10 08 2010

În luna aprilie şi mai 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat următoarele cereri Guvernului Moldovei: Levinţa c. Moldovei (cererea nr. 5116/08), Gâtlan c. Moldovei (cererea nr. 10174/05), Gheorghiţă c. Moldovei (cererea nr. 5334/06), Ţopa c. Moldovei (cererea nr. 12495/05), Antonov, Băluţă şi Bezrodnîi c. Moldovei şi Rusiei (cererile nr. 315/10, 1153/10 şi 1158/10), Pascari c. Moldovei (cererea nr. 53710/09) şi Semionov c. Moldovei (cererea nr. 59935/08).

***

În cauza Levinţa c. Moldovei, reclamantul, Aurel LEVINŢA, la 28 decembrie 2006, ora 17.00, după o ceartă cu soţia sa, a fost dus la secţia de poliţie, unde, potrivit reclamantului, el a fost maltratat. Seara târziu, el a fost eliberat şi, întorcându-se acasă, şi-a pierdut cunoştinţa. O persoană care l-a văzut a chemat ambulanţa, care l-a dus la spital, unde a fost internat până la 31 decembrie 2006. Diagnosticul stabilit a fost contuzie la şoldul stâng şi a organelor interne.

În urma plângerii reclamantului din 29 decembrie 2006 către Procuratura Orhei despre maltratare, la 25 ianuarie 2007, el a fost examinat de un medic care a stabilit că reclamantul avea o plagă la şoldul stâng care a fost cauzată de un obiect tocit, posibil un baston. În aceeaşi zi, procurorul a adoptat o încheiere de neîncepere a urmăririi penale, constatând că poliţiştii negau orice maltratare a reclamantului şi că acesta a putut să se rănească anterior. La 15 februarie 2007, Judecătoria Orhei a admis recursul reclamantului şi a ordonat reexaminarea plângerii reclamantului. La 17 aprilie 2007, Procuratura Orhei a respins a doua oară plângerea reclamantului, pe temeiuri similare, şi recursul reclamantului a fost respins de Judecătoria Orhei.

În faţa Curţii, reclamantul s-a plâns de violarea art. 3 şi 6 CEDO, pe motiv că a fost maltratat de poliţişti şi că procedurile nu au fost echitabile, deoarece procuratura Orhei a ignorat probe importante.

Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarele întrebări:

1. A fost oare reclamantul maltratat, cu încălcarea art. 3 CEDO?

2. Având în vedere protecţia procedurală împotriva maltratării sub aspectul art. 3 CEDO, a fost oare condusă vreo investigaţie de către autorităţi în această cauză? Dacă da, a fost ea oare efectivă în sensul acestui articol?

Guvernul Moldovei a fost invitat să prezinte copia întregului dosar privind la investigaţia penală instituită de către procuratură referitor la pretinsa maltratare a reclamantului.

***

În cauza Gâtlan c. Moldovei, reclamanţii, Sergiu şi Victoria GÂTLAN, sunt soţ şi soţie. Reclamanta este nepoata lui M.C., care a fost condamnată penal în 1944 şi averea căreia a fost confiscată. La 14 august 1990, Curtea Supremă din acea perioadă a anulat acea condamnare şi a reabilitat-o pe M.C. În virtutea unei hotărâri din 14 august 1990, primăria Soroca a decis, la 4 noiembrie 1992, să-i restituie lui V.C., fiul lui M.C. şi tatăl reclamantei, bunurile confiscate ilegal. La 23 iulie 1996, V.C. a semnat o procură pe numele reclamantei cu scopul ca aceasta să iniţieze o acţiune de revendicare a altor bunuri nerestituite.

La 14 iulie 1997, reclamanţii au acţionat în judecată pe A.C., L.C. şi primăria din Soroca, solicitând demolarea construcţiilor situate pe un teren vecin imobilului restituit, statuând că acest teren făcea parte din bunurile care au aparţinut lui M.C. Cererea reclamanţilor a fost respinsă de Judecătoria Soroca şi Tribunalul Soroca la 19 august 1997 şi, respectiv, la 15 mai 2003. La 18 februarie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a trimis cauza la rejudecare pentru prima dată. Instanţa a mai trimis cauza la rejudecare încă de două ori, la 26 octombrie 2005 şi, respectiv, la 22 decembrie 2006. La a patra rejudecare a cauzei, Judecătoria Soroca şi Curtea de Apel Bălţi au respins cererea reclamanţilor la 17 mai 2007 şi, respectiv, la 4 septembrie 2007. La 27 septembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamanţilor, iar la 27 ianuarie 2010 - cererea de revizuire a acestora.

În faţa Curţii, reclamanţii au pretins violarea art. 6 § 1 CEDO, pe motiv de durată excesivă a procesului, a art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO, deoarece autorităţile nu le-au restituit bunurile confiscate de autorităţile sovietice, precum şi a art. 1 Protocol nr. 12 la CEDO, considerând că au fost discriminaţi de către autorităţi.

Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarea întrebare:

A fost oare rezonabilă durata procesului civil la nivel naţional, în sensul art. 6 § 1 CEDO?

***

În cauza Gheorghiţă c. Moldovei, reclamantul, Tudor GHEORGHIŢĂ, a fost deportat în 1949 împreună cu familia sa în Siberia de către autorităţile sovietice, iar bunurile lor au fost confiscate. În 1989, ei au fost reabilitaţi.

La 31 iulie 2003, reclamantul a iniţiat proceduri de recuperare a averii confiscate şi a solicitat, în temeiul art. 12 al legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, MDL 500,271 (EUR 31,111) pentru daune materiale şi MDL 150,000 (EUR 9,328) pentru daune morale.

Printr-o hotărâre din 9 octombrie 2004, Tribunalul Călăraşi a admis parţial acţiunea şi a acordat reclamantului MDL 700 (EUR 48) pentru un singur bun aparţinând familiei sale şi MDL 15,000 (EUR 1,027) cu titlu de daune morale.

În urma apelului Ministerului Finanţelor, la 29 martie 2005, Curtea de Apel Chişinău a casat hotărârea primei instanţe în privinţa prejudiciului moral, statuând că legea nu prevedea restituirea prejudiciilor morale. Recursul reclamantului a fost respins ca inadmisibil, la 28 septembrie 2005, de Curtea Supremă de Justiţie. Instanţa s-a referit la art. 429 (4) Cod de procedură civilă şi a statuat că având în vedere faptul că reclamantul nu a depus cerere de apel, el nu poate depune nici cererea de recurs.

În faţa Curţii, reclamanta a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO, pe motiv de refuz nemotivat a instanţelor naţionale de a-i acorda daune morale, deoarece Curtea Supremă de Justiţie a respins ca inadmisibil recursul său şi din cauza lipsei de independenţă şi imparţialitate a instanţelor naţionale. Reclamanta a mai pretins violarea art. 8 CEDO şi a art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO din cauza imposibilităţii de a obţine repararea echitabilă a prejudiciului suportat în urma confiscării averii familiei sale.

Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarea întrebare:

Respingerea recursului reclamantului ca inadmisibil de către Curtea Supremă de Justiţie, pe motiv că reclamantul nu a depus apel, constituie oare o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 CEDO?

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Alexandru POSTICĂ, avocat din Chişinău.

***

În cauza Ţopa c. Moldovei, reclamanta, Galina ŢOPA, a primit de la uzina E. La care lucra, în 1984, o cameră în căminul care era administrat de această uzină. După ce a demisionat, în 1993, reclamanta și-a păstrat dreptul de a locui împreună cu copilul său în această cameră. În 1997, după ce o companie privată a achiziționat uzina E., aceasta a acționat în judecată reclamanta cu scopul de a o evacua din cameră și a schimbat lăcățile camerei, reclamantei fiindu-i restricționat accesul la acea cameră. Procesul a început în 1997 și a culminat cu o hotărâre irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 29 septembrie 2004, prin care instanțele s-au pronunțat în defavoarea reclamantei.

Invocând violarea art. 6 § 1 CEDO, reclamanta s-a plâns la Curte de durata excesivă a procedurilor, de lipsa de imparțialitate și independență a instanțelor judecătorești naționale și de violarea principiilor contradictorialității și a egalității armelor în privința sa.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarea întrebare:

A fost oare rezonabilă durata procesului la nivel național, în sensul art. 6 § 1 CEDO?

***

În cauza Antonov, Băluţă şi Bezrodnîi c. Moldovei şi Rusiei, reclamanții sunt Evghenii ANTONOV și Irina ANTONOVA, Serghei BĂLUȚĂ și Tamara BĂLUȚĂ, Alexandru BEZRODNÎI și Liudmila BEZRODNAIA.

În cererea Antonov, primul reclamant, Evghenii ANTONOV a fost arestat în august 2009 în Tiraspol de către autoritățile așa numitei Republici Nistrene, fiind acuzat de deținerea unui cuțit de vânătoare și a unui pachet cu marijuana. Inițial, el a fost deținut în izolatorul de detenție preventivă din Tiraspol, iar la 30 octombrie 2009, a fost mutat în închisoarea Hlinaia din Grigoriopol. Mama primului reclamant, Irina ANTONOVA, a încercat să-și viziteze fiul pentru a-i duce haine și mâncare, însă accesul nu i-a fost permis. Reprezentantul reclamantului susține că condițiile de detenție sunt similare cu cele constatate de Curte în hotărârea sa Ilașcu și Alții c. Moldovei și Rusiei (cererea nr. 48787/99). Reprezentanților OSCE de asemenea le-a fost interzis accesul la 90 de deținuți, printre care și reclamantul, care protestau cu greva foamei împotriva maltratărilor și condițiilor inumane de detenție. Plângerile ulterioare către autoritățile Moldovei, RMN și ale Rusiei au rămas fără niciun rezultat.

În fața Curții, primul reclamant a invocat violarea art. 3 CEDO pe motiv de condiții inumane de detenție; a art. 5 § 1 CEDO, separat și combinat cu art. 13 CEDO, deoarce a fost arestat de către autoritățile RMN, care nu aveau autoritatea de a dispune legal arestările pe teritoriul Moldovei; a art. 5 § 3 CEDO, separat și combinat cu art. 13 CEDO, deoarece arestul său nu a fost motivat suficient și a art. 5 § 4 CEDO, separat și combinat cu art. 13 CEDO, pe motiv că nu poate contesta deciziile de detenție a sa preventivă fără asistența unui reprezentant. Ambii reclamanți au pretins violarea art. 8 CEDO, deoarece nu le-au fost permise vizite în închisoare și pentru că al doilea reclamant pretinde că telefonul de la domiciliu este interceptat și că casa este monitorizată de persoane necunoscute.

În cauza Băluță, primul reclamant, Serghei BĂLUȚĂ, a fost arestat în Tiraspol în decembrie 2004, fiind acuzat de omor și incendiere. El pretinde că a fost grav maltratat. În 2007, primul reclamant a fost eliberat cu condiția nepărăsirii orașului fără permisiune. Totuși, el a plecat și a lucrat peste hotare, iar la 13 septembrie 2009, atunci când se întorcea acasă, el a fost arestat. Inițial, el a fost deținut în izolatorul de detenție preventivă din Tiraspol, apoi a fost mutat în închisoarea Hlinaia din Grigoriopol. Reclamantul pretinde că condițiile de detenție erau inumane și degradante. La 13 octombrie 2009, al doilea reclamant, Tamara BĂLUȚĂ, a aflat că mai mulți deținuți din izolatorul de detenție preventivă din Tiraspol au declarat greva foamei ca protest împotriva maltratărilor și condițiilor inumane de detenție. Reclamanții pretind că, la 16 octombrie 2009, forțele speciale ale poliției au intrat în închisoare și au bătut deținuții. La 19 octombrie 2009, reprezentanților OSCE le-a fost interzis accesul la acei deținuți, printre care și reclamantul, care protestau cu greva foamei împotriva maltratărilor și condițiilor inumane de detenție. Plângerile ulterioare către autoritățile Moldovei, RMN și ale Rusiei au rămas fără niciun rezultat. În particular, ambasada Rusiei în Moldova i-a răspuns o dată reclamantului că va contacta procuratura RMN în legătură cu cazul acestuia. Întâlnirile dintre primul și cel de-al doilea reclamant au fost interzise.

În fața Curții, primul reclamant a invocat violarea art. 3 CEDO pe motiv de condiții inumane de detenție; a art. 5 § 1 CEDO, separat și combinat cu art. 13 CEDO, deoarce a fost arestat de către autoritățile RMN, care nu aveau autoritatea de a dispune legal arestările pe teritoriul Moldovei și a art. 5 § 4 CEDO, separat și combinat cu art. 13 CEDO, pe motiv că nu poate contesta deciziile de detenție a sa preventivă fără asistența unui reprezentant (avocatul numit de autoritățile RMN a refuzat să facă acest lucru). Ambii reclamanți au pretins violarea art. 8 CEDO, deoarece nu le-au fost permise vizite în închisoare și pentru că al doilea reclamant pretinde că telefonul de la domiciliu este interceptat și că ea este monitorizată și intimidată de persoane necunoscute.

În cauza Bezrodnîi, primul reclamant, Alexandru BEZRODNÎI, este liderul unei organizații neguvernamentale. El a fost arestat în iulie 2009 în Tiraspol, fiind acuzat de furtul trandafirilor dintr-un parc public, precum și amenințarea miliției RMN. Inițial, el a fost deținut în izolatorul de detenție preventivă din Tiraspol, apoi a fost mutat în închisoarea Hlinaia din Grigoriopol.

La 29 iulie 2009, a avut loc o ședință de judecată, la care al doilea reclamant, Liudmila BEZRODNAIA, a avut posibilitatea să-l vadă pe primul reclamant. Ea pretinde că primul reclamant avea sânge pe față și o substanță verde pe cap, pentru a ascunde plaga de pe cap, de asemenea, el avea vânătăi pe corp. Primul reclamant a reușit să-i comunice că a fost maltratat cu scopul de autodenunțare și s-a plâns de condițiile inumane de detenție. În aceeași zi, ”judecătoria Tiraspol” a dispus arestul reclamantului pe o perioadă nedeterminată. Al doilea reclamant pretinde că toată mâncarea și alte lucruri pe care ea încerca să le trimită primului reclamant erau refuzate de administrația închisorii sau erau distruse. În octombrie 2009, deținuții din închisoare au organizat greva foamei, protestând împotriva maltratărilor și condițiilor inumane de detenție. La 16 octombrie 2009, al doilea reclamant a aflat că forțele speciale ale poliției au pătruns în închisoare, dar nu putea să afle ce se întâmplă cu primul reclamant. Plângerile ulterioare către autoritățile Moldovei, RMN și ale Rusiei au rămas fără niciun rezultat. Ambasada Rusiei în Moldova a comunicat reclamantului că va contacta procuratura RMN în legătură cu cazul acestuia.

În fața Curții, primul reclamant a invocat violarea art. 3 CEDO pe motiv de maltratare și condiții inumane de detenție; a art. 5 § 1 CEDO, separat și combinat cu art. 13 CEDO, deoarce a fost arestat de către autoritățile RMN, care nu aveau autoritatea de a dispune legal arestările pe teritoriul Moldovei; a art. 5 § 1 CEDO, separat și combinat cu art. 13 CEDO, deoarce el a fost arestat în absența oricărui suspiciu reyonabil că el ar fi comis o infracțiune, dar mai degrabă în legătură cu activitatea sa de lider a unui ONG; și a art. 5 §§ 3, 4 și 5 CEDO, separat și combinat cu art. 13 CEDO, pe motiv că ”judecătoria RMN” a autorizat detenția sa preventivă abia peste 7 zile după ce a fost arestat și pentru că el nu poate contesta deciziile de detenție a sa preventivă fără asistența unui reprezentant. Ambii reclamanți au pretins violarea art. 8 CEDO, deoarece nu le-au fost permise vizite în închisoare și pentru că al doilea reclamant pretinde că telefonul de la domiciliu este interceptat.

Curtea a invitat reprezentanții Moldovei și/sau cei ai Rusiei să răspundă la următoarele întrebări:

1. Se află oare reclamanții sub jurisdicția Moldovei și/sau a Rusiei, în sensul art. 1 CEDO, după cum a fost interpretat de Curte, printre altele, în cauza Ilașcu și Alții c. Moldovei și Rusiei, având în vedere circumstanțele prezentei cauze?

În particular, în lumina cauzei Ilașcu și Alții, poate oare fi angajată responsabilitatea Guvernelor pârâte în virtutea CEDO prin prisma obligațiilor lor pozitive de a asigura drepturile reclamanților garantate de CEDO?

Au existat oare careva evoluții după cauza Ilașcu și Alții care ar putea afecta responsabilitatea statelor pârâte?

2. Au epuizat oare reclamanții toate căile de recurs interne, potrivit principiilor general recunoscute de dreptul internațional, după cum este cerut de art. 35 CEDO?

3. În cauza dlui Bezrodnîi, a existat oare violarea art. 3 CEDO în urma pretinsei maltratări în timpul arestului și după aceasta?

4. În privința dlui Antonov, dlui Băluță și dlui Bezrodnîi, a existat oare o violare a art. 3 din cauza condițiilor în care fiecare dintre reclamanți a fost deținut?

5. Faptele cauzei presupun oare o violare a art. 5 CEDO? În particular:

(a) în privința dlui Antonov, dlui Băluță și dlui Bezrodnîi, a fost oare detenția stabilită de autoritățile RMN bazată pe o ”detenție legală a unei persoane după ce a fost condamnată de către o instanță competentă”, în sensul art. 5 § 1 CEDO (a se vedea Ilașcu și Alții, § 461 și urm.)?

(b) la momentul arestării dlui Bezrodnîi, a existat oare o ”bănuială rezonabilă că persoana a comis o infracțiune”, în sensul art. 5 § 1 CEDO?

(c) în cauzele dlui Antonov și dlui Bezrodnîi, ”instanțele de judecată ale RMN” au prezentat oare ”motive relevante și suficiente”, în sensul art. 5 § 3 CEDO, la adoptarea deciziilor de deținere a reclamanților pe durata procesului?

(d) dl Antonov, dl Băluță și dl Bezrodnîi dispun oare de posibilități practice de a contesta în instanțele ierarhic superioare deciziile de stabilire a detenției pe perioada procesului, după cum este cerut de art. 5 § 4 CEDO?

6. Faptele prezentei cauze dezvăluie oare o violare a art. 8 CEDO, în urma refuzului de a acorda dlui Antonov, dlui Băluță și dlui Bezrodnîi dreptul să fie vizitați de către mamele lor?

7. Dispun oare reclamanții de remedii efective în privința pretențiilor lor de violare a art. 3, 5 și 8 CEDO, după cum este cerut de art. 13 CEDO?

În fața Curții, reclamanții sunt reprezentați de către A. Zubco, membru al asociației ”Promo-Lex”.

***

În cauza Pascari c. Moldovei, reclamantul, Eduard PASCARI, a pretins în fața Curții violarea art. 3 CEDO, pe motiv că a fost maltratat de către polițiștii din Sângerei în noaptea din 22 spre 23 aprilie 2006, că ambulanța a fost chemată de 2 ori și medicii au recomandat spitalizarea, reclamantul având traumat partea stângă a osului maxilarului, dar polițiștii au refuzat, precum și din cauză că nu a primit asistență medicală din 23 până la 28 aprilie 2006. Reclamantul a mai pretins violarea art. 5 CEDO, fără a prezenta detalii, precum și violarea art. 6 CEDO, susținând că autoritățile nu au organizar o investigare efectivă în privința plângerilor sale de maltratare din partea polițiștilor, acestea fiind încă în curs de examinare la momentul depunerii cererii la CtEDO.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. Reclamantul a fost oare supus la tratamente inumane și degradante, cu încălcarea art. 3 CEDO?

2. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante, investigarea dusă de autorități satisface oare exigențele art. 3 CEDO?

Guvernul a fost invitat să prezinte o copie a dosarului privind examinarea plângerilor reclamantului de maltratare care a avut loc în noaptea dintre 22 și 23 aprilie 2006.

În fața Curții, reclamantul este reprezentat de către dl T. Ungureanu, avocat din Chișinău.

***

În cauza Semionov c. Moldovei, reclamantul, Stanislav SEMIONOV, a invocat în fața Curții violarea art. 3 CEDO, pe motiv că a fost maltratat la 26 și 27 februarie 2008 de către agenții direcției anitgroguri a Ministerului Afacerilor Interne, care l-au sechestrat și i-au pus în buzunare 2 plicuri cu heroină; violarea art. 5 CEDO, deoarece a fost privat ilegal de libertate la 26 și 27 februarie 2008; violarea art. 6 CEDO, deoarece reclamantul nu a primit niciun răspuns la plângerea sa prin care a sesizat Judecătoria Centru la 10 octombrie 2008, prin care el se plângea de inacțiunea procuraturii; precum și violarea art. 13 CEDO, deoarece autoritățile nu au dus o investigare efectivă în privința plângerilor de maltratare a sa de către ofițerii de poliție.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

1. Reclamantul a fost oare supus la tratamente inumane și degradante, cu încălcarea art. 3 CEDO?

2. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor inumane sau degradante, investigarea dusă de autorități satisface oare exigențele art. 3 CEDO?

Guvernul a fost invitat să prezinte o copie a dosarului privind examinarea plângerilor reclamantului de maltratare care a avut loc la 26 februarie 2008.