09 01 2008

La 8 ianuarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea sa în cauza Bulava c. Moldovei (cererea nr. 27883/04).

În această cauză, reclamanţii, soţii Elena BULAVA şi Nicolae BULAVA, erau angajaţi într-o întreprindere de stat (Întreprinderea). Între anii 2000 şi 2004, Întreprinderea s-a aflat de câteva ori în şomaj tehnic şi reclamanţilor nu le-a fost plătit salariul lor. Ei au iniţiat câteva proceduri judiciare împotriva Întreprinderii, solicitând achitarea salariilor.

Prin câteva hotărâri judecătoreşti, Judecătoria Soroca a obligat Întreprinderea să le achite reclamanţilor următoarele sume:

• în privinţa dnei Elena Bulava

• în privinţa dlui Nicolai Bulava

La 12 mai 2005, reclamanţii au informat Curtea că toate hotărârile de judecată în favoarea lor au fost executate la 29 aprilie 2005.

Reclamanţii pretindeau în faţa Curţii că executarea întârziată a hotărârilor de judecată în favoarea lor este contrară art. 6 § 1 al Convenţiei (dreptul la un proces echitabil) şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (protecţia proprietăţii).

În observaţiile sale asupra admisibilităţii şi fondului cauzei, Guvernul a afirmat că, în urma executării hotărârilor de judecată în favoarea reclamanţilor la 29 aprilie 2005, ei şi-au pierdut statutul de „victimă”. Curtea a reiterat că adoptarea unei decizii sau întreprinderea unor măsuri care sunt favorabile unui reclamant nu sunt, în principiu, suficiente pentru a lipsi un individ de statutul său de „victimă”, cu excepţia cazului când autorităţile au recunoscut, în mod expres sau în substanţă, violarea Convenţiei şi au redresat situaţia reclamantului. În această cauză, Curtea a considerat că, chiar dacă Guvernul a executat hotărârile de judecată în favoarea reclamanţilor, el nu a recunoscut violarea şi nici nu a acordat o redresare adecvată pentru întârzierea în executare a hotărârilor. În aceste circumstanţe, reclamanţii pot să pretindă în continuare că sunt „victime” ale violării Convenţiei în privinţa duratei de neexecutare a hotărârilor judecătoreşti definitive în favoarea lor.

În observaţiile sale asupra admisibilităţii şi fondului cauzei, Guvernul a invocat obiecţia că nu au fost epuizate căile de recurs interne. Guvernul a declarat că reclamanţii nu au depus recurs împotriva actelor executorului judecătoresc în conformitate cu art. 20 al Constituţiei şi art. 619 al Codului civil.

Curtea a notat că ea deja a respins obiecţii similare invocate de către Guvernul pârât în virtutea art. 426 al vechiului Cod de procedură civilă, deoarece „chiar dacă presupunem că reclamantul ar fi depus recurs împotriva actelor executorului judecătoresc şi ar fi obţinut o hotărâre care să confirme că neexecutarea a fost ilegală conform dreptului naţional, o astfel de acţiune nu ar fi obţinut nimic nou, singura consecinţă fiind eliberarea unui alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea hotărârea Popov v. Moldova (nr. 1), 18 ianuarie 2005, § 32). Curtea nu vede nici un motiv pentru a ajunge la o altă concluzie în această cauză.

Din aceleaşi motive, Curtea consideră că art. 20 al Constituţiei consacră un drept general de acces la justiţie, şi nu oferă reclamanţilor un recurs efectiv. Curtea s-a referit la astfel de obiecţii în cauza Lupăcescu şi alţii v. Moldova (hotărâre din 21 martie 2006, § 17) şi nu consideră că ar putea ajunge la o altă concluzie în această cauză.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 al Convenţiei şi a art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Curtea a notat că hotărârile de judecată în favoarea dnei Bulava au fost adoptate la 26 martie şi 29 septembrie 2003, 22 martie 2004, 29 martie 2004, 15 iulie 2004 şi 13 septembrie 2004. Luând în consideraţie faptul că aceste hotărâri au fost executate la 29 aprilie 2005, perioadele de neexecutare au fost de 25 de luni şi 3 zile, 19 luni, 13 luni şi 7 zile, 13 luni, 9 luni şi 14 zile şi, respectiv, 7 luni şi 16 zile.

Curtea a notat că hotărârile de judecată în favoarea dlui Bulava au fost adoptate la 10 iulie 2003, 26 aprilie 2004 şi 13 septembrie 2004. Prin urmare, perioadele de neexecutare au fost de 21 de luni şi 19 zile, 12 luni şi 3 zile şi, respectiv, de 7 luni şi 16 zile.  

Curtea a constatat violări ale art. 6 § 1 al Convenţiei şi art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie în numeroase cauze privind termenele de executare a hotărârilor judecătoreşti definitive (a se vedea, printre altele, Prodan v. Moldova şi Lupacescu şi alţii v. Moldova).

Prin urmare, din motivele menţionate în aceste cauze, Curtea a constatat că neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive în favoarea reclamanţilor într-un termen rezonabil constituie o violare a art. 6 § 1 al Convenţiei şi a art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Curtea a acordat dnei Elena BULAVA EUR 440 cu titlu de daune materiale şi EUR 1,000 cu titlu de daune morale, iar dlui Nicolai BULAVA - EUR 457 cu titlu de daune materiale şi EUR 800 cu titlu de daune morale. 

 *  *  *

 Hotărârea CtEDO în această cauză, în limba engleză, poate fi accesată pe pagina web a Curţii (http://www.echr.coe.int/).