06 02 2007

La 1 februarie 2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat hotărârea sa în cauza Ramazanova şi alţii c. Azerbaïdjanului (cererea nr. 44363/02, depusă la 22 noiembrie 2002).

Principalele circumstanţe ale cauzei

La 4 aprilie 2001 patru persoane au decis fondarea unei organizaţii neguvernamentale.  La 9 aprilie 2001 ei au depus o cerere la Ministerul Justiţiei în vederea înregistrării oficiale a organizaţiei.

La 18 mai 2001 Ministerul a remis documentele depuse reclamanţilor, fără a emite un certificat de înregistrare sau a refuza oficial înregistrarea organizaţiei, pe motiv că statutul ei nu era conform art. 6 al Legii privind organizaţiile neguvernamentale. Între iunie 2001 şi iulie 2002 reclamanţii au depus alte trei cereri de înregistrare care au fost reîntoarse pentru rectificarea statutului organizaţiei în vederea conformităţii acestuia cu legislaţia naţională. În ianuarie 2003, după încă o modificare a statutului, reclamanţii au depus a cincia cerere de înregistrare. Restituirea documentelor în aceste cazuri a avut loc peste câteva luni, chiar dacă legea prevedea un termen de 10 zile pentru o asemenea procedură.

Reclamanţii au intentat patru acţiuni în care solicitau obligarea Ministerului Justiţiei să înregistreze organizaţia şi să le plătească compensaţii morale. Prima acţiune a fost respinsă ca neîntemeiată, cea de-a doua ca inadmisibilă iar cea de-a patra nu a fost pusă pe rol pe motiv că acţiunile reclamanţilor în cadrul procedurilor anterioare erau pendinte în faţa autorităţilor competente.

La 11 mai 2004 (după comunicarea cererii) Curtea Constituţională a admis cea de-a treia acţiune şi a casat toate hotărârile judecătoreşti emise anterior ca fiind contrare garanţiilor judiciare care protejează drepturile omului şi libertăţile fundamentale‚ enunţate de Constituţie. Curtea Constituţională a trimis cauza spre reexaminare.

La 18 februarie 2005, în urma celea de-a cincia solicitări a reclamanţilor, Ministerul Justiţiei a înregistrat organizaţia şi a eliberat un certificat oficial de înregistrare. În aceeaşi zi a fost emisă o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă cererea reclamanţilor pe motiv că organizaţia a fost deja înregistrată, iar legea nu prevedea posibilitatea încasării daunelor morale în asemenea cauze. Această hotărâre a devenit irevocabilă.

Într-o nouă procedură reclamanţii au mai solicitat o dată compensaţii morale pentru înregistrarea tardivă a organizaţiei. Printr-o hotărâre judecătorească din 8 decembrie 2006 a fost constatat că înregistrarea tardivă a organizaţiei a fost contrară art. 9 al Legii privind înregistrarea entităţilor juridice. Trei din patru reclamanţi au primit împreună suma de aproximativ EUR 705 cu titlu de prejudiciu moral.

Reclamaţii pretindeau inter alia că tergiversarea înregistrării organizaţiei neguvernamentale de către Ministerul Justiţiei este contrară dreptului lor la libertatea de asociere garantat de art. 11 al Convenţiei.

Decizia Curţii

În această cauză Curtea a constatat că restituirea documentelor constitutive ale organizaţiei obşteşti fără înregistrare, pe motiv că actele constitutive ale organizaţiei nu sunt conforme legislaţiei naţionale cu privire la asociaţii, constituie o ingerinţă în dreptul reclamanţilor la asociere garantat de art. 11 al Convenţiei. Curtea a notat că chiar dacă restituirea documentelor nu reprezintă un refuz formal (persoanele având dreptul să depună o nouă cerere după înlăturarea carenţelor), el reprezintă un refuz de facto deoarece reclamanţii nu au putut să se asocieze timp de peste 4 ani, iar fără înregistrare organizaţia nu putea beneficia de granturi, care este principala sursă de existenţă a organizaţiilor neguvernamentale din Azerbaidjan.

Curtea a subliniat că Ministerul Justiţiei restituia documentele prezentate de reclamanţi cu depăşirea termenelor prevăzute de lege. Curtea a respins argumentul Guvernului precum că restituirea întârziată a documentelor se datora volumului mare de muncă al autorităţilor. Ea a notat că ţine de sarcina fiecărui stat parte la Convenţie de a-şi organiza sistemul de înregistrare naţională şi de a lua măsurile necesare pentru ca autorităţile competente să se poată conforma termenelor fixate de propria legislaţie.

Dreptul intern nu prevedea posibilitatea înregistrării automate în cazul în care Ministerul Justiţiei nu acţiona în termene legale şi nici nu limita numărul de ori în care Ministerul putea reîntoarce documentele fără o decizie definitivă, permiţând astfel autorităţilor să tergiverseze arbitrar procedura de înregistrare prin prezentarea unor noi obiecţii. Din acest motiv Curtea a constatat că dreptul intern nu a oferit reclamanţilor o protecţie juridică contra acţiunilor arbitrare ale Ministerului Justiţiei. Prin urmare, legislaţia naţională care guvernează această chestiune nu reprezenta o „lege” în sensul Convenţiei. Din acest motiv Curtea a decis în unanimitate că a avut loc violarea art. 11 al Convenţiei Europene.

Curtea a acordat reclamanţilor EUR 4 000 cu titlu de prejudiciului moral şi EUR 2 000 pentru cheltuieli de reprezentare.

Textul integral al hotărârii este disponibil în limba engleză pe pagina web a Curţii Europene a Drepturilor Omului (www.echr.coe.int/echr).