27 04 2010

La 27 aprilie 2010, Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea sa în cauza Tănase c. Moldovei (cererea nr. 7/08).

Anterior, la 18 noiembrie 2008, Curtea a decis, în unanimitate, că a existat violarea art. 3 Protocolul nr. 1 în privinţa dlui Tănase şi a declarat inadmisibilă cererea din partea dlui Chirtoacă.

La 6 aprilie 2009, la cererea Guvernului Moldovei, cauza a fost deferită Marii Camere, potrivit art. 43 CEDO. La 16 septembrie 2009, au avut loc audieri la Curte în această cauză.

Faptele cauzei

În această cauză, reclamantul, Alexandru TĂNASE, deţine cetăţenia Republicii Moldovei şi pe cea a României.

După declararea independenţei Republicii Moldova, cetăţenii Moldovei nu aveau dreptul să deţină cetăţenia altui stat. Totuşi, la 5 iunie 2003, Parlamentul Moldovei a modificat Legea cetăţeniei şi a acordat cetăţenilor moldoveni dreptul la pluralitatea de cetăţenii. Conform acestor modificări, cetăţenii cu pluralitate de cetăţenii aveau aceleaşi drepturi ca şi persoanele care deţineau doar cetăţenia Republicii Moldova, fără existenţa unor excepţii de la această regulă.

În decembrie 2005, reclamantul a obţinut paşaport românesc. Ulterior, el a făcut public faptul că deţine cetăţenia română. Dl Tănase este membru al Partidului Liberal Democrat şi în prezent deţine funcţia de ministru al Justiţiei în coaliţia de guvernare. În cadrul alegerilor parlamentare din aprilie 2009 şi iulie 2009, el a fost ales deputat în Parlament.

La 10 aprilie 2008, Parlamentul Moldovei a adoptat 3 amendamente la legislaţia electorală, care presupun: creşterea pragului electoral de la 4 la 6 procente, interzicerea blocurilor electorale şi a coaliţiilor şi interzicerea persoanelor deţinătoare de dublă sau multiplă cetăţenie să devină membri ai Parlamentului. Anterior, la 11 octombrie 2007, Parlamentul a adoptat în prima lectură un proiect de lege (Legea nr. 273) pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Potrivit acestui proiect de lege, doar persoanele care deţineau exclusiv cetăţenia Moldovei puteau ocupa funcţii de conducere în guvern, activa în unele funcţii ale serviciului public şi puteau fi candidaţi la funcţia de deputat în Parlament. La 7 decembrie 2007, proiectul de lege menţionat a fost adoptat de Parlament în lectură finală. Totuşi, Preşedintele ţării a refuzat să-l promulge şi l-a restituit Parlamentului.

Proiectul de lege a suferit ulterior unele modificări în sensul că a fost redusă lista propusă cu funcţiile din guvern şi din serviciul public la care era limitat accesul deţinătorilor de cetăţenie multiplă. Prevederile referitoare la alegerile legislative au fost, de asemenea, modificate în sensul că persoanele cu dublă sau multiplă cetăţenie pot candida la alegeri, totuşi, la momentul înregistrării sale în calitate de candidat la funcţia de deputat, ele sunt obligate să informeze Comisia Electorală Centrală despre deţinerea cetăţeniei altui stat şi, la momentul validării mandatului de deputat de către Curtea Constituţională, să renunţe la cetăţenia altui stat.

La 29 aprilie 2008, Preşedintele a promulgat Legea nr. 273 şi, la 13 mai 2008, ea a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel intrând în vigoare. Art. 21 al Legii nr. 273 prevede următoarele: "(3) Pentru persoanele domiciliate în localităţile din stânga Nistrului (Transnistria), incompatibilităţile stabilite de prezenta lege se vor aplica doar în măsura în care acestea vor fi stipulate de legislaţia ce va reglementa statutul juridic special al Transnistriei."

Mai multe organizaţii internaţionale, inclusiv Consiliul Europei, Comisia Consiliului Europei împotriva Rasismului şi Intoleranţei („ECRI”), Comisia de la Veneţia şi oficiali internaţionali şi-au exprimat îngrijorarea în privinţa amendamentelor referitoare la cetăţenia dublă şi multiplă şi au recomandat revizuirea legislaţiei.

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova a contestat constituţionalitatea Legii nr. 273. În mai 2009, Curtea Constituţională a adoptat o hotărâre, prin care a constatat constituţionalitatea legii, considerând, în special, că persoanele cu dublă cetăţenie pot deveni deputaţi, deoarece este posibilă iniţierea procedurii de renunţare la alte cetăţenii.

În urma alegerilor din aprilie 2009, reclamantul a iniţiat o procedură de renunţare la cetăţenia României şi Curtea Constituţională i-a validat mandatul de deputat. După alegerile din iulie 2009, mandatul său de deputat a fost iarăşi validat în urma prezentării dovezii că dosarul de renunţare la cetăţenia română este pendinte.

Potrivit statisticilor, între 95,000 şi 300,000 de moldoveni au obţinut cetăţenie română între 1991 şi 2001, iar în februarie 2007, circa 800,000 de moldoveni aveau cereri pendinte pentru cetăţenia română.

Plângeri

În faţa Curţii, reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 3 al Protocolului nr. 1 la CEDO, că dreptul său de a candida la alegeri a fost încălcat. Potrivit lui, nu a existat un interes public de a limita accesul în Parlament a unui număr foarte mare de cetăţeni moldoveni ce deţin cetăţenia altor state şi, în acelaşi timp, în limitarea drepturilor alegătorilor de a-şi exprima liber opinia în procesul de alegere a corpului legislativ. De asemenea, reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 14 CEDO combinat cu art. 3 al Protocolului nr. 1 la CEDO, că a fost discriminat în comparaţie cu alţi cetăţeni moldoveni cu dublă cetăţenie care locuiesc în Transnistria.

Admisibilitatea

În ceea ce priveşte statutul de victimă, Curtea a notat că reclamantul este direct afectat de Legea nr. 273, deoarece el a fost obligat să iniţieze o procedură care îl pune în situaţia de risc de a pierde cetăţenia română. Astfel, în urma alegerilor din aprilie 2009, el a fost obligat să iniţieze procedura de renunţare la cetăţenia română pentru ca mandatul său de deputat să fie validat de către Curtea Constituţională. După alegerile din iulie 2009, pentru ca mandatul său să fie validat, el a prezentat dovada că dosarul de renunţare la cetăţenia română era pendinte. El risca să piardă voturi ale alegătorilor, deoarece electoratul conştientiza că există şansa ca reclamantul să renunţe la funcţia de deputat pentru a-şi păstra dubla cetăţenie.  

În ceea ce priveşte chestiunea epuizării căilor de recurs interne, Guvernul Moldovei a susţinut că dl Tănase putea să solicite dlui Filat, care era deputat la acel moment, să sesizeze Curtea Constituţională. Curtea a notat că acest argument a fost prezentat doar în faţa Marii Camere şi că remediul propus de Guvern nu era direct accesibil dlui Tănase, care nu intra în categoria subiectelor cu drept de sesizare directă a Curţii Constituţionale, ci dlui Filat, iar această cale de atac a fost considerată ineficientă. În orice caz, între timp, Curtea Constituţională a declarat constituţională Legea nr. 273 şi, prin urmare, această cale de recurs a fost epuizată, iar obiecţia Guvernului a fost respinsă.

În observaţiile prezentate Marii Camere, Guvernul s-a referit pentru prima dată la obiecţia ratione materiae, în urma referirii în hotărârea Camerei la Convenţia Europeană cu privire la Cetăţenie. Guvernul a considerat că Camera s-a referit nu la dreptul de a candida la alegeri, ci la dreptul a obţine şi a deţine cetăţenie multiplă, care nu sunt drepturi garantate de CEDO. Guvernul a susţinut că Moldova poate să denunţe Convenţia Europeană cu privire la Cetăţenie şi să o ratifice din nou, făcând o rezervă în privinţa art. 17. Curtea a considerat că această obiecţie are o conexiune cu fondul cauzei şi că o va examina împreună cu fondul cererii.

Hotărârea Marii Camere

Curtea a notat că reclamantul a fost obligat să iniţieze o procedură de renunţare la cetăţenia română pentru ca mandatul său de deputat să fie validat şi a conchis că aceasta reprezintă o ingerinţă în dreptul garantat de art. 3 al Protocolului nr. 1 la CEDO. O ingerinţă în acest drept constituie o violare a Convenţiei, cu excepţia cazurilor dacă este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim şi este proporţională scopului legitim urmărit.

În ceea ce priveşte „legalitatea” ingerinţei, Curtea a notat că aceasta a fost examinată concomitent cu „proporţionalitatea” acesteia.

Curtea a observat că „scopul legitim” invocat de autorităţi a fost asigurarea loialităţii membrilor Parlamentului faţă de statul Republica Moldova. Curtea a notat că există o distincţie între loialitatea faţă de stat şi loialitatea faţă de Guvern. În timp ce necesitatea de a asigura loialitatea faţă de stat constituie un scop legitim şi poate justifica restricţii în drepturile electorale, cea din urmă nu poate. Într-un stat de drept, este clar că membrii Parlamentului, în special membrii partidelor de opoziţie, au rolul de a reprezenta electoratul asigurând responsabilitatea Guvernului la putere şi de a evalua politicile lor.

Curtea a observat că Legea nr. 273 şi alte măsuri ale reformei electorale au avut un efect nociv asupra partidelor de opoziţie şi că toţi deputaţii care au fost afectaţi negativ de Legea nr. 273, pe motiv că deţineau încă o cetăţenie, făceau parte din partidele de opoziţie. Prin urmare, obligaţia Guvernului de a demonstra că amendamentele au fost introduse în scopuri legitime a devenit cu atât mai mult presantă. Totuşi, Guvernul nu a fost capabil să prezinte un exemplu când vreun deputat cu dublă cetăţenie ar fi demonstrat lipsa de loialitate faţă de stat. Prin urmare, Curtea nu a fost pe deplin satisfăcută de argumentul că scopul măsurii era să asigure loialitatea deputaţilor faţă de stat.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii, a fost notat că în statele membre la Consiliul Europei se permite dubla cetăţenie şi că deţinerea dublei cetăţenii nu trebuie să fie temei pentru imposibilitatea de a fi ales deputat în Parlament. Totuşi, Curtea a considerat că o practică mai restrictivă ar putea fi justificată, în special din raţiuni istorice sau politice. În Moldova, la momentul declarării independenţei, exista un interes particular de a lua măsuri pentru a limita orice pericole asupra independenţei şi securităţii statului. Totuşi, interdicţia deputaţilor de a deţine multiplă cetăţenie a fost aplicată după 17 ani de la declararea independenţei şi după 5 ani de la adoptarea legii cetăţeniei care permitea dubla şi multipla cetăţenie. Astfel, Curtea a constatat că argumentul precum că această măsură era necesară pentru a proteja legile, instituţiile şi securitatea naţională ale Moldovei este mult mai puţin convingător. Guvernul nu a explicat de ce preocupările privind loialitatea cetăţenilor dubli a apărut recent şi de ce acestea nu au fost prezente la adoptarea legii care prevedea permiterea deţinerii dublei cetăţenii.

Curtea a recunoscut că un număr semnificativ de deputaţi deţin sau sunt pe cale să obţină a doua cetăţenie, însă ea nu a fost convinsă că acest număr justifică măsurile luate. Având în vedere că un număr mare de persoane deţin dublă cetăţenie, acestea au dreptul să fie reprezentate de deputaţi care le împărtăşesc preocupările. Curtea a considerat că existau alte măsuri, mult mai specifice, pentru a proteja legile, instituţiile şi securitatea naţională a Moldovei, cum ar fi sancţiuni pentru un comportament care ameninţă instituţiile şi securitatea naţională şi autorizarea de securitate pentru accesul la documentele confidenţiale.

Curtea a respins obiecţia Guvernului precum că dreptul la cetăţenie multiplă şi dreptul de a obţine o cetăţenie nu sunt drepturi garantate de CEDO şi că Camera Curţii în hotărârea sa a acordat o importanţă prea mare obligaţiei Moldovei prin prisma Convenţiei Europene cu privire la Cetăţenie. Curtea a subliniat că ea nu a examinat dreptul reclamantului de a deţine dubla cetăţenie, dar mai degrabă dreptul Moldovei de a introduce restricţii în dreptul reclamantului de a deveni deputat după alegerea sa, ca rezultat al dublei sale cetăţenii, şi compatibilitatea oricărei astfel de restricţii în sensul CEDO. În ceea ce priveşte referirea la Convenţia Europeană cu privire la Cetăţenie şi la activităţile altor instituţii ale CoE, Curtea a subliniat că ea a susţinut în mod constant că, în scopul interpretării CEDO şi stabilirii unui standard european comun în domeniu, trebuie de luat în consideraţie instrumentele şi rapoartele internaţionale relevante, în speciale pe cele ale CoE.

Curtea a subliniat că rapoartele internaţionale, în special cele ale ECRI şi ale Comisiei de la Veneţia, au fost unanime în critica lor, exprimând îngrijorări privind impactul discriminatoriu al legii. Curtea a mai reamintit că, potrivit jurisprudenţei sale, nicio restricţie asupra drepturilor electorale nu trebuie să aibă ca efect excluderea grupurilor de persoane de la participarea în viaţa politică a ţării.

În lumina acestor consideraţii, Marea Cameră a Curţii a constatat că prevederile care interzic deputaţilor aleşi, care deţin cetăţenie multiplă, să fie membri ai Parlamentului, sunt disproporţionate şi a considerat, în unanimitate, că a existat violarea art. 3 Protocolul nr. 1 la CEDO.

Având în vedere violarea constatată, Curtea nu a considerat necesar de a examina separat pretenţia reclamantului privind violarea art. 14 CEDO.

Curtea a acordat reclamantului EUR 8,881.83 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Reclamantul a fost reprezentat la CtEDO de către Janeta HANGANU, avocat din Chişinău.