20 11 2007

La 20 noiembrie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în cauza Flux c. Moldovei (cererea nr. 28702/03).

În această cauză, reclamantul, ziarul Flux a publicat la 24 iulie 2001 articolul intitulat „Pe banii Lukoil-ului comuniştii Mişin şi Stepaniuc au tras un chiolhan pe cinste la Jolly Alon”. În acest articol, ziarul se referea la o lege adoptată de majoritatea comunistă la 19 iulie 2001, prin care Departamentului Vamal i se acorda dreptul să prelungească cu 90 de zile termenul de plată a TVA şi accizelor la importul benzinei şi motorinei. Până la aceste modificări, taxele erau plătite la data importării.

În articol, s-a făcut o descriere a acestei legi şi s-a menţionat că în seara zilei de 19 iulie 2001, „în restaurantul „Jolly Alon” (fost Seabeco), comuniştii Vadim Mişin şi Victor Stepaniuc, lăsând la o parte orice pudoare proletară, au tras un chiolhan pe cinste pe banii rechinilor de la „Lukoil”. Să fie bairamul cu pricina o simplă coincidenţă? Nu ştim”. Articolul era însoţit de fotografiile celor doi politicieni.

La 8 iulie 2002, Victor Stepaniuc a înaintat o acţiune împotriva ziarului şi autorului articolului, prin care pretindea că informaţia din pasajul de mai sus nu corespundea realităţii şi îi lezează onoarea şi demnitatea, solicitând dezminţirea ei şi compensaţii morale pentru defăimarea sa.

La 1 august 2002, Preşedintele Judecătoriei sectorului Buiucani a admis integral cererea de chemare în judecată. Instanţa a obligat ziarul să plătească MDL 3,690 (EUR 278 la acea dată), care reprezenta compensaţia pentru daunele morale cauzate dlui Stepaniuc şi taxa de stat şi să publice o dezminţire a titlului acestui articol şi a pasajului de mai sus în termen de 15 zile. Instanţa de judecată a conchis că, din conţinutul şi sensul articolului publicat, reiese că dl Stepaniuc, în calitate de Preşedinte al Fracţiunii Comuniştilor în Parlamentul Republicii Moldova, a votat legi în interesul unor companii private şi după aceea, a chefuit în restaurant pe banii acestor companii. Aceste informaţii au fost considerate ca incontestabil ponegritoare, calomnioase şi false. Instanţa a denunţat folosirea zvonurilor în jurnalism şi a constatat că ziarul a acţionat cu rea-credinţă.

La stabilirea cuantumului daunei morale, instanţa a ţinut cont de „atacul vehement” întreprins de pârâţi, tirajul sporit al ziarului şi gradul suferinţelor morale cauzate dlui Stepaniuc. Instanţa a mai luat în consideraţie şi funcţia publică a dlui Stepaniuc, care justifica sporirea cuantumului daunelor morale.   

Potrivit reclamantului, şedinţa de judecată a durat 15 minute, nu au fost puse întrebări ziarului, iar dl Stepaniuc nu a fost prezent sau reprezentat.

În cererea de apel împotriva hotărârii din 1 august 2002, ziarul Flux a susţinut că declaraţiile publicate constituiau judecăţi de valoare, care se bazau pe fapte. Ziarul a notat că dl Mişin nu l-a acţionat în judecată şi că modificările la lege au fost adoptate de către Parlament. Mai mult, datorită perioadei prea lungi de la apariţia ziarului şi până la acţionarea în judecată, pentru ziar era imposibil să demonstreze că persoanele au fost în hotelul restaurantului şi să verifice cine a plătit masa.

La 30 ianuarie 2003, Tribunalul Chişinău a respins apelul reclamantului ca neîntemeiat şi tardiv. La 1 aprilie 2003, Curtea de Apel a Republicii Moldova a respins recursul ziarului.

În faţa Curţii, ziarul Flux  pretindea violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare), prin obligarea sa la plata despăgubirilor şi publicarea dezminţirilor în cauza în defăimare intentată de dl Stepaniuc, şi violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil), prin motivarea insuficientă a hotărârilor judecătoreşti.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 10 CEDO. Ea a notat că în această cauză a existat o ingerinţă în libertatea de exprimare a ziarului reclamant, care era „prevăzută de lege” şi urmărea „un scop legitim” de protecţie a reputaţiei dlui Stepaniuc, însă care nu era „necesară într-o societate democratică”.

Curtea a notat că ziarul Flux a fost obligat la plata despăgubirilor, deoarece nu a putut demonstra veridicitatea pasajelor publicate. Chiar dacă ziarul a susţinut că pasajele publicate constituiau judecăţi de valoare, nici una dintre instanţele naţionale nu a comentat şi nu a răspuns la aceste argumente.

Curtea a considerat că pasajul care a fost considerat calomnios de către instanţele naţionale consta atât din fapte („în seara aceleeaşi zile, în restaurantul „Jolly Alon”, comuniştii Vadim Mişin şi Victor Stepaniuc, lăsând la o parte orice pudoare proletară, au tras un chiolhan pe banii rechinilor de la „Lukoil”), cât şi din judecăţi de valoare (caracterizarea petrecerii ca fiind „pe cinste”, fraza „lăsând la o parte orice pudoare proletară” şi întrebarea „Să fie bairamul cu pricina o simplă coincidenţă? Nu ştim.”). Curtea notează că instanţele naţionale au conchis că întregul pasaj nu corespundea adevărului, inclusiv judecăţile de valoare menţionate mai sus. Curtea a reamintit că existenţa faptelor poate fi demonstrată, pe când cerinţa de a demonstra că judecăţile de valoare corespund adevărului este irealizabilă şi afectează libertatea de opinie, care este un element fundamental garantat de art. 10 CEDO.

Curtea a notat că fraza „pe banii rechinilor de la „Lukoil”” era susceptibilă de a-i fi demonstrată veridicitatea, ceea ce reclamantul se pare că nu a făcut-o în instanţele naţionale. Totuşi, Curtea a luat în calcul declaraţia reclamantului precum că era imposibil să probeze toate faptele relevante după scurgerea unui an de zile de la evenimente, precum şi lipsa oricărei reacţii ale instanţelor naţionale la această declaraţie. Curtea consideră că, cu trecerea timpului, presei îi este mult mai dificil de a dovedi faptele la care s-a referit, iar daunele cauzate persoanelor ce se pretind defăimate prin materialele respective, au tendinţa să dispară.

Pe lângă acestea, articolul punea în discuţie întrebări de interes public, şi anume, pretinsa folosire a puterii legislative pentru oferirea taxelor ce promovau avantaje necompetitive unor companii şi planurile de modificare ulterioară a legislaţiei ce aducea dezavantaje pentru simplii angajaţi. Curtea a mai notat că instanţele naţionale au acordat dlui Stepaniuc cu titlu de daune morale cuantumul maxim posibil potrivit legislaţiei naţionale, în pofida faptului că el nu a fost audiat nici o dată de instanţă pentru a-i fi evaluată dauna cauzată.

Luând în consideraţie importanţa chestiunii pusă în discuţie în articolul publicat de către ziarul reclamant şi că cea mai mare parte a articolului nu a fost considerată ca fiind neadevărată sau abuzivă, că ziarul reclamant a întâmpinat anumite greutăţi în demonstrarea evenimentelor care au avut loc cu mult timp înainte de iniţierea procedurilor judiciare, că orice daună cauzată dlui Stepaniuc a fost diminuată substanţial cu trecerea timpului, că unele declaraţii ale reclamantului constituiau judecăţi de valoare care nu erau susceptibile de a le fi demonstrată veridicitatea şi în lumina compensaţiilor acordate de către instanţele naţionale, Curtea a conchis că ingerinţa în libertatea de exprimare a ziarului nu a fost „necesară într-o societate democratică”. În lumina acestei constatări, Curtea nu a găsit necesar să examineze separat pretenţia privind nemotivarea hotărârilor judecătoreşti.

Curtea a acordat ziarului Flux EUR 278 (echivalentul în euro la ziua pronunţării hotărârii naţionale a compensaţiilor acordate dlui Stepaniuc şi a taxei de stat) cu titlu de daune materiale, EUR 3,000 cu titlu de daune morale şi EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli. 

Reclamantul a fost reprezentat la CtEDO de către Vladislav GRIBINCEA, membru al organizaţiei obşteşti „Juriştii pentru drepturile omului”.