Curtea Europeană

După 1990, datorită creşterii numărului statelor membre la Convenţie, numărul cererilor depuse la Curtea Europeană a continuat să crească vertiginos. De la constituire şi până în 1998, Curtea a pronunţat 38 389 de decizii şi hotărâri. După intrarea în vigoare a Protocolului nr. 11 până în 2003 inclusiv Curtea a pronunţat 61 633 de hotărâri şi decizii. Ritmul creşterii numărului de cereri înregistrate la Curte depăşeşte cu mult capacitatea ei actuală de a le examina. La 31 decembrie 2012 pe rolul Curţii se aflau peste 128 100 de cereri. Numărul mare de cereri pendinte se datorează îndeosebi creşterii autorităţii Curţii, procedurii complexe de examinare a fiecărei cereri, problemelor sistemice existente în statele membre şi numărului mare de cereri care nu au o importanţă deosebită pentru reclamanţi.

Această supraîncărcare a determinat necesitatea perfecţionării sistemului actual de control instituit de Convenţie. În februarie 2001 a fost creat un grup de lucru în vederea studierii modalităţilor de a garanta eficienţa sistemului european de protecţie a drepturilor omului. Ca urmare, a fost elaborat textul unui nou Protocol, nr. 14, deschis spre semnare la 13 mai 2004, care a intrat în vigoare după ce a fost ratificat de către toate statele semnatare ale Convenţiei, la 01 iunie 2010.

Protocolul 14 nu conține o transformare radicală a sistemului de control stabilit de Convenţie. Modificările vizează mai mult perfecţionarea sistemului, în particular:

–        limitarea dreptului de a fi judecător doar pentru un singur mandat şi extinderea acestuia până la 9 ani (modif. art. 23 al Convenţiei);

–        schimbarea procedurii de examinare a cererilor vădit inadmisibile prin constituirea instituţiei „judecătorului unic” asistat de „juristul raportor” (modif. art. 27 al Convenţiei);

–        conferirea competenţei Comitetelor de 3 judecători de a examina în fond cererile repetitive (modif. art. 28 al Convenţiei);

–        introducerea unui criteriu suplimentar de admisibilitate – nu vor fi examinate în fond cererile care relevă un „dezavantaj nesemnificativ” pentru reclamant sau societate (modif. art. 35 al Convenţiei);

–        acordarea dreptului Comisarului CoE pentru drepturile omului de a interveni în procedurile în faţa Curţii (modif. art. 36 al Convenţiei);

–        se permite încheierea acordurilor amiabile până la declararea cererii admisibile (modif. art. 38 al Convenţiei);

–        acordarea dreptului Comitetului de Miniştri al CoE de a cere Curţii să se expună pe marginea executării hotărârilor Curţii (modif. art. 46 al Convenţiei).

Cauze moldovenești, comitet de 3 judecători

Neexecutarea hotărârii judecătorești:

Cauza MUHIN c. Moldovei

Cauza MOCANU c. Moldovei

Cauza STOG AND OTHERS c. Moldovei

Cauza NORMA S.R.L. c. Moldovei

Cauza MISTREANU c. Moldovei

Cauza BUREA și alții c. Moldovei

Termen rezonabil de examinare a cauzei

Cauza OCULIST și IMAS c. Moldovei

Revizuirea hotărârii favorabile

Cauza COJOCARU c. Moldovei

Cauza OJOG AND OTHERS c. Moldovei

Cauza PIRNAU c. Moldovei

Cauza JOMIRU și CRETU c. Moldovei

Cauza BESLIU c. Moldovei

Durata mandatului judecătorilor, care era de 6 ani, este extinsă până la 9 ani. Protocolul nr. 14 exclude posibilitatea realegerii judecătorilor pentru un nou mandat. La data intrării în vigoare a Protocolului, durata mandatului judecătorilor care îşi îndeplineau primul lor mandat a fost prelungit de drept până la 9 ani.

Protocolul nr. 14 a instituit o nouă formaţiune de judecată pe lângă cele existente – judecătorul unic, care este asistat de jurişti raportori din cadrul Grefei Curţii. Această modificare a fost introdusă cu scopul de a mări capacitatea de filtrare a Curţii. Judecătorul unic a preluat funcţiile actuale ale Comitetului de 3 judecători şi poate declara inadmisibile cererile care în mod evident nu corespund condiţiilor de admisibilitate. Judecătorul unic nu poate să se pronunţe asupra cererilor provenite din statul în numele căruia a fost ales. Juriştii raportori trebuie să aibă o experienţă vastă la Curte şi să cunoască sistemul naţional şi limba statului pârât. Lista juriştilor raportori este stabilită de Preşedintele Curţii la propunerea Grefierului Secţiunii.

Competenţa Comitetului de 3 judecători este extinsă la examinarea cauzelor repetitive. Cauzele repetitive sunt cauzele rezultate din aceeaşi deficienţă structurală la nivel naţional, care fac obiectul unei jurisprudenţe constante ale Curţii, constatată într-o hotărâre iniţială zisă „pilot” (de exemplu, referitor la Moldova – anularea hotărârilor judecătoreşti definitive prin recursul în anulare/revizuire; până la intrarea în vigoare a Legii nr. 87 neexecutarea hotărârilor judecătorești; etc.).

Comitetul de 3 judecători (în locul Camerei de 7 judecători) are competenţa de a declara aceste cereri admisibile şi de a se pronunţa asupra fondului, printr-o hotărâre adoptată prin unanimitate. În lipsa unanimităţii, cererea va fi transmisă Camerei. Deciziile despre admisibilitate şi hotărârile Comitetului sunt definitive şi nu pot fi atacate în Marea Cameră.

Protocolul nr. 14 a introdus o nouă condiţie de admisibilitate. Conform acesteia, Curtea poate să declare inadmisibile cauzele în care reclamantul nu a suferit un „prejudiciu semnificativ”, cu condiţia ca respectul drepturilor omului nu obligă Curtea să examineze cauza în fond.

La stabilirea „prejudiciului semnificativ” Curtea va lua în calcul: (a) impactul monetar minor (estimativ pentru Moldova – EUR 200); (b) prejudiciul minor al dreptului nepatrimonial (pretinsa violare a art. 5 § 3 prin eliberarea mandatului de arest care conţine suficiente motive de către procurorul neindependent); (c) importanţa litigiului pentru reclamant (reunirea familiei). Curtea nu va respinge în baza acestui temei nici o cerere care nu a fost examinată în modul cuvenit de către instanţa naţională. Se examinează în orice condiţii şi cererile care ridică probleme serioase de aplicare şi interpretare a Convenţiei sau probleme importante referitor la dreptul intern.

Noul criteriu de admisibilitate a devenit un instrument suplimentar pentru Curte în ajutor pentru a se focusa pe cauzele care merită atenție. Pentru a exclude situații când astfel de cazuri sunt respinse nejustificat, au fost introduse două excepții. Așa numitele clauze de salvgardare vizează interesul general de protecție a drepturilor omului și interesul individual a reclamantului.

Prima clauza de salvgardare a fost inspirată direct din prevederile existente ale Convenției, art. 37, potrivit căreia Curtea poate radia o cerere în anumite circumstanțe cum ar fi situația când reclamantul nu dorește continuarea procedurilor sau chestiunea s-a consumat. O excepție de la această prevedere este că Curtea poate continua să examineze cererea dacă respectarea drepturilor garantate de Convenție o impune, cum ar fi chestiuni importante de interpretare sau aplicare a Convenției.

În una din primele sale decizii Korolev c. Rusiei Curtea a reiterat ideea că violarea unui drept, de altfel reală prin punct de vedere legal, trebuie să atingă un plafon minim de severitate pentru a antrena examinarea acesteia de către o instanță internațională. Curtea a indicat că se va realiza o evaluare contextuală bazată pe doi factori: perceția subiectivă a reclamantului și evaluarea obiectivă, o privire din exterior, a ceea ce era important în speță. Percepția subiectivă trebuie să fie justificată ce motive obiective. În acest caz reclamantul a avut o percepție că nu a fost tratat echitabil, când i s-a refuzat accesul la un președinte de instanță, după ce reclamantul a încercat să intre in oficiu evitând  rîndul. Curtea a constatat că deși sentimentele reclamantului au fost relevante, aceste sentimente, fără a fi justificate în careva fel, erau insuficiente pentru a concluziona că acesta a suferit un prejudiciu semnificativ.

Un exemplu când percepția subiectivă a prejudiciului a fost acceptată ca semnificativă a fost cauza Giuran c. României, ce viza încercarea de a recupera bunurile furate în mărime de 350 Euro. Deși suma era impunătoare, pensia medie fiind de 50 Euro, alt aspect este relevant în speță. Curtea a notat că era o chestiune de principiu pentru reclamant și anume, dreptul la respectul proprietăților sale și a locuinței sale.

A doua clauză a fost inserată pentru a exclude situația când o pretinsa violare a drepturilor omului nu a fost examinată în mod corespunzător de către instanțele național. Acest aspect va fi examinat de către Curte indiferent de mărimea prejudiciului. Corespunzător presupune o analiză profundă a procedurilor naționale. Această clauză reflectă caracterul subsidiar: dacă instanțele naționale își fac meseria corespunzător, Curtea nu urmează să investească prea mult timp în situațiile când reclamantul nu a suferit un prejudiciu semnificativ.

În primii doi ani după intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14 acest criteriu a fost aplicat doar de către Camere şi Marea Cameră. Acest criteriu de admisibilitate se aplică şi faţă de cererile înregistrate până la intrarea în vigoare a Protocolului, însă nu se va răsfrânge asupra celor declarate admisibile.

Cauzele moldovenești

CAUZA BUROV C. MOLDOVEI

Dacă reclamantul a suferit un prejudiciu semnificativ – Obiectul cererii a constituit pretinsa omisiune a autorităților Statului de a plăti suma de 228 Euro.

Curtea a notat următoarele:

– lipsa dovezii că situația financiară a reclamantului era de așa natură că rezultatul procedurilor ar fi avut un efect semnificativ asupra vieții private a acestuia.

– în perioada 1997 – 2008 reclamantul a inițiat divese acțiuni civile și a plătit regulat onorarii în mărime de 884 Euro.

– reclamantului I s-a ajudecat suma de 2,384 Euro pentru concediere ilegală, și acesta nu s-a plans de neexecutarea acestei hotărâri.

– în 2001 reclamantul s-a ocupat de construcții plătind manopera în mărime de 137 Euro și 481 Euro pentru material de construcții.

– reclamantul a fost în stare să plătească suma de 1,280 Euro pentru reprezentare în fața Curții.

– deși se plângea de neexecutarea hotărârii favorabile, reclamantul a încercat de două ori să inițieze proceduri extraordinare în această privință.

Curtea a concluzionat că valoarea prejudiciului era de o importanță minimă pentru reclamant.

Dacă respectarea drepturilor omului prevăzută în Convenţie şi Protocoalele impune examinarea fondului cererii

Curtea a reiterat că potrivit clauzei de salvgardare, aceasta este obligată să continue examinarea cererii dacă aceasta ridică chestiuni de caracter general ce afectează respectarea Convenţiei

Curtea în continuare a observat că problema neexecutărilor în Moldova a fost abordată de numeroase ori în hotărârile sale. Examinarea fondului acestei cereri nu va aduce elemente noi în jurisprudenţa existentă a Curţii.

Dacă această cauză a fost examinată în mod corespunzător de către instanţa de judecată naţională

Curtea a considerat că situaţia reclamantului nu a constituit o negare a administrării justiţiei, care ar putea fi imputată Guvernului.

Cauza FEDOTOV c. Moldovei – (Abordare similar ca și în cauza Burov c. Moldovei, suma de 12 Euro.)

Preşedintele Curţii, din proprie iniţiativă sau la cerere, poate invita Comisarul CoE pentru drepturile Omului să intervină în cazurile pendinte pe rolul Curţii pentru a asigura o protecţie mai eficientă pe cazuri de interes general. Comisarul poate ajuta Curtea în unele chestiuni, mai ales în ceea ce priveşte anumite probleme structurale sau sistemice din statul pârât sau din alte state membre.

Până la intrarea în vigoare a Prot. 14, conform art. 38 al Convenţiei Curtea invita părţile să încheie un acord amiabil doar după declararea cererii admisibile, la moment se permite reglementarea amiabilă la orice etapă a procedurii.

Conform art. 46 al Convenţiei, supravegherea respectării executării hotărârilor Curţii este pusă în sarcina Comitetului de Miniştri. Convenţia nu prevede expres posibilitatea Curţii de a interveni într-un caz de neexecutare flagrantă a hotărârii sale. Prin Protocol, Comitetul Miniştrilor va fi abilitat, cu votul a 2/3, să iniţieze o procedură în faţa Curţii dacă un stat refuză să se conformeze unei hotărâri. Scopul acestei norme este de a întări presiunea politică pentru executarea hotărârii. Procedura iniţiată de Comitetul de Miniştri nu va constitui o reexaminare a violărilor Convenţiei deja constatate şi nici nu va putea să ducă la acordarea compensaţiilor reclamantului sau la aplicarea unor penalităţi. În cazul în care vor exista dificultăţi de interpretare a dispozitivului unei hotărâri a Curţii şi neexecutare din acest motiv, Comitetul Miniştrilor va putea solicita Curţii interpretarea hotărârii.

Protocolul nr. 15 la CEDO a fost adoptat la 16 mai 2013, în cadrul celei de-a 123 reuniuni a Comitetului de Miniştri. Deschis pentru semnare la 24 iunie 2013.

Intrarea în vigoare: Ratificarea de către toate statele contractante la Convenţie. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data la care toate părţile contractante la Convenţie îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin Protocol, conform articolul 6.

Pentru a menţine eficienţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, acest protocol va introduce următoarele modificări în Convenţie:

–        Includerea în Preambulul Convenţiei a unei referinţe la principiul subsidiarităţii şi la doctrina marjei de apreciere;

–        Reducerea de la 6 luni la 4 luni a termenului în care plîngerea trebuie să fie depusă la Curte;

–        Modificarea criteriului de admisibilitate privind „prejudiciul important” pentru a elimina cea de-a doua condiţie care împiedică respingerea unei cauze care nu a fost examinată în mod corespunzător de o instanţă naţională;

–        Eliminarea dreptului părţilor într-o cauză de a se opune disesizării unei camere în favoarea Marii Camere;

–        Înlocuirea limitei de vârstă a judecătorilor prin exigenţa potrivit căreia vârsta candidaţilor la funcţia de judecător să fie mai mică de 65 de ani la data la care lista din trei candidaţi va fi examinată de Adunarea Parlamentară.

Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat Protocolul nr. 16 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale şi a decis să-l deschidă pentru semnare la Strasbourg, la 2 octombrie 2013. Protocolul nr. 16 extinde jurisdicţia Curţii europene a Drepturilor Omului de a emite avize consultative la cerere cu privire la interpretarea Convenţiei în contextul unei cauze particulare la nivel naţional.

Proiectul de Protocol nr. 16 la Convenţia Europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum a fost propus Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în aprilie 2013 creează cadrul pentru ca instanţele supreme din Înaltele Părţi Contractante (statele semnatare) să obţină de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului avizul asupra unor chestiuni de principiu legate de interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor definite de Convenţia Europeană şi de protocoalele sale.

Pentru a intra în vigoare, acest protocol suplimentar al Convenţiei va trebui ratificat de către zece Înalte Părţi Contractante şi cel mai probabil va contribui la:

– întărirea legăturilor dintre Curte şi instanţele supreme ale statelor prin crearea unei platforme de dialog juridic şi implicit facilitarea aplicării de către instanţele naţionale a deciziilor Curţii;

– trecerea de la ex-post la ex-ante, rezolvarea problemelor de interpretare a prevederilor Convenţiei în dreptul intern, cu economisirea de resurse preţioase ale Curţii; o mai rapidă rezolvare a cazurilor similare în dreptul intern va ranforsa şi principiul subsidiarităţii.

Procedura propusă de acest protocol care va intra în vigoare după ce va fi ratificat de către zece Înalte Părţi Contractante nu interferează cu funcţia distinctă a Curţii de a consilia Comitetul de Miniştri, aşa cum prevăd Art. 47 până la 49 ale Convenţiei.

Condiţiile de aplicare – de exemplu, ce instanţe vor putea solicita avizul Curţii şi modul în care o vor face (motivarea solicitării, datele legale şi faptice cu privire la speţe care aşteaptă o rezolvare) sunt stipulate în Art. 1 şi 10 ale Protocolului şi în raportul explicativ.

Curtea poate accepta sau respinge o solicitare, procedura aferentă fiind prevăzută în Art.2; Art. 4 care stipulează necesitatea motivării avizului consultativ de către Curte, precum şi faptul că judecătorii pot emite aviz în mod separat. Art. 5 notează caracterul non obligatoriu al avizului. Totodată, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei are dreptul să intervină în orice moment al procedurii  (Art. 3) şi Protocolul nu permite nicio rezervă (Art. 9).

Aşadar, Protocolul este menit a opera cu maximă flexibilitate, întrucât intrarea sa în vigoare nu presupune ratificarea de către toţi semnatarii Convenţiei. Mai mult, semnatarii dispun ce instanţe interne pot solicita avizul Curţii, iar Curtea poate decide să aprobe sau să respingă solicitarea. Avizul nu are caracter obligatoriu.

În consecinţă, Adunarea Parlamentară consideră că acest Protocol, prezentat ca atare, ar trebui adoptat de către Comitetul de Miniştri şi făcut disponibil pentru semnare şi ratificare.

Mărime font
Contrast