Cauza Paladi c. Moldovei a fost retrimisă în faţa Marii Camere a CtEDO

19 02 2008

La 14 februarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a anunţat că cauza Paladi c. Moldovei (cererea nr. 39806/05) a fost retrimisă în faţa Marii Camere a CtEDO.

Potrivit art. 43 al Convenţiei, într-un termen de trei luni de la data hotărârii unei Camere, orice parte a cauzei poate, în cazuri excepţionale, să ceară retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere. Un colegiu de cinci judecători al Marii Camere acceptă cererea în cazul în care cauza ridică o problemă gravă relativă la interpretarea sau la aplicarea Convenţiei sau a protocoalelor sale, sau o altă problemă gravă cu caracter general.

La 31 ianuarie 2008, colegiul de cinci judecători al Marii Camere a acceptat cererea Guvernului Republicii Moldova de retrimitere a cauzei Paladi c. Moldovei în faţa Marii Camere a CtEDO. Până în prezent, aceasta este unica cerere de retrimitere în faţa Marii Camere care a fost acceptată în cauzele împotriva Moldovei.

Audierile publice în această cauză vor avea loc la 14 mai 2008.

* * *

În această cauză, reclamantul, Ion PALADI, este fostul viceprimar al municipiului Chişinău.

Centrul pentru Combaterea Crimei Organizate şi a Corupţiei (CCCEC) a iniţiat o urmărire penală în privinţa reclamantului în temeiul art. 185 (3) şi 327 (2) ale Codului de procedură penală. La 24 septembrie 2004, reclamantul a fost reţinut de către ofiţerii CCCEC. Între 24 septembrie 2004 şi 25 februarie 2005, el a fost deţinut în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC. Reclamantul suferea de o serie de boli serioase (diabet (insulin dependent), insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială, bronşită cronică, pancreatită şi hepatită). Potrivit reclamantului, CCCEC-ul nu dispunea de personal medical înainte de februarie 2005.

La 20 mai 2005, un neurolog de la Centrul Republican de Neurologie (CRN) a recomandat transferarea reclamantului într-o instituţie unde ar putea fi supus terapiei HBO (hyperbaric oxygen therapy). La recomandarea unui consiliu medical al Ministerului Sănătăţii, la 20 septembrie 2005, Judecătoria Centru a dispus transferul reclamantului la CRN, unde dlui Paladi i s-a aplicat terapia HBO. Terapia a avut rezultate pozitive şi medicii Spitalului Clinic Republican (SCR) au prescris reclamantului continuarea acesteia până la 28 noiembrie 2005. La 9 noiembrie 2005, CRN a informat instanţa de judecată despre îmbunătăţirea stării de sănătate a reclamantului şi a recomandat externarea acestuia. La 10 noiembrie 2005, instanţa de judecată a dispus transferul dlui Paladi la spitalul penitenciar.

În seara zilei de 10 noiembrie 2005, Curtea a indicat prin fax Guvernului Republicii Moldova măsura interimară potrivit art. 39 al Regulamentului Curţii, prin care cerea ca reclamantul să nu fie transferat de la CRN. La 11 noiembrie 2005, Grefierul Adjunct al Secţiunii a Patra a încercat fără succes să contacteze oficiul Agentului Guvernamental prin telefon. La 11 noiembrie 2005, avocatul reclamantului a solicitat instanţei de judecată suspendarea transferării reclamantului, prezentând instanţei scrisoarea Curţii cu privire la măsura interimară. Această cerere nu a fost examinată. În aceeaşi zi, reclamantul a fost transferat la spitalul penitenciar.

La 14 noiembrie 2005, la cererea Agentului Guvernamental, Judecătoria Centru a dispus transferarea reclamantului la CRN până la 29 noiembrie 2005. Potrivit reclamantului, medicii de la CRN refuzau să-l interneze pe motiv de lipsă a fişei medicale, reclamantul fiind nevoit să aştepte circa 6 ore pentru a fi internat.

În faţa Curţii, reclamantul pretindea violarea art. 3 (interzicerea torturii), deoarece pe perioada detenţiei nu a beneficiat de asistenţă medicală adecvată şi prin detenţia sa în IDP al CCCEC în condiţii inumane şi degradante; violarea art. 5 § 1 (legalitatea lipsirii de libertate), deoarece a fost deţinut fără un mandat de arest valabil după transmiterea cauzei în instanţa de judecată şi prin arestarea sa în lipsa unor „motive verosimile de a bănui că el a săvârşit o infracţiune”; violarea art. 5 § 3 (motivarea arestului) prin privarea de libertate fără motive suficiente şi relevante; violarea art. 5 § 4 (dreptul la un recurs împotriva deciziei de privare de libertate) prin examinarea prea îndelungată a cererii habeas corpus şi refuzul de a examina recursul împotriva încheierii de respingere a cererii sale habeas corpus şi violarea art. 34 ale Convenţiei (dreptul de a sesiza Curtea) prin conformarea întârziată cu măsurile interimare dispuse de Curte.

În hotărârea sa, pronunţată în această cauză la 10 iulie 2007, Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 al Convenţiei, deoarece reclamantul nu a beneficiat de asistenţă medicală necesară în IDP al CCCEC, în urma transferului întârziat (peste 4 luni) a reclamantului la Centrul Republican de Neurologie şi în urma întreruperii tratamentului medical al reclamantului la CRN între 11 şi 14 noiembrie 2005.

Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea articolului 5 § 1 al Convenţiei prin deţinerea reclamantului sub arest fără un mandat legal după expirarea mandatului de arest.

Curtea a mai constatat, cu şase voturi „pro” şi unul „contra”, violarea articolului 34 al Convenţiei din cauza pericolului pentru sănătatea reclamantului şi a deficienţelor serioase în executarea măsurilor interimare dispuse de Curte, mai ales datorită lipsei unui funcţionar în cadrul biroului Agentului Guvernamental care să răspundă la sunetele urgente ale Grefei Curţii, inacţiunii Agentului Guvernamental între dimineaţa zilei de 11 noiembrie şi după-amiaza zilei de 14 noiembrie 2005, omisiunii Judecătoriei Centru de a examina de urgenţă cererea avocatului reclamantului din 11 noiembrie 2005 şi refuzului, timp de 6 ore, de a-l interna pe reclamant în CRN la 14 noiembrie 2005. Preşedintele Camerei, Sir Nicolas BRATZA, a votat împotriva acestei violări, considerând, inter alia, că executarea întârziată a măsurii interimare nu pare să fie intenţionată, nu a împiedicat reclamantul să-şi prezinte cererea la Curte, iar pericolul pentru viaţa şi sănătatea sa nu a fost suficient de iminent pentru a stabili o asemenea violare.

Curtea a acordat reclamantului EUR 2,080 cu titlu de daune materiale, EUR 15,000 cu titlu de daune morale şi EUR 4,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamantul a fost reprezentat în faţa Curţii de către dr Gheorghe ULIANOVSCHI, avocat din Chişinău. 

* * *

Comunicatul de presă al organizaţiei "Juriştii pentru drepturile omului" cu privire la pronunţarea hotărârii CtEDO în cauza Paladi c. Moldovei din 10 iulie 2007 poate fi accesat aici.