La 7 iunie 2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat două hotărâri în cauzele Guțu c. Moldovei (cererea nr. 20289/02) și Malahov c. Moldovei (cererea nr. 32268/02).


*  *  *


În cauza Guțu c. Moldovei reclamanta, Tatiana GUȚU, locuiește în satul Cojușna. Fiul său minor M., care avea 12 ani la acea dată, era adesea bănuit de comiterea unor furturi mici și era des luat la secția de poliție. Nici o procedură penală nu a fost inițiată împotriva lui din cauza vârstei. El s-a plâns de câteva ori că a fost bătut de polițiștii R.D. și I.B. și mama sa a depus plângeri contra acestora. La 28 decembrie 2001 reclamanta a adresat o cerere Procurorului General în care solicita atragerea la răspundere a polițiștilor R.D. și I.B. pentru maltratarea fiului său la 4 decembrie 2001.


La 30 decembrie 2001, în ziua de duminică, la amiază, polițistul R.D. a venit la domiciliul reclamantei și i-a solicitat fiului acesteia să-l însoțească la secția de poliție, deoarece era bănuit de comiterea unui furt de la unul din vecini, care a avut loc la 29 decembrie 2001. Guvernul susține că polițistul a solicitat și reclamantei, și fiului acesteia să-l însoțească la secția de poliție. Reclamanta nu i-a permis fiului său să meargă la secția de poliție până nu va fi citat în modul corespunzător.


Un sfert de oră mai târziu polițistul a revenit însoțit de I.B. și doi vecini. Deoarece poarta era încuiată, ofițerii de poliție au cerut unuia din vecini să sară peste gard și să descuie poarta din curte. Unul din polițiști a anunțat-o pe reclamantă că va fi luată la secția de poliție, deoarece prin nesupunerea ordinelor legale ale ofițerului de poliție a comis o contravenție administrativă prevăzută de art. 174 § 1 al Codului cu privire la contravențiile administrative (CCA). Reclamantei nu i s-a permis să-și schimbe hainele și ciupicii și a fost dusă la secția de poliție. Conform declarațiilor martorilor, unul din vecini a atacat-o pe reclamantă care a căzut jos. Polițiștii au intervenit și au încătușat-o pe reclamantă. La secția de poliție reclamantei i s-a propus să semneze o declarație scrisă de polițiști pe care reclamanta a refuzat să o semneze. Ulterior, ea a fost dusă într-un centru de detenție din orașul Strășeni, unde a fost reținută de la ora 20:00 a zilei de 30 decembrie 2001 până la ora 10:00 a zilei de 31 decembrie 2001. Pe durata reținerii, reclamanta nu a avut posibilitatea de a se spăla sau de a-și schimba hainele, nu i s-a adus apă, mâncare sau o pătură. De asemenea, ea nu a fost interogată, nu a fost informată asupra temeiurilor reținerii și nu i-a fost asigurată asistența unui avocat.


La 31 decembrie 2001, în ziua de luni, reclamanta a fost adusă în fața judecătorului la Judecătoria din Strășeni pentru examinarea pretinsei comiteri a contravenției administrative prevăzută de art. 174 § 1 al CCA. Reclamanta a solicitat asistența unui avocat. La cererea avocatului din oficiu, ședința de judecată a fost amânată pentru data de 4 ianuarie 2002. Prin hotărârea din 4 ianuarie 2002, Judecătoria Strășeni a constatat că reclamanta a comis contravenția administrativă prevăzută de art. 174 § 1 al CCA și i-a aplicat o sancțiune în formă de amendă în sumă de MDL 90 (echivalentul a EUR 7.6 la acea dată).


La 11 ianuarie 2002 au fost inițiate procedurile penale împotriva fiului reclamantei.


Reclamanta a depus o cerere de apel împotriva hotărârii din 4 ianuarie 2002. La 16 ianuarie 2002 Tribunalul mun. Chișinău a examinat apelul reclamantei în absența acesteia. Din materialele dosarului rezultă că reclamanta nu a fost citată pentru prezentare la ședința de judecată și nici nu a fost reprezentată de un avocat. Tribunalul mun. Chișinău  a respins apelul reclamantei ca nefondat, fără a aduce vreo explicație.


La 2 ianuarie și 25 octombrie 2002 reclamanta a adresat cereri în adresa Procurorului General, în care se plângea de acțiunile ilegale ale celor doi ofițeri de poliție. Ea susținea că ei au intrat în grădina casei sale și că au supus-o tratamentelor inumane și degradante, solicitând Procurorului General de a iniția proceduri penale împotriva acestora. La 25 noiembrie 2002 Procurorul General a refuzat inițierea procedurilor penale contra celor doi ofițeri de poliție deoarece exista o hotărâre judecătorească definitivă în care a fost constatată comiterea contravenției administrative prevăzută de art. 174 § 1 al CCA, astfel acțiunile polițiștilor nu puteau fi considerate ilegale.


În fața Curții, reclamanta s-a plâns de violarea art. 3 al Convenției (interzicerea torturii) în urma maltratării de către polițiști care au împins-o jos în noroi și ulterior au încătușat-o, datorită condițiilor din celula în care a fost reținută și a fost impusă de a apărea a doua zi în fața judecătorului în aceleași haine murdare. Reclamanta mai pretindea violarea art. 5 § 1 al Convenției (dreptul la libertate) deoarece a fost reținută timp de aproximativ 12 ore fără temeiuri legale; a art. 6 § 1 al Convenției deoarece nu a fost citată pentru ședința de judecată din 16 ianuarie 2002; a art. 6 § 2 și 3 deoarece pe parcursul procedurii nu i-a fost permis să propună citarea martorilor și nu a fost asigurată cu un avocat.


Reclamanta mai pretindea violarea art. 8 al Convenției (dreptul la respectarea vieții private) datorită faptului că la 30 decembrie 2001 polițiștii au intrat în ograda casei sale sărind gardul fără a avea vreun mandat în acest sens și la o dată anterioară datei de 30 decembrie 2001 polițiștii au efectuat o percheziție în casa sa fără un mandat legal. Reclamanta mai pretindea că, contrar art. 13 al Convenției (dreptul la un recurs efectiv), ea nu a dispus de un recurs efectiv împotriva abuzurilor din partea polițiștilor și împotriva încălcării drepturilor garantate de art. 3, 5 și 8 ale Convenției.


Curtea Europeană a constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 1 al Convenției. Curtea a notat că reclamanta a refuzat să-i însoțească pe polițiști deoarece nu a fost citată, iar conform art. 129 al Codului de procedură penală (adoptat în 1961) reclamanta și fiul său puteau fi aduși silit la secția de poliție doar dacă ei refuzau să se prezinte după citare. Mai mult, potrivit prevederilor CPP, ancheta preliminară urma să fie efectuată numai după  pornirea procesului penal, iar procesul penal împotriva fiului reclamantei a fost pornit doar la 11 ianuarie 2002. Prin urmare, reținerea reclamantei pe motiv că ea nu s-a supus ordinelor legale ale polițiștilor nu poate fi considerată „legală”.


Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 al Convenției deoarece reclamanta nu a fost citată pentru prezentare la ședința de judecată din 16 ianuarie 2002; violarea art. 8 al Convenției deoarece intrarea polițiștilor în ograda casei reclamantei a constituit o ingerință în dreptul ei la respectarea domiciliului și nu a urmărit nici un scop legitim. Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 13 al Convenției în privința drepturilor garantate de art. 5 și 8 ale Convenției. Curtea a notat că potrivit art. 4 al Legii nr. 1545 reclamanta putea cere compensații la nivel național pentru acțiunile ilegale ale polițiștilor doar dacă s-ar fi stabilit că ea nu a comis contravenția administrativă prevăzută de art. 174 § 1 al CCA. În plus, cererile adresate procurorului General au fost respinse.


Pretențiile reclamantei privind violarea art. 3 în conjuncție cu art. 13 ale Convenției și 6 § 2 al Convenției au fost respinse ca neîntemeiate.


Curtea a acordat reclamantei EUR 5,000 cu titlu de daune morale și EUR 1,500 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Reclamanta a fost reprezentată în fața CtEDO de către Doina Străisteanu.


*  *  *


În cauza Malahov c. Moldovei, reclamanta, Antonina MALAHOV, activa în cadrul unei companii din Chișinău. În afara salariului, ea mai primea plăți care erau transferate pe un cont deschis pentru ea pe numele companiei. După pensionare, ea a cerut companiei să-i transfere pe contul său toate plățile acumulate (pe care ea le-a estimat la suma de USD 25,278). După refuzul companiei, reclamanta a inițiat proceduri judiciare.


Reclamanta a solicitat instanței de judecată de a fi scutită de la plata taxei de stat în virtutea situației financiare precare. Ea a prezentat instanței documente care confirmau că venitul ei lunar provenea doar din pensie, mărimea căreia constituia MDL 102 (echivalentul a EUR 8.7 la acea dată).


La 28 aprilie 2000 Judecătoria sectorului Râșcani a scutit-o pe reclamantă de la plata taxei de stat, iar la 31 ianuarie 2001 a respins pretențiile reclamantei și a obligat-o la plata taxei de stat în sumă de MDL 9,600 (EUR 826).


Tribunalul mun. Chișinău a cerut plata unei taxe de stat suplimentare. Reclamanta a semnat două citații care informau părțile despre ședințele de judecată ulterioare și care conțineau fraza „(reclamanta) Malahova urmează să plătească taxa de stat în sumă de MDL 3,600”. La 29 octombrie 2001 reclamanta a solicitat instanței de judecată de a fi scutită de la plata taxei de stat în virtutea situației financiare precare (mărimea pensiei constituia MDL 143 (EUR 12.2) la acea dată) și deoarece pretențiile sale vizau relațiile de muncă (la examinarea cărora ea trebuia să fie scutită de plata taxei de stat). La 20 noiembrie 2001 Tribunalul mun. Chișinău a refuzat de a examina cauza deoarece reclamanta nu a achitat taxa de stat. Instanța nu a analizat situația financiară a reclamantei și nici nu a examinat argumentul reclamantei referitor la faptul că cauza viza relații de muncă pentru examinarea căreia nu urma a fi achitată taxe de stat.


La 10 ianuarie 2002 Curtea de Apel Chișinău a notat că reclamanta nu a adus dovezi care ar confirma starea sa financiară și a menținut hotărârea instanței inferioare. Decizia a devenit irevocabilă.


Reclamanta pretindea în fața Curții că refuzul instanțelor naționale de a examina cauza sa în fond este contrară art. 6 al Convenției (dreptul la un proces echitabil). Reclamanta mai pretindea că nu a dispus de un recurs efectiv pentru soluționarea pretențiilor sale de a fi scutită de la plata taxei de stat potrivit art. 6 al Convenției, contrar art. 13 al Convenției (dreptul la un recurs efectiv). Reclamanta mai pretindea că prin aceasta i-au fost încălcate drepturile garantate de art. 14 (interzicerea discriminării) și de art. 17 ale Convenției (interzicerea abuzului de drept).


Curtea a notat că nici o instanță de judecată nu a examinat detaliat situația financiară a reclamantei. Mai mult, după ce prima instanță de judecată a scutit-o pe reclamantă de la plata taxei de stat, a obligat-o să o achite după ce i-a respins pretențiile, fără a motiva decizia sa. Instanțele de judecată nu au răspuns la pretenția reclamantei precum că cauza se referă la relații de muncă și din acest motiv este scutită de la plata taxei de stat. Curtea a ajuns la concluzia că taxa de stat care urma a fi plătită de reclamantă, era excesivă în comparație cu veniturile sale. Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 al Convenției deoarece impunerea reclamantei de a achita această taxă de stat a constituit o restricție disproporționată în dreptul ei de acces la instanța de judecată.


Curtea a mai constatat că nu este necesar de a examina separat pretenția de violare a art. 13 al Convenției. Pretențiile reclamantei privind încălcarea drepturilor garantate de art. 14 și art. 17 ale Convenției au fost respinse ca neîntemeiate.


Curtea a acordat reclamantei EUR 1,800 cu titlu de daune morale și materiale și EUR 600 cu titlu de costuri și cheltuieli.


Reclamanta a fost reprezentată în fața CtEDO de către A. Petrenco, avocat din Chișinău.


*  *  *


Hotărârile CtEDO în aceste cauze, în limba engleză, pot fi accesate pe pagina web a Curții (http://www.echr.coe.int/).


Varianta electronică a comunicatului de presă este disponibilă pe pagina web a Organizației „Juriștii pentru drepturile omului” (www.lhr.md/press/).