26 07 2010

La 20 iulie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a făcut publică hotărârea Ciorap (nr. 3) c. Moldovei (cererea nr. 7481/06).

Reclamantul, Tudor CIORAP, a fost reţinut la 23 octombrie 2000, peste după zile după ce a suportat o intervenţie chirurgicală la ficat. Reclamantul pretinde că a fost maltratat la poliţie. Apoi el a fost plasat într-o celulă a poliţiei, unde el a trebuit să doarmă pe podeaua din beton, deoarece nu existau pat, saltea sau pătură, precum şi facilităţi sanitare. Şapte zile mai târziu, reclamantul a fost examinat de un medic, care a recomandat spitalizarea lui imediată. Totuşi, poliţia a refuzat să-l transfere la spital iar reclamantul a fost internat abia la 6 noiembrie 2000 într-o unitate medicală din Închisoarea nr. 13.  

Reclamantul s-a plâns autorităţilor naţionale că poliţiştii l-au maltratat, i-au refuzat asistenţa medicală imediată şi l-au deţinut în condiţii inumane. La nivel naţional nu a fost stabilit că reclamantul a fost maltratat sau torturat de poliţie. Totuşi, printr-o decizie din 21 noiembrie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a constatat că a existat o întârziere de opt zile la acordarea asistenţei medicale necesare şi că reclamantul a fost deţinut în condiţii inumane şi degradante, contrar art. 3 CEDO. Curtea Supremă de Justiţie a notat că, deşi în dreptul naţional al Moldovei nu există prevederi privind acordarea compensaţiilor în urma violării art. 3 CEDO, Convenţia trebuie să fie aplicată direct, deoarece, potrivit Constituţiei, ea constituie parte a dreptului naţional. Curtea Supremă de Justiţie a acordat reclamantului MDL 10,000 (EUR 600) pentru daune morale şi MDL 210 (EUR 12.6) pentru daune materiale.

Invocând violarea art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), reclamantul s-a plâns în faţa Curţii că a fost maltratat de poliţişti între 23 octombrie şi 6 noiembrie 2000, că a fost deţinut în condiţii inumane, că i-a fost refuzată asistenţa medicală, precum şi că compensaţia acordată prin decizia din 21 noiembrie 2007 a fost inadecvată. Curtea a considerat că este mai potrivit de a examina pretenţiile reclamantului prin prisma art. 3 CEDO.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO.

Curtea a examinat mai întâi dacă reclamantul poate să se mai pretindă victimă a violării art. 3 CEDO. Ea a notat că o decizie favorabilă reclamantului nu este în principiu suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut, expres sau în substanţă, violarea şi au oferit o redresare pentru violarea Convenţiei. Este important de a stabili dacă compensaţia primită de reclamant este comparabilă cu satisfacţia echitabilă acordată de Curte în temeiul art. 41 CEDO. Curtea a reamintit practica sa bine-stabilită potrivit căreia, atunci când autorităţile naţionale au recunoscut o violare şi au acordat o compensaţie suficientă pentru aceasta, reclamanţii nu mai pot pretinde că sunt „victime”, în sensul art. 34 CEDO (a se vedea Scordino v. Italy (no. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 179-181).

Reclamantul a fost arestat două zile doar după o intervenţie chirurgicală pe care a suportat-o şi, prin urmare, nu se afla într-o stare de sănătate foarte bună înainte de arestul său. Documentele medicale prezentate Curţii au indicat că, după arest, reclamantul a avut probleme cu plaga chirurgicală, care s-a deschis, însă nu au existat probe care ar fi demonstrat faptul că deschiderea plăţii ar fi putut fi provocată în urma pretinselor maltratări. Medicii au declarat procurorului că l-au examinat pe reclamant de două ori la 29 octombrie 2000 şi că acesta nu s-a plâns lor că ar fi fost maltratat. Având în vedere faptul că reclamantul avea o istorie de auto-vătămare corporală în închisoare, nu era exclus că el însuşi ar fi putut să-şi redeschidă plaga. Această versiune este susţinută de probele medicale, care confirmă că plaga putea fi deschisă de reclamant. Prin urmare, pretenţia sa că ar fi fost maltratat de poliţişti nu a fost susţinută prin probe.

Totuşi, instanţele naţionale au constatat că condiţiile de detenţie la secţia de poliţie în care a fost deţinut reclamantul erau inumane; că, contrar recomandării medicale, reclamantul a fost lipsit de asistenţă medicală timp de opt zile; şi că aceste circumstanţe au dus la violarea art. 3 CEDO. Având în vedere principiul subsidiarităţii, care cere ca drepturile garantate de CEDO să fie aplicate în primul rând de autorităţile naţionale, şi având în vedere că Curtea Supremă de Justiţie a examinat cererea reclamantului şi a constatat violarea art. 3 CEDO, Curtea a declarat că nu poate decide altfel, deoarece instanţele naţionale nu au interpretat şi aplicat greşit principiile CEDO şi nici nu a au ajuns la o concluzie în mod vădit nerezonabilă.

Curtea a salutat decizia Curţii Supreme de Justiţie de aplicare directă a CEDO, în absenţa prevederilor în legislaţia naţională referitoare la dreptul reclamantului la compensaţie pentru violarea art. 3 CEDO. Totuşi, reclamantul nu a primit o compensaţie suficientă pentru dauna cauzată lui şi poate să se pretindă în continuare că este victimă a violării art. 3 CEDO. Chiar  luând în consideraţie perioada relativ scurtă de detenţie în condiţii inumane, compensaţia de EUR 600 acordată este considerabil sub nivelul minim acordat de Curte în cauze în care a constatat violarea art. 3 CEDO (a se vedea Gavrilovici c. Moldovei, hotărâre din 15 decembrie 2009, în care Curtea a acordat reclamantului EUR 6,000 pentru detenţia acestuia în condiţii inumane timp de cinci zile şi contrar art. 10 CEDO; şi Istratii şi Alţii c. Moldovei, hotărâre din 27 martie 2007, în care Curtea a acordat EUR 6,000 dlui Istratii, care a fost deţinut aproape două luni în condiţii inumane de detenţie şi care a suferit o întârziere de trei ore la acordarea asistenţei medicale de urgenţă).

Curtea a conchis că art. 3 CEDO a fost violat în urma condiţiilor inumane de detenţie în care a fost deţinut reclamantul şi în urma neacordării asistenţei medicale la timp.

Curtea a acordat reclamantului EUR 4,000 cu titlu de daune morale şi EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie IORDACHI, avocat din Chişinău şi membru al asociaţiei obşteşti "Juriştii pentru drepturile omului".