17 01 2007

La 16 ianuarie 2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a pronunţat două hotărâri pe marginea a două cereri depuse împotriva Republicii Moldova, în ambele cauze constatând violarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

*  *  *

În cauza Bujniţa c. Moldovei (cererea nr. 36492/02), reclamantul, care era învinuit de viol, a fost achitat de Judecătoria sectorului Râşcani la 26 iunie 2001.

La 14 august 2001 Tribunalul mun. Chişinău a casat sentinţa Judecătoriei sectorului Râşcani, l-a găsit vinovat pe reclamant de comiterea violului şi l-a condamnat la 5 ani privaţiune de libertate. Totodată, Tribunalul mun. Chişinău a aplicat Legea privind amnistia din 10 august 2001 şi l-a liberat pe reclamant de executarea pedepsei penale.

Prin decizia irevocabilă a Curţii de Apel a Republicii Moldova din 30 octombrie 2001 a fost casată decizia Tribunalului mun. Chişinău, cu menţinerea sentinţei Judecătoriei sectorului Râşcani prin care reclamantul a fost achitat.

În urma recursului în anulare înaintat de către adjunctul Procurorului General, la 26 februarie 2002 Curtea Supremă de Justiţie a casat decizia din 30 octombrie 2001, cu menţinerea deciziei Tribunalului mun. Chişinău prin care reclamantul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii de viol.

CtEDO a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 al Convenţiei (dreptul la un proces echitabil), deoarece prin casarea unei hotărâri judecătoreşti definitive printr-o procedură nelimitată în timp, lansată de procuror, a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice. Curtea a notat că autorităţile nu au prezentat argumente suficiente care ar justifica casarea sentinţei irevocabile.

Curtea a acordat reclamantului EUR 2,000 cu titlu de prejudicii morale şi EUR 1,250 cu titlu de cheltuieli de reprezentare. Curtea a subliniat că reclamantul continuă să suporte până în prezent consecinţele casării deciziei Curţii de Apel din 30 octombrie 2001 şi a sugerat că cea mai bună soluţie pentru înlăturarea acestor consecinţe ar fi achitarea reclamantului.

Persoanele responsabile de condamnarea Moldovei în această cauză (conform funcţiei la ziua comiterii abaterii) sunt:

1. a depus recursul în anulare - Vasile SOLOMON, Prim–adjunct al Procurorului General;
2. au admis recursul în anulare - Constantin GURSCHI, Raisa BOTEZATU şi Natalia MOLDOVAN, vicepreşedinte şi, respectiv, judecători la Curtea Supremă de Justiţie.

*  *  *

I. În cauza Pruneanu c. Moldovei (cererea nr. 6888/03) reclamantul a fost reţinut la domiciliul său la 10 mai 2001, fiind suspectat de furtul unor animale. El a fost dus în biroul poliţistului de sector din Primăria Sipoteni unde a fost bătut de poliţişti până ce şi-a pierdut cunoştinţa. Ulterior, el a fost dus cu maşina poliţiei la Comisariatul de poliţie din or. Călăraşi, unde a fost încătuşat şi legat cu cătuşele de un radiator. După ce şi-a recăpătat cunoştinţa, reclamantul a reuşit să fugă şi s-a adresat la un spital, unde a primit tratament.

La 14 mai 2001 medicii au întocmit un raport medical, în care au constatat vânătăi pe corpul reclamantului, paralizia părţii stângi a feţei, comoţie cerebrală, perforarea timpanului urechii stângi în urma unei barotraume (traumă cauzată prin schimbarea rapidă şi extremă a presiunii). Medicii au constatat că vătămările au fost cauzate prin lovituri cu obiecte contondente, posibil la 10 mai 2001.

În 2002 reclamantul s-a plâns de această maltratare avocatului parlamentar. Plângerea a fost transmisă de către avocatul parlamentar spre examinare Procuraturii judeţului Ungheni. La 25 februarie 2003 procuratura a respins plângerea ca neîntemeiată, deoarece vătămările corporale au fost cauzate în urma săririi din automobilul poliţiei cu care era transportat la Călăraşi. Procurorul a mai constatat că nu erau indicii de maltratare.

II. Până la 10 iulie 2002 reclamantul a fost căutat de poliţie. La 10 iulie 2002 el a fost reţinut, în timpul unei tentative de furt împreună cu o altă persoană a unui apartament de la etajul 3, în mun. Chişinău. Reclamantul a încercat să fugă sărind de pe balcon şi şi-a fracturat piciorul stâng. El a fost dus la secţia de poliţie Buiucani. Reclamantul pretindea că la poliţie a fost supus torturii pentru a-şi recunoaşte vina. Peste 12 ore de la reţinere poliţia a chemat salvarea, reclamantul fiind transportat pe targă şi spitalizat la Spitalul de Urgenţă.

La 12 iulie 2002 a fost întocmit un raport medical în care au fost constatate mai multe fracturi ale coastelor, fractura unui deget al mânii stângi, fractura piciorului stâng, comoţie cerebrală şi numeroase vânătăi pe faţă şi pe corp.

La 6 august 2002 reclamantul a depus o plângere la procuratură în privinţa maltratărilor la care a fost supus la 10-11 iulie 2002. Procuratura a dispus efectuarea expertizei medico-legale pentru a stabili originea vătămărilor corporale. Conform raportului de expertiză din 2 decembrie 2002, vătămările puteau fi cauzate atât prin maltratare, cât şi prin cădere de la etajul 3. Ca urmare a acestei concluzii, procuratura a refuzat intentarea dosarului penal pentru maltratare.

III. Reclamantul pretindea în faţa Curţii că a fost maltratat la 10 mai 2001 şi 10-11 iulie 2002, contrar art. 3 al Convenţiei. El susţinea că examinarea plângerilor sale cu privire la maltratare nu au fost examinate adecvat, contrar aceluiaşi articol. Reclamantul solicita, în final, constatarea violării art. 13 al Convenţiei prin imposibilitatea de a obţine compensaţii pentru maltratare, deoarece nu au fost stabilite persoanele care l-au maltratat.

Examinând prima învinuire de maltratare, Curtea a notat că Guvernul trebuie să aducă o explicaţie plauzibilă şi suficientă vătămărilor corporale apărute după ce persoana se afla în custodia autorităţilor. Curtea a constat că explicaţia Guvernului precum că aceste vătămări au fost cauzate prin sărirea din automobilul poliţiei la 10 mai 2001 nu este plauzibilă şi suficientă. Astfel, Curtea a notat că nu existau martori independenţi care ar fi confirmat că reclamantul a sărit din automobilul poliţiei, că procuratura nu a luat în calcul contradicţiile dintre declaraţiile poliţiştilor, că un poliţist nu a fost interogat şi că nu au fost luate în consideraţie natura vătămărilor corporale care nu puteau fi cauzate prin cădere din automobil. Ca urmare, a existat o violare a art. 3 al Convenţiei (interzicerea torturii) în această parte.

Examinând cea de-a doua învinuire de maltratare, Curtea a constatat că nu poate stabili cu certitudine dacă vătămările corporale au fost cauzate prin maltratare. Raportul medical din 2 decembrie 2002 nu stabilea exact originea vătămărilor corporale şi existau divergenţe în declaraţiile persoanelor învinuite. Prin urmare, Curtea nu a putut constata violarea art. 3 al Convenţiei în această parte. Curtea însă a stabilit că datorită faptului că reclamantul nu a fost dus pentru examinare medicală după ce a fost reţinut, nu a putut fi stabilită originea maltratărilor. Din acest motiv a fost încălcată obligaţia pozitivă a statului de a ancheta adecvat învinuirile de maltratare, ceea ce reprezintă o altă violare a art. 3 al Convenţiei.

Curtea a mai constatat violarea art. 13 al Convenţiei (dreptul la un recurs efectiv), deoarece, conform Codului Civil, reclamantul putea pretinde la compensaţii doar pentru acţiuni ilegale, iar autorităţile nu au stabilit vinovăţia poliţiştilor în maltratarea reclamantului la 10 mai 2001.

Curtea a acordat reclamantului EUR 8,000 cu titlu de prejudicii morale şi EUR 1,400 cu titlu de cheltuieli de reprezentare.

Persoanele responsabile de condamnarea Moldovei în această cauză (conform funcţiei la ziua comiterii abaterii) sunt:

- au refuzat intentarea dosarelor penale - S. Arteni, anchetator, Procuratura sectorului Calaraşi; V. Ciuprov, anchetator, Procuratura judeţului Ungheni.

*  *  *

În faţa Curţii ambii reclamanţi au fost reprezentaţi de către Vitalie IORDACHI, membrul organizaţiei obşteşti „Juriştii pentru drepturile omului”.

Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, în limba engleză, pot fi accesate pe pagina web a Curţii (http://www.echr.coe.int/).