23 06 2008

În luna aprilie 2008, CtEDO a pronunţat deciziile Lungu c. Moldovei (cererea nr. 33072/05), Caraman c. Moldovei (cererea nr. 3755/05), Hanganu c. Moldovei (cererea nr. 34169/04) şi Ciobanu ş.a. c. Moldovei (cererile nr. 33607/04, 22907/04 şi 21376/04).

***

În cauza Lungu c. Moldovei, reclamanta, Dora LUNGU, era beneficiara unei hotărâri judecătoreşti din 24 aprilie 2004 privind plata a MDL 87,177 (EUR 7,531 la acea dată), cu titlu de compensaţii pentru proprietatea confiscată de autorităţile sovietice.

La 5 iulie 2001, executorul judecătoresc a primit titlul executor, însă hotărârea din 24 aprilie 2004 nu a fost executată.

În faţa Curţii, reclamanta pretindea violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii) în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti din 24 aprilie 2004.

La 10 octombrie şi 16 noiembrie 2007, părţile au prezentat Curţii un acord de reglementarea amiabilă. Potrivit acordului, părţile au convenit că Guvernul va plăti reclamantei, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, suma de MDL 179,042 (aproximativ EUR 10,831) şi EUR 2,000, cu titlu de daune morale şi materiale, iar reclamanta va retrage cererea sa de pe rolul Curţii.  

Curtea a luat act de acordul semnat de părţi, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte nici un motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.

În faţa Curţii, reclamanta a fost reprezentată de către Vitalie ZAMA, membru al organizaţiei obşteşti „Juriştii pentru drepturile omului”.

***

În cauza Caraman c. Moldovei, reclamantul, Anatolie CARAMAN, era beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile din 4 iunie 2003, prin care Judecătoria Grigoriopol a obligat Consiliul municipal Chişinău să asigure reclamantul cu spaţiu locativ. Deoarece hotărârea nu se executa, reclamantul a iniţiat noi proceduri judiciare civile, solicitând schimbarea modului de executare a hotărârii din 4 iunie 2003, prin acordarea unei sume de bani în locul spaţiului locativ.

La 6 septembrie 2004, Judecătoria Grigoriopol a admis cererea reclamantului şi a obligat Consiliul municipal Chişinău să plătească reclamantului USD 29,000, precum şi MDL 10,440 (EUR 708 la acea dată) cu titlu de taxă de stat. La 7 decembrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a casat hotărârea Judecătoriei Grigoriopol, a respins cererea reclamantului şi l-a obligat să achite MDL 7,830 (EUR 466 la acea dată) cu titlu de taxă de stat. La 28 decembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a informat reclamantul că recursul său nu putea fi examinat din cauza neachitării taxei de stat. Reclamantul a depus din nou cererea de recurs, solicitând Curţii Supreme de Justiţie să se pronunţe asupra cererii sale de scutire de la achitarea taxei de stat. La 10 ianuarie 2005, reclamantul a fost informat din nou că recursul său nu poate fi examinat din acelaşi motiv.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti în favoarea sa din 4 iunie 2003, precum şi violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv) prin lipsa remediilor naţionale de a obţine redresarea încăcărilor drepturilor sale garantate de art. 6 § 1 CEDO şi de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO.

La 14 şi 22 februarie 2007, părţile au prezentat Curţii un acord de reglementarea amiabilă. Potrivit acordului, părţile au convenit că Guvernul va lua toate măsurile necesare în vederea executării silite a hotărârii judecătoreşti din 4 iunie 2003 şi va plăti reclamantului, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, suma de EUR 2,000, cu titlu de daune morale şi materiale, iar reclamantul va retrage cererea sa de pe rolul Curţii.  

Curtea a luat act de acordul semnat de părţi, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte nici un motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie NAGACEVSCHI, preşedintele organizaţiei obşteşti „Juriştii pentru drepturile omului”.

***

În cauza Hanganu c. Moldovei, reclamantul, Constantin HANGANU, a încheiat în 1994 un contract cu ASITO (o companie de asigurări înregistrată în Republica Moldova), potrivit căruia el a plătit prima de asigurare în schimbul unei pensii viagere în mărime de MDL 100 (USD 24 la acea dată). În ianuarie 1999, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei şi solicitând rezilierea contractului.

În 2001, reclamantul a intentat proceduri judiciare civile împotriva companiei ASITO, cerând plata restanţelor la pensie până la acea dată şi obligarea companiei să execute contractul din 1994. La 9 aprilie 2002, Tribunalul Chişinău a obligat ASITO să plătească restanţele la pensie şi să reia executarea contractului.

În urma „demersului în interesul legii” depus de Procurorul General, la 11 martie 2002, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat o hotărâre prin care a soluţionat litigiul existent între ASITO şi beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, ea a constatat că ASITO putea invoca inflaţia, criza economică şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, ea a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, deşi această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate şi nici părţile din acele procese.

În septembrie 2002, ASITO a intentat o acţiune judiciară civilă împotriva reclamantului, solicitând rezilierea contractului încheiat în 1994. Printr-o hotărâre irevocabilă din 26 mai 2004, Curtea Supremă de Justiţie a admis pretenţiile ASITO şi a reziliat contractul din 1994.

La 25 octombrie 2004, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis cererea de revizuire, depusă de un grup de pensionari ASITO, împotriva hotărârii din 11 martie 2002. Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea contestată şi a notat că ASITO nu putea invoca inflaţia, criza economică şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră.

După ce cererea reclamantului la CtEDO a fost comunicată Guvernului, Agentul guvernamental a cerut Procurorului General să solicite revizuirea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 26 mai 2004. La 19 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire a Procurorului General şi a anulat decizia din 26 mai 2004. La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a pronunţat o nouă decizie în cauza civilă înaintată de ASITO în 2002. Făcând referire la cauza Macovei and Others v. Moldova (cererile nr. 19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 şi 31761/03, hotărâre din 25 aprilie 2006), ea a constatat încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 6 § 1 CEDO şi de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO prin casarea hotărârii irevocabile din 9 aprilie 2002 şi a acordat reclamantului EUR 850 cu titlu de daune materiale, EUR 2,000 cu titlu de daune morale şi EUR 40 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Instanţa a confirmat validitatea contractului din 1994 şi a notat că părţile trebuie să respecte prevederile acestuia.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), deoarece hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea ASITO a încălcat principiului securităţii raporturilor juridice şi a avut drept efect încălcarea dreptului său la protecţia proprietăţii.

La 26 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea despre decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 decembrie 2007 şi a solicitat radierea cererii reclamatului de pe rolul Curţii. La 27 decembrie 2007, reclamantul, de asemenea, a comunicat Curţii rezultatul procedurilor naţionale care s-au finalizat cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 decembrie 2007 şi, considerând că i-au fost acordate compensaţii adecvate pentru încălcarea drepturilor sale, a solicitat radierea cererii sale de pe rolul Curţii.

Curtea a notat că reclamantul a primit compensaţii adecvate la nivel naţional şi că nu doreşte continuarea examinării cererii sale. Potrivit art. 37 § 1 in fine CEDO, Curtea a considerat că nu există circumstanţe speciale care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 (a) şi (b) CEDO), radiind cererea de pe rolul său.    

***

În cauza Ciobanu ş.a. c. Moldovei, reclamantele, Nina CIOBANU, Nina TARUTIN şi Galina COSENCOV, în 1994, au încheiat fiecare cîte un contract cu ASITO (o companie de asigurări înregistrată în Republica Moldova), potrivit căruia ele au plătit prima de asigurare în schimbul unei pensii viagere a cărei mărime varia între MDL 100 (USD 24 la acea dată) şi MDL 200 (USD 48 la acea dată). În 1999, ASITO a încetat să plătească pensiile, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei şi solicitând rezilierea contractelor.

În 2001, reclamantele au intentat proceduri judiciare civile împotriva companiei ASITO, cerând plata restanţelor la pensie până la acea dată şi obligarea companiei să execute contractele din 1994. Între 2001 şi 2002, toate reclamantele au obţinut hotărâri irevocabile prin care ASITO a fost obligată să plătească restanţele la pensie şi să reia executarea contractelor.

În urma „demersului în interesul legii” depus de Procurorul General, la 11 martie 2002, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat o hotărâre prin care a soluţionat litigiul existent între ASITO şi beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, ea a constatat că ASITO putea invoca inflaţia, criza economică şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, ea a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, deşi această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate şi nici părţile din acele procese.

Ulterior, ASITO a intentat acţiuni judiciare civile împotriva reclamantelor, solicitând rezilierea contractelor încheiate în 1994. Între septembrie şi decembrie 2003, ASITO a obţinut hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea sa împotriva fiecărei reclamante.

La 25 octombrie 2004, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis cererea de revizuire, depusă de un grup de pensionari ASITO, împotriva hotărârii din 11 martie 2002. Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea contestată şi a notat că ASITO nu putea invoca inflaţia, criza economică şi schimbarea ratei dobânzii Băncii Naţionale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră.

În faţa Curţii, reclamantelel au invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), deoarece hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea ASITO a încălcat principiului securităţii raporturilor juridice şi a avut drept efect încălcarea dreptului lor la protecţia proprietăţii. Dna Tarutin a mai invocat inechitatea procedurilor din cauza unei pretinse înţelegeri secrete între ASITO şi Guvern, precum şi violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv), prin lipsa remediilor naţionale de a obţine redresarea încăcărilor drepturilor sale.

La 20 noiembrie 2006, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie unilaterală, prin care el a recunoscut violarea drepturilor reclamantelor garantate de CEDO. Guvernul s-a angajat să plătească dnei Ciobanu, Tarutin şi Cosemcov sumele de EUR 500, EUR 700 şi, respectiv, EUR 850 cu titlu de compensaţii pentru orice daună materială, precum şi EUR 2,000 pentru fiecare cu titlu de daune morale. Guvernul s-a mai angajat să plătească dnelor Ciobanu şi Cosemcov costurile şi cheltuielile probate care au fost suportate în faţa Curţii, iar dnei Tarutin – suma de EUR 300 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Guvernul s-a angajat să plătească aceste sume în termen de 3 luni de la radierea cererilor de către Curte.

La 15, 19 şi 23 februarie 2007, reclamantele au informat Curtea că ele sunt de acord cu propunerile Guvernului.