|
|
|||||
| Despre noi Curtea Europeană Procedura în faţa Curţii Executarea hotărârilor CtEDO Cauze moldovenești DO în Moldova Jurisprudenţa | ||||||
|
Cererile comunicate de CtEDO Guvernului Moldovei în ianuarie 2010 14 04 2010 În luna ianuarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat următoarele cereri Guvernului Moldovei: Dimitrov c. Moldovei (cererea nr. 22254/08), Pavlicenco c. Moldovei (cererea nr. 41219/07), Segheti c. Moldovei (cererea nr. 39584/07), Ciorap c. Moldovei (cererea nr. 32896/07), Cociorva c. Moldovei (cererea nr. 7456/08), Ionel c. Moldovei (cererea nr. 24032/08) şi Pîrnău c. Moldovei (cererea nr. 37225/07). *** În cauza Dimitrov c. Moldovei, reclamantul, Andrei DIMITROV, suferă de schizofrenie şi, între 3 iulie şi 9 august 2006, a fost spitalizat împotriva voinţei sale în Spitalul de Psihiatrie din Chişinău. Reclamantul susţine că, în pofida comportamentului său paşnic, a fost izolat într-o cameră în care se aflau 25 de paturi, iar pacienţii aveau mâinile legate de paturi şi aveau dreptul să părăsească camera doar când mergeau la baie, fiind însoţiţi de un supraveghetor. Pe perioada izolării, care a durat 7 zile, reclamantului i se administrau injecţii de Amenazim, care erau extrem de dureroase. După ce a fost transferat într-o cameră cu regim obişnuit, reclamantul a cerut să fie văzut de un chirurg, din cauza durerii în picior provocată de injecţii. Reclamantul a fost din nou izolat şi i s-a administrat 5 ml de Amenazim în loc de 2 ml, fără corector de durere. Acest incident s-a repetat încă o dată. Cererea reclamantului din 7 iunie 2007 adresată Procuraturii Generale privind detenţia sa ilegală între 3 iulie şi 9 august 2006 a fost respinsă de procuratură, fără a se indica vreun temei, şi de Judecătoria Centru, care a menţionat pentru prima dată că reclamantul a fost spitalizat la propria sa cerere. Reclamantul nu s-a plâns de maltratare. În faţa Curţii, reclamantul a invocat violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii), pe motiv că a fost maltratat pe perioada detenţiei; violarea art. 5 CEDO (dreptul la libertate şi siguranţă), deoarece el a fost spitalizat contrar voinţei sale; violarea art. 6 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv). Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarele întrebări: 1. A fost oare reclamantul privat de libertatea sa, contrar prevederilor art. 5 § 1 CEDO? În particular, a fost oare legală privarea de libertate potrivit legislaţiei naţionale? 2. A dispus oare reclamantul de vreo procedură eficientă de contestare a legalităţii detenţiei sale, după cum este cerut de art. 5 § 4 CEDO? 3. Guvernului i s-a cerut prezentarea copiilor documentelor prin care reclamantul a fost informat despre condiţiile de spitalizare şi prin care el şi-a exprimat acordul la spitalizare. De asemenea, Guvernului i s-a cerut să prezinte Curţii întregul set de documente medicale pe perioada detenţiei sale la Spitalul de Psihiatrie din Chişinău şi o copie a dosarului naţional. În faţa Curţii, reclamantul este reprezentat de către Vanu JEREGHI şi Natalia BAYRAM, avocaţi din Chişinău. *** În cauza Pavlicenco c. Moldovei, reclamanta, Vitalia PAVLICENCO, este politician şi, la momentul evenimentelor, era membru al opoziţiei parlamentare. În 2007, V. Voronin, care era preşedinte la momentul evenimentelor, în cadrul unei emisiuni televizate, a declarat că reclamanta era membru al Partidului Comunist şi al KGB-ului în perioada sovietică. Cererea de defăimare înaintată de reclamantă a fost scoasă de pe rol de instanţele naţionale pe motiv că V. Voronin avea imunitate şi că nu putea fi atras la răspundere pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului de preşedinte. Argumentele reclamantei precum, că declaraţiile preşedintelui se refereau la fapte, şi nu la judecăţi de valoare, şi că V. Voronin nu-şi exercita funcţiile de preşedinte la acea emisiune, nu au fost luate în consideraţie. În faţa Curţii, reclamanta a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil), pe motiv că nu a avut acces la o instanţă de judecată. Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarea întrebare: A fost oare reclamanta lipsită de dreptul său de acces la o instanţă care să determine drepturile sale cu caracter civil (a se vedea, mutatis mutandis, principiul instituit în Kart v. Turkey [GC], no. 8917/05, §§ 79-84, 3 decembrie 2009) ? În faţa Curţii, reclamanta este reprezentată de către Vladislav GRIBINCEA, avocat din Chişinău. *** În cauza Segheti c. Moldovei, reclamantul, Ionel SEGHETI, este cetăţean român care, la momentul evenimentelor, era consultant în cadrul Ambasadei României la Chişinău. În aprilie 2005, el a fost arestat şi plasat în detenţie în închisoarea nr. 13 din Chişinău, iar în octombrie 2006, el a fost transferat la închisoarea nr. 15 din Chişinău, unde este deţinut până în prezent. În faţa Curţii, reclamantul a invocat violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii), pe motiv de condiţii de detenţie inumane. Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarele întrebări: 1. Există oare o violare a art. 3 CEDO în privinţa condiţiilor în care reclamantul a fost deţinut din momentul arestării sale? 2. Există oare o violare a art. 13 CEDO în privinţa plângerii pe art. 3? 3. Faptele acestei cauze relevă oare o „problemă sistemică”, astfel încât deficienţele legislaţiei naţionale şi/sau a practicii ar putea să genereze numeroase cereri similare? Având în vedere numărul de hotărâri în creştere în care se constată violarea art. 3 CEDO pe motivul condiţiilor de detenţie, care sunt planurile Guvernului pentru a ameliora această situaţie? În particular, ce măsuri sunt planificate în vederea reducerii populaţiei închisorilor, prin diferite modalităţi, inclusiv aplicarea măsurilor preventive alternative pe perioada arestului preventiv? La ce etapă se află transferul planificat al locurilor de detenţie preventivă care se află în subordinea Ministerului de Interne la Ministerul Justiţiei? 4. Este oare oportun de a aplica în această cauză procedura „hotărârii pilot”? În faţa Curţii, reclamantul este reprezentat de către Roman ZADOINOV, avocat din Chişinău. *** În cauza Ciorap c. Moldovei, reclamantul, Tudor CIORAP, se află în detenţie din anul 2000. Într-o hotărâre Ciorap c. Moldovei din 19 iunie 2007 (cererea nr. 12066/02), Curtea a constatat, printre altele, violarea art. 3 CEDO şi a art. 8 CEDO. În această cerere, reclamantul pretinde violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii), pe motiv că condiţiile de detenţie nu s-au modificat după hotărârea Curţii din 2007; violarea art. 5 CEDO (dreptul la libertate şi siguranţă), pe motiv că este hărţuit de administraţia închisorii; violarea art. 6 CEDO (dreptul la un proces echitabil), pe motiv de refuz de a-l escorta la unele şedinţe de judecată împotriva autorităţilor naţionale, precum şi din cauză că unele instanţe de judecată au refuzat examinarea cererilor lui în lipsa unui răspuns preliminar al Comitetului de plângeri, care nu i-a răspuns; violarea art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale), deoarece nu i s-a permis să primească vizite şi corespondenţa sa a fost cenzurată; violarea art. 10 (libertatea de exprimare), deoarece nu i s-a permis să informeze rudele despre transferul său la închisoarea nr. 15; violarea art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) şi a art. 1 Protocol nr. 1. Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarele întrebări: 1. A existat oare o violare a art. 3 CEDO în această cauză? A fost oare reclamantul deţinut în condiţii inumane de detenţie? 2. A existat oare o violare a art. 6 CEDO? În particular, era oare lipsit reclamantul de dreptul de a depune cereri în instanţa de judecată în urma pretinsei omisiuni a Comitetului de plângeri al închisorii de a-i elibera deciziile sale privind plângerile reclamantului, aceasta fiind o precondiţie pentru a depune plângeri la Curte? 3. A existat oare o violare a art. 8 CEDO? În particular, a fost oare reclamantul lipsit de dreptul la vizite extinse după transferul său la închisoarea nr. 15? A epuizat el oare toate căile de recurs interne în privinţa plângerii sale? *** În cauza Cociorva c. Moldovei, reclamantul, Ionel COCIORVA, era beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti din 8 decembrie 2006, prin care Judecătoria Orhei a obligat o companie care furniza energie electrică să plătească reclamantului EUR 200,000 pentru daune materiale şi MDL 200,000 pentru daune morale, în urma unui accident de electrocutare a reclamantului, de care se făcea vinovată compania. Cererea de apel a companiei a fost respinsă de către Curtea de Apel Chişinău şi de Curtea Supremă de Justiţie pe motiv de neachitare a taxei de stat. Hotărârea a devenit irevocabilă şi a fost emis titlu executoriu. Mai târziu, după ce a achitat taxa de stat, compania a depus apel împotriva hotărârii judecătoreşti din 8 decembrie 2006. Apelul companiei a fost admis şi prejudiciile acordate reclamantului au fost reduse, prin hotărâre irevocabilă, la MDL 96,000. Reclamantul s-a plâns la Curte de neexecutarea hotărârii judecătoreşti şi de casarea hotărârii judecătoreşti din 8 decembrie 2006 în urma admiterii apelului depus în afara termenului-limită. Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarea întrebare: A existat oare violarea art. 6 § 1 CEDO şi a art. 1 Protocol nr. 1 în urma admiterii apelului de către Curtea de Apel Chişinău împotriva hotărârii judecătoreşti din 8 decembrie 2006? În faţa Curţii, reclamantul este reprezentat de către mama sa, Maria COCIORVA. *** În cauza Ionel c. Moldovei, reclamantul, Gheorghe IONEL, la momentul evenimentelor, era primar al satului Vorniceni. La 12 octombrie 2007, el a fost arestat, fiind acuzat de trafic de fiinţe umane. A fost eliberat mandat de arest, care a fost prelungit pentru o perioadă de 46 de zile, până la 26 noiembrie 2007, când reclamantul a fost eliberat. Plângerile reclamantului precum că arestarea sa nu a fost făcută în baza unor suspiciuni rezonabile că ar fi comis o crimă au fost respinse de către instanţele judecătoreşti. Pe perioada detenţiei, reclamantul a fost izolat şi deţinut în condiţii proaste de detenţie. În faţa Curţii, reclamantul a invocat violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii), pe motiv de maltratare şi condiţii proaste de detenţie, violarea art. 5 § 1 (c) CEDO, deoarece nu existau suspiciuni rezonabile pentru a justifica arestarea şi detenţia reclamantului, precum şi violarea art. 5 § 3 CEDO, deoarece instanţele naţionale nu au motivat relevant şi suficient detenţia reclamantului. Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarele întrebări: 1. Constituiau oare condiţiile de detenţie în care a fost ţinut reclamantul o violare a art. 3 CEDO? 2. A fost oare detenţia reclamantului bazată pe o „suspiciune rezonabilă”, în sensul art. 5 § 1 (c) CEDO, precum că el a comis o infracţiune? 3. Au fost oare rezonabile şi suficiente temeiurile invocate de instanţele judecătoreşti în hotărârile lor de a reţine reclamantul şi de a-i prelungi detenţia, în sensul art. 5 § 3 CEDO? În faţa Curţii, reclamantul este reprezentat de către Ana URSACHI şi Angela BALAN, avocate din Chişinău. *** În cauza Pîrnău c. Moldovei, reclamantul, Mihail PÎRNĂU, a invocat în faţa Curţii violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil), pe motiv de revizuire a procedurilor, după ce a fost adoptată o hotărâre irevocabilă în favoarea sa, precum şi pe motiv de durată excesivă a procedurilor. La 20 iulie 2009, reclamantul s-a plâns şi de violarea art. 1 Protocol nr. 1 (protecţia proprietăţii). Curtea a invitat părţile să răspundă la următoarele întrebări: Faptele cauzei indică oare o violare a art. 6 § 1 CEDO? În particular, (a) casarea hotărârii judecătoreşti irevocabile în favoarea reclamantului a constituit oare o violare a principiului „securităţii juridice” (a se vedea Popov. Moldova (nr. 2), cererea nr. 19960/04, 6 decembrie 2005)? În răspunsul lor, părţile urmează să se refere în particular la revizuire şi la respectarea regulilor procedurale, mai exact termenul-limită de 3 luni pentru depunerea cererii de revizuire. (b) au durat oare procedurile prea mult timp? În faţa Curţii, reclamantul este reprezentat de către I. Mihalachi, avocat din Chişinău.
|
|||||
| Toate drepturile rezervate Copyright "Juriştii pentru Drepturile Omului" © 2006 |
e-mail: info@lhr.md, design de UseMouse | |||||