08 06 2007

La 7 iunie 2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat două hotărâri în cauzele Guţu c. Moldovei (cererea nr. 20289/02) şi Malahov c. Moldovei (cererea nr. 32268/02).

*  *  *

În cauza Guţu c. Moldovei reclamanta, Tatiana GUŢU, locuieşte în satul Cojuşna. Fiul său minor M., care avea 12 ani la acea dată, era adesea bănuit de comiterea unor furturi mici şi era des luat la secţia de poliţie. Nici o procedură penală nu a fost iniţiată împotriva lui din cauza vârstei. El s-a plâns de câteva ori că a fost bătut de poliţiştii R.D. şi I.B. şi mama sa a depus plângeri contra acestora. La 28 decembrie 2001 reclamanta a adresat o cerere Procurorului General în care solicita atragerea la răspundere a poliţiştilor R.D. şi I.B. pentru maltratarea fiului său la 4 decembrie 2001.

La 30 decembrie 2001, în ziua de duminică, la amiază, poliţistul R.D. a venit la domiciliul reclamantei şi i-a solicitat fiului acesteia să-l însoţească la secţia de poliţie, deoarece era bănuit de comiterea unui furt de la unul din vecini, care a avut loc la 29 decembrie 2001. Guvernul susţine că poliţistul a solicitat şi reclamantei, şi fiului acesteia să-l însoţească la secţia de poliţie. Reclamanta nu i-a permis fiului său să meargă la secţia de poliţie până nu va fi citat în modul corespunzător.

Un sfert de oră mai târziu poliţistul a revenit însoţit de I.B. şi doi vecini. Deoarece poarta era încuiată, ofiţerii de poliţie au cerut unuia din vecini să sară peste gard şi să descuie poarta din curte. Unul din poliţişti a anunţat-o pe reclamantă că va fi luată la secţia de poliţie, deoarece prin nesupunerea ordinelor legale ale ofiţerului de poliţie a comis o contravenţie administrativă prevăzută de art. 174 § 1 al Codului cu privire la contravenţiile administrative (CCA). Reclamantei nu i s-a permis să-şi schimbe hainele şi ciupicii şi a fost dusă la secţia de poliţie. Conform declaraţiilor martorilor, unul din vecini a atacat-o pe reclamantă care a căzut jos. Poliţiştii au intervenit şi au încătuşat-o pe reclamantă. La secţia de poliţie reclamantei i s-a propus să semneze o declaraţie scrisă de poliţişti pe care reclamanta a refuzat să o semneze. Ulterior, ea a fost dusă într-un centru de detenţie din oraşul Străşeni, unde a fost reţinută de la ora 20:00 a zilei de 30 decembrie 2001 până la ora 10:00 a zilei de 31 decembrie 2001. Pe durata reţinerii, reclamanta nu a avut posibilitatea de a se spăla sau de a-şi schimba hainele, nu i s-a adus apă, mâncare sau o pătură. De asemenea, ea nu a fost interogată, nu a fost informată asupra temeiurilor reţinerii şi nu i-a fost asigurată asistenţa unui avocat.

La 31 decembrie 2001, în ziua de luni, reclamanta a fost adusă în faţa judecătorului la Judecătoria din Străşeni pentru examinarea pretinsei comiteri a contravenţiei administrative prevăzută de art. 174 § 1 al CCA. Reclamanta a solicitat asistenţa unui avocat. La cererea avocatului din oficiu, şedinţa de judecată a fost amânată pentru data de 4 ianuarie 2002. Prin hotărârea din 4 ianuarie 2002, Judecătoria Străşeni a constatat că reclamanta a comis contravenţia administrativă prevăzută de art. 174 § 1 al CCA şi i-a aplicat o sancţiune în formă de amendă în sumă de MDL 90 (echivalentul a EUR 7.6 la acea dată).

La 11 ianuarie 2002 au fost iniţiate procedurile penale împotriva fiului reclamantei.

Reclamanta a depus o cerere de apel împotriva hotărârii din 4 ianuarie 2002. La 16 ianuarie 2002 Tribunalul mun. Chişinău a examinat apelul reclamantei în absenţa acesteia. Din materialele dosarului rezultă că reclamanta nu a fost citată pentru prezentare la şedinţa de judecată şi nici nu a fost reprezentată de un avocat. Tribunalul mun. Chişinău  a respins apelul reclamantei ca nefondat, fără a aduce vreo explicaţie.

La 2 ianuarie şi 25 octombrie 2002 reclamanta a adresat cereri în adresa Procurorului General, în care se plângea de acţiunile ilegale ale celor doi ofiţeri de poliţie. Ea susţinea că ei au intrat în grădina casei sale şi că au supus-o tratamentelor inumane şi degradante, solicitând Procurorului General de a iniţia proceduri penale împotriva acestora. La 25 noiembrie 2002 Procurorul General a refuzat iniţierea procedurilor penale contra celor doi ofiţeri de poliţie deoarece exista o hotărâre judecătorească definitivă în care a fost constatată comiterea contravenţiei administrative prevăzută de art. 174 § 1 al CCA, astfel acţiunile poliţiştilor nu puteau fi considerate ilegale.

În faţa Curţii, reclamanta s-a plâns de violarea art. 3 al Convenţiei (interzicerea torturii) în urma maltratării de către poliţişti care au împins-o jos în noroi şi ulterior au încătuşat-o, datorită condiţiilor din celula în care a fost reţinută şi a fost impusă de a apărea a doua zi în faţa judecătorului în aceleaşi haine murdare. Reclamanta mai pretindea violarea art. 5 § 1 al Convenţiei (dreptul la libertate) deoarece a fost reţinută timp de aproximativ 12 ore fără temeiuri legale; a art. 6 § 1 al Convenţiei deoarece nu a fost citată pentru şedinţa de judecată din 16 ianuarie 2002; a art. 6 §§ 2 şi 3 deoarece pe parcursul procedurii nu i-a fost permis să propună citarea martorilor şi nu a fost asigurată cu un avocat.

Reclamanta mai pretindea violarea art. 8 al Convenţiei (dreptul la respectarea vieţii private) datorită faptului că la 30 decembrie 2001 poliţiştii au intrat în ograda casei sale sărind gardul fără a avea vreun mandat în acest sens şi la o dată anterioară datei de 30 decembrie 2001 poliţiştii au efectuat o percheziţie în casa sa fără un mandat legal. Reclamanta mai pretindea că, contrar art. 13 al Convenţiei (dreptul la un recurs efectiv), ea nu a dispus de un recurs efectiv împotriva abuzurilor din partea poliţiştilor şi împotriva încălcării drepturilor garantate de art. 3, 5 şi 8 ale Convenţiei.

Curtea Europeană a constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 1 al Convenţiei. Curtea a notat că reclamanta a refuzat să-i însoţească pe poliţişti deoarece nu a fost citată, iar conform art. 129 al Codului de procedură penală (adoptat în 1961) reclamanta şi fiul său puteau fi aduşi silit la secţia de poliţie doar dacă ei refuzau să se prezinte după citare. Mai mult, potrivit prevederilor CPP, ancheta preliminară urma să fie efectuată numai după  pornirea procesului penal, iar procesul penal împotriva fiului reclamantei a fost pornit doar la 11 ianuarie 2002. Prin urmare, reţinerea reclamantei pe motiv că ea nu s-a supus ordinelor legale ale poliţiştilor nu poate fi considerată „legală”.

Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 al Convenţiei deoarece reclamanta nu a fost citată pentru prezentare la şedinţa de judecată din 16 ianuarie 2002; violarea art. 8 al Convenţiei deoarece intrarea poliţiştilor în ograda casei reclamantei a constituit o ingerinţă în dreptul ei la respectarea domiciliului şi nu a urmărit nici un scop legitim. Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 13 al Convenţiei în privinţa drepturilor garantate de art. 5 şi 8 ale Convenţiei. Curtea a notat că potrivit art. 4 al Legii nr. 1545 reclamanta putea cere compensaţii la nivel naţional pentru acţiunile ilegale ale poliţiştilor doar dacă s-ar fi stabilit că ea nu a comis contravenţia administrativă prevăzută de art. 174 § 1 al CCA. În plus, cererile adresate procurorului General au fost respinse.

Pretenţiile reclamantei privind violarea art. 3 în conjuncţie cu art. 13 ale Convenţiei şi 6 § 2 al Convenţiei au fost respinse ca neîntemeiate.

Curtea a acordat reclamantei EUR 5,000 cu titlu de daune morale şi EUR 1,500 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamanta a fost reprezentată în faţa CtEDO de către Doina Străisteanu.

*  *  *

În cauza Malahov c. Moldovei, reclamanta, Antonina MALAHOV, activa în cadrul unei companii din Chişinău. În afara salariului, ea mai primea plăţi care erau transferate pe un cont deschis pentru ea pe numele companiei. După pensionare, ea a cerut companiei să-i transfere pe contul său toate plăţile acumulate (pe care ea le-a estimat la suma de USD 25,278). După refuzul companiei, reclamanta a iniţiat proceduri judiciare.

Reclamanta a solicitat instanţei de judecată de a fi scutită de la plata taxei de stat în virtutea situaţiei financiare precare. Ea a prezentat instanţei documente care confirmau că venitul ei lunar provenea doar din pensie, mărimea căreia constituia MDL 102 (echivalentul a EUR 8.7 la acea dată).

La 28 aprilie 2000 Judecătoria sectorului Râşcani a scutit-o pe reclamantă de la plata taxei de stat, iar la 31 ianuarie 2001 a respins pretenţiile reclamantei şi a obligat-o la plata taxei de stat în sumă de MDL 9,600 (EUR 826).

Tribunalul mun. Chişinău a cerut plata unei taxe de stat suplimentare. Reclamanta a semnat două citaţii care informau părţile despre şedinţele de judecată ulterioare şi care conţineau fraza „(reclamanta) Malahova urmează să plătească taxa de stat în sumă de MDL 3,600”. La 29 octombrie 2001 reclamanta a solicitat instanţei de judecată de a fi scutită de la plata taxei de stat în virtutea situaţiei financiare precare (mărimea pensiei constituia MDL 143 (EUR 12.2) la acea dată) şi deoarece pretenţiile sale vizau relaţiile de muncă (la examinarea cărora ea trebuia să fie scutită de plata taxei de stat). La 20 noiembrie 2001 Tribunalul mun. Chişinău a refuzat de a examina cauza deoarece reclamanta nu a achitat taxa de stat. Instanţa nu a analizat situaţia financiară a reclamantei şi nici nu a examinat argumentul reclamantei referitor la faptul că cauza viza relaţii de muncă pentru examinarea căreia nu urma a fi achitată taxe de stat.

La 10 ianuarie 2002 Curtea de Apel Chişinău a notat că reclamanta nu a adus dovezi care ar confirma starea sa financiară şi a menţinut hotărârea instanţei inferioare. Decizia a devenit irevocabilă.

Reclamanta pretindea în faţa Curţii că refuzul instanţelor naţionale de a examina cauza sa în fond este contrară art. 6 al Convenţiei (dreptul la un proces echitabil). Reclamanta mai pretindea că nu a dispus de un recurs efectiv pentru soluţionarea pretenţiilor sale de a fi scutită de la plata taxei de stat potrivit art. 6 al Convenţiei, contrar art. 13 al Convenţiei (dreptul la un recurs efectiv). Reclamanta mai pretindea că prin aceasta i-au fost încălcate drepturile garantate de art. 14 (interzicerea discriminării) şi de art. 17 ale Convenţiei (interzicerea abuzului de drept).

Curtea a notat că nici o instanţă de judecată nu a examinat detaliat situaţia financiară a reclamantei. Mai mult, după ce prima instanţă de judecată a scutit-o pe reclamantă de la plata taxei de stat, a obligat-o să o achite după ce i-a respins pretenţiile, fără a motiva decizia sa. Instanţele de judecată nu au răspuns la pretenţia reclamantei precum că cauza se referă la relaţii de muncă şi din acest motiv este scutită de la plata taxei de stat. Curtea a ajuns la concluzia că taxa de stat care urma a fi plătită de reclamantă, era excesivă în comparaţie cu veniturile sale. Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 al Convenţiei deoarece impunerea reclamantei de a achita această taxă de stat a constituit o restricţie disproporţionată în dreptul ei de acces la instanţa de judecată.

Curtea a mai constatat că nu este necesar de a examina separat pretenţia de violare a art. 13 al Convenţiei. Pretenţiile reclamantei privind încălcarea drepturilor garantate de art. 14 şi art. 17 ale Convenţiei au fost respinse ca neîntemeiate.

Curtea a acordat reclamantei EUR 1,800 cu titlu de daune morale şi materiale şi EUR 600 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamanta a fost reprezentată în faţa CtEDO de către A. Petrenco, avocat din Chişinău.

*  *  *

Hotărârile CtEDO în aceste cauze, în limba engleză, pot fi accesate pe pagina web a Curţii (http://www.echr.coe.int/).

Varianta electronică a comunicatului de presă este disponibilă pe pagina web a Organizaţiei „Juriştii pentru drepturile omului” (www.lhr.md/press/).