12 11 2010

În septembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat deciziile Episcopia de Edineţ şi Briceni c. Moldovei (cererea nr. 22742/06), Popa c. Moldovei (cererea nr. 29837/09) şi Ţopa c. Moldovei (cererea nr. 25451/08).

***

În cauza Episcopia de Edineţ şi Briceni c. Moldovei, reclamantul este o ramură a Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova (BOM), care a fost înregistrată de către autorităţi la 23 iunie 1999. La 8 octombrie 2003, Mitropolitul Vladimir, şeful BOM, a expediat o scrisoare Departamentului Vamal, informându-l despre dreptul reclamantului de a importa şi exporta bunuri de natură religioasă independent de BOM.

La 20 ianuarie 2005, reclamantul a semnat un contract cu o companie din Rusia privind cumpărarea şi importul a 10,000 pachete de lumânări. Toate documentele vamale au fost perfectate în februarie 2005 şi, la 15 decembrie 2005, lumânările au fost depozitate la Chişinău. La 17 martie 2006, Comisariatul General de Poliţie din Chişinău a stabilit că lumânările au fost vândute de reclamant, în ciuda restricţiilor de a vinde aceste unităţi care au fost stabilite prin lege. Reclamantul a fost amendat şi tot lotul de lumânări a fost confiscat. Reclamantul a contestat această decizie în instanţa de judecată.

La 12 aprilie 2006, Judecătoria Ciocana a dat câştig de cauză reclamantului şi a anulat decizia din 17 martie 2006. Instanţa a notat că reclamantul era persoană juridică şi avea dreptul de a produce şi vinde obiecte religioase. Hotărârea instanţei a devenit irevocabilă.

În urma recursului în anulare depus de Procurorul General, la 11 mai 2006, Curtea de Apel Chişinău a casat hotărârea din 12 aprilie 2006, menţinând decizia din 17 martie 2006. Instanţa a notat că reclamantul nu avea dreptul de a vinde obiecte religioase independent de BOM. Decizia instanţei a devenit irevocabilă.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO, deoarece a fost încălcat principiul securităţii juridice în rezultatul casării unei hotărâri irevocabile în favoarea sa; precum şi a art. 1 Protocol nr. 1 CEDO.

La 20 ianuarie 2010, Curtea a primit o declaraţie din partea Guvernului Moldovei, prin care acesta a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului şi a oferit, în scopul reglementării amiabile, EUR 81,000 cu titlu de orice prejudiciu material sau moral, precum şi cu titlu de costuri şi cheltuieli, care urmează a fi achitaţi în termen de 3 luni de la adoptarea deciziei de radiere a cauzei de pe rol în temeiul acordului amiabil.

La 1 februarie 2010, Curtea a primit o declaraţie din partea reclamantului, prin care acesta accepta propunerea Guvernului.

Curtea a luat act de acordul amiabil la care au ajuns părţile, a considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 in fine CEDO) şi a radiat cererea de pe rol.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Janeta HANGANU, avocat din Chişinău.

***

În cauza Popa c. Moldovei, reclamantul, Radu POPA, a fost arestat la 23 aprilie 2009, fiind acuzat la participarea la protestele din 7 aprilie 2009, care au avut loc în urma alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009.

La 24 aprilie 2009, un judecător de instrucţie de la Judecătoria Centru a eliberat un mandat de arest pe numele reclamantului pe un termen de 10 zile, care a fost prelungit la 2 mai 2009 pentru încă 10 de zile, iar la 12 mai 2009 – pentru încă 30 zile. Instanţa a motivat arestul prin faptul că exista o suspiciune rezonabilă că reclamantul a comis infracţiunea de care era acuzat şi că putea să se ascundă de organele de urmărire penală, fără a specifica care era anume suspiciunea rezonabilă. Cererile reclamantului habeas corpus au fost respinse de Curtea de Apel Chişinău la 30 aprilie 2009 şi la 7 mai 2009. Reclamantul a fost eliberat la 31 iulie 2009. Potrivit reclamantului, pe perioada detenţiei, el a fost ameninţat cu maltratarea şi forţat să depună mărturii împotriva sa. El s-a plâns Procurorului General de presiunile la care a fost supus pe parcursul urmăririi penale.

În faţa Curţii, reclamantul a invocat violarea art. 5 § 1 CEDO, deoarece nu au existat motive rezonabile pentru a justifica arestul şi detenţia sa; a art. 5 § 3 CEDO, pe motiv că instanţele nu au motivat suficient arestul său; a art. 18 CEDO, pe motiv că detenţia sa ar fi avut alt motiv decât cel stabilit de art. 5 § 1 (c) CEDO; precum şi violarea dreptului la prezumţia nevinovăţiei.

La 28 iunie 2010, Curtea a primit o declaraţie din partea Guvernului Moldovei, prin care acesta a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 5 § 1 CEDO şi a oferit, în scopul reglementării amiabile, EUR 6,000 cu titlu de orice prejudiciu material sau moral, precum şi cu titlu de costuri şi cheltuieli, care urmează a fi achitaţi în termen de 3 luni de la adoptarea deciziei de radiere a cauzei de pe rol în temeiul acordului amiabil.

La 4 iunie 2010, Curtea a primit o declaraţie din partea avocatului reclamantului, prin care acesta accepta propunerea Guvernului.

Curtea a luat act de acordul amiabil la care au ajuns părţile, a considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 in fine CEDO) şi a radiat cererea de pe rol.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie ZAMA, avocat din Chişinău.

***

În cauza Ţopa c. Moldovei, reclamantul, Ruslan ŢOPA, a fost arestat la 26 martie 2008, fiind acuzat că făcea parte dintr-un grup criminal specializat în transportarea heroinei pe teritoriul Moldovei spre Uniunea Europeană. El a fost arestat în rezultatul descoperirii unei cantităţi mari de heroină la Chişinău. Între data arestării sale şi până la 8 iulie 2009, reclamantul a fost deţinut provizoriu. Mandatele de arest erau eliberate lunar, iar motivele de ţinere sub arest erau aceleaşi – reclamantul era acuzat de comiterea unei infracţiuni grave, pentru care legea prevedea privaţiune de libertate mai mare de 2 ani şi că el se putea ascunde de organele de urmărire penală. Toate cererile habeas corpus ale reclamantului au fost respinse. La 21 octombrie 2009, reclamantul a fost achitat de toate acuzaţiile aduse împotriva sa.

În faţa Curţii, reclamantul a invocat violarea art. 5 § 3 CEDO, deoarece instanţele nu au motivat suficient arestul său şi că deciziile lor nu au fost bazate pe motive relevante şi suficiente pentru a justifica arestul şi detenţia sa.

La întrebarea Curţii dacă a iniţiat proceduri naţionale în virtutea Legii nr. 1545 după achitare, reclamantul a răspuns că nu a făcut acest lucru şi că nici nu intenţiona să o facă. Potrivit lui, recursul instituit prin Legea nr. 1545 era ineficient deoarece instanţele de judecată acordă compensaţii foarte mici. El s-a referit la câteva decizii ale Curţii Supreme de Justiţie în procedurile potrivit Legii nr. 1545 în care reclamanţilor li s-au acordat echivalentul a EUR 1,870; EUR 3,100 şi EUR 620 pentru detenţii contrare art. 5 CEDO pe durate de 76 de zile; 18 zile şi, respectiv, 8 luni.

Curtea a notat că sistemul de protecţie instituit de CEDO este subsidiar sistemelor naţionale de protecţie a drepturilor omului. Regula epuizării căilor de recurs interne este o parte indispensabilă a funcţionării acestui sistem de protecţie. Statele sunt scutite de a răspunde în faţa instituţiilor internaţionale pentru actele sale înainte de a avea posibilitatea de a remedia situaţia la nivel naţionale şi cei care doresc să invoce jurisdicţia Curţii împotriva unui stat trebuie mai întâi să se folosească de remediile prevăzute de sistemele de drept naţionale (a se vedea, printre altele Akdivar şi Alţii c. Turciei, 16 septembrie 1996, § 65). Curtea a subliniat că ea nu reprezintă prima instanţă şi că nu dispune de capacitatea şi nici nu are astfel de funcţii de a examina un număr mare de cauze care necesită constatarea faptelor cauzei sau calcularea compensaţiilor pecuniare; ambele chestiuni se află în domeniul jurisdicţiilor naţionale.

Reclamantul a menţionat că compensaţiile acordate de Curtea Supremă de Justiţie sunt prea mici, citând câteva cauze concrete. Curtea a notat că ea nu este convinsă de acest argument şi că unele din compensaţiile acordate de Curtea Supremă de Justiţie sunt comparabile celor acordate de Curte în cauze referitoare la violarea art. 5 § 3 CEDO. În special, ea a reamintit că în Castraveţ c. Moldovei (cererea nr. 23393/05, 13 martie 2007) Curtea a acordat reclamantului EUR 2,500 pentru violarea art. 5 §§ 3 şi 4 CEDO; în timp ce în Becciev c. Moldovei (cererea nr. 9190/03, 4 octombrie 2005) şi Şarban c. Moldovei (cererea nr. 3456/05, 4 octombrie 2005), reclamanţilor li s-au acordat EUR 4,000 pentru violarea art. 3 CEDO şi a art. 5 §§ 3 şi 4 CEDO.

În plus, Curtea nu este convinsă de faptul că jurisprudenţa naţională la care a făcut referire reclamantul pentru a demonstra ineficienţa Legii nr. 1545 poate fi considerată un sumar cuprinzător a întregii jurisprudenţe a instanţelor judecătoreşti naţionale prin prisma acestei Legi. În acest sens, Curtea a reamintit din jurisprudenţa sa că în Duca c. Moldovei ((radiere) cererea nr. 1579/02, § 13, 10 iunie 2008) instanţele naţionale au acordat reclamantului EUR 10,289 în proceduri instituite în baza Legii nr. 1545.

Prin urmare, Curtea nu a acceptat poziţia reclamantului şi a constatat că Legea nr. 1545 oferă un mecanism eficient de oferire a compensaţiilor în cauza depusă de reclamant. Deoarece reclamantul nu s-a folosit de acest mecanism, cererea sa a fost respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs interne, ca inadmisibilă, în conformitate cu art. 35 §§ 1 şi 4 CEDO.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie ZAMA, avocat din Chişinău.