Hotărârea Soymo c. Moldovei, Ucrainei şi Rusiei

30 05 2017

În cauza Soyma, reclamantul este Sergiy Volodymyrovych Soyma, născut în 1976.

In anul 2001 reclamantul a fost arestat în « rmn » fiind suspectat de omor. La 28 iunie 2002 reclamantul a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă a instanţei supreme « rmn » şi a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Potrivit reclamantului, pe durata detenţiei acesta a fost supus maltratării cu scopul de recunoaşte vina în comiterea infracţiunii.

După condamnarea reclamantului, mama acestuia a depus numeroase cereri diferitor autorităţi ucrainene pentru obţinerea transferului fiului în închisoare ucraineană. Dosarul din faţa Curţii conţine aproximativ 40 de cereri primite de ea de la diferite autorităţi ucrainene, însă fără succes.

În particular Ministerul afacerilor externe a Ucrainei a informat reclamantul că a contactat colegii din Moldova, care au informat că nu pot asigura transferul reclamantului în închisorile din Ucraina deoarece nu deţin controlul asupra teritoriului « rmn ». Autorităţile ucrainene de asemenea au contactat auorităţile « rmn », însă fără succes. Mama reclamantului a iniţiat proceduri judiciare împotriva Ministerului de Externe din Ucraina, denunţând lipsa acţiunilor, însă fără succes. Mama reclamantului a scris de asemenea misiunii OSCE din Moldova, care au informat că scrisoarea a fost expediată Ambasadei Ucrainei la Chişinău.

In martie 2006 reclamantul şi-a rupt piciorul şi a fost internat în spital, iar potrivit declaraţiilor mamei ea a fost în posibilitate să petreacă timpul pe durata tratamentului.

La 24 mai 2006 reclamantul a fost găsit spânzurat în sala de sport a penitenciarului.

Reclamantul s-a plâns că detenţia a fost ilegală şi contrară Articolului 5 § 1 din Convenţie.

Curtea a reiterat că a constatat în cauza Mozer că „sistemul judiciar” a „rmn” nu este un sistem care ar reflecta o tradiţie judiciară compatibilă cu Convenţie. Pentru acest motiv ea a constatat că instanţele „rmn” şi că orice autoritate „rmn” nu putea dispune arestarea reclamantului în sensul Articolului 5 § 1 din Convenţie.

În lipsa vreunei informaţii noi şi pertinente care să demonstreze contrariul, Curtea a considerat că concluzia din Mozer este valabilă şi în prezenta cauză, considerând că a existat o violare a Articolului 5 § 1 din Convenţie.

Curtea a trebuit să examineze dacă Republica Moldova şi-a onorat obligaţia sa pozitivă de a întreprinde măsuri adecvate şi suficiente pentru a asigura drepturile reclamantului. În Mozer, Curtea a constatat că obligaţiile pozitive se refereau la restabilirea controlului asupra transnistriei şi măsurilor individuale a reclamantului.

În ceea ce priveşte aspectul obligaţiilor Moldovei, restabilirea controlului asupra teritoriului „rmn”, Curtea a constatat în Mozer că Moldova a întreprins toate acţiunile în perioada 1991 – iulie 2010. Deoarece evenimentele din speţă se referă la o perioadă anterioară, Curtea nu a găsit motiv să concluzioneze diferit.

În ceea ce priveşte a doua parte a obligaţiilor pozitive, în special de a asigura respectarea drepturilor individuale a reclamantului, Curtea a notat că eforturile reclamantului erau îndreptate către autorităţile ucrainene. De altfel, Curtea a notat că reclamantul nu s-a plâns vreodată autorităţilor moldoveneşti. Corespunzător, Curtea a concluzionat că Moldova nu a eşuat să onoreze obligaţiile sale pozitive şi nu a existat o violare a Articolului 5 § 1 din Convenţie.

Curtea a stabilit că Rusia exercită control efectiv asupra „rmn” în perioada de referinţă. În virtutea susţinerii continui militare, economice şi politice a „rmn”, este angajată responsabilitatea Rusiei în ceea ce priveşte violarea Convenţiei faţă de primul reclamant, în ceea ce priveşte Articolul 5 § 1 din Convenţie.

Reclamantul s-a plâns în temeiul Articolului 6 că procedurile împotriva sa nu au fost echitabile şi că nu a dispus de un recurs intern eficient. Totuşi Curtea a notat că deşi procedurile penale sau finalizat la 28 iunie 2002 prezenta cerere a fost depusă doar la 28 decembrie 2004, corespunzător cererea în această parte este inadmisibilă. Restul cererii de asemenea a fost respins ca inadmisibil, în temeiul Articolului 35 din Convenţie.

Reclamantul a cerut 300,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1,563 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat 20,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1,000 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamantul a fost reprezentat de Y.Zayikina şi K. Gulua avocaţi din Ucraina.