16 06 2010

În martie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat deciziile Lazo c. Moldovei (cererea nr.45602/07), Moscalev c. Moldovei (cererea nr. 844/06), Timpul de Dimineață c. Moldovei (cererea nr. 16674/06), Stepuleac c. Moldovei (cererile nr. 20269/09 și 24065/09) și Stati și Marinescu c. Moldovei (cererea nr. 19828/09).

***

În cauza Lazo c. Moldovei, reclamanta, Svetlana LAZO, era beneficiara unei hotărâri judecătorești irevocabile din 23 mai 2007, prin care angajatorul său era obligat să o reangajeze și să-i plătească echivalentul în lei moldovenești a EUR 1,273 pentru daune materiale și morale. Hotărârea a fost executată la 1 august 2008.

Reclamanta a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) și a art. 1 Protocol nr. 1 CEDO pe motiv de executare tardivă a hotărârii judecătorești în favoarea sa din 23 mai 2007, precum și violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv), pretinzând că nu a dispus de vreun recurs efectiv pentru a obține executarea hotărârii.

La 20 noiembrie 2008, reclamanta a informat Curtea că, la 7 decembrie 2007, Judecătoria Buiucani a examinat cererea sa privind acordarea compensațiilor pentru neexecutarea hotărârii judecătorești și i-a acordat echivalentul în lei a EUR 1,839 pentru daune materiale, morale și costuri și cheltuieli. Reclamanta a informat Curtea că își menține cererea sa pe rolul Curții privind compesația pentru daunele morale.

La 20 februarie 2009, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care a recunoscut violarea CEDO și s-a obligat să achite reclamantei EUR 400 cu titlu de daună morală, în termen de 3 luni de la radierea cererii. Reprezentanta reclamantei și-a exprimat dezacordul cu mărimea sumei acordate, considerând că e prea mică.

Având în vedere natura recunoaşterii Guvernului privind violarea CEDO, precum și mărimea sumei propuse, care este comparabilă cu sumele acordate de Curte în cauze similare, Curtea a considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 (c) CEDO) și a radiat cererea de pe rol.

În fața Curții, reclamanta a fost reprezentată de către Janeta HANGANU, avocat din Chișinău.

***

În cauza Moscalev c. Moldovei, reclamantul, Vladimir MOSCALEV, a fost amendat administrativ prin hotărârea Judecătoriei Buiucani din 2 iunie 2005, pentru participarea la o demostrație neautorizată. La 15 iunie 2005, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea de recurs a reclamantului, fără argumentare.

La 8 septembrie și 2 decembrie 2009, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care a recunoscut violarea art. 6 și a art. 11 CEDO și s-a obligat să achite reclamantului EUR 1,500 cu titlu de orice daună materială și morală, precum și cu titlu de costuri și cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii. Reclamantul a acceptat propunerea Guvernului.

Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părțile, a notat că nu există circumstanțe speciale care ar face necesară continuarea examinării cauzei și a radiat cererea de pe rol (art. 37 § 1 in fine CEDO).

***

În cauza Timpul de Dimineață c. Moldovei, reclamantul este o publicație periodică din Chișinău.

Procedurile A. Printr-o hotărâre irevocabilă din 24 mai 2005, Judecătoria Buiucani a obligat ziarul „Timpul Info-Magazin” să publice o dezminţire, în urma publicării unui articol privind actele de corupţie în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În acelaşi timp, „Timpul Info-Magazin” a fost implicat în alt set de proceduri de defăimare, care au culminat cu hotărârea CtEDO Timpul Info-Magazin şi Anghel c. Moldovei (cererea nr. 42864/05, 27 noiembrie 2007), în care a fost constatată violarea art. 10 CEDO. În procedurile la nivel naţional, o instanţă de judecată a pus sechestru pe conturile bancare şi bunurile ziarului şi, ca rezultat, ziarul a fost forţat să-şi suspende activitatea. Totuşi, ziarul nu a lichidat entitatea juridică „Timpul Info-Magazin”. A fost creată o nouă persoană juridică „Timpul de Dimineaţă”, în care a fost inclus personalul de la „Timpul Info-Magazin”.

„Timpul de Dimineaţă” a refuzat să execute hotărârea din 24 mai 2005, pe motiv că el nu mai era pârât în acele proceduri, pentru că nu era succesor al ziarului „Timpul Info-Magazin”. Executorul judecătoresc s-a adresat în Judecătoria Buiucani pentru a clarifica modul de executare a hotărârii din 24 mai 2005. La 19 ianuarie 2006, instanţa a decis că „Timpul de Dimineaţă” era succesor al „Timpul Info-Magazin”, deoarece ambele ziare aveau aceeaşi pagină web şi în antetul scrisorilor oficiale era indicată aceeaşi adresă şi scrisorile erau semnate de către acelaşi redactor-şef. Instanţa a decis ca hotărârea din 24 mai 2005 să fie executată împotriva „Timpul de Dimineaţă”. La 16 martie 2006 Curtea de Apel Chişinău a respins apelul ziarului reclamant.

Procedurile B. La 12 ianuarie 2007, ziarul reclamant a publicat un articol sarcastic, în care critica activitatea primului-ministru la acel moment, dl V. Tarlev. Articolul era însoţit de o caricatura a primului-ministru îmbrăcat în haine bisericeşti, cu o mitră şi obiecte bisericeşti în mână. Articolul s-a referit la acuzaţiile acţionarilor de la fabrica „Bucuria” împotriva dlui Tarlev precum că ar fi furat câteva milioane de dolari în timp ce era directorul fabricii; la acuzaţiile că dl Tarlev şi-ar fi construit abuziv casa pe teritoriul unei grădiniţe publice; că a ţinut un discurs politic din altarul Catedralei din Chişinău, care a fost comparat cu cazul în care a fost implicat un preot (P.V.) care a fost prins furând ţevi de la o grădiniţă şi care ulterior a continuat să ţină predici despre valorile creştine. În concluzie, articolul s-a referit la o nouă troiţă naţională constituită din Tatăl (Voronin), Fiul (Tarlev) şi Sfântul Duh (P.V.), o troiţă care minte din altar şi fură din buget.

La 15 ianuarie 2007 un grup de preoţi s-a adunat în faţa sediului ziarului reclamant, protestând împotriva pretinsei blasfemii. Ei au pretins că reprezintă Mitropolia Moldovei şi au intrat cu forţa în sediul ziarului, au dat foc ziarelor din arhivă, au aruncat cu ouă în clădire. Ei au ameninţat jurnaliştii cu violenţe, au folosit cuvinte obscene şi i-au blestemat spunând „copiii voştri să ardă în iad”. Jurnaliştii au chemat poliţia, care a venit peste 20 de minute, dar a rămas pasivă la evenimente. Protestatarii au considerat că dacă musulmanii au protestat violent împotriva caricaturii lui Mohammed, ei, care cred în „adevăratul Dumnezeu”, de asemenea au dreptul să facă acelaşi lucru. La 16 ianuarie 2007, la redacţia ziarului au parvenit două scrisori din partea unei organizaţii religioase care aparţinea Mitropoliei Moldovei, care a organizat protestul, în care era scris că „pentru credinţa noastră noi suntem gata să vărsăm sânge”.

Ziarul reclamant a depus o cerere la poliţie privind evenimentele din 15 şi 16 ianuarie 2007, solicitând atragerea la răspundere a persoanelor care au vandalizat sediul său, a distrus o parte a arhivelor sale şi au ameninţat jurnaliştii. La 12 februarie 2007, procuratura Buiucani a informat ziarul despre refuzul de a iniţia urmărirea penală împotriva organizatorilor protestelor. Totodată, au fost iniţiate proceduri administrative împotriva a patru protestatari. La 23 februarie 2007, ziarul reclamant a contestat ordonanţa procurorului la judecătorul de instrucţie Buiucani. La 26 februarie 2007, Judecătoria Buiucani a ordonat procuraturii să examineze plângerea ziarului în fond.  La 23 martie 2007, procuratura a informat ziarul că plângerea sa a fost respinsă. La 5 aprilie 2007, Judecătoria Buiucani a respins recursul ziarului, considerând că procuratura a condus o investigaţie aprofundată a evenimentelor. La 16 martie 2007, cele patru persoane împotriva cărora au fost iniţiate proceduri administrative, au fost achitate de către Judecătoria Buiucani.

În faţa Curţii, ziarul reclamant s-a plâns că procedurile A nu au fost echitabile, după cum este garantat de art. 6 CEDO, deoarece a fost implicat în proceduri la care nu a fost parte şi nu a avut posibilitatea să se apere. În ceea ce priveşte procedurile B, reclamantul a pretins violarea art. 10 CEDO, deoarece statul nu şi-a respectat obligaţia pozitivă de a proteja libertatea de exprimare.

La 15 decembrie 2009, Curtea a primit o declaraţie din partea Guvernului, prin care acesta recunoştea încălcarea drepturilor reclamantului în sensul art. 6 CEDO, în urma deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 martie 2006, prin care a desemnat ziarul reclamant în calitate de succesor al ziarului „Timpul Info-Magazin”, pe motiv că ambele ziare aveau aceeaşi adresă şi acelaşi redactor-şef. De asemenea, Guvernul a recunoscut că a avut loc violarea art. 10 CEDO în urma acţiunilor violente ale reprezentanţilor religioase, care nu au fost oprite şi penalizate prompt şi efectiv de către autorităţi. Guvernul a declarat că simpla recunoaştere a violării constituie prin sine o satisfacţie echitabilă şi, în cazul în care reclamantul va disputa acest aspect, lasă la discreţia Curţii determinarea sumei compensaţiei. La 2 februarie 2010, Curtea a primit o declaraţie semnată de către ziarul reclamant, prin care acesta a acceptat declaraţia Guvernului şi a declarat că nu mai are pretenţii faţă de Guvern în privinţa acestei cereri.

Având în vedere natura recunoașterii Guvernului privind violarea CEDO, Curtea a considerat că nu este justificată continuarea examinării cauzei (art. 37 § 1 (c) CEDO) şi a radiat cererea de pe rol.

***

În cauza Stepuleac c. Moldovei, reclamanții, Gheorghe și Anatol STEPULEAC, au fost arestați la 9 aprilie 2009, în urma protestelor care au avut loc la Chișinău la 7 aprilie 2009, fiind acuzați de participarea la dezordini în masă cu scopul de a uzurpa puterea de stat.

La 12 aprilie 2009, judecătorul de instrucție S.C. de la Judecătoaria Centru a eliberat două mandate de arest pe numele reclamanțior pe un termen de 10 zile. La 17 aprilie 2009, judecătorul de instrucție a prelungit mandatele de arest pe 30 de zile. Cererile de recurs ale reclamanților au fost respinse de către Curtea de Apel Chișinău.

În fața Curții, reclamanții au pretins violarea art. 5 § 1 CEDO, pe motiv că ei au fost arestați în absența oricăror suspiciuni rezonabile precum că ar fi comis o infracțiune și pe motiv că li s-a propus să fie eliberați imediat în schimbul semnării unor declarații precum că ei au fost plătiți de opoziție pentru a participa la proteste, precum și violarea art. 5 § 3 CEDO, deoarece instanțele de judecată nu au prezentat motive suficiente și relevante la eliberarea și prelungirea mandatelor lor de arest, în schimbul stabilirii arestului la domiciliu.

La 29 octombrie 2009, Guvernul a prezentat Curții o declarație unilaterală, prin care a informat Curtea că, la 30 septembrie 2009, Ministerul Justiției a organizat o conferință de presă, la care a invitat reclamanții ce s-au plâns de evenimentele din 7 aprilie 2009 și reprezentanții mass-media. Ministerul Justiției a făcut o declarație publică, prin care a exprimat regretele privind evenimentele care au urmat după 7 aprilie 2009, în special în privința tuturor persoanelor care au fost implicate în aceste evenimente, inclusiv și reclamanții. Guvernul a recunoscut violarea art. 5 § 1 (c) CEDO și a art. 5 § 3 CEDO și s-a obligat să achite primului reclamant o sumă totală de EUR 6,000, iar celui de-al doilea – o sumă totală EUR 4,000, în termen de 3 luni de la radierea cererii. La 10 decembrie 2009, Guvernul a modificat suma propusă celui de-al doilea reclamant la EUR 6,000.

Reprezentantele reclamanților au cerut Curții să respingă propunerea Guvernului pe motiv că urmărirea penală pe numele lor nu era încetată și că Guvernul nu a recunoscut că persoane inocente, ca și reclamanții, au fost arestate și persecutate fără niciun temei legal decât persecuția în sine.

Curtea a notat că cererile reclamanților la Curte nu se refereau la stabilirea vinovăției acestora, dar mai degrabă conformarea autorităților cu prevederile art. 5 § 1 și 5 § 3 CEDO, la care Guvernul s-a referit expres în declarația sa. Având în vedere natura recunoașteriii Guvernului privind violarea CEDO, precum și mărimea sumei propuse, care este comparabilă cu sumele acordate de Curte în cauze similare, Curtea a considerat că nu este justificată continuarea examinării cererilor (art. 37 § 1 (c) CEDO) și a radiat cererea de pe rol.

Având în vedere complexitatea cauzelor și volumul de lucru prestat de către reprezentantele reclamanților, Curtea a acordat reclamanților câte EUR 1,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.

În fața Curții, primul reclamant a fost reprezentat de către Janeta HANGANU, iar cel de-al doilea – de către Ana URSACHI, avocați din Chișinău.

***

În cauza Stati și Marinescu c. Moldovei, reclamanții, Gabriel STATI și Aurel MARINESCU , au fost arestați în urma protestelor care au avut loc la Chișinău la 7 aprilie 2009, fiind acuzați de organizarea dezordinilor în masă cu scopul de a uzurpa puterea de stat.

Primul reclamant este fiul lui Anatol STATI, considerat a fi unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Republica Moldova. Acesta este proprietarul Ascom Grup, companie specializată în extragerea gazului și petrolului în particular din Kazahstan, dar activând și în Sudan, Turkmenistan și Irak. Cel de-al doilea reclamant este angajatul unei companii din Moldova care aparține primului reclamant.

Potrivit reclamanților, ex-președintele Voronin și fiul acestuia, care este cel mai prosper om de afaceri din Moldova, au decis să obțină controlul asupra business-ului familiei primului reclamant. La 6 octombrie 2008, Voronin a expediat o scrisoare președintelui Kazahstanului, prin care l-a informat că Anatol STATI își ascunde veniturile în zonele off-shore și că își investea veniturile obținute în Kazahstan, în teritorii care, potrivit lui Voronin, erau sancționate de către ONU, cum ar fi sudul Sudanului. Dl Stati a fost de asemenea acuzat de finanțarea netransparentă a partidelor de opoziție și de implicare în afacerile interne ale Moldovei. O copie a acestei scrisori a devenit accesibilă presei din Moldova.

La 8 aprilie 2009, în cadrul unei conferințe de presă privind evenimentele din 7 aprilie 2009, Vronin a declarat că primul reclamant a sponsorizat protestele violente și că a părăsit țara. De asemenea, la 8 aprilie 2009, procuratura Chişinău a emis două mandate de arest pe numele reclamanţilor, pe motiv că aceştia au atentat la puterea de stat şi au organizat dezordini în masă. Judecătoria Centru a aprobat cererea procuraturii privind eliberarea mandatelor de arest al reclamanţilor, pe un termen de 30 de zile.

În seara aceleiaşi zile, la ora 18.30, reclamanții au fost reținuți în Odesa la bordul unui charter cu destinația București, după ce au trecut controlul paşapoartelor. La 9 aprilie 2009, Judecătoria Malinovski din Odesa a emis un mandat de arest al reclamanţilor pentru 5 zile, care a fost prelungit ulterior până la 17 aprilie 2009.

La 10 aprilie 2009, avocaţii moldoveni ai reclamanţilor au contestat mandatele de arest din 8 aprilie 2009 în faţa Curţii de Apel Chişinău. La 15 aprilie 2009, reclamanţii au fost extrădaţi autorităţilor Moldovei. La 22 aprilie 2009, Curtea de Apel Chişinău a respins apelul reclamanţilor împotriva hotărârii Judecătoriei Centru din 8 aprilie 2009.

În faţa Curţii, reclamanţii au invocat violarea art. 5 § 1 CEDO, invocând că nu existau suspiciuni rezonabile pentru a justifica arestul lor şi detenţia. Reclamanţii au mai pretins încălcarea principiului prezumţiei nevinovăţiei, în urma declaraţiei preşedintelui Voronin la acel moment privind finanţarea violenţelor din 7 aprilie 2009. Reclamanţii au mai invocat violarea art. 18 CEDO pe motiv că detenţia lor a avut alt scop decât cel prevăzut de art. 5 § 1 (c) şi art. 6 CEDO, şi anume scopul real al arestului reclamanţilor a fost intenţia de a forţa primul reclamant să-şi vândă businessul şi să-l lipsească de posibilitatea de a finanţa partidele de opoziţie la alegeri.

La 12 februarie 2010, Curtea a primit un acord amiabil semnat de părţi şi de către tatăl primului reclamant, Anatol STATI. Potrivit acordului, Guvernul a recunoscut încălcarea drepturilor reclamanţilor garantate de art. 5 § 1 CEDO, în urma arestului şi detenţiei lor între aprilie şi iulie 2009, în absenţa suspiciunilor rezonabile că ei ar fi comis vreo infracţiune. De asemenea, Guvernul a recunoscut violarea art. 6 § 2 CEDO şi a art. 18 CEDO combinat cu art. 5 § 1 CEDO. La rândul lor, reclamanţii au consimţit că recunoaşterea violării constituie prin sine o satisfacţie echitabilă pentru ei. Ei au declarat că nu au pretenţii de ordin material, moral sau de altă natură faţă de Moldova în privinţa acestei cereri. Primul reclamant a declarat, din partea companiilor ce aparţin lui şi familiei sale, că aceste companii nu au pretenţii faţa de Guvernul Moldovei în privinţa acestui caz. În acelaşi timp, reclamanţii au declarat că renunţarea la dreptul lor de a cere compensaţii împotriva Guvernului în legătură cu acest caz nu înseamnă că ei sau companiile lor sau familiei primului reclamant au renunţat la dreptul de a cere compensaţii împotriva altor guverne sau terţe părţi. În final, reclamanţii au declarat că ei nu intenţionează să continue examinarea prezentei cereri în faţa Curţii.

Curtea a luat cunoştinţă de acordul amiabil încheiat între părţi şi a considerat că nu este justificată continuarea examinării cererilor (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rol.

În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de către Vladislav GRIBINCEA și Vitalie NAGACEVSCHI, avocați din Chișinău.