03 06 2008

La 4 martie 2008, CtEDO a pronunţat deciziile Calbor Corporation S.A. c. Moldovei (cererea nr. 36001/03), Cericenco c. Moldovei (cererea nr. 33069/05) şi Berzoi c. Moldovei (cererea nr. 77612/01).

***

În cauza Calbor Corporation S.A. c. Moldovei, reclamantul, Calbor Corporation, este o companie internaţională înregistrată în Moldova („CALBOR”). La 17 martie 1998, CALBOR a încheiat cu Comitetul Executiv Cimişlia (Comitetul) un contract, potrivit căruia CALBOR urma să asigure Comitetul cu combustibil şi să-i plătească datoriile faţă de o terţă persoană, iar Comitetul s-a angajat să achite aceste servicii cu seminţe de floarea soarelui. Preţul total al contractului era de MDL 1,200,000. CALBOR a executat partea sa de contract.

Între 1998-1999, Comitetul a plătit reclamantului echivalentul a MDL 655,601, restanţa constituind MDL 544,398. Contractul prevedea penalităţi în caz de plăţi întârziate, precum şi o clauză de luare în consideraţie a inflaţiei. Astfel, CALBOR a pretins că datoria constituia MDL 1,920,428. Deoarece Comitetul a refuzat să plătească această sumă, CALBOR a iniţiat proceduri judiciare. La 21 iunie 1999, Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău a dat câştig de cauză reclamantului şi i-a acordat MDL 1,877,212 (EUR 154,918 la acea dată). Deoarece hotărârea nu a fost contestată cu apel, ea a devenit irevocabilă şi executorie peste 15 zile.

În 1999, a avut loc o reformă administrativă şi autorităţile locale au fost reorganizate. Comitetul a fost succedat de către Consiliul judeţean Lăpuşna. Direcţia Financiară („Direcţia”) a Consiliului judeţean a continuat toate activităţile financiare ale Comitetului. La 26 august 1999, Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău şi-a modificat hotărârea din 21 iunie 1999, specificând că hotărârea va fi executată de Consiliul judeţean Lăpuşna, în calitate de succesor legal al Comitetului.

La 25 octombrie 1999, aceeaşi instanţă de judecată a admis apelul declarat de Direcţie, pe motiv că ea nu a fost citată de instanţă şi nu a fost reprezentată la şedinţa de judecată din 21 iunie 1999. Instanţa a ordonat reexaminarea cazului. Printr-o hotărâre irevocabilă din 6 martie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, Direcţia a fost obligată să-i achite lui CALBOR MDL 1,485,696 (EUR 106,814).

În urma recursului în anulare a Procurorului General, depus la cererea Direcţiei, la 2 iunie 2003, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a casat toate hotărârile judecătoreşti adoptate în această cauză şi a adoptat o nouă hotărâre, prin care a acordat lui CALBOR suma de MDL 280,000 (EUR 16,718).

În faţa Curţii, compania reclamantă a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii) în urma admiterii recursului în anulare a Procurorului General şi a casării hotărârii judecătoreşti în favoarea sa de către Curtea Supremă de Justiţie. De asemenea, reclamantul s-a plâns de violarea art. 6 § 1 CEDO pe motiv că Curtea Supremă de Justiţie nu şi-a motivat suficient hotărârea sa, precum şi pe motiv de durată excesivă a procedurilor.

La 10 octombrie 2007, părţile au informat Curtea că, la aceeaşi dată, ele au semnat un acord amiabil. Părţile au a expediat Curţii o copie a acestui acord, conform căruia Guvernul a recunoscut violarea drepturilor reclamantului prevăzute de Convenţie şi s-a angajat să-i plătească, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil, suma de MDL 1,205,696 (aproximativ EUR 73,288), ce reprezintă suma datoriei iniţiale, precum şi EUR 50,000 cu titlu de orice prejudiciu cauzat reclamantului. Părţile au solicitat radierea cererii de pe rolul Curţii.

Curtea a luat act de acordul semnat de părţi şi a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu există motive care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.    

În faţa Curţii, compania reclamantă a fost reprezentată de către dl Vitalie NAGACEVSCHI, preşedinte al organizaţiei „Juriştii pentru drepturile omului”.

***

În cauza Cericenco c. Moldovei, reclamanţii, Galina CERICENCO şi Boris CERICENCO, sunt proprietarii unei întreprinderi individuale („întreprinderea”). Potrivit deciziei Colegiului de recurs al Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 25 octombrie 2001, compania de stat „Moldtranelectro” („debitorul”) a fost obligată să plătească întreprinderii suma de MDL 315,828.94 (EUR 27,523.7 la acea dată). Decizia a devenit irevocabilă şi executorie la 19 martie 2002.

În august 2003, întreprinderii i-a fost plătită suma de MDL 13,019.28 (EUR 862.19), iar în ianuarie 2005 – suma de MDL 8,000 (EUR 490).

În mai 2004 şi mai 2005, Judecătoria Centru a încetat procedura de executare, pe motiv că debitorul nu avea bunuri sau bani. În octombrie 2004 şi, respectiv decembrie 2005, Curtea de Apel Chişinău a casat încheierile de încetare a procedurii de executare, a obligat executorul judecătoresc să asigure executarea hotărârii judecătoreşti din 25 octombrie 2001 şi a constatat că executorul judecătoresc nu a verificat pe deplin dacă debitorul dispunea de bunuri sau bani.

Datoria restantă faţă de întreprindere în sumă de MDL 294,809.66 (EUR 26,171.51) nu a fost achitată până la acest moment.

În faţa Curţii, reclamanţii au invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii) în urma neexecutării depline a hotărârii judecătoreşti din 25 octombrie 2001, precum şi violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs) în conjuncţie cu art. 6 CEDO, pe motiv de lipsă a unui recurs efectiv pentru soluţionarea pretenţiilor de neexecutare la nivel naţional.

La 23 noiembrie şi 6 decembrie 2007, părţile au prezentat Curţii un acord de reglementarea amiabilă. Potrivit acordului, părţile au convenit că Guvernul va plăti reclamanţilor, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, suma de MDL 566,775 (aproximativ EUR 34,167) şi EUR 1,600, iar reclamanţii vor retrage cererea lor.  

Curtea a luat act de acordul semnat de părţi, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte nici un motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său.

***

În cauza Berzoi c. Moldovei, reclamantul, Pavel BERZOI, era beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile din 2 martie 2000, prin care Curtea de Apel a Republicii Moldova a obligat o bancă comercială să plătească reclamantului MDL 4,186 (EUR 373.43 la acea dată).

În urma recursului în anulare a Procurorului General, la 30 august 2000, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea judecătorească în favoarea reclamantului şi a respins pretenţiile acestuia.

După ce cererea reclamantului a fost comunicată Guvernului, Agentul guvernamental a cerut Procurorului General să iniţieze procedura de revizuire a hotărârii judecătoreşti din 30 august 2000 în vederea casării acesteia. În urma cererii de revizuire a Procurorului General, depusă în temeiul art. 449 § 1 (j) CPC, la 21 ianuarie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea sa din 30 august 2000.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), în urma casării, la 30 august 2000, a hotărârii judecătoreşti în favoarea sa, de către Curtea Supremă de Justiţie, prin admiterea recursului în anulare a Procurorului General.

La 26 noiembrie 2007, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie unilaterală, prin care el a recunoscut violarea drepturilor reclamantului prevăzute de CEDO în urma admiterii recursului în anulare a Procurorului General de către Curtea Supremă de Justiţie. Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 3,000 cu titlu de compensaţii pentru orice daună materială şi morală, precum şi pentru costuri şi cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte.

Reclamantul a cerut Curţii să respingă propunerea Guvernului, deoarece el dorea examinarea cererii sale şi pronunţarea unei hotărâri pe marginea cererii sale.

Curtea a notat că, în anumite circumstanţe, ea poate să radieze o cerere, potrivit art. 37 § 1 (c), în temeiul unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. În acest scop, Curtea va examina declaraţia prin prisma principiilor ce decurg din jurisprudenţa sa (a se vedea Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); şi Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).

În ceea ce priveşte circumstanţele acestei cauze, Curtea notează că, în mai multe cauze, ea a specificat natura şi extinderea obligaţiilor care revin statului pârât potrivit art. 6 § 1 CEDO şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma casării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea reclamantului (a se vedea, printre multe altele, Roşca v. Moldova; nr. 6267/02, 22 martie 2005; Nistas GmbH v. Moldova, nr. 30303/03, 12 decembrie 2006; şi Josan v. Moldova, nr. 37431/02, 21 martie 2006). Acolo unde Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacţie echitabilă, mărimea căreia depindea de particularităţile cauzei.

Luând în consideraţie natura recunoaşterilor din declaraţia unilaterală a Guvernului, precum şi mărimea compensaţiei propuse (care poate fi considerată rezonabilă în comparaţie cu ceea ce a acordat Curtea în cauze similare), Curtea a considerat că nu există motive care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său potrivit art. 37 § 1 (c) CEDO.