Cauza se referă la plângerea a doi microbiști care au pretins că au fost maltratați de către poliție după un meci de fotbal și a investigației ineficiente ce a urmat.

În hotărârea Curţii din 09 noiembrie 2017 în cauza Hentschel and Stark c. Germaniei, cererea nr. 47274/15 s-a constatat că nu a avut loc violarea articolului 3, interzicerea unui tratament inuman sau degradant, din Convenţie în privinţa tratamentului reclamanţilor din partea poliţiei şi că a avut loc violarea articolului 3, în ceea ce priveşte investigarea acestor alegaţii.

În ceea ce privește ancheta, Curtea a observat, în special, că ofițerii din unitățile de menținere a ordinii publice nu au purtat etichete de identificare sau alte semne distinctive, ci doar numere de identificare pe spatele căștilor. În consecință, au fost deosebit de importante alte măsuri pentru stabilirea identităților persoanelor responsabile de pretinsa maltratare. Cu toate acestea, dificultățile care rezultă din lipsa identificării nu au fost suficient contrabalansate de alte măsuri de investigație. În mod special, numai fragmente din materialul video înregistrat de poliție au fost furnizate unității de investigare, iar martori relevanți nu au fost identificați și interogați.

Decizia Curţii

Articolul 3, maltratarea

Curtea a observat că s-a confruntat cu o dispută în ceea ce priveşte evenimentele exacte după meciul de fotbal din 09 decembrie 2007. Ea a subliniat că rolul său este subsidiar şi că trebuie să fie precaută în luarea rolului de tribunal în primă instanţă a faptelor, când acest fapt nu este determinat inevitabil de circumstanţele din speţă.

Curtea a notat că cordonul de poliţie format după meci a blocat doar ieşirea din stadion pentru aproximativ 15 minute. Suporterii putând în continuare să se deplaseze în mod liber în tribune. Pretinsa violenţă din partea poliţiei a avut loc, potrivit reclamanţilor, după ce blocada a fost înlăturară şi reclamanţii au părăsit tribunele. Prin urmare Curtea a concluzionat că reclamanţii nu mai erau sub controlul poliţiei, ceea ce ar fi determinat sarcina probaţiunii în seama Guvernului. În consecinţă, era în sarcina reclamanţilor să dovedească argumentele sale faptice prin a prezenta Curţii dovezile necesare.

În ceea ce priveşte certificatele medicale prezentate de reclamanţi, Curtea a considerat că acestea au atestat posibile consecinţe ale relelor-tratamente, şi anume lovirea cu bastonul în cap şi aplicarea gazelor lacrimogene în faţă de la distanţă mică. Totuşi, certificatele nu au atestat cauzele specifice leziunilor. Mai mult de atât, certificatul Dlui Stark a fost eliberat la şase săptămâni după pretinsele rele-tratamente şi nu s-a bazat pe examinarea leziunilor imediat după aplicarea acestora.

Deşi unele declaraţii ale martorilor prezentați de reclamanţi şi rapoartele media au descris operaţiunea poliţiei în condiţii similare poziţiei reclamanţilor, aceştia nu au prezentat nici o declaraţie a martorilor sau alte probe ce ar confirma în mod direct poziţia lor, şi nici o persoană audiată în investigaţia naţională nu a fost martorul pretinselor acte. Mai mult decât atât, Dnul Hentschel a raportat pretinsa violenţă a poliţiei după scurgerea a şase săptămâni de la evenimentele respective, şi ambii reclamaţi au înaintat plângeri penale doar după câteva luni de la evenimente.

Curtea nu a putut stabili în afara oricărui dubiu că evenimentele au avut loc potrivit descrierii oferite de reclamanţi. Corespunzător nu a avut loc violarea articolului 3, în ceea ce priveşte tratamentul din partea poliţiei, sub aspect material.

Articolul 3, investigaţia

Curtea a considerat că reclamanţii au abordat o pretenţie discutabilă de maltratare din partea poliţiei care urma să fie investigată în mod eficient de către o autoritate naţională independentă.

În ceea ce priveşte independenţa investigaţiei, Curtea a constatat o insuficiență, instituţională sau practică de legătură între unitatea de poliţie ce a investigat pretinsa violenţă poliţienească şi ofiţerii de poliţie investigaţi care, prin sine, ar fi determinat investigaţia ca îndoielnică şi ineficientă. Investigaţia nu a fost condusă de o forţă de poliţie separată – ceea ce ar fi fost preferabil – dar de către o diviziune a poliţiei din Munich specializată în infracţiunile comise de funcţionarii publici. Totuşi, ofiţerul de investigaţie nu a fost coleg direct cu ofiţerii respectivi de poliţie şi unica legătură dintre aceste două diviziuni a fost şeful de poliţie comun şi faptul că ei aparţineau poliţiei din Munich. Cu toate acestea Curtea a accentuat că este important că maniera în care au avut loc aceste tipuri de investigaţii crea aparenţe de independenţă pentru a păstra încrederea publică.

Curtea a fost satisfăcută cu faptul că investigaţia a fost suficient de promptă şi expedientă. Poliţia din Munich a iniţiat o investigaţie preliminară după ce au fost alertaţi de către rapoartele media privind pretinsa violenţă din partea poliţiei în contextul meciului de fotbal din 09 decembrie 2007. In baza materialelor din dosar, Curtea nu a putut stabili careva perioade lungi de inactivitate pe durata investigaţiei, care a durat 19 luni înainte de a fi încetate. Curtea a observat că reclamanţii au depus plângeri oficiale doar în martie şi aprilie 2008. In consecinţă, autorităţile au putut să investigheze doar atunci plângerile, şi întârzierea în depunerea plângerilor a privat autorităţile de a dispune prompt expertiza leziunilor reclamanţilor.

Totuşi în ceea ce priveşte măsurile de investigaţie întreprinse de fapt, Curtea a observat că ofiţerii de poliţie ce purtau căşti nu aveau ecusoane sau alte însemnări individuale de identificare, dar doar numere de identificare în spatele căştilor. Corespunzător, au devenit de o importanţă deosebită alte măsuri pentru a stabili identitatea persoanelor responsabile pentru pretinse rele-tratamente.

În ceea ce priveşte materialul video înregistrat de ofiţerii de poliţie, Curtea a observat că unităţii de investigaţie i-au fost prezentate doar extrase din materialul video în original. Guvernul nu a explicat în mod explicit dacă întreg materialul video a fost analizat de unitatea de investigaţie; de ce doar 4 extrase din materialul video au fost prezentate unităţii de investigaţie; sau când şi de către cine a fost şters materialul video.

În privinţa altor măsuri de investigaţie capabile eventual să contrabalanseze omisiunea de a păstra toate înregistrările video şi de a fi analizate de către unităţi de investigaţie independente, Curtea a recunoscut că în jur de 40 de martori au fost audiaţi, inclusiv liderii ofiţerilor de poliţie implicați în măsurile de menținere a ordinii publice. Totuşi nu toţi ofiţerii de poliţie mobilizaţi în zona unde se pretinde că au fost maltrataţi reclamanţii au fost audiaţi. Mai mult de atât, ofiţerii responsabili de înregistrările video au fost audiaţi doar după redeschiderea procedurilor în octombrie 2008 şi nu s-a făcut nimic pentru a identifica şi audia paramedicul care s-a pretins că l-a tratat pe Dnul Hentschel la stadion.

Din moment ce aceste direcţii evidente de investigaţii nu au fost urmate în mod comprehensiv, Curtea a constatat că dislocarea ofiţerilor de poliţie cu căşti fără insigne de identificare şi orice dificultăţi apărute din aceasta nu fost în mod suficient contrabalansate pe durata investigaţiilor. Corespunzător Curtea a concluzionat că nu a avut loc o investigaţie eficientă, contrar articolului 3, sub aspect procedural.

Faptele principale

Reclamanţii, Ingo Hentschel şi Matthias Stark, de naţionalitate germană născuţi în 1969 şi 1989 şi care locuiesc în Illertissen şi Harburg, Germania.

Ambii reclamanţi au participat la un meci de fotbal în Munich, la 09 decembrie 2007. Pe durata meciului au fost mobilizaţi peste 200 de poliţişti, având în vedere riscul eventual de ciocniri între suporterii rivali. La sfârşitul meciului poliţia a creat un cordon în jurul suporterilor unei echipe, inclusiv reclamanţii, pentru cca 15 minute în vederea prevenirii ciocnirii cu suporterii celeilalte echipe.

Dnul Hentschel a invocat că, după ridicarea cordonului în drum spre ieşire spectatorii au fost acostaţi de un grup de poliţiști, unii din ei au început să-i lovească cu bastoane fără nici o avertizare. El a pretins că a fost lovit în cap cu bastonul, ce a determinat o rană sângerândă ce a fost tratată de un paramedic la ieşirea din stadion şi a necesitat un tratament în spital. Potrivit Dnului Stark, înainte de ieşirea din stadion el a fost înşfăcat de umeri de un poliţist care l-a stropit cu spray lacrimogen în faţă de la o distanţă mică. El a pretins, că ulterior fiind culcat pe pământ a fost lovit cu bastonul peste mână.

Potrivit observaţiilor Guvernului nu au existat probe credibile că reclamanţii au fost loviţi sau traumatizaţi în mod deliberat de către ofiţerii de poliţie.

Urmare a materialelor din mass-media privind alegaţiile suporterilor a atacurilor arbitrare din partea ofiţerilor de poliţie în urma meciului, în ianuarie 2008 procuratura din Munich a iniţiat investigaţii preliminare. Reclamanţii, care au identificat atacatorii ca ofiţeri de poliţie, însă mai mult nu i-au putut distinge, graţie uniformei identice fără semne de identificare sau ecusoane cu nume, ambii au depus plângeri penale împotriva ofiţerilor de poliţie neidentificaţi.

În septembrie 2008 procuratura a încetat investigaţiile. S-a constatat că existau dovezi că unii poliţişti au utilizat bastoane în mod disproporţionat, dar s-a concluzionat că este imposibil de a identifica suspecţii. Urmare a cererii reclamanţilor, procuratura a redeschis investigaţia în octombrie 2008, dispunând investigaţii suplimentare. În august 2009 procuratura iarăşi a încetat investigaţia, constatând că unii suporteri s-au apropiat în mod agresiv, au insultat şi provocat ofiţerii dislocaţi şi în această situaţie ofiţerii puteau fi justificaţi în utilizarea bastoanelor. Decizia a fost menţinută de procuratura ierarhic superioară în 2011. În septembrie 2011 Curtea de Apel din Munich a declarat inadmisibilă petiţia reclamanţilor de a forţa investigaţii suplimentare. În martie 2015 Curtea Constituţională federală a adoptat decizia de refuz în admiterea plângerii constituţionale a reclamanţilor.

Invocând articolul 3, interzicerea tratamentului inuman sau degradant, reclamanţii au pretins că au fost maltrataţi de către ofiţerii de poliţie, care, din cauza investigaţiei inadecvate nu au fost nici identificaţi şi nici pedepsiţi.