28 04 2010

La 27 aprilie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea sa în cauza Ciubotaru c. Moldovei (cererea nr. 27138/04).

În această cauză, reclamantul, Mihai CIUBOTARU, este scriitor şi profesor de limbă franceză. Părinţii reclamantului s-au născut în 1927 şi 1928, în provincia Basarabia, România, iar actele lor de stare civilă nu conţineau indicii despre apartenenţa etnică. În certificatul lor de căsătorie de tip sovietic apartenenţa etnică nu era indicată. În paşapoartele de tip sovietic eliberate reclamantului şi părinţilor acestuia era indicată etnia de moldovean. În 2002, reclamantul a depus cerere pentru eliberarea buletinului de identitate de tip nou, indicând „român” la apartenenţa etnică. Totuşi, lui i s-a spus că cererea sa nu va fi acceptată decât dacă va scrie că este „moldovean”. Reclamantul s-a conformat.

În scurt timp după aceasta, reclamantul s-a adresat oficiului de stare civilă, solicitând ca în actele sale să fie indicată etnia de „român” în loc de „moldovean”. Cererea sa a fost respinsă pe motiv că părinţii săi nu au fost înregistraţi în calitate de etnici români în actele lor de naştere şi căsătorie şi, astfel, era imposibil să fie înregistrat ca aparţinând etniei române. Reclamantului i s-a sugerat să caute în Arhiva Republicană dovezi ale originii române ale buneilor şi strămoşilor săi.

Reclamantul a iniţiat proceduri judiciare, solicitând modificarea apartenenţei sale din „moldovean” în „român” în actele sale de stare civilă. Cererea reclamantului a fost respinsă de către instanţele judecătoreşti naţionale, procedura culminând cu decizia Curţii Supreme de Justiţie din 6 aprilie 2005, instanţele reluând argumentele autorităţilor de stare civilă.   

Reclamantul a invocat violarea art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale) pe motiv de refuz al autorităţilor de a înregistra etnia sa română în actele de identitate; precum şi violarea art. 6 CEDO (dreptul la un proces echitabil) pe motiv că, potrivit legislaţiei moldoveneşti, el nu putea să aducă probe în susţinerea pretenţiei sale de a schimba etnia din „moldovean” în „român”.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 8 CEDO.

Curtea a notat că, apartenenţa etnică a persoanei, concomitent cu astfel de aspecte ca numele, sexul, religia şi orientarea sexuală, constituie un aspect esenţial al vieţii private şi identităţii persoanei şi, prin urmare, cade sub incidenţa art. 8 CEDO.

Fiind conştientă de natura sensibilă a subiectului în discuţie, Curtea se distanţează de la dezbaterile din cadrul societăţii moldoveneşti privind identitatea etnică a grupului etnic principal. Ea s-a bazat pe legislaţia Moldovei şi poziţia oficială a autorităţilor moldoveneşti atunci când se referă la moldoveni şi români.

În ceea ce priveşte cerinţa autorităţilor moldovene de a dovedi originea etnică a părinţilor reclamantului, Curtea nu a disputat dreptul Guvernului de a solicita existenţa probelor obiective a etniei pretinse. De asemenea, Curtea a notat că este gata să accepte că autorităţile pot refuza o cerere de înregistrare oficială ca aparţinând unei anumite etnii, dacă o astfel de cerere este bazată pe motive subiective şi nefondate.

Totuşi, se pare că dl Ciubotaru s-a confruntat cu o cerinţă legală care i-a făcut imposibilă susţinerea pretenţiilor sale. Dreptul şi practica interne relevante privind înregistrarea apartenenţei etnice a creat bariere de nedepăşit pentru persoanele care doresc să le fie înregistrată o etnie diferită de cea a părinţilor lor, care a fost înregistrată de către autorităţile sovietice în trecut. Potrivit legii, reclamantul putea să-şi modifice apartenenţa etnică doar dacă ar fi demonstrat că unul dintre părinţii săi a fost înregistrat oficial în calitate de etnie română. Totuşi, în perioada sovietică, populaţia Moldovei a fost înregistrată în mod sistematic fiind de etnie moldovenească, cu foarte puţine excepţii, nefiind clare criteriile pentru aceasta. Astfel, solicitându-i dlui Ciubotaru să demonstreze că părinţii săi au fost înregistraţi în calitate de etnici români, autorităţile au impus reclamantul să suporte o povară disproporţionată, având în vedere realităţile istorice ale Republicii Moldova.

În continuare, Curtea a observat că pretenţia dlui Ciubotaru a fost bazată pe alte elemente decât percepţia sa subiectivă asupra originii sale etnice. Era clar că el putea furniza referinţe obiective la originea sa română care puteau fi obiectiv verificate, cum ar fi limba, numele, empatia şi alţi factori. Totuşi, astfel de probe obiective nu puteau fi invocate potrivit legislaţiei moldoveneşti. Astfel, reclamantul nu a avut posibilitatea de a avea examinate pretenţiile sale, precum că aparţine ului alt grup etnic, în lumina probelor obiectiv verificabile, prezentate în susţinerea acestor pretenţii.

Având în vedere toate circumstanţele cauzei, Curtea a conchis că procedura de care dispunea dl Ciubotaru pentru a-şi modifica originea etnică nu era conformă cu obligaţiile Moldovei potrivit Convenţiei privind respectarea vieţii private. Astfel, a avut loc violarea art. 8 CEDO.

Având în vedere violarea constatată, Curtea nu a considerat necesar de a examina separat pretenţia reclamantului privind violarea art. 6 CEDO.

Reclamantul a solicitat EUR 3,000 pentru compensarea daunelor morale şi EUR 6,280 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea a acordat reclamantului EUR 1,500 cu titlu de daune morale şi EUR 3,500 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Al. Tănase şi V. Maximov.