13 07 2010

La 13 iulie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a făcut publică hotărârea cu privire la satisfacţia echitabilă în cauza Manole şi Alţii c. Moldovei (cererea nr. 13936/02), precum şi hotărârile Parnov c. Moldovei (cererea nr. 35208/06) şi Panov c. Moldovei (cererea nr. 37811/04).

*  *  *

În cauza Manole şi Alţii c. Moldovei, anterior, la 17 septembrie 2009 („hotărârea principală”), Curtea a decis că a existat încălcarea drepturilor reclamanţilor prevăzute de art. 10 CEDO (libertatea de exprimare). Deoarece, la acel moment, chestiunea aplicării art. 41 CEDO nu era gata pentru a fi adoptată o decizie cu privire la dauna materială şi morală, Curtea a rezervat-o pentru o hotărâre separată, invitând Guvernul şi reclamantul să prezinte observaţii, în termen de 3 luni, sau să informeze Curtea cu privire la orice acord amiabil încheiat între părţi.

Curtea a acordat fiecărui reclamant câte EUR 2,000 cu titlu de daune morale (în total, EUR 18,000), precum şi EUR 8,940 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamanţii au fost reprezentaţi de către Vladislav GRIBINCEA şi Vitalie NAGACEVSCHI, avocaţi din Chişinău.

*  *  *

În cauza Parnov c. Moldovei, reclamantul, Vladimir PARNOV, a invocat violarea art. 3 CEDO (interzicerea tratamentelor inumane şi degradante) şi a art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv), pe motiv că a fost supus brutalităţilor din partea poliţiei la 22 martie 2005, când a fost arestat, fiind acuzat de posesia şi vânzarea marijuanei, precum şi deoarece alegaţiile sale nu au fost investigate adecvat. El a fost achitat de acuzaţiile aduse împotriva lui în februarie 2007.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO, pe motiv de maltratare a reclamantului de către poliţişti. Curtea a notat că, atunci când o persoană este rănită atunci când se află în detenţie sau în custodia poliţiei, există o prezumţie puternică că această persoană a fost maltratată. În acest caz, statul este obligat să prezinte o explicaţie plauzibilă privind originea rănilor de pe corpul persoanei, în caz contrar acest lucru cade sub incidenţa art. 3 CEDO. Curtea a menţionat că în general ea aplică standardul de probă „dincolo de orice dubiu rezonabil”. Totuşi, atunci când persoana se află sub controlul autorităţilor, le revine autorităţilor să prezinte explicaţii convingătoare.

Curtea a notat că folosirea forţei în contextul arestării, chiar dacă se soldează cu răniri, poate să nu cadă sub incidenţa art. 3 CEDO, în particular din cauza comportamentului reclamantului. În acest sens, Curtea a notat că sincronizarea rănilor şi intensitatea rezistenţei reclamantului la arest este un subiect de dispute între părţi. Potrivit reclamantului, el a fugit doar şi a fost maltratat în timpul arestului, în maşina poliţiei şi la comisariatul de poliţie. Potrivit Guvernului, reclamantul a fugit, a împuşcat într-un poliţist dintr-un pistol cu gaz lacrimogen, a opus rezistenţă în timpul arestului şi că toate rănile reclamantului au fost obţinute în timpul luptei cu poliţistul.

În acest sens, Curtea a notat că nu a fost stabilit în cadrul procedurilor naţionale că reclamantul s-ar fi luptat cu poliţistul care l-a arestat. Mai mult, niciun martor nu a confirmat acest lucru. În cadrul procedurilor penale împotriva reclamantului, când acesta a fost achitat, Judecătoria Rîşcani şi-a exprimat îndoiala în privinţa faptului că reclamantul a fost acela care a împuşcat din pistol. Prin urmare, Curtea a considerat că nu a fost probat suficient că intensitatea rezistenţei reclamantului a fost de o aşa natură încât să justifice folosirea forţei de către poliţişti în timpul arestului. Curtea şi-a exprimat în particular preocuparea pentru una din rănile cauzate reclamantului, şi anume perforarea timpanului. Curtea a observat că răni similare au fost constatate în majoritatea cauzelor în care a fost constatată violarea art. 3 CEDO în urma maltratărilor (a se vedea Corsacov v. Moldova, cererea nr. 18944/02, § 61, 4 aprilie 2006; Pruneanu v. Moldova, cererea nr. 6888/03, § 53, 16 ianuarie 2007; Colibaba v. Moldova, cererea nr. 29089/06, § 18, 23 octombrie 2007; Breabin v. Moldova, cererea nr. 12544/08, § 11, 7 aprilie 2009; şi Gurgurov v. Moldova, cererea nr. 7045/08, §§ 23 şi 41, 16 iunie 2009). Este regretabil faptul că autorităţile naţionale nu au încercat să dea o explicaţie cauzei unei asemenea răni a reclamantului, precum şi dacă o astfel de rană este compatibilă cu oricare dintre tehnicile folosite de poliţia din Moldova la arestarea şi restrângerea persoanelor.

Curtea a notat că atunci când a fost adus la secţia de poliţie, reclamantul nu a fost examinat medical. O astfel de examinare ar fi fost potrivită, în particular având în vedere faptul că s-a pretins că reclamantul s-a luptat cu un poliţist. Aceasta ar scutit Guvernul de a aduce explicaţii pentru rănile reclamantului. Astfel, Curtea a notat că examinarea medicală, dreptul la un avocat şi dreptul de a informa o parte terţă despre arest constituie măsuri de protecţie fundamentale împotriva maltratării persoanelor deţinute, care trebuie să fie puse în aplicare de la începutul privării de libertate (a se vedea Türkan v. Turkey, cererea nr. 33086/04, § 42, 18 septembrie 2008).

Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 3 CEDO, pe motiv de investigare neadecvată a plângerilor reclamantului cu privire la maltratare. Curtea a constatat o serie de amânări la investigarea condusă de autorităţi. În pofida alegaţiilor autorităţilor că reclamantul ar fi fost rănit înainte de a fi plasat în detenţie, nu i-a fost acordată vreo asistenţă medicală atunci când a ajuns la staţia de poliţie. La 23 martie 2005, a ordonat efectuarea unei expertize medicale, care s-a realizat la 31 martie 2005, peste mai mult de o săptămână după ce pretinsa maltratare a avut loc. Autorităţile par să fi acceptat fără rezerve versiunea faptelor prezentate de către poliţişti.

Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea art. 13 CEDO. Curtea a considerat că, având în vedere faptul că investigaţia plângerilor reclamantului împotriva poliţiştilor care l-au maltratat a fost neefectivă, o acţiune civilă pe aceleaşi temeiuri nu ar fi avut şanse de succes. Prin urmare, Curtea a considerat că nu a fost demonstrat că există remedii care i-ar fi permis reclamantului să obţină compensaţii pentru maltratarea suferită din partea poliţiştilor.

Reclamantul a solicitat EUR 87 cu titlu de daune materiale (cheltuieli de tratament), EUR 20,000 cu titlu de daune morale şi EUR 2,550 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului EUR 87 cu titlu de daune materiale, EUR 9,000 cu titlu de daune morale şi EUR 800 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către D. Toma, avocat din Chişinău. 

*  *  *

În cauza Panov c. Moldovei, reclamanta, Tatiana PANOV, a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 Protocolul nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), pe motiv de neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile din 27 noiembrie 2001, prin care Curtea de Apel Chişinău a obligat Consiliul municipal Chişinău să asigure reclamanta cu locuinţă, în locul apartamentului avariat pe care reclamanta îl închiria.

La 22 iulie 2003, Judecătoria Centru a admis cererea reclamantei de schimbare a modului de executare a hotărârii din 27 noiembrie 2001 şi a obligat Consiliul municipal Chişinău să achite reclamantei USD 11,000 în locul apartamentului. La 14 septembrie 2004, Judecătoria Centru a casat hotărârea sa din 22 iulie 2003, în urma unei cereri de revizuire din partea Consiliului municipal Chişinău.

La 12 octombrie 2007, Guvernul a depus la Curte o declaraţie unilaterală, prin care a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantei garantate de CEDO şi a propus să plătească reclamantei EUR 2,500 cu titlu de daune morale şi EUR 500 cu titlu de costuri şi cheltuieli, în termen de 3 luni după ce cererea va fi radiată de pe rolul Curţii.

La 26 ianuarie 2008, reclamanta a informat Curtea despre dezacordul său în legătură cu declaraţia unilaterală a Guvernului, solicitând EUR 35,005 (costul apartamentului care urma să-i fie acordat), EUR 27,506 (inflaţia) şi EUR 10,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a notat că Guvernul a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantei garantate de CEDO şi a propus doar repararea daunelor morale şi a costurilor şi cheltuielilor, fără a veni cu o propunere rezonabilă în privinţa executării hotărârii irevocabile din 27 noiembrie 2001. Din acest motiv, Curtea a respins declaraţia unilaterală formulată de Guvern şi a considerat că va continua examinarea cauzei.

Curtea a constatat violarea 6 § 1 CEDO şi a art. 1 Protocolul nr. 1 la CEDO în urma neexecutării hotărârii irevocabile din 27 noiembrie 2001.

Curtea a notat că, potrivit hotărârii din 27 noiembrie 2001, Consiliul municipal Chişinău a fost obligat să pună la dispoziţia reclamantei un apartament pentru închiriere, şi nu în proprietate. Conform art. 46 CEDO, statele părţi s-au angajat să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii. Comitetul de Miniştri va verifica dacă Moldova se va conforma acestei hotărâri a Curţii.

Reclamanta a solicitat EUR 10,000 cu titlu de daune morale şi nicio sumă cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantei EUR 4,000 cu titlu de daune morale.

În faţa Curţii, reclamanta a fost reprezentată de către Ion MANOLE, avocat din Chişinău.