapte cadre didactice din școlile Orizont, printre care și reclamanții, au fost arestați în cadrul unei operațiuni comune desfășurate de serviciile secrete moldovenești și turcești. Aceştia au fost duşi direct la Aeroportul Chișinău, unde îi aștepta un avion charter care i-a dus imediat în Turcia. Familiile reclamanților nu au avut cunoștință despre soarta lor timp de câteva săptămâni.

La scurt timp după evenimentele descrise mai sus, familiile lor au primit scrisori cu deciziile Biroului pentru Migraţie şi Azil în care erau anunţaţi  că reclamanţilor le-au fost respinse cererile de azil și li s-a interzis să intre pe teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de cinci ani și a fost dispusă expulzarea lor. BMA a concluzionat că reclamanții au îndeplinit cerințele legale de acordare a azilului în Republica Moldova, însă au constatat, totuși, pe baza unei note secrete primite de la serviciile secrete din Moldova, că ei prezentau o amenințare la adresa securității naționale.

În septembrie și octombrie 2018, reprezentantul reclamanţilor, care a fost împuternicit prin procură de către soțiile acestora, a contestat deciziile Biroului în instanță. Cu toate acestea, acțiunile au fost respinse pe motiv că împuternicirile avocatului nu au fost semnate de către reclamanți.

Bazându-se pe Articolul 5 § 1 (f) (dreptul la libertate și siguranţă), Articolul 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil), Articolul 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie) și Articolul 1 din Protocolul nr. 7 (garanții procedurale privind expulzarea străinilor) la Convenția Europeană, reclamanții s-au plâns, în special, că au fost privați ilegal de libertate și extrădați în Turcia.

Decizia Curţii

Articolul 5 § 1

Guvernul a invocat că autorităţile moldoveneşti nu au fost conştiente de frica reclamanţilor de a călători în Turcia. Totuşi, Curtea a notat că reclamanţii şi-au exprimat în mod explicit temerea de proceduri penale în Turcia, în cererile sale de azil. Totuşi, autorităţile moldoveneşti nu doar că au omis să ofere reclamanţilor posibilitatea de a alege jurisdicţia unde urmează a fi expulzaţi, dar în mod deliberat i-au transferat direct în mâinile autorităţilor turceşti.

Din moment ce reclamanţii au fost transportaţi în Turcia cu o aeronavă închiriată în mod special în acest sens, era de asemenea evident că operaţiunea comună a serviciilor secrete moldoveneşti şi turceşti a fost organizată înainte de septembrie 2018. Faptele speţei au arătat că operaţiunea a fost organizată în aşa o manieră încât să ia reclamanţii prin surprindere astfel încât să nu aibă timp sau posibilitate de a se apăra.

Curtea în continuare a notat că BMA nu a înmânat deciziile sale reclamanţilor, dar le-a expediat familiilor acestora după scoaterea din ţară a reclamanţilor.

Având în vedere circumstanţele cauzei şi având în vedere probele şi viteza cu care autorităţile moldoveneşti au acţionat, Curtea a concluzionat că privarea de libertare a reclamanţilor în septembrie 2018 nu a fost nici legală şi nici necesară în sensul Articolului 5 § 1 (f), şi nici lipsită de arbitraritate. Privarea de libertate a reclamanţilor în acest mod a constituit un transfer ilegal a persoanelor de pe teritoriul Moldovei în Turcia care a omis toate garanţiile oferite de legislaţia naţională şi internaţională. Corespunzător a avut loc violarea Articolului  5 § 1.

Articolul 8

Din moment ce reclamanţii s-au integrat în societatea moldovenească şi au avut relaţii de familie veritabile, Curtea a considerat că expulzarea lor din Moldova a perturbat în mod radical relaţiile lor private şi de familie. Corespunzător a avut loc o ingerinţă în drepturile acestora în această privinţă.

Curtea a notat că legislaţia moldovenească reglementează expulzarea şi extrădarea. Cu toate acestea, reclamanţii au fost înlăturaţi printr-un transfer ilegal care a omis toate garanţiile legale naţionale şi internaţionale. Din moment ce transferul forţat nu a avut o bază legală suficientă, acesta nu a fost „conform legii” în sensul paragrafului 2 din Articolul 8.

Curtea a reiterat că o persoană supusă unei măsuri bazate pe considerente de securitate naţională trebuie să dispună de un control din partea unei autorităţi independente şi imparţiale.

Curtea a observat că nu au fost iniţiate proceduri împotriva reclamanţilor pentru participare în comiterea vreunei infracţiuni. Contrar legislaţiei naţionale, lor nu le-au fost înmânate deciziile privind declararea prezenţei acestora ca indizerabilă până a fi expulzaţi. Având în vedere că reclamanţii nu au dispus de un minim grad de protecţie împotriva arbitrariului din partea autorităţilor, Curtea a concluzionat că ingerinţa în drepturile sale private şi de familie au fost contrare legii. Corespunzător a avut loc violarea Articolului 8.

Reclamanţii au cerut câte 50.000 Euro fiecare cu titlu de prejudiciu moral şi 1.000 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat fiecărui reclamant câte 25.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral.

În faţa Curţii reclamanţii a fost reprezentaţide către V. Nagacevschi, avocat din Chişinău.