13 11 2007

La 13 noiembrie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârile Cebotari c. Moldovei (cererea nr. 35615/06), Dolneanu c. Moldovei (cererea nr. 17211/03), Becciu c. Moldovei (cererea nr. 32347/04) şi Gusovschi c. Moldovei (cererea nr. 35967/03).

*  *  *

În cauza Cebotari c. Moldovei, reclamantul, Mihail CEBOTARI, în anul 1997 era directorul întreprinderii de stat „Moldtranselectro”. La 9 august 2006, el a fost recunoscut în calitate de bănuit într-un dosar penal instrumentat de către CCCEC cu privire la pretinsa sustragere a avutului statului în proporţii deosebit de mari de către SRL „Oferta Plus”. Reclamantul a fost bănuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu prin faptul că a cerut Guvernului Republicii Moldova să emită pe numele SRL „Oferta Plus” o obligaţiune trezorerială nominativă (OTN) în valoare de MDL 20,000,000 pentru energia electrică consumată de către instituţiile bugetare. Reclamantul era bănuit că a solicitat emiterea OTN-ului, deşi cunoştea că energia livrată de „Oferta Plus” nu a fost consumată de instituţiile bugetare. Acuzaţii cu privire la sustragerea sumei de MDL 20,000,000 au fost aduse directorului SRL „Oferta Plus”, care a fost arestat tot la 9 august 2006.

La 9 august 2006, pe numele reclamantului a fost eliberat mandat de arest şi el a fost deţinut sub arest până la 19 noiembrie 2006, când a fost eliberat pe cauţiune. Până la arestare, potrivit reclamantului, anchetatorul l-a lăsat să înţeleagă că eliberarea sa va depinde de faptul dacă va da declaraţii pe care le doreşte urmărirea penală.

O perioadă din detenţia sa el a fost deţinut în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC. Camera pentru întrevederi între avocat şi client din IDP al CCCEC era dotată cu un perete de sticlă care îi separa. În timpul întâlnirilor în această cameră, avocatul nu putea transmite sau primi documente de la client. Datorită imposibilităţii de a o semna personal fără a fi citită de angajaţii IDP, cererea reclamantului la CtEDO a fost semnată de către soţia lui.

În temeiul OTN, în anul 2001, SRL „Oferta Plus” a obţinut o hotărâre irevocabilă împotriva Ministerului Finanţelor prin care pârâtul a fost obligat să plătească MDL 20,000,000. În anul 2004, SRL „Oferta Plus” a depus o cerere la CtEDO, în care se plângea de neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea sa. Guvernul a fost informat de către SRL „Oferta Plus” despre aceasta în ziua depunerii cererii la Curte. După depunerea cererii la CtEDO hotărârea în folosul SRL „Oferta Plus” a fost casată, la cererea Ministerului Finanţelor, de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie, iar pretenţiile SRL „Oferta Plus” au fost ulterior respinse ca neîntemeiate. După casarea hotărârii de către Plenul Curţii Supreme de Justiţie, la cererea Ministerului Finanţelor, Procuratura Generală a intentat un dosar penal împotriva directorului SRL „Oferta Plus”.

La 19 decembrie 2006, CtEDO a pronunţat hotărârea sa în cauza „Oferta Plus” SRL c. Moldovei. În această hotărâre, CtEDO a constatat că casarea hotărârii în folosul SRL „Oferta Plus” a fost „abuzivă”, iar urmărirea penală împotriva directorului SRL „Oferta Plus” şi arestul acestuia au avut drept scop descurajarea SRL „Oferta Plus” în menţinerea cererii depuse la CtEDO, ceea ce contravine art. 34 al Convenţiei.

La 27 iulie 2007, dl Cebotari a fost achitat integral de către Judecătoria Centru. 

În faţa CtEDO, reclamantul pretindea violarea art. 5 § 1 CEDO (legalitatea detenţiei) combinat cu art. 18 CEDO (limitarea drepturilor pentru un alt scop decât cel prevăzut de CEDO), deoarece lipsirea sa de libertate a reprezentat o consecinţă a refuzului său de a da depoziţii convenabile urmăririi penale şi a fost abuzivă. Reclamantul a făcut referire la constatările CtEDO în cauza „Oferta Plus” SRL c. Moldovei. Reclamantul a mai pretins violarea art. 34 CEDO (dreptul de a depune o cerere la CtEDO) şi al art. 5 §§ 3 şi 4 CEDO.

CtEDO a constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 1 CEDO combinat cu art. 18 CEDO, pe motiv că urmărirea penală împotriva dlui Cebotari nu putea fi disociată de cea intentată împotriva directorului SRL „Oferta Plus”, aceste două proceduri penale au coincis în timp şi au fost instrumentate de aceiaşi anchetatori penali. Din acest motiv, constatările din hotărârea „Oferta Plus” SRL c. Moldovei sunt valabile şi pentru această cauză. Prin urmare, arestarea reclamantului a fost făcută în lipsa unor motive verosimile de a bănui reclamantul că a săvârşit o infracţiune. Luând în considerare lipsa motivelor verosimile şi constatările făcute în hotărârea „Oferta Plus” SRL c. Moldovei (para. 141), CtEDO a conchis că intentarea dosarului penal împotriva reclamantului şi arestarea sa ulterioară au avut drept scop impunerea reclamantului de a face declaraţii care ar fi împiedicat SRL „Oferta Plus” să-şi prezinte cauza la CtEDO. Un asemenea scop pentru lipsirea de libertate în temeiul art. 5 § 1 c) CEDO nu este permis. Prin urmare, a existat o violare a art. 18 CEDO.

În lumina constatărilor prin prisma art. 5 § 1 CEDO combinat cu art. 18 CEDO, Curtea nu a găsit necesar să examineze separat pretenţiile reclamantului formulate în temeiul art. 5 §§ 3 şi 4 CEDO.

CtEDO a constatat, în unanimitate, violarea art. 34 CEDO, deoarece prezenţa peretelui de sticlă dădea suficiente temeiuri unui observator independent de a crede că întrevederile nu erau confidenţiale (că convorbirile erau interceptate), ceea ce afecta eficienţa asistenţei avocatului.

CtEDO a acordat reclamantului EUR 10,000 cu titlu de daune morale şi EUR 2,500 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamantul a  fost reprezentat la CtEDO de către dl Vitalie NAGACEVSCHI, preşedintele organizaţiei obşteşti „Juriştii pentru drepturile omului”.

*  *  *

În cauza Dolneanu c. Moldovei, reclamantul a deschis, în perioada sovietică, trei conturi de depozit la Banca de Economii. În rezultatul inflaţiei, reclamantul a pierdut o mare parte a depozitelor. În scopul recuperării pierderilor cauzate populaţiei de inflaţie, Parlamentul a adoptat la 29 iulie 1994 Hotărârea nr. 201-XIII, care avea următorul text:

„Art. 1. - Se  indexează depunerile populaţiei în instituţiile Băncii de  Economii a Moldovei, atît cele în vigoare, cît şi cele reînnoite  la data  prezentei  hotărîri,  luîndu-se ca bază  soldul  acestora  conform situaţiei  din  2  ianuarie  1992, pentru depunătorii  care  pînă  la  1 ianuarie  1994  au  atins vîrsta de 60 de ani - prima  mie de  ruble  la toate conturile în raportul 1 rublă : 1 leu.

Art. 2. - Guvernul  şi  Banca Naţională a Moldovei: în termen  de  o lună  vor  elabora  şi vor propune modul şi mecanismul de  amortizare a sumelor indexate şi sursele de compensare: vor face propuneri privind modul de indexare a celorlalte depuneri ale populaţiei în instituţiile Băncii de Economii a Moldovei.”

La 16 februarie 1995, Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 108, prin care a creat o comisie responsabilă să stabilească cuantumul compensaţiei care urma să fie plătită de către Ministerul Finanţelor Băncii de Economii, pentru recuperarea pierderilor cauzate de inflaţie deponenţilor băncii. Această sumă urma să fie stabilită în baza alocaţiilor bugetare pentru anul respectiv.

Reclamantul a solicitat Băncii de Economii să-i plătească MDL 3,000 pentru cele trei conturi de depozit. La 7 iunie 2000, lui i s-au plătit doar MDL 570. Reclamantul a iniţiat proceduri judiciare, solicitând obligarea Băncii de Economii şi a Ministerului Finanţelor la plata sumei restante şi a daunelor materiale şi morale cauzate prin plata întârziată.

Ambii pârâţi au recunoscut dreptul reclamantului la suma restantă, însă au notat că nu au fost prevăzute alocaţii suficiente în acest sens în bugetele pentru anii 1995 – 2001. Prin hotărârea Judecătoriei sectorului Centru din 4 martie 2002 pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantului suma de MDL 2,429, însă a respins pretenţiile cu privire la daunele materiale şi morale, deoarece nu exista o lege în acest sens. Această hotărâre a fost menţinută în apel şi în recurs, fiind invocată aceeaşi motivare. La 29 iulie 2004, suma restantă a fost plătită.

În faţa Curţii, reclamantul se plângea, în temeiul art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO şi art.art. 6 şi 13 CEDO, de plata întârziată a compensaţiilor pentru pierderea cauzată de inflaţie.

CtEDO a notat că art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO nu garantează un drept de a dobândi proprietăţi. Totuşi, o pretenţie poate reprezenta un „bun” în sensul art. 1 dacă reclamantul poate argumenta că avea cel puţin o „speranţă legitimă” că va obţine un drept de proprietate. Pentru a stabili dacă aşteptarea este „legitimă”, Curtea trebuie să stabilească dacă pretenţia reclamantului se baza pe un fundament legal suficient.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii). Curtea a notat că reclamantul a obţinut o compensaţie în temeiul Hotărârii Parlamentului nr. 201 din 1994 şi satisfăcea toate criteriile stabilite în acest act. Nici una din părţile în proces şi nici instanţa de judecată nu au contestat dreptul reclamantului de a obţine compensaţii pentru depunerile de la Banca de Economii, şi nici cuantumul acestora. Conform Hotărârii Parlamentului nr. 201 din 1994, dreptul de a obţine compensaţii nu era condiţionat de volumul alocaţiilor bugetare prevăzute pentru aceasta, iar indicaţiile date prin această Hotărâre nu îi permiteau Guvernului să introducă condiţii suplimentare pentru obţinerea compensaţiilor. Prin urmare, prevederile specifice ale Hotărârii Guvernului nr. 108 din 1995 nu îl lipseau pe reclamant de dreptul de a obţine compensaţii în temeiul Hotărârii Parlamentului nr. 201 din 1994. Prin urmare, pretenţia reclamantului se baza pe un fundament legal suficient, adică constituia un „bun” în sensul art. 1 al Protocolului nr.1 la CEDO.

Curtea a constatat că plata, peste mai mult de şase ani, a compensaţiei reprezintă o ingerinţă în dreptul reclamantului garantat de art. 1 al Protocolului nr.1 la CEDO. Înseşi instanţele naţionale au constatat că neplata compensaţiei restante este contrară legii. Prin urmare, ingerinţa în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale a fost contrară legii.

Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv) prin lipsa unui recurs efectiv pentru a obţine compensaţii pentru încălcarea dreptului său garantat de art. 1 al Protocolului nr.1 la CEDO. Curtea a notat că instanţele naţionale au respins pretenţiile reclamantului cu privire la compensaţii pe motiv de inexistenţă a unei legi speciale în acest sens.

În lumina constatărilor prin prisma art. 1 al Protocolului nr.1 la CEDO, Curtea nu a găsit necesar să examineze separat dacă a existat o violare a art. 6 § 1 CEDO.

Curtea a acordat reclamantului EUR 513 (inflaţia asupra sumei datorate) cu titlu de daune materiale, EUR 2,000 cu titlu de daune morale şi EUR 1,588 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamantul a  fost reprezentat la CtEDO de către dna Luciana IABANGI, membru al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova.

*  *  *

În cauza Becciu c. Moldovei, reclamantul se plângea de executarea întârziată a unei hotărâri de judecată din 26 septembrie 2003 privind obligarea Ministerului Finanţelor la plata sumei de MDL 183,752 (EUR 11,960 la acea dată). Hotărârea nu a fost contestată şi a devenit executorie după 15 zile. Titlul executoriu a fost transmis spre executare oficiului de executare la 5 noiembrie 2003. Reclamantul a primit suma datorată în 4 tranşe, efectuate între 29 decembrie 2004 şi 13 decembrie 2005.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), deoarece hotărârea din 26 septembrie 2003 nu a fost executată integral timp de doi ani.

Curtea a acordat reclamantului EUR 3,537 (dobânda la suma datorată conform hotărârii de judecată, calculată conform ratei medii indicată de BNM pentru depozitele în MDL pentru perioada de referinţă) cu titlu de daune materiale, EUR 600 cu titlu de daune morale şi EUR 600 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamantul a  fost reprezentat la CtEDO de către dna Natalia MARDARI, avocat din Chişinău.

*  *  *

În cauza Gusovschi c. Moldovei, casa reclamanţilor (4 reclamanţi) a fost deconectată de la conducta de gaz în septembrie 1999, din cauza neachitării facturilor. La 29 mai 2000, dl S. Gusovschi a iniţiat proceduri judiciare împotriva operatorului „Moldova-Gaz” şi a Prefectului judeţului Tighina, solicitând reconectarea casei sale la conducta de gaz şi compensarea daunelor. Se pare că ceilalţi trei reclamanţi au fost admişi în proceduri în calitate de coreclamanţi.

Între 18 aprilie 2001 şi 28 ianuarie 2002 şi între 14 noiembrie 2002 şi 17 martie 2004 aproape că nu au fost întreprinse acţiuni procesuale în cauza reclamanţilor. Cauza reclamanţilor a fost remisă la rejudecare de către instanţele ierarhic superioare la 18 aprilie 2001, la 14 noiembrie 2002, constatând în hotărâre că dosarul a fost tergiversat, şi la 19 mai 2004. Procedurile judiciare s-au finisat la 30 martie 2005, când Curtea Supremă de Justiţie a reconfirmat constatarea instanţei de apel precum că procedurile de judecată au durat o perioadă îndelungată de timp şi respingerea pretenţiilor cu privire la compensarea daunelor.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la judecarea cauzei reclamantului într-un termen rezonabil). Curtea a notat că procedurile judiciare în cazul reclamanţilor au durat patru ani şi zece luni, că cauza nu era deosebit de complexă, că tergiversarea procedurilor, în partea compensaţiilor solicitate, nu putea fi imputată reclamantului şi că neprezentarea reclamantului în şedinţe se datorează necitării sale legale. Curtea a mai notat că remiterea spre reexaminare a cauzei reclamantului poate vorbi despre erorile comise de instanţele ierarhic inferioare, iar repetarea acestor erori în aceeaşi procedură relevă o deficienţă serioasă a sistemului judecătoresc. Curtea observă că înseşi instanţele naţionale au constatat că durata procedurilor naţionale a fost excesivă, însă ele nu au făcut decât să permită o continuare a acestei tergiversări prin remiterea cauzei la rejudecare la 14 noiembrie 2002, refuzând să acorde compensaţii reclamanţilor. Curtea a mai ţinut cont de importanţa litigiului pentru reclamanţi, care au trebuit să aştepte cinci ierni pentru a obţine o hotărâre de judecată definitivă, ceea ce a pus în pericol sănătatea reclamanţilor, mai ales că unul dintre ei este invalid de gradul doi.

CtEDO a acordat reclamanţilor suma globală de EUR 1,000 cu titlu de daune morale.

*  *  *

Hotărârile CtEDO în aceste cauze, în limba engleză, pot fi accesate pe pagina web a Curţii (http://www.echr.coe.int/).