09 02 2012

La 07 februarie 2012 au fost pronunțate două hotărâri a Marii Camere a Curţii de la Strasbourg, în cauzele Axel Springer AG c. Germania (cererea nr. 39954/08) şi Von Hannover c. Germania (nr. 2) (cererile nr. 40660/08 şi 60641/08).

În cauza Axel Springer AG Curtea a constatat, cu o majoritate de voturi, violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare).

În cauza Von Hannover (nr. 2) Curtea a constatat, în unanimitate, că nu a existat violarea art. 8 CEDO (dreptul la respectul vieţii private şi de familie).

Ambele cauze vizau publicarea în mass-media a unor articole, iar a doua cauză -  a unor fotografii din viaţa privată a unor persoane notorii.

Circumstanţele de fapt

În cauza Axel Springer AG, compania reclamantă Axel Springer AG (în continuare “Springer”) este înregistrată în Germania. Springer editează publicaţia Bild, o publicaţie naţională zilnică cu o circulaţie considerabilă.

În septembrie 2004 Bild a publicat pe prima pagina un articol despre X, un actor de televiziune notoriu, fiind arestat într-un cort la festivalul berii din Munich pentru posesie de cocaină. Articolul a fost completat cu un material mai detaliat pe o altă pagină, fiind ilustrate trei fotografii a lui X. În material se menţiona că X, care a jucat rolul de poliţist superintendent într-un serial popular TV începând cu 1998, a fost condamnat în iulie 2000, cu suspendarea executării pedepsei închisorii, pentru posesie de droguri. Ziarul a publicat al doilea articol în iulie 2005, în care se menţiona că X a fost condamnat şi amendat pentru posesie ilegală a drogurilor, în urma recunoaşterii vinovăţiei.

Imediat după apariţia primului articol, X a înaintat o acţiune de defăimare împotriva Springer, care la demersul lui X a interzis orice publicare ulterioară a articolului şi a fotografiilor. Interdicţia de a publica articolul a fost menţinută de instanţa superioară.

În luna noiembrie 2005 o instanţă germană a interzis orice viitoare publicare a întregului articol, penalitate pentru neexecutare, şi a dispus plata de către Springer a unei amenzi. Instanţa a menţionat că dreptul la respectul personalităţii lui X a prevalat asupra interesului public de a fi informat, chiar dacă nu a fost disputată veridicitatea faptelor relatate de cotidian. Cauza nu a vizat o infracţiune serioasă şi nu exista un interes public particular în cunoaşterea infracţiunii respective. Soluţia a fost menţinută de instanţele ierarhic superioare.

Într-un alt set de proceduri vizând cel de-al doilea articol, despre condamnarea lui X, instanţa judecătorească germană a admis acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă aceleaşi motive ca în hotărârile anterioare. Soluţia a fost menţinută de instanţele ierarhic superioare.

În cauza Von Hannover (nr. 2) reclamanţii sunt Prinţesa Caroline von Hannover, fiica Prinţului Rainier III de Monaco, şi soţul acesteia, Prinţul Ernst August von Hannover.

Începând cu anul 1990, Prinţesa Caroline a încercat să prevină publicarea fotografiilor sale private în presă. Două serii de fotografii au fost publicate în 1993 şi respectiv în 1997 în publicaţiile germane au făcut obiectul a trei seturi de proceduri în faţa instanţelor germane. În particular, prin hotărârea Curţii Federale de Justiţie din 1995 şi hotărârea Curţii Constituţionale Federale din 1999 au fost respinse cerinţele respective. Procedurile respective au fost obiectul hotărârii Curţii în cauza Caroline von Hannover c. Germania (nr. 59320/00) din 24.06.2004, în care Curtea a constatat că deciziile judiciare naţionale au încălcat dreptului reclamantei la respectarea vieţii private, în sensul art. 8 CEDO.

În temeiul acestei hotărâri, Prinţesa Caroline von Hannover şi Prinţul Ernst August von Hannover au înaintat cîteva seturi de proceduri în instanţa civilă împotriva publicării unor fotografii, ce îi reprezentau în cadrul unei vacanţe de schiuri, realizate fără acordul acestora, fiind publicate în jurnalele germane Frau im Spiegel şi Frau Aktuell în peioada anilor 2002 şi 2004.

Deşi Curtea Federală de Justiţie prin hotărârea din 6 martie 2007 a admis pretenţiile reclamanţilor în ceea ce priveşte publicarea a două fotografii, reţinând că acestea nu au contribuit la o dezbatere a unor chestiuni de interes general, instanţa a respins pretenţiile în ceea ce priveşte alte fotografii care au apărut în februarie 2002 în Frau im Spiegel. Fotografiile prezentau cuplu la plimbare în cadrul vacanţei sale de schiuri în St. Moritz şi au fost acompaniate de un articol, ce relata starea slabă a sănătăţii a Prinţului Rainer de Monaco. Instanţa Federală a constatat că starea sănătăţii Prinţului era o chestiune de interes general şi că presa era în drept să raporteze modul în care copii săi s-au împăcat cu obligaţiile de solidaritate familială cu necesităţile legitime a vieţii sale private, printre care dorinţa de a pleca în vacanţă. Prin hotărârea din 26 februarie 2008 Curtea Constituţională Federală a respins plângerea reclamantei, în particular alegaţia că instanţele germane au neglijat sau nu au considerat în mod suficient jurisprudenţa Curţii.

În faţa Curţii Axel Springer AG  s-a plâns, în temeiul art. 10 CEDO, de interdicţia de publicare în continuare a cărorva articole.

Prinţesa Caroline von Hannover şi Prinţul Ernst August van Hannover s-au plâns, în temeiul art. 8 CEDO, de refuzul instanţelor germane de a interzice publicarea ulterioară a fotografiilor în litigiu. Ei au pretins că instanţele naţionale au considerat insuficient hotărârea CtEDO, Caroline von Hannover c. Germaniei din 2004.

Hotărârea Curţii

Axel Springer AG

Părţile nu au disputat că deciziile instanţelor germane au constituit o ingerinţă în libertatea de exprimare, potrivit art. 10 CEDO; că ingerinţa era prevăzută de lege şi că a urmărit un scop legitim, şi anume protecţia reputaţiei persoanelor.

În ceea ce priveşte chestiunea dacă ingerinţa era necesară într-o societate democratică, Curtea a notat că articolele respective, despre arestul şi condamnarea actorului, vizau fapte judiciare publice, despre care publicul avea interesul să le cunoască. Instanţele naţionale urmau să evalueze cât de notorie era persoana, care era cunoscută în principal la nivel naţional. Curtea astfel a considerat că el era o persoană de o notorietate suficientă pentru a fi calificată ca o persoană publică, ceea ce a reînvigorat interesul publicului de a fi informat despre arestul şi procedurile împotriva acestuia.

Deşi Curtea a fost de acord cu evaluarea instanţelor naţionale că interesul Springer de a publica articolele se reducea la faptul că era o persoană notorie care a comis o infracţiune, care nu era să fie răspândit dacă era să fie comisă de o persoană necunoscută publicului, s-a accentuat că actorul a fost arestat în public la festivalul de bere din Munich. Aşteptarea actorului ca viaţa sa privată să fie în mod eficient protejată a fost redusă de faptul că anterior el a relevat detalii despre viaţa sa privată într-o serie de interviuri.

Potrivit declaraţiei unui jurnalist implicat, veridicitatea căreia nu a fost contestată de către Guvern, informaţia publicată în Bild în septembrie 2004 despre arestul actorului a fost obţinută de la poliţie şi de procuratură. Astfel aceasta a avut un suficient substrat factologic şi veridicitatea informaţiei nu a fost disputată de către părţi.

Nimic nu a indicat asupra faptului că Springer nu a pus în balanţă interesul său de a publica informaţia şi interesul actorului la respectarea vieţii private. Având în vedere confirmarea de la autorităţile naţionale în legătură cu informaţia publicată, Springer nu a avut niciun motiv să menţină în anonimat numele actorului, prin urmare, nu se poate spune că a fost de rea credinţă. În plus, Curtea a notat că toate informaţiile publicate în cotidian au fost confirmate de procuror în anumite interviuri date pentru mai multe ziare şi televiziuni.

Aşadar, Curtea a observat că în articolele date publicităţii nu au apărut informaţii legate de viaţa privată a actorului, ci au avut ca temă centrală arestarea şi procesul acestuia. Nu a fost utilizată nici o expresie injurioasă şi nici o informaţie deplasată. În condiţiile în care sancţiunile aplicate reclamantului ar fi putut avea un efect disuasiv asupra acestuia, Marea Cameră a decis că restricţiile impuse companiei Springer nu sunt în mod rezonabil proporţionale cu scopul legitim al protejării vieţii private a actorului, motiv pentru care au fost încălcate prevederile art. 10 din Convenţie.

Von Hannover (nr. 2)

Curtea a observat că urmare a hotărârii din 2004, Curtea Federală de Justiţie Germană a revizuit jurisprudenţa sa anterioară. În particular, s-a stabilit că este important dacă articolul în media a contribuit la o dezbatere factuală şi dacă conţinutul acestuia a mers mai departe decât simpla dorinţă de a satisface curiozitatea publicului. Instanţa federală a notat că cât e mai valoroasă informaţia pentru public, cu atât mai mult interesul unei persoane de a fi protejată împotriva răspândirii trebuie să cedeze, şi vice versa, şi că interesul cititorului în divertisment în general avea o pondere mai joasă decât interesul în protejarea sferei private.

Faptul că instanţa naţională a evaluat valoarea informativă a fotografiei în chestiune, doar aceea în privinţa căreia a fost respinsă interdicţia, în lumina articolului care a acompaniat-o, nu poate fi criticat în temeiul Convenţiei. Curtea a putut accepta că fotografia, în contextul articolului, cel puţin a contribuit relativ la o dezbatere a chestiunii generale. Instanţele naţionale au caracterizat boala Prinţului ca un eveniment a unei societăţi contemporane, care nu putea fi considerat nerezonabil. S-a subliniat că instanţele naţionale au admis interdicţia de publicare a două alte fotografii ce prezentau reclamanţii în circumstanţe similare, anume pe motivul că ele au fost publicate doar pentru scopuri distractive.

În continuare este irelevantă chestiunea în ce măsură Caroline von Hannover a asumat funcţii oficiale a Principatului de Monaco, reclamanţii nu puteau pretinde că erau persoane private, ei urmau a fi considerate persoane publice.

Instanţele naţionale au concluzionat că reclamanţii nu au demonstrat că fotografiile au fost realizate întrun climat de hărţuială generală, după cum s-a pretins, sau că ele au fost făcute în secret. În circumstanţele speţei, chestiunea cum au fost realizate fotografiile nu a avut parte de o examinare detaliată, or reclamanţii nu au înaintat vreun argument relevant în acest sens.

În concluzie, instanţele naţionale au pus meticulos în balanţă dreptul publicaţiilor la libertatea de exprimare în raport cu dreptul reclamanţilor la respectul vieţii private. În acest sens, s-a luat în consideraţie jurisprudenţa Curţii, inclusiv hotărârea din 2004 Caroline von Hannover c. Germania.

În cauza Axel Springer AG, judecătorul Lopez Guerra a formulat o opinie disidentă, la care s-au alăturat judecătorii Jungwiert, Jaeger, Villiger și Poalelungi.