02 10 2007

La 18 septembrie 2007, Camera a Patra a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Curtea), examinând cauza Ivanţoc şi alţii c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 23687/05), a decis, în temeiul art. 30 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, să se desesizeze în favoarea Marii Camere a Curţii. Orice obiecţie privind desesizarea în favoarea Marii Camere urmează a fi motivată şi expediată de către părţi până la 19 octombrie 2007. În cazul în care una din părţi se opune, cauza va fi examinată în Cameră.

***

Andrei IVANŢOC si Tudor PETROV-POPA au expediat la 10 iunie 2005 o nouă cerere la Curte. Pe lângă aceştia doi, cererea a fost semnată de către Eudochia IVANŢOC, soţia primului reclamant, şi de către Victor PETROV, fiul celui de-al doilea reclamant.

Primul şi al doilea reclamant au fost reţinuţi în anul 1992 în Transnistria şi condamnaţi de către „Judecătoria supremă a RMN” în anul 1993 la 15 ani privaţiune de libertate pentru săvârşirea unor infracţiuni îndreptate împotriva „statalităţii RMN”.

La 8 iulie 2004, Curtea a pronunţat hotărârea sa în cauza Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei, în care, printre altele, a constatat că reclamanţii nu au fost deţinuţi „în baza condamnării pronunţate de un tribunal competent” în sensul para. 1 a) al art. 5 al Convenţiei şi a dispus statelor pârâte asigurarea eliberării imediate a lui Ivanţoc şi Petrov-Popa. Aceşti reclamanţi au fost eliberaţi abia la 2 iunie 2007 şi, respectiv, la 4 iunie 2007, după expirarea termenului lor de detenţie.

Andrei IVANŢOC şi Tudor PETROV-POPA pretind că prin detenţia lor după adoptarea hotărârii Curţii în cauza Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei le-a fost încălcat dreptul garantat de art. 5 al Convenţiei (dreptul la libertate şi siguranţă). Ei mai pretind că tratamentele la care au fost supuşi şi condiţiile lor de detenţie au fost contrare art. 3 al Convenţiei (interzicerea torturii), precum şi violarea art. 8 din Convenţie, pe motiv că pe perioada deţinerii ilegale nu au putut să-şi realizeze dreptul la viaţă privată şi corespondenţă.

Eudochia IVANŢOC si Victor PETROV pretind că, datorită legăturilor familiale cu primii doi reclamanţi, suferinţele care le-au fost cauzate prin detenţia arbitrară a lui Andrei IVANŢOC şi Tudor PETROV-POPA, reprezintă tratamente contrare art. 3 al Convenţiei, iar limitările impuse vieţii lor private si de familie nu pot fi justificate si sunt contrare art. 8 al Convenţiei (dreptul la respectul vieţii private si familiale).

Toţi reclamanţii solicită constarea violării art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) şi a art. 46 (forţa obligatorie şi executarea hotărârilor) ale Convenţiei, deoarece ei nu au avut şanse de a se opune efectiv violărilor drepturilor lor în statele pârâte şi acestea nu au întreprins măsurile necesare pentru a pune capăt acestor încălcări.

Cererea este îndreptată împotriva guvernelor Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova, deoarece prin hotărârea Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei, Curtea a stabilit că Federaţia Rusă este responsabilă pentru violarea drepturilor omului pe teritoriul controlat de a.n. RMN, iar Republica Moldova avea obligaţia de a întreprinde măsuri pentru eliberarea lui Andrei IVANŢOC si Tudor PETROV-POPA.

La 21 martie 2006, Curtea a comunicat cererea guvernelor şi a invitat părţile să răspundă în observaţiile sale cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei la următoarele întrebări:

1. Având în vedere faptul că executarea hotărârii Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei, din 8 iulie 2004, este pendinte în faţa Comitetului de Miniştri şi luând în consideraţie măsurile întreprinse până acum de guvernele pârâte în vederea executării hotărârii sus-menţionate, este oare Curtea competentă să examineze pretenţiile reclamanţilor cu privire la executarea hotărârii?

2. Dacă da, există oare o violare a art. 5 sau/şi a art. 46 ale Convenţiei, dat fiind faptul că, după aproape 20 de luni după adoptarea hotărârii Curţii din 8 iulie 2004, primii doi reclamanţi continuă să fie deţinuţi în Transnistria (para. 490 al hotărârii Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei)?

3. Sunt oare condiţiile de detenţie ale primilor doi reclamanţi, după 8 iulie 2004, contrare art. 3 al Convenţiei şi sunt oare aceste condiţii contrare art. 8 al Convenţiei în măsura în care îi priveşte pe primii doi reclamanţi?

4. Reprezintă oare condiţiile de detenţie ale primilor doi reclamanţi, după 8 iulie 2004, o ingerinţă în dreptul celui de-al treilea şi al patrulea reclamant garantat de art. 8 al Convenţiei şi dacă da, este oare această ingerinţă justificată în sensul para. 2 al art. 8 CEDO?

Până la sfârşitul anului 2006, atât guvernele pârâte, cât şi reclamanţii au depus observaţiile solicitate de Curte. Datorită faptului că câţiva reclamanţi deţin cetăţenia română, Guvernul României a acceptat să intervină în procedura în faţa Curţii de partea reclamanţilor în modul stabilit de art. 36 al Convenţiei.

În faţa CtEDO reclamanţii sunt reprezentaţi de Vitalie NAGACEVSCHI si Vladislav GRIBINCEA, preşedinte şi, respectiv, membru al organizaţiei obşteşti "Juriştii pentru drepturile omului".

***

O Cameră a Curţii se poate desesiza în favoarea Marii Camere doar în cazurile când cauza examinată de Cameră ridică o problemă gravă privind interpretarea Convenţiei sau a protocoalelor sale sau dacă soluţia unei probleme cu care ea este sesizată poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre emisă anterior de Curte. Până la moment, Curtea Europeană a examinat conform acestei proceduri cauzele moldoveneşti Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei şi Guja c. Moldovei.

Circumstanţele cauzei formulate de grefa CtEDO în această cauză le puteţi găsi aici.

Întrebările puse de Curte părţilor le puteţi găsi aici.