10 01 2011

La 11 ianuarie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat hotărârea Bordeianu c. Moldovei (cererea nr. 49868/08).

***

În cauza Bordeianu c. Moldovei, reclamanta Marcela Bordeianu este avocat în Edineţ.

În faţa Curţii reclamanta a pretins omisiunea autorităţilor naţionale de a întreprinde prompt măsurile necesare în procedura executării hotărârii judecătoreşti favorabile acesteia cu privire la custodia asupra copilului său, invocând încălcarea articolul 6 din Convenţie, Dreptul la un proces echitabil şi articolul 8 din Convenţie, Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

Guvernul respondent a susţinut, printre altele, că autorităţile naţionale şi-au onorat obligaţiile pozitive în mod adecvat şi suficient şi că ingerinţa nu a fost disproporţionată, având în vedere interesul superior al copilului.

Curtea a constatat în unanimitate violarea art. 8 CEDO, observând că decizia finală din 26 septembrie 2006, rămâne neexecutată de aproape patru ani, fapt neimputabil în nici un fel reclamantei, care solicita în mod regulat în autorităţilor executarea hotărârii şi înapoierea fiicei sale.

În acest caz, autorităţile nu au demonstrat diligenţă corespunzătoare în determinarea pârâtului în îndeplinirea obligaţiei, dacă era necesar, prin coerciţie continuă, chiar mai dură pentru a schimba atitudinea acestuia. Curtea a reiterat, printre altele că, respectarea drepturilor părinteşti implică un tratament de urgenţă, deoarece trecerea timpului poate avea consecinţe iremediabile pentru relaţiile dintre copil şi părintele care nu locuiesc cu el (Ignaccolo-Zenide supra, § 102, a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, § 74, Pini şi alţii c. România, 78028/01 şi 78030/01, § 175, CEDO 2004 V (extrase), şi Monory v. România şi Ungaria, nr. 71099/01, § 82, 05 aprilie 2005). Având în vedere vârsta copilului, inclusiv cinci ani în 2007, şi mediul familial perturbat, Curtea ia în considerare argumentul reclamantei potrivit căruia, la prima reuniune, copilul a fost deja de peste opt luni sub influenţa exclusivă a tatălui său, într-un mediu ostil.

În opinia Curţii, neexecutarea hotărârii în favoarea reclamantei se datorează în primul rând toleranţei autorităţilor naţionale a situaţiei de facto, şi absenţa unor măsuri de a stabili contacte regulate şi eficiente între mamă şi copil, la intervale rezonabile.

În aceste condiţii, nu poate fi imputată reclamantei responsabilitatea neputinţei autorităţilor de a lua măsuri prompte şi adecvate pentru a stabili un contact eficient între ea şi copil (a se vedea, mutatis mutandis, Bove c. Italia 30595/02 Nu, § 50, 30 iunie 2005), sau de a susţine că autorităţile au întreprins măsuri adecvate pentru a găsi o soluţie la această situaţie disperată.

Reclamanta a solicitat 25 000 Euro cu titlu de daune morale şi 5200 Euro cu titlu de daune materiale.

Curtea a acordat reclamantului 10 000 Euro cu titlu daune morale.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Martin, avocat din Edineţ.