09 10 2007

La 9 octombrie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat trei hotărâri, în cauzele Clionov c. Moldovei (cererea nr. 13229/04), Grivneac c. Moldovei (cererea nr. 35994/03) şi Curăraru c. Moldovei (cererea nr. 34322/02).

*  *  *

În cauza Clionov c. Moldovei, reclamantul, Grigore CLIONOV, a suferit un accident de muncă din vina angajatorului în anul 1984. El a pierdut capacitatea de muncă în proporţie de 100% şi i-a fost acordat gradul întâi de invaliditate. Angajatorul, Institutul Naţional al Viei şi Vinului (INVV), era obligat prin lege să-i plătească o compensaţie lunară care iniţial constituia circa EUR 18, care s-a majorat până la EUR 50 în anul 2003.

În anul 1996, INVV a încetat să plătească compensaţia lunară reclamantului. Acesta a iniţiat proceduri judiciare împotriva INVV, solicitând încasarea compensaţiei restante. La 11 aprilie 2001, Judecătoria sectorului Ciocana a satisfăcut pretenţiile reclamantului şi a obligat INVV să-i achite dlui Clionov MDL 23,921 (EUR 2,076 la acea dată) cu titlu de compensaţie restantă până la acea dată. Hotărârea din 11 aprilie 2001 nu a fost contestată cu apel şi a devenit definitivă peste 15 zile.

La 20 februarie 2002, INVV a fost declarată insolvabilă. Din iunie 2002 până în octombrie 2002 INVV a plătit reclamantului suma de MDL 8,000.

La 30 octombrie 2002, reclamantul a intentat o nouă acţiune de judecată prin care solicita recalcularea compensaţiei lunare (valoarea căreia s-a diminuat din cauza inflaţiei) şi achitarea unei sume suplimentare în mărime de MDL 49,178 (EUR 3,630 la acea dată) pentru executarea parţială şi întârziată a hotărârii de judecată din 11 aprilie 2001. La 13 noiembrie 2002, INVV a achitat reclamantului suma restantă conform hotărârii din 11 aprilie 2001 (MDL 15,000).

La 26 iunie 2003, Judecătoria Centru a satisfăcut cerinţele reclamantului şi i-a acordat MDL 7,729 (EUR 478 la acea dată) cu titlu de compensaţie pentru perioada între 11 aprilie 2001 şi 1 iunie 2003. Instanţa a respins pretenţia reclamantului de compensare a daunei cauzate de efectele inflaţiei şi de executarea întârziată a hotărârii de judecată din 11 aprilie 2001. Instanţa a acceptat cererea reclamantului de a fi scutit de la plata taxei de stat.

La 11 noiembrie 2003, Curtea de Apel Chişinău a respins apelul depus de către reclamant la hotărârea din 13 noiembrie 2002. Reclamantul a depus recurs la decizia din 11 noiembrie 2003 de două ori. Curtea Supremă de Justiţie i-a restituit ambele cereri pe motiv că reclamantul nu a achitat taxa de stat. Cererea sa de scutire de la plata taxei de stat a fost respinsă pe motiv că prevederile legale (art. 437 alin. 2 Cod de procedură civilă) nu permitea scurtirea de plata taxei de stat la depunerea recursului. Având în vedere restituirea cererilor de recurs, decizia din 11 noiembrie 2003 a devenit definitivă.

Potrivit informaţiei furnizate de către Agentul Guvernamental, prin Hotărârea Guvernului nr. 159 din 20 ianuarie 2004, INVV a fost divizată în două companii de stat.

Reclamantul pretindea în faţa Curţii că executarea întârziată a hotărârii din 11 aprilie 2001 în favoarea sa este contrară art. 6 al Convenţiei (dreptul la un proces echitabil) şi art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenţiei (protecţia proprietăţii). El a mai invocat încălcarea dreptului său de acces la o instanţă, garantat de art. 6 CEDO, pe motiv că Curtea Supremă de Justiţie a refuzat să examineze cererea sa de recurs din cauza neachitării taxei de stat.

Curtea a respins argumentul Guvenului precum că el nu răspunde pentru datoriile INVV. Curtea a notat că INVV a fost declarată formal independentă faţă de stat. Totuşi, INVV a primit finanţări substanţiale din partea statului, iar statul deţinea un control direct asupra conducerii INVV (a se vedea Hotărârea Guvernului nr. 159 din 20 ianuarie 2004) şi a fost implicat în diferite decizii cu privire la INVV. 

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma executării întârziate a hotărârii din 11 aprilie 2001. Ea a notat că nu există indicii în dosar că au fost întreprinşi paşi pentru executarea hotărârii până la declararea insolvabilităţii INVV, deşi autorităţile cunoşteau despre necesitatea urgentă a reclamantului în plata compensaţiei, care era principala sa sursă de existenţă. CtEDO a menţionat că statul nu poate invoca lipsa fondurilor ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, iar, din motivele de mai sus, insolvabilitatea INVV nu reprezintă o justificare pentru executarea urgentă a hotărârii.

Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO deoarece reclamantul a fost lipsit de dreptul de acces la o instanţa prin refuzul de a examina recursurile sale. Curtea a notat că Curtea Supremă de Justiţie nu a examinat cauza reclamantului şi nu cunoştea capacitatea reclamantului de a plăti taxa de stat. Totodată, Curtea Supremă de Justiţie a fost împiedicată de a verifica situaţia financiară a reclamantului şi capacitatea acestuia de a plăti taxa de stat printr-o prevedere legală (art. 437 alin. 2 Cod de procedură civilă). Curtea a notat că o astfel de interdicţie de blanchetă de scutire de la plata taxei de stat, fără a se examina situaţia financiară particulară a fiecărui reclamant, constituie prin sine o problemă prin prisma art. 6  § 1 CEDO.

Curtea a acordat reclamantului EUR 300 cu titlu de daune materiale şi EUR 2,700 cu titlu de daune morale.  

Reclamantul a fost reprezentat la CtEDO de către Vitalie ZAMĂ, membru al organizaţiei obşteşti „Juriştii pentru drepturile omului”.

*  *  *

În cauza Grivneac c. Moldovei, reclamantul, Mihai GRIVNEAC, a iniţiat proceduri judiciare împotriva unei persoane fizice. La 6 octombrie 2000, Judecătoria sectorului Centru i-a acordat USD 2,000. Hotărârea nu a fost contestată cu apel şi peste 15 zile ea a devenit definitivă. A fost eliberat un titlu de executare, însă hotărârea nu se executa.

Ca urmare a unei cereri din partea Judecătoriei sectorului Centru din 22 decembrie 2000, Oficiul cadastral teritorial al mun. Chişinău a răspuns că debitorul nu dispunea de vreo proprietate imobiliară înregistrată în municipiul Chişinău. La 14 februarie 2001, executorul judecătoresc a stabilit că debitorul nu locuia la adresa indicată de către reclamant şi din acest motiv executarea hotărârii din 6 octombrie 2000 era imposibilă. La 6 martie 2001, soţia debitorului i-a restituit reclamantului suma de USD 1,000. La 16 martie 2001, Judecătoria sectorului Centru a ordonat poliţiei de a identifica adresa debitorului. La o dată necunoscută, o copie a hotărârii a fost expediată poliţiei. La 3 februarie 2004, poliţia a decis de a întreprinde măsuri pentru determinarea domiciliului debitorului. Potrivit poliţiei, debitorul nu a fost găsit. Hotărârea de judecată din 6 octombrie 2000 nu a fost executată până la acest moment.

Reclamantul pretindea în faţa Curţii că neexecutarea hotărârii de judecată din 6 octombrie 2000 în favoarea sa este contrară art. 6 al Convenţiei (dreptul la un proces echitabil) şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (protecţia proprietăţii).

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 al Convenţiei şi a art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie prin neexecutarea hotărârii de judecată din 6 octombrie 2000. Curtea a menţionat că autorităţile de stat nu pot fi responsabile pentru nexecutarea unei hotărâri de judecată de către un debitor insolvabil. Totuşi, statul are anumite obligaţii pozitive şi autorităţile de stat sunt obligate de a întreprinde măsuri în vederea asigurării executării unei hotărâri judecătoreşti. Curtea a notat că după adoptarea hotărârii din 6 octombrie 2000, care a devenit definitivă la 21 octombrie 2000, prima acţiune a autorităţilor în vederea asigurării executării hotărârii a fost întreprinsă tocmai după două luni şi s-a limitat la verificarea proprietăţii imobiliare a debitorului în mun. Chişinău. Executorul judecătoresc a avut nevoie de alte două luni pentru a vizita domiciliul debitorului pentru a se asigura că acesta nu mai locuia la acea adresă. În pofida indicaţiei instanţei de judecată de a determina domiciliul debitorului, poliţia a început să caute debitorul tocmai după trei ani. Curtea a notat că autorităţile de stat nu au întreprins toate măsurile necesare în vederea executării hotărârii judecătoreşti în favoarea reclamantului şi, prin lipsa de acţiuni, l-au lipsit pe reclamant de orice şansă ca hotărârea din 6 octombrie 2000 să fie executată, ce contravine Convenţiei.

Curtea a acordat reclamantului EUR 1,500 cu titlu de daune morale. 

*  *  *

În cauza Curăraru c. Moldovei, reclamanţii, Vasile CURĂRARU (primul reclamant) şi Ludmila CURĂRARU (al doilea reclamant) sunt cetăţeni ai Republicii Moldova care locuiesc în Chişinău.

La date necunoscute eu au fost concediaţi. Prin două proceduri judiciare separate, finalizate prin hotărâri din 10 septembrie 1999 şi, respectiv, 11 iunie 2002.  

Reclamanţii au mai intentat o acţiune judiciară împotriva Consiliului municipal Chişinău solicitând acordarea spaţiului locativ. Camera în care locuiau cei doi reclamanţi a fost recunoscută „nelocuibilă” de către o subdiviziune a Ministerului Sănătăţii. La 23 aprilie 1999, Judecătoria sectorului Centru a adoptat o hotărâre în favoarea reclamanţilor şi a obligat Consiliul municipal Chişinău să acorde reclamanţilor spaţiu locativ în conformitate cu numărul de membri ai familiei. Hotărârea nu a fost contestată cu apel şi a devenit definitivă peste 15 zile.

Deoarece hotărârea din 23 aprilie 1999 nu se executa, în anul 2003 reclamanţii au solicitat schimbarea modului de executare a acestei hotărâri fie prin achitarea de către Consiliul municipal Chişinău a valorii unui apartament cu două camere, fie prin înregistrarea dreptului lor de proprietate asupra unui apartament din casele nou construite în Chişinău şi achitarea daunelor cauzate de neexecutarea hotărârii. Pretenţiile reclamanţilor au fost respinse în instanţele de judecată.

La 11 octombrie 2005 Consiliul municipal Chişinău a acordat apartamente cu două camere unor persoane I.F., R.M., S.I. şi V.N., în baza unor hotărâri de judecată adoptate mai târziu decât hotărârea în favoarea reclamanţilor. Reclamanţii au solicitat să le fie acordat spaţiu locativ în conformitate cu data adoptării hotărârilor de judecată. Pretenţiile lor nu au fost satisfăcute.

Hotărârea de judecată din 23 aprilie 1999 nu a fost executată până la acest moment.

Reclamanţii pretindeau în faţa Curţii că neexecutarea hotărârii de judecată din 23 aprilie 1999 este contrară art. 6 al Convenţiei (dreptul la un proces echitabil) şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (protecţia proprietăţii) şi violarea art. 14 al Convenţiei (interzicerea discriminării) prin neexecutarea hotărârii din 23 aprilie 1999 şi executarea unor hotărâri similare pronunţate ulterior.

Reclamanţii s-au mai plâns de ilegalitatea procedurii de cocediere. Aceste pretenţii au fost prezentate Curţii la 11 septembrie 2002 şi, respectiv, 9 martie 2004.

La examinarea admisibilităţii cererii, Curtea, în conformitate cu art. 35 §§ 1 şi 4 al Convenţie, a declarat, în unanimitate, inadmisibile pretenţiile cu privire la ilegalitatea procedurilor de concediere, deoarece ele au fost depuse cu omiterea termenului de 6 luni.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 al Convenţiei şi a art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie prin neexecutarea hotărârii de judecată din 23 aprilie 1999. Curtea a menţionat că statul nu poate invoca lipsa fondurilor sau a spaţiului locativ ca scuză pentru neexecutarea unei hotărâri. Termenul de executare a hotărârii poate fi justificat în anumite circumstanţe. Totuşi, acest termen nu trebuie să afecteze în esenţă natura dreptului garantat de art. 6 § 1 CEDO. Prin urmare, argumentul Guvernului precum că Consiliul municipal Chişinău nu poate acorda spaţiu locativ timp de mai mult de opt ani urmează a fi respins.

Pretenţiile reclamanţilor privind încălcarea dreptului garantat de art. 14 al Convenţiei au fost respinse ca neîntemeiate deoarece în materialele dosarului nu existau indicii care ar releva că reclamanţii sunt victime ale unui tratament disciminator la alocarea apartamentelor.

Curtea a acordat reclamanţilor EUR 4,000 cu titlu de daune morale şi EUR 70 cu titlu de costuri şi cheltuieli. 

*  *  *

Hotărârile CtEDO în aceste cauze, în limba engleză, pot fi accesate pe pagina web a Curţii (http://www.echr.coe.int/).