Hotărârea în cauza Morari c. Moldovei

08 03 2016

La data de 8 martie 2016, Curtea a făcut publică hotărârea în cauza Morari c. Moldovei, cererea nr. 65311/09.

În cauza Morari c. Moldovei, reclamantul este Oleg Morari, cetățean al Republicii Moldova, născut în anul 1979 și locuiește în Chișinău.

În decembrie 2008, reclamantul a fost condamnat pentru participarea la confecționarea unui act de identitate românesc fals. Condamnarea sa a fost bazată pe probe obținute în timpul unei operațiuni sub acoperire.

În particular, în ianuarie 2008, poliția din mun. Bălți a plasat un anunț într-un ziar cu privire la solicitarea ajutorului în obținerea pașapoartelor românești, la care reclamantul a răspuns cu un apel telefonic. Ca urmare a acelui apel, reclamantul s-a întâlnit cu un agent sub acoperire, primul a spus că el a fost, de asemenea, în căutare de a obține un pașaport românesc. Ambii au căzut de acord să se anunțe reciproc în cazul în care găsesc o modalitate mai ușoară de a obține pașaportul. Câteva săptămâni mai târziu, agentul l-a contactat pe reclamant pentru a-l întreba dacă el a avut vreun progres în căutările sale. Reclamantul a informat agentul că a găsit o persoană care i-ar putea ajuta, agentul sub acoperire a refuzat să contacteze direct acea persoană, dar a propus ca o altă cunoștință de a sa (un alt agent sub acoperire) să acționeze ca intermediar în acest aranjament. La realizarea tranzacției din aprilie 2008, reclamantul a fost reținut de poliție.

Prima instanță nu a luat în considerare argumentele reclamantului privind înscenarea tuturor acțiunilor. Celelalte două instanțe superioare, care au examinat apelul și recursul (în martie 2009 și iulie 2009) au examinat afirmațiile reclamantului privind provocarea sa, însă au respins-o pe motiv că însăși dl Morari a fost primul ce a telefonat pe numărul indicat în anunțul din ziar. Toate instanțele au refuzat de a audia agenții sub acoperire pe motiv că aceștia ar putea fi supuși audierilor doar după acordul lor de a le fi dezvăluită identitatea.

Invocând Articolul 6 § 1 din Convenție, dreptul la un proces echitabil, reclamantul a afirmat că a fost victimă a unei provocări din partea poliției și că instanțele au eșuat să examineze această plângere în cadrul procedurilor împotriva sa.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea Articolului 6 § 1 din Convenție, notând că condamnarea relamantului s-a bazat pe probele obținute în cadrul unei operațiuni sub acoperire. Reclamantul inițial a răspuns anunțului plasat de către poliție privind facilitarea în obținerea pașaportului românesc. Potrivit materialelor cauzei reclamantul nu l-a contactat repetat pe agent, ci acesta din urmă a făcut-o peste câteva săptămâni și s-a interesat de vreun progres în obținerea pașaportului românesc. După ce reclamantul l-a informat pe agent despre o terță persoană și a propus contactul direct, agentul a insistat că reclamantul să acționeze ca intermediar și i-a propus un beneficiu financiar, în cazul în care va accepta.

Curtea nu a putut găsi vreun indiciu în materialele prezentate că fapta putea fi comisă de către reclamant fără vreo intervenție de acest gen. De asemenea, nu pare din materialele dosarului și din argumentele Guvernului că anterior inițierii acțiunilor sub acoperire autoritățile au cunoscut sau existau dovezi obiective că reclamantul ar fi fost implicat anterior în confecționarea/comercializarea documentelor false. Aceasta, în opinia Curții, demonstrează explicit că reclamantul a fost provocat să comită fapta penală, pentru care a fost condamnat.

Cele menționate au fost suficiente pentru a constata violarea Articolului 6 din Convenție. Cu toate acestea, Curtea a examinat și modul în care instanțele naționale au răspuns la apărarea reclamantului privind provocarea comiterii infracțiunii. Ea a notat că instanța de fond nici nu a examinat chestiunea provocării. Instanțele superioare s-au limitat să examineze poziția provocării doar la faptul că reclamantul a fost primul care a apelat la numărul de telefon din anunț. Mai mult decât atât, toate instanțele au refuzat să audieze agenții sub acoperire pe motiv că potrivit legii se impunea acordul acestora. Totuși, reclamantul a văzut ambele persoane, iar dacă numele agenților erau false, instanțele puteau folosi în continuare în cadrul procedurilor aceste nume.

În opinia Curții era primordial, în circumstanțele din speță, de a audia agenții provocatori, pentru a examina în mod corespunzător chestiunea provocării invocată de reclamant. Totuși instanțele naționale au omis această audiere. Curtea a reamintit, că cerința generală este ca agenții sub acoperire și alte persoane ce pot mărturisi în privința provocării trebuie audiați în instanță și intervievați de apărare, sau cel puțin omisiunea audierii trebuie motivată detaliat.

Reclamantul a pretins suma de 4,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral, și 1,820 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului cu titlul de prejudiciu moral suma de 3,500 de Euro și suma de 1,820 de Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

În faţa Curţii reclamantul a fost reprezentat de V. Gribincea și N. Hriptievschi, avocați din Chișinău.