Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat,  în cauza Eker c. Turciei, că cerinţa ca un ziar să publice replica nu contravine Articolului 10 din Convenţie, libertatea de exprimare.

Reclamantul, Mustafa Eker, de naţionalitate turcă, este născut în 1971 şi locuieşte în Sinop, Turcia. În perioada de referinţă era editor la o publicaţie locală, care circula în Sinop.

În februarie 2006 reclamantul a publicat un editorial întitulat „May your road be smooth” în care a criticat asociaţia jurnaliştilor din Sinop, pretinzând că acţiunile acesteia contrazic obiectivului său principal şi că nu mai răspunde scopului său. Preşedintele asociaţiei, luând în consideraţie că materialul reclamantului i-a subminat demnitatea sa şi a celorlalţi lideri ai asociaţiei, a expediat o replică de corectare a materialului, însă reclamantul a refuzat să o publice.

În martie 2005 preşedintele asociaţiei s-a adresat unei instanţe judecătoreşti din Sinop prin care a cerut o decizie de publicare a replicii. Instanţa i-a admis cererea, soluţionând cauza în baza materialelor din dosar. Domnul Eker a contestat decizia la o instanţă superioară, care a respins recursul printr-o decizie definitivă în baza materialelor din dosar. Replica a fost publicată în publicaţia reclamantului.

Invocând Articolul 6, dreptul la un proces echitabil, Articolul 8, dreptul la respectul vieţii private şi de familie şi Articolul 13, dreptul la un recurs efectiv, reclamantul s-a plâns de lipsa audierilor în faţa instanţelor judecătoreşti. De asemenea, el s-a plâns că examinarea cauzelor de către instanţele judecătoreşti nu a fost adecvată, şi că nu a avut posibilitatea să declare recurs la o instanţă superioară. Curtea a decis să examineze aceste capete din perspectiva Articolului 6, dreptul la un proces echitabil.

În temeiul Articolului 10, libertatea de exprimare, reclamantul s-a plâns că a fost obligat să publice textul ce corecta articolul, în opinia sa, aceasta i-a atins reputaţia şi demnitatea şi a constituit o ingerinţă în libertatea sa de exprimare.

Decizia Curţii

Articolul 6 § 1, dreptul la un proces echitabil

Curtea a reiterat că caracterul public a procedurilor constituie un principiu fundamental stabilit în Articolul 6 § 1 , dar obligaţia de a petrece o şedinţă publică nu este absolută. De asemenea, ea a notat că dreptul la replică este o parte componentă a sistemului juridic turc, care prevede pentru ambele părţi litigante să declare, atât de publicaţia media cât şi de persoana care doreşte publicarea replicii.

În acest caz jurnaliştii asociaţiei din Sinop s-au adresat instanţei judecătoreşti din Sinop cerând publicarea replicii; Domnului Eker i s-a interzis să participe la aceste proceduri în temeiul articolului 14 a Legii nr. 5187. Totuşi, el putea să declare recurs la instanţa superioară. Instanţele judecătoreşti au examinat cererea asociaţiei de publicare a replicii şi apelul reclamantului, în baza materialelor cauzei şi fără a petrece o şedinţă.  Chestiunea ce urma a fi examinată de instanţe judecătoreşti a fost dacă onoarea şi demnitatea asociaţiei a fost atinsă şi dacă aceasta este în drept să exercite dreptul la replică. În continuare, instanţele urmau să examineze conţinutul replicii, pentru a se asigura că nu conţine vreo ofensă şi nu atinge drepturile altora, şi forma acesteia, pentru a se asigura că nu este mai mare decât materialul ce urma a fi corectat.

Curtea a considerat că aceste chestiuni, care au determinat examinarea textuală şi tehnică a formei şi conţinutului replicii, puteau fi examinate şi determinate în mod adecvat în baza observaţiilor părţilor şi documentelor prezentate de aceştia. În speţă nu existau chestiuni a credibilităţii ce ar impune prezentarea verbală dovezilor sau audierea martorilor. Curtea a notat în această privinţă că procedurile privind dreptul la replică au loc separat de procedurile ulterioare de defăimare, în cadrul cărora poate fi testată acurateţea pretenţiilor în strictă conformitate cu principiul contradictorialităţii. Scopul procedurilor „dreptul al replică” la acea etapă a fost de a asigura o balanţă dintre criticile aduse unui individ şi redresarea pe care el sau ea o cere.

Mai mult, procedurile privind dreptul la replică potrivit legii naţionale constituie o procedură excepţională de urgenţă în cadrul căreia instanţa judecătorească urmează să decidă asupra cererilor de publicare a replicii în termen de 3 zile, şi instanţa de recurs urmează să soluţioneze recursul în termen de 3 zile. Corespunzător rapiditatea era un element cheie în procedurile privind dreptul la replică şi această cerinţă pentru instanţele naţionale de a examina rapid cauzele privind publicarea replicii pot fi considerate ca necesare şi justificate pentru a putea fi contestată informaţia neveridică publicată în mass-media şi pentru a asigura pluralitatea opiniilor în schimbul de idei pe marginea chestiunilor de interes general. Curtea a reiterat în această privinţă că noutăţile erau o comoditate perisabilă şi că întârzierea publicării, chiar pentru o perioadă scurtă, poate să-l depriveze de toată valoarea şi interesul său.

Corespunzător, Curtea a constatat în speţă, în contextul procedurilor privind dreptul la replică, în care chestiunile juridice nu erau de o complexitate deosebită şi instanţele naţionale erau chemate să soluţioneze rapid, faptul că ele şi-au format opinia sa în baza materialelor cauzei, fără a petrece o şedinţă, nu a încălcat cerinţele Articolului 6 § 1 privind caracterul oral şi public a procedurilor. Corespunzător, nu a avut loc violarea Articolului 6 § 1 din Convenţie.

Curtea a respins ca vădit neîntemeiate restul capetelor din cerere în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenţie.

Articolul 10, libertatea de exprimare

Curtea a considerat că publicarea replicii asociaţiei jurnaliştilor a vizat exercitarea libertăţii de exprimare. De asemenea, ea a constatat că cerinţa înaintată reclamantului de a publica replica a constituit o ingerinţă în libertatea acestuia de exprimare. Această cerinţă era prevăzută de lege şi a urmărit un scop legitim de protecţia a reputaţiei şi drepturilor altor persoane. Curtea în continuare a specificat că scopul dreptului la replică a fost de a acorda tuturor persoanelor posibilitatea de a se proteja împotriva anumitor declaraţii sau opinii diseminate de mass-media care probabil afectau viaţa privată, onoarea sau demnitatea.

În ceea ce priveşte dacă ingerinţa era necesară, Curtea a reiterat că, într-o societate democratică, dreptul la replică este o garanţie a pluralismului informaţiei care trebuie respectată. În speţă Domnului Eker i s-a cerut să publice un text din partea asociaţiei jurnaliştilor din Sinop prin care se răspundea la criticile aduse liderilor săi. Textul aducea detalii despre funcţionarea asociaţiei şi lucrul efectuat de către membrii săi şi prezenta răspunsuri la întrebările ridicate de reclamant în editorialul său. El, de asemenea, conţinea critică în adresa reclamantului şi integrităţii sale profesionale. Totuşi, instanţele judecătoreşti naţionale au luat în consideraţie că textul respectiv se referea la editorialul reclamantului şi nu conţinea nimic ce putea fi considerat ofensator. În această privinţă Curtea a observat că în exercitarea funcţiei sale de supraveghere, sarcina acesteia nu este de a lua locul instanţelor naţionale, dar mai degrabă de a revizui, în lumina speţei în întregime, dacă deciziile adoptate potrivit intimei convingeri sunt compatibile prevederilor Convenţiei.

În speţă, în opinia Curţii, se poate spune că instanţele naţionale au asigurat o balanţă echitabilă dintre dreptul reclamantului la libertatea de exprimare şi dreptul asociaţiei respective la protecţia reputaţiei. Deşi replica conţinea posibile remarci peiorative despre Eker, Curtea a considerat că aceasta nu a depăşit limitele criticii admisibile. Tonul replicii, mai mult decât atât, a fost similar celui utilizat de reclamant în editorialul său. Mai mult, decizia de a publica replica a fost proporţională scopului urmărit, or reclamantul nu a fost obligat să modifice conţinutul materialului. Suplimentar, nimic nu l-a împiedicat să republice propria versiune a faptelor. Corespunzător Curtea a constatat că nu a existat violarea Articolului 10 din Convenţie.

Sursa foto: http://iuditapelea.ro