11 05 2007

La 10 mai 2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat două hotărâri în cauzele Modârcă c. Moldovei (cererea nr. 14437/05) şi Mazepa c. Moldovei (cererea nr. 1115/02).

*  *  *

În cauza Modârcă c. Moldovei, reclamantul activa în calitate de şef al Direcţiei Generale Arhitectură şi Urbanism a mun. Chişinău. La 23 septembrie 2004 Centrul pentru Combaterea Crimei Organizate şi a Corupţiei (CCCEC) a iniţiat o urmărire penală în temeiul art. 327 (2) al Codului Penal pentru abuzul de putere la privatizarea unui teren de pământ. La 24 septembrie 2004 reclamantul a fost reţinut de către ofiţerii CCCEC.

La 27 septembrie 2004 Judecătoria Buiucani a emis un mandat de arest pe numele reclamantului pe un termen de 30 zile. Instanţa de judecată a motivat arestul prin faptul că reclamantul era bănuit de comiterea unei infracţiuni grave pentru care legea prevedea o sancţiune de mai mult de 2 ani privaţiune de libertate, judecătorului de instrucţie i-au fost prezentate probe obţinute în mod legal care demonstrau că dl Modârcă prezenta într-adevăr pericol pentru societate, putea să distrugă probe, putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, putea să împiedice stabilirea adevărului şi să influenţeze martorii. Reclamantul susţinea că avocatului său i-a fost refuzat accesul la unele documente din dosarul penal pentru a contesta temeiurile arestării preventive.

În cererea de recurs împotriva hotărârii de eliberare a mandatului de arest reclamantul a invocat că era bolnav şi avea nevoie de îngrijiri medicale pentru a preveni o înrăutăţire a stării sănătăţii, că nu au fost prezentate probe precum că s-ar putea ascunde de urmărirea penală sau că ar putea influenţa martorii, că are familie şi domiciliu permanent în mun. Chişinău şi nu a fost condamnat anterior. Reclamantul suferea de „osteoporoză difuză, discopatie L3‑L4‑L5‑S1, hernie de disc L5-S1, radiculopatie L5-S1 şi nevralgie sciatică”. La 1 octombrie 2004 Curtea de Apel a respins cererea de recurs a reclamantului şi a menţinut hotărârea Judecătoriei Buiucani din 27 septembrie 2004 pe aceleaşi motive, menţionând că starea sănătăţii reclamantului nu era incompatibilă cu detenţia sa.

La 8 octombrie 2004 Procuratura a iniţiat o nouă urmărire penală în privinţa reclamantului în temeiul art. 372 CP pentru abuzul de putere în legătură cu emiterea unei autorizaţii de construcţii cu încălcarea unei decizii a Consiliului municipal. Cele două dosare împotriva reclamantului au fost conexate la 3 ianuarie 2005.

Cererile reclamantului de înlocuire a măsurii de arestare preventivă cu alte măsuri, cum ar fi arestarea la domiciliu sau cu garanţii personale din partea unor persoane bine-cunoscute, au fost respinse de judecătorul de instrucţie a Judecătoriei Buiucani şi de Judecătoria Centru pe motiv că circumstanţele care au stat la baza eliberării mandatului de arest au rămas valide.

La 26 octombrie 2004 Curtea de Apel Chişinău a notat că la data de 24 noiembrie 2004 a expirat mandatul de arest eliberat pe un termen de 30 de zile şi că era primordial de a examina chestiuni privind arestul preventiv al reclamantului. Cererea avocatului de a avea acces la unele documente ale dosarului a fost din nou respinsă.

Între 24 septembrie 2004 şi 23 februarie 2005 reclamantul a fost reţinut în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC. La 23 februarie 2005 el a fost transferat în Închisoarea nr. 3 din mun. Chişinău. La 15 noiembrie 2005 instanţa de judecată a înlocuit măsura de arest preventiv cu măsura de arest la domiciliu.

Camera pentru întrevederi între avocat şi client din Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC era dotată cu un perete de sticlă care îi separa. În timpul întâlnirilor în această cameră avocatul nu putea transmite sau primi documente de la client. Avocatul reclamantului a solicitat de mai multe ori să i se acorde spaţii care i-ar garanta clientului confidenţialitatea întrevederilor. Aceste cereri nu au avut nici un efect.

Potrivit reclamantului, el nu a beneficiat de asistenţă medicală pe perioada reţinerii în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC. Asistenţa medicală din Închisoarea nr. 3 era inadecvată şi el dispunea doar de medicamentele transmise de soţia sa.

Potrivit reclamantului, celula din Închisoarea nr. 3 în care a fost deţinut între 23 februarie 2005 şi 15 noiembrie 2005 avea 10 m² şi în ea se aflau 4 deţinuţi. Deoarece mai mult din jumătate din suprafaţă era ocupată de paturi, o masă, o chiuvetă şi veceu, suprafaţa liberă constituia 4.78m² sau 1.19m² pentru fiecare deţinut. Celula avea acces limitat la lumina naturală deoarece geamul era acoperit cu trei plase de metal. Celula nu era suficient ventilată. Reclamantul şi ceilalţi deţinuţi erau nevoiţi să se asigure de sine-stătător cu haine şi lenjerie de pat. Mâncarea era de proastă calitate deoarece statul aloca EUR 0.28 pe zi pentru mâncare pentru fiecare deţinut (ceea ce reprezenta 35-40% din suma necesară, după cum a fost estimat de autorităţi). Apa şi electricitatea erau asigurate după un anumit orar şi nu erau disponibile anumite perioade de timp pe parcursul zilei şi toată noaptea. Deoarece veceul se afla în cameră, deţinuţii erau nevoiţi să nu-l folosească în aceste ore din cauza mirosului. În ziua în care aveau dreptul să facă duş, în celulă nu era apă curgătoare toată ziua şi toată noaptea. Veceul se afla chiar lângă masă şi mirosea urât. Locul unde deţinuţii erau plimbaţi în fiecare zi era situat lângă ţeava de ventilare a spaţiului unde erau trataţi bolnavii de tuberculoză, astfel exista un risc mare de îmbolnăvire.

În faţa Curţii, reclamantul s-a plâns de violarea art. 3 al Convenţiei (interzicerea torturii) datorită condiţiilor în care a fost deţinut în Închisoarea nr. 3 şi datorită faptului că nu i-a fost acordată asistenţa medicală necesară pe perioada reţinerii în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC. Reclamantul mai pretindea violarea art. 5 al Convenţiei (dreptul la libertate) prin detenţie ilegală, prin privarea de libertate fără motive suficiente şi relevante, prin interzicerea accesului la unele documente din dosarul examinat la nivel naţional şi prin imposibilitatea de a avea întrevederi cu avocatul în condiţii de confidenţialitate.

Curtea Europeană a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 al Convenţiei în privinţa condiţiilor de detenţie în Închisoarea nr. 3 datorită supraaglomerării celulelor, a lipsei accesului la lumina naturală, a calităţii şi cantităţii insuficiente a hrănii şi condiţiilor sanitare insuficiente în celulă. Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 1 al Convenţiei deoarece mai mult de un an de zile, între 24 octombrie 2004 şi 15 noiembrie 2005, reclamantul a fost deţinut ilegal fără mandat de arest. Curtea a mai observat că deţinerea persoanelor fără un mandat de arest este o practică generală în Moldova (para. 54). Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 3 al Convenţiei deoarece instanţele de judecată care au autorizat arestul şi care au examinat legalitatea acestuia nu au invocat motive suficiente şi relevante pentru eliberarea mandatului de arest. Curtea a notat că instanţele naţionale s-au limitat la citarea temeiurilor pentru arest prevăzute de Codul de Procedură Penală, fără a arăta cum se aplică în acest caz concret. Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 4 al Convenţiei deoarece prezenţa peretelui de sticlă dădea suficiente temeiuri unui observator independent de a crede că întrevederile nu erau confidenţiale (că convorbirile erau interceptate), ceea ce afecta eficienţa asistenţei avocatului.

Pretenţiile reclamantului privind lipsa asistenţei medicale necesare pe perioada reţinerii în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC şi lipsa accesului la unele documente din dosarul examinat la nivel naţional au fost respinse ca neîntemeiate.

Curtea a acordat reclamantului EUR 7,000 cu titlu de daune morale şi EUR 1,800 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamantul a fost reprezentat în faţa CEDO de către avocatul Alexandru TĂNASE.

Comunicatul de presă al reprezentantului dlui Modârcă poate fi accesat aici.

*  *  *

În cauza Mazepa c. Moldovei, reclamanta era proprietara unei părţi dintr-o casă, iar vecinul V., proprietarul celeilalte părţi din casă, a reconstruit partea sa fără acordul reclamantei, partea casei reclamantei fiind serios afectată prin această reconstrucţie.

Reclamanta a iniţiat proceduri judiciare contra V. şi la 27 mai 1999 Judecătoria Buiucani l-a obligat pe V. să plătească reclamantei suma de MDL 12,635 (echivalentul sumei de EUR 1,054 la acea dată) în calitate de prejudicii. Hotărârea din 27 mai 1999 nu a fost contestată şi a devenit irevocabilă.

Deoarece această hotărâre nu se executa, în pofida numeroaselor adresări ale reclamantei la diverse instanţe, reclamanta s-a adresat Judecătoriei Buiucani cu cererea de a schimba modul de executare a hotărârii din 27 mai 1999 prin transmiterea unei părţi din casă ce aparţinea lui V. La 13 aprilie 2001 Judecătoria Buiucani a admis pretenţiile reclamantei. Titlul executoriu a fost transmis spre executare.

La 7 mai 2001 Judecătoria Buiucani a adoptat o hotărâre suplimentară prin care V. a fost obligat la plata sumei de MDL 6,558 în favoarea reclamantei pentru întârzierea executării hotărârii din 27 mai 1999. În urma apelului lui V., Tribunalul mun. Chişinău a casat hotărârea din 7 mai 2001 şi a trimis cauza la reexaminare.

După ce licitaţia de vânzare a părţii aparţinând lui V. a eşuat, executorul judecătoresc a propus instanţei de judecată de a accepta cererea reclamantei de transmitere a părţii de casă aparţinând lui V. în contul datoriei create. La 29 ianuarie 2002 instanţa de judecată a acceptat această cerere.

În urma cererii de revizuire depusă de V. împotriva hotărârilor din 27 mai 1999 şi 29 ianuarie 2002, la data de 25 aprilie 2002 Tribunalul mun. Chişinău a casat hotărârea din 27 mai 1999 şi din 13 aprilie 2001 şi a decis trimiterea cauzei la reexaminare. Cauza se află pe rolul Judecătoriei Buiucani până în prezent.

Reclamanta pretindea în faţa Curţii că neexecutarea hotărârii de judecată din 27 mai 1999 în favoarea sa este contrară art. 6 al Convenţiei (dreptul la un proces echitabil) şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie (protecţia proprietăţii), că procedurile de judecată au durat prea mult timp, că nu a dispus de un recurs efectiv pentru soluţionarea pretenţiilor sale, contrar art. 13 al Convenţiei (dreptul la un recurs efectiv) şi că prin aceasta i-au fost încălcate drepturile garantate de art. 14 (interzicerea discriminării) şi art. 17 ale Convenţiei (interzicerea abuzului de drept).

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 al Convenţiei şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 27 mai 1999, violarea art. 6 § 1 al Convenţiei prin durata excesivă a procedurilor judiciare în urma trimiterii cauzei la reexaminare la 25 aprilie 2002.

Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 13 al Convenţiei deoarece reclamanta nu a dispus de mijloace legale pentru a solicita obţinerea compensaţiilor pentru neexecutarea hotărârii de judecată irevocabile şi pentru încălcarea dreptului său de examinare a cauzei în termeni rezonabili, garantat de art. 6 al Convenţiei.

Pretenţiile reclamantei privind încălcarea drepturilor garantate de art. 14 şi art. 17 ale Convenţiei au fost respinse ca neîntemeiate.

Curtea a acordat reclamantei EUR 2,900 cu titlu de daune morale şi materiale şi EUR 100 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

*  *  *

Hotărârile CtEDO în aceste cauze, în limba engleză, pot fi accesate pe pagina web a Curţii (http://www.echr.coe.int/).

Varianta electronică a comunicatului de presă este disponibilă pe pagina web a Organizaţiei „Juriştii pentru drepturile omului” (www.lhr.md/press/).