06 12 2011

La 06 decembrie 2011 CtEDO a pronunţat următoarele hotărâri: Taraburca c. Moldovei (cererea nr. 18919/10) şi Bercut S.R.L. c. Moldovei (cererea nr. 32247/07).

***

În cauza Taraburca c. Moldovei, reclamantul Andrei Taraburca, născut în anul 1988 a participat la protestele din 7 aprilie 2009 împreună cu prietenul său S., în momentul când a vrut să i-a un taxi să se întoarcă acasă, a fost aruncat într-o maşină de către trei ofiţeri îmbrăcaţi în civil şi transportat la Comisariatul de poliţie al sectorului Botanica. Reclamantul a pretins că, fiind în detenţie, trei poliţişti au intrat în celula sa în dimineaţa zilei de 8 aprilie şi l-au bătut până acesta a leşinat. El şi-a revenit, dar îi sângera nasul şi buza superioară. Fiind transferat mai târziu la Comisariatul General de Poliţie, acesta a fost examinat de către medicul de pe loc, care nu a depistat careva semne de rele-tratamente. Fiindu-i acordat un avocat numit din oficiu, la 10 aprilie acesta a fost adus în faţa judecătorului de instrucţie care i-a aplicat 30 zile de arest preventiv. În aceeaşi noapte reclamantul a fost transferat la Penitenciarul nr. 13. Reclamantul a pretins că a fost impus să meargă printr-un coridor al ofiţerilor de poliţie (cunoscut sub „coridorul morţii”), unde fiecare din poliţişti l-au lovit până reclamantul a ieşit din acest coridor. Încheierea de arestare preventivă a fost casată la 16 aprilie 2009 şi el a fost imediat eliberat.

La 14 aprilie (în timp ce se afla în detenţie şi a avut întrevedere cu avocatul angajat de părinţii săi) şi la 15 aprilie 2009, reclamantul a înaintat două plângeri la organele procuraturii, susţinând că a fost maltratat.

Reclamantul a fost imediat examinat de către un medic la 14 aprilie 2009, care a înregistrat zgârieturi şi vânătăi pe faţa acestuia.

Prima plângere a reclamantului a fost primită de Procuratura militară la 21 aprilie 2009 şi, după ce a aşteptat să fie efectuată prima anchetă preliminară de către Ministerul Afacerilor Interne, procurorul a pornit o investigaţie pentru a verifica ce exact s-a întâmplat. După ce a interogat toate persoanele vizate, la 12 iunie 2009 procurorul a decis să nu înceapă urmărirea penală, bazându-se pe declaraţiile lui S. că nu a fost maltratat şi nu a văzut ca prietenul său să fie supus relelor-tratamente. Procurorul a sugerat că leziunile de pe faţa reclamantului ar putea fi cauzate în urma încăierărilor din 7 aprilie 2009.

Procedurile penale împotriva reclamantului au fost încetate din lipsa probelor.

Potrivit Guvernului Moldovei, reclamantul nu a fost maltratat pe durata detenţiei acestuia. Cu toate că a fost asistat de un avocat, el s-a plâns de actele de brutalitate din partea poliţiştilor doar după o săptămână după arestarea sa, la 14 aprilie 2009.

Reclamantul a avut traume post-traumatice fizice şi psihice: o serie de investigaţii medicale l-au diagnosticat cu hipertensiune inter-cranială şi o tulburare de stres.

În faţa Curţii, invocând art. 3 CEDO (interzicerea tratamentelor inumane şi degradante), reclamantul a pretins că a fost bătut în custodia poliţiei şi că investigaţia efectuată a fost una neadecvată. El s-a mai plâns că nu i s-a permis să-şi contacteze părinţii în timpul arestului său sau să-şi angajeze un avocat ales, că a fost intimidat şi nu i s-a permis să se plângă de maltratarea sa până la 14 aprilie 2009 (atunci când părinţii săi i-au angajat u avocat cu care s-a întâlnit în timpul detenţiei sale).

Curtea a subliniat condiţiile generale a acestui caz, în particular maltratarea sistematică şi masivă a demonstranţilor de către poliţie într-o perioadă relativ de scurtă. În special, urmare a vizitei în Republica Moldova a Comisiei europene pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante, precum şi a Comisarului Consiliului Europei pentru Drepturile omului, au confirmat că au colaţionat un număr mare de pretenţii credibile şi consistente, ce au indicat că a existat un model după care poliţiştii maltratau demonstranţii urmare a alegerilor din aprilie 2009.

Din cele relatate de reclamant, Curtea a observat că, atunci când a fost arestat, dânsul avea o starea sănătăţii bună, fără urme a relelor-tratamente, aceasta fiind confirmată de către medic, dar peste o săptămână mai târziu – la 14 aprilie 2009 – un alt medic a înregistrat urme de violenţă pe faţa sa. Faptul că reclamantul nu s-a plâns de actele de brutalitate ale poliţiei înainte de această dată, după cum a sugerat Guvernul, nu ar însemna că nu a fost supus relelor-tratamente. Din contra, este perfect inteligibil că dânsul ar fi putut depune o asemenea plângere doar după ce ar fi avut o întrevedere cu avocatul său în care ar avea încredere, având în vedere nesiguranţa de la acel moment: multe persoane au fost maltratate şi umilite, judecătorii examinau cauzele la sectoarele de poliţie într-o manieră sumară, iar avocaţii numiţi din oficiu ignorau vizibilele urmă de violenţă de la clienţii săi, aşa cum a fost şi în cazul reclamantului. Frica şi neajutorarea pe care reclamantul a simţit-o a fost împărtăşită de majoritatea pretinselor victime, ceea ce a fost coroborat în raportul Comisiei Europene.

Curtea a concluzionat că a existat o violare a art. 3 CEDO în ceea ce priveşte maltratarea reclamantului de către poliţie.

Curtea a considerat că plângerea iniţială a reclamantului, examinată de către autoritatea care a angajat majoritatea persoanelor ulterior acuzate, a fost oarecum compromisă. Mai mult, plângerea a fost examinată cu o întârziere inexplicabilă: primită de procurorul militar doar după o săptămână, şi care a păstrat-o la el timp de 38 zile în timp ce aştepta rezultatul anchetei iniţiale a Ministerului Afacerilor Interne.

După ce procurorul a luat o decizie, l-a informat pe reclamant doar după o lună despre aceasta. Mai mult, nimeni din oficialii care l-au văzut pe reclamant înainte de 14 aprilie 2009 – nici poliţiştii de la oricare unitate de unde se aflau, nici avocatul sau judecătorul – nu au reacţionat la vizibilele acte de violenţă de pe faţa reclamantului şi respectiv nu au anunţat procuratura despre relele-tratamente. Nu s-au identificat nici persoanele care erau deţinute cu reclamantul, şi nici nu s-a efectuat vreo confruntare.

Curtea în continuare a reţinut că investigarea plângerilor reclamantului a fost una inadecvată cu violarea art. 3 CEDO.

În faţa curţii reclamantul a solicitat EUR 15,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,500 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului EUR 15,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1, 500 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către O. Doronceanu, avocat de la Institutul pentru Drepturile Omului.

***

În cauza Bercut S.R.L. c. Moldovei, reclamantul este o companie care, începând cu 1995, printre altele, administrează o şcoală de şoferi, dispunând de licenţa necesară eliberată în acest scop de către autorităţi.

La data de 30 iunie 2005 licenţa companiei reclamante a fost reînoită pentru un termen de 5 ani de zile. În perioada de referinţă şcoala de şoferi avea angajate aproximativ 60 de persoane şi avea aproximativ 2,400 de elevi.

La data de 07 august 2006 Camera Înregistrării de Stat a organizat un control inopinat la şcoala de şoferi şi a descoperit că doi instructori au fost concediaţi, fapt despre care nu a fost informată autoritatea respectivă în termenul de 10 zile prevăzut de lege.

La data de 10 august 2006 Camera Înregistrării de Stat a decis retragerea licenţei companiei reclamante.

La data de 12 august 2006 compania reclamantă a iniţiat proceduri judiciare împotriva Camerei Înregistrării de Stat, solicitând anularea deciziei din 10 august 2006. Compania reclamantă a invocat, printre altele, că controlul din 07 august 2006 a fost ilegal şi că aceasta a informat Camera Înregistrării de Stat despre schimbările în statele sale de personal. În această privinţă, compania reclamantă a prezentat copia registrului intern a corespondenţei de întrare şi ieşire, care conţinea menţiunile corespunzătoare în privinţa scrisorilor expediate Camerei Înregistrării de Stat.

La data de 27 noiembrie 2006 Curtea de Apel Chişinău a respins acţiunea companiei reclamante, reţinând că sistemul de înregistrare a corespondenţei acesteia nu este o dovadă suficientă.

La data de 21 februarie 2007 Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul companiei reclamante.

În faţa Curţii compania reclamantă s-a plâns că retragerea licenţei de administrare a şcolii de şoferi i-a încălcat dreptul la respectul proprietăţii garantat de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Guvernul a declarat că retragerea licenţei companiei reclamante a constituit o ingerinţă în respectul dreptului de proprietate, care era disproporţionată şi nu era necesară într-o societate democratică. Prin urmare, Guvernul a acceptat că a avut loc o violare a Articolului 1 Protocolului nr. 1 la Convenţie.

Curtea a recunoscut în unanimitate violarea Articolului 1 Protocolului nr. 1 la Convenţie, referinduse la cauza Megadat.com SRL c. Moldovei, nr. 21151/04, §§ 68-79, 8 aprilie 2008, unde în circumstanţe similare, a constatat violarea articolului respectiv.

Compania reclamantă a solicitat 76,992 Euro cu titlu de daune materiale şi 10,000 Euro cu titlu de daune morale.

Curtea a acordat companiei reclamante 9,000 Euro cu titlu daune materiale şi 4,000 cu titlu de daune morale.

În faţa Curţii, compania reclamantă a fost reprezentat de către A. Chiriac, avocat din Moldova.