06 07 2010

La 15 iunie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat decizia cu privire la admisibilitatea cauzelor Catan şi Alţii c. Moldovei şi Rusiei (cererile nr. 43370/04, 8252/05 şi 18454/06).

Reclamanţii sunt cetăţeni ai Republicii Moldova care locuiesc în „Republica Moldovenească Nistreană” (RMN). Fiecare cerere se referă la o şcoală distinctă cu predarea în limba română (moldovenească) şi a fost depusă de către un grup de părinţi, copii şi profesori.

La 9 iunie 2009, au avut loc audieri în faţa CtEDO cu privire la admisibilitatea şi la fondul cauzelor.

***

În cererea nr. 43370/04 reclamanţii sunt copii care studiază la liceul „Alexandru cel Bun” din Tighina (Bender) şi părinţii acestora. În cererea nr. 18454/06 reclamanţii sunt copii care studiază la liceul „Ştefan cel Mare” din Grigoriopol şi părinţii acestora. În cererea nr. 8252/05 reclamanţii sunt circa 600 de copii care studiază la liceul „Evrica” din Rîbniţa, părinţii acestora şi un profesor.

La 18 august 1994, regimul RMN a interzis folosirea grafiei latine în şcoală.  În 1999, regimul RMN a ordonat ca toate şcolile aparţinând altor state şi funcţionând pe teritoriul RMN să fie înregistrate la autorităţile RMN. În caz contrar ele nu vor fi recunoscute şi vor fi private de drepturile lor. Înregistrarea prezuma sistarea folosirii grafiei latine şi a curriculumului elaborat de Chişinău. La 14 iulie 2004 autorităţile RMN au început să întreprindă măsuri pentru închiderea tuturor şcolilor care foloseau grafia latină. La acel moment, în Transnistria existau 6 şcoli care predau în limba română (moldovenească) cu grafie latină, toate finanţate din fonduri venite de la Chişinău. 

La 4 iunie 2004 liceul "Alexandru cel Bun" din Tighina (Bender) a primit o avertizare de la "Ministerul Educaţiei al RMN" că va fi închis dacă nu se va înregistra la acesta şi că împotriva directorului vor fi pornite proceduri disciplinare. La 18 iulie 2004 sediul şcolii a fost deconectat de la electricitate şi apeduct iar la 19 iulie 2004 administraţia liceului a fost informată că liceul nu mai poate folosi imobilul în care se afla. Totuşi, profesorii, elevii şi părinţii acestora au ocupat clădirea şi au refuzat să îl cedeze. Poliţia transnistreană a încercat să preia controlul asupra clădirii însă nu au reuşit şi s-au retras. La 20 septembrie 2004, datorită intervenţie Consiliului Europei, liceul a fost reconectat la electricitate şi apeduct. În septembrie 2004 regimul RMN a permis şcolii să se redeschidă, însă în sedii diferite închiriate de la autorităţile RMN. La moment liceul foloseşte 3 imobile amplasate în diferite regiuni ale oraşului. Principalul imobil nu are cantină sau sală de sport şi nici acces la transport public. Deşi în anul academic 2002-2003 liceul avea 1,751 elevi, în anul academic 2008-2009 în liceu învăţau doar 901 elevi.  

Din 1997, liceul „Evrica” este înregistrat la Ministerul Educaţiei din Moldova. După 1999 liceul a refuzat să se înregistreze la autorităţile RMN. La 26 februarie 2004, clădirea folosită de liceu a fost transferată de către transnistreni administraţiei Departamentului de Educaţie din Rîbniţa. Ei au cerut includerea liceului în sistemul de educaţie al RMN.  În iulie 2004, ca urmare a închiderii şcolilor cu predare în grafie latină, părinţii, elevii şi profesorii liceului „Evrica” au început să păzească clădirea liceului zi şi noapte. La 29 iulie 2004, poliţia transnistreană a pătruns cu forţa în liceu şi a evacuat femeile şi copiii care se aflau înăuntru. Cinci bărbaţi care se aflau în clădire au fost arestaţi şi sancţionaţi cu 3 sau 5 zile arest administrativ. În aceeaşi zi, soţul directoarei liceului a fost arestat în stradă şi sancţionat cu 7 zile de arest administrativ pentru încălcarea ordinii publice. În următoarele zile, poliţia şi funcţionari publici din cadrul Departamentului de Educaţie din Rîbniţa au vizitat părinţii copiilor care îşi făceau studiile la liceu şi le-au cerut să-şi transfere copiii în alte şcoli înregistrate în RMN, ameninţându-i că vor fi concediaţi sau chiar vor fi lipsiţi de drepturile părinteşti. La 29 septembrie 2004, după intervenţia Misiunii OSCE în Moldova, liceul a fost totuşi înregistrat la "Camera înregistrării de stat din Tiraspol" ca o instituţie de învăţământ privată, însă nu a reuşit să-şi începă activitatea deoare nu avea sediu. La 2 octombrie 2004, regimul RMN a permis deschiderea liceului în clădirea unei foste grădiniţe, care nu era adaptată pentru activităţi şcolare. Ca urmare a acestor evenimente, mulţi părinţi au transferat copiii lor în alte şcoli. Deşi în anul academic 2002-2003 liceul avea 683 elevi, în anul academic 2008-2009 în liceu învăţau doar 345 elevi.

Liceul "Ştefan cel Mare" din Grigoriopol folosea grafia chirilică. În anul 1996, la solicitarea părinţilor elevilor, şcoala a depus mai multe petiţii la autorităţile RMN în care solicita să i se permită să folosească grafia latină. Ca urmare, între 1996 şi 2002 "RMN" a orchestrat mai multe campanii ostile în presă, intimidări şi ameninţări din partea serviciilor secrete. Aceste măsuri au culminat la 22 august 2002 cu luarea cu asalt a şcolii şi evacuarea profesorilor, elivilor şi a părinţilor acestora care se aflau în clădirea şcolii. La 28 august 2002 directorul asociaţiei elevilor a fost reţinut şi condamnat la 15 zile de arest administrativ. Ca urmare a ocupării de către autorităţile RMN a cladirii liceului, Ministerul Educaţiei de la Chişinău a decis ca liceulul să fie transferat temporar la Doroţcaia, o localitate care se află la 20 km de Grigoriopol şi se este sub controlul autorităţilor de la Chişinău. În fiecare zi elevii şi profesorii sunt transportaţi cu autobuzele la Doroţcaia, fiind supuşi percheziţiilor, verificării identităţii şi, după cum se pretinde, agresiunilor verbale. Deşi în anul academic 2002-2003 liceul avea 709 elevi, în anul academic 2008-2009 în liceu învăţau doar 169 elevi.

Reclamanţii au adresat numeroase plângeri autorităţilor Federaţiei Ruse, având în vedere faptul că cea mai mare parte a liderilor RMN sunt cetăţeni ruşi, unii dintre aceştia fiind chiar decoraţi de către autorităţile Rusiei; Federaţia Rusă continuă să aibă trupe care staţionează în Transnistria şi este mediator în conflictul între Moldova şi regimul secesionist de la Tiraspol. Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a răspuns utilizând fraze generale despre depăşirea conflictului în privinţa şcolile de limbă moldovenească din RMN şi a atenţionat asupra pericolului utilizării forţei în rezolvarea conflictului, recomandând folosirea negocierilor.

Reclamanţii s-au plâns şi autorităţilor de la Chişinău, care, în pofida promisiunilor de soluţionare a situaţiei şcolilor, nu au reuşit să facă acest lucru.

***

Reclamanţii s-au plâns că ei au fost intimidaţi de către autorităţile RMN din cauza dorinţei lor de a continua predarea în şcoli în limba română cu grafia latină potrivit curriculum-ului moldovenesc. Ei au invocat violarea art. 3 CEDO (interzicerea tratamentului inuman şi degradant), a art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale), a art. 14 CEDO (interzicerea discriminării) şi a art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO (dreptul la instruire).

***

Decizia Curţii

1. Dacă reclamanţii se află sub jurisdicţia unui sau celor două state pârâte

Curtea a considerat că întrebarea dacă se află sub "jurisdicţia" unui sau celor două state pârâte, în sensul articolului 1 al Convenţiei, este strâns legală de fondul cauzei. Prin urmare, această chestiune preliminară a fost conexată la fondul cauzei.

2. Dacă reclamanţii au epuizat căile de recurs interne

Având în vedere poziţia Rusiei, potrivit căreia evenimentele din Transnistria nu cad sub "jurisdicţia" sa, şi că nu există remedii accesibile în sistemul de drept rus, Curtea a constatat că reclamanţii nu au dispus de remedii în sistemul naţional de drept al Rusiei.

În ceea ce priveşte pretenţia împotriva Moldovei, reclamanţii şi Guvernul Moldovei au recunoscut unanim că hotărârile judecătoreşti moldoveneşti nu se execută pe teritoriul controlat de RMN. Curtea a notat că lipsa controlului de către autorităţile Moldovei asupra teritoriului RMN constituie subiectul central al cererilor. Nu a fost demonstrat în faţa Curţii că ar exista careva remedii în dreptul naţional al Moldovei care ar fi obligat Guvernul Moldovei să întreprindă măsuri suplimentare pentru a recăpăta controlul asupra Transnistriei sau în orice alt mod să se asigure că sunt respectate drepturile garantate de CEDO ale locuitorilor regiunii, cum ar fi reclamanţii.

Curtea a mai examinat chestiunea dacă reclamanţii trebuiau să se adreseze instanţelor de judecată din RMN. În acest sens, Curtea s-a referit la constatările sale în cauzele Cyprus v. Turkey (cererea nr. 25781/94) şi Demopoulos şi Alţii v. Turcia (cererea nr. 46113/99), precum că, în interesele locuitorilor, dreptul internaţional nu poate să nu ia în consideraţie în totalitate sistemele de drept a entităţilor de facto care nu sunt recunoscute de comunitatea internaţională. În caz contrar, locuitorii acestor teritorii ar fi lipsiţi de un nivel minim de drepturi. Prin urmare, locuitorii unor astfel de regiuni li se poatecere să epuizeze recursurile locale, cu excepţia cazurilor când lipsa sau ineficienţa acestora poate fi dovedită – o chestiune ce urmează a fi examinată în fiecare caz în parte (Cyprus v. Turkey, §§ 90-99; Demopoulos, §§ 92-98). Totuşi, în acest caz, măsurile litigioase au fost întreprinse de către autorităţile RMN cu scopul de a executa Constituţia RMN şi legislaţia RMN privind utilizarea limbilor. Curtea nu dispune de probe privind existenţa vreunui recurs efectiv în faţa instanţelor judecătoreşti ale RMN, iar Guvernele pârâte nu au invocat că reclamanţii trebuiau să încerce să epuizeze un astfel de recurs.

Din aceste motive, Curtea nu a constatat că ar fi existat vreun recurs disponibil reclamanţilor în privinţa pretenţiilor lor.

3. Pretenţia privind violarea art. 3 CEDO

Reclamanţii s-au plâns de tratament discriminatoriu din partea autorităţilor Transnistriei şi au pretins că criza şcolilor le-au cauzat multora dintre ei stări grave de anxietate şi depresie. Totuşi, ei nu au prezentat probe medicale obiective. Curtea nu a avut dubii că închiderea temporară a şcolilor şi situaţia actuală, când copiii sunt obligaţi să studieze în condiţii proaste, cu frica de ingerinţe în viitor, a cauzat îngrişorare şi stres reclamanţilor. Totuşi, probele de care dispune nu confirmă că a fost atins nivelul minim de severitate cerut de art. 3 CEDO. Prin urmare, această parte a cererii a fost găsită ca fiind în mod vădit nefondată şi a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, potrivit art. 35 § 3 CEDO.

4. Pretenţiile privind violarea art. 8 CEDO, art. 2 Protocol nr. 1 la CEDO şi art. 14 CEDO

Curtea a considerat că pretenţiile reclamanţilor privind violarea art. 8 CEDO, a art. 2 Protocol nr. 1 la CEDO, examinate separat şi în conjuncţie cu art. 14 CEDO ridică chestiuni serioase de fapt şi de drept, inclusiv obiecţia preliminară cu privire la aplicabilitatea art. 8 faptelor cauzei, care sunt de o astfel de complexitate încât determinarea lor depinde de examinarea fondului cauzei. Aceste pretenţii nu au fost considerate în mod vădit nefondate, în sensul art. 35 § 3 CEDO, iar alte temeiuri pentru declararea lor inadmisibile nu au fost stabilite.

***

În faţa Curţii, reclamanţii sunt reprezentaţi de către dl Ion MANOLE, dl Alexandru POSTICĂ şi dl Veaceslav ŢURCAN, avocaţi din Chişinău şi dl A. UNGER, profesor de drept la Universitatea London South Bank.