30 03 2010

La 30 martie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunţat hotărârea Petrenco c. Moldovei (cererea nr. 20928/05).

În această cauză, reclamantul este Anatol PETRENCO, care, la momentul evenimentelor, era preşedintele Asociaţiei Istoricilor din Moldova şi profesor universitar.

La 4 aprilie 2002, ziarul „Moldova Suverană” a publicat un articol redactat de către un istoric şi fost viceministru al Educaţiei, S.N., intitulat „Comentariul la răspunsul de pe Internet al domnului Petrenco”. Acest articol conţinea remarci negative despre competenţa reclamantului în calitate de istoric şi sugera că studiile postuniversitare şi cariera ulterioară ale reclamantului se datorează colaborării cu KGB-ul.

La 18 aprilie 2002, reclamantul a iniţiat proceduri judiciare împotriva lui S.N. şi a ziarului „Moldova Suverană”, solicitând publicarea unei dezminţiri şi compensaţii pentru dauna morală. La 30 aprilie 2002, Judecătoria sectorului Centru a dat câştig de cauză dlui Petrenco. Instanţa a constatat că reclamantul a fost membru al Partidului Comunist, însă referirile la presupusele legături ale reclamantului cu serviciile secrete erau defăimătoare, deoarece ele nu au fost confirmate. Instanţa a subliniat că asemenea colaborări erau condamnate de către societatea civilă şi că declaraţiile conţinute în articol au afectat grav onoarea şi demnitatea reclamantului. Instanţa a obligat ziarul să publice o dezminţire în termen de 15 zile, şi să achite reclamantului MDL 900 (din partea lui S.N.) şi MDL 1,800 (din partea ziarului) pentru prejudiciile morale.

Această hotărâre a fost casată, la 23 decembrie 2003, de către Curtea de Apel Chişinău şi cauza a fost trimisă la reexaminare. În urma unei noi examinări, instanţele de judecată naţionale au respins pretenţiile dlui Petrenco şi au constatat că declaraţiile conţinute în articolul disputat erau judecăţi de valoare şi că S.N. nu putea să fie responsabil pentru exprimarea propriei sale opinii. La 1 decembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a examinat admisibilitatea recursului reclamantului, în absenţa acestuia, şi a constatat inadmisibilitatea acestuia, fără a se referi la o expertiză lingvistică anexată de reclamant, elaborată de Centrul Naţional de Terminologie, potrivit căreia S.N. a insultat reclamantul şi că articolul a prejudiciat onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională a acestuia.

Între timp, la 1 aprilie 2004, „Moldova Suverană” a publicat o dezminţire, prin care a condamnat articolul scris de S.N., explicând că limbajul folosit de acesta nu reprezintă politica editorială a ziarului.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil), invocând aplicarea incorectă e legii, omisiunea de a comenta pe marginea probei prezentate şi necitarea legală la şedinţa de judecată din 1 decembrie 2004; precum şi violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare), pe motiv că dreptul său la protecţia reputaţiei a fost încălcat.

Curtea a constatat, în unanimitate, că nu a avut loc violarea art. 6 § 1 CEDO. În ceea ce priveşte aplicarea incorectă a legii, reclamantul nu a argumentat detaliat poziţia sa şi nu a explicat în ce mod pretinsa eroare a putut duce la o posibilă violare a CEDO. Referitor la pretenţia că instanţele nu au ţinut cont de expertiza Centrului Naţional de Terminologie, Curtea a menţionat că nu este clar în această cauză dacă expertiza a fost exclusă în mod expres ca mijloc de probă, însă ea a subliniat că chestiunea admisibilităţii probelor este reglementată de dreptul naţional. Misiunea Curţii este de a verifica dacă procedura ca un tot întreg, este echitabilă, inclusiv modul în care probele au fost obţinute. Curtea a notat că, în această cauză, nu a fost demonstrat că omisiunea instanţelor naţionale de a lua în consideraţie expertiza Centrului Naţional de Terminologie a dus la inechitatea procedurilor ca un tot întreg. În ceea ce priveşte pretenţia privind necitarea la şedinţa de judecată, Curtea a menţionat că obligaţia de a organiza audieri nu este absolută. Curtea a notat că la acea şedinţă de judecată s-a examinat doar admisibilitatea recursului, iar potrivit legislaţiei naţionale, admisibilitatea recursurilor se examinează în absenţa părţilor. Curtea a conchis că, deoarece reclamantul a beneficiat de şedinţe publice în prima instanţă, necitarea lui la şedinţa Curţii Supreme de Justiţie de examinare a admisibilităţii recursului, nu este contrară art. 6 § 1 CEDO. Prin urmare, pretenţia reclamantului privind violarea art. 6 § 1 CEDO a fost respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, potrivit art. 35 § 4 CEDO.

Curtea a constatat, cu 6 voturi la 1, violarea art. 8 CEDO.

Iniţial, reclamantul a invocat violarea art. 10 CEDO, pretinzând că reputaţia sa a fost prejudiciată în urma publicării articolului. Curtea a constatat că această pretenţie cade sub incidenţa art. 8 CEDO.

Curtea a notat că, în primul rând, potrivit Guvernului, articolul a fost publicat în contextul unor discuţii privind conţinutul şi calitatea manualelor de istorie şi despre evaluarea unor evenimente istorice, fapt care nu a fost contestat de către reclamant. Prin urmare, Curtea a conchis că articolul litigios a fost scris în contextul unor dezbateri care prezentau un interes semnificativ pentru societate şi că subiectul colaborării cetăţenilor moldoveni cu serviciile secrete sovietice, îndeosebi a persoanelor cu poziţii înalte în societate, era extrem de delicat şi sensibil în contextul specific al Moldovei.

În al doilea rând, Curtea a observat că, la momentul evenimentelor, reclamantul era preşedintele Asociaţiei Istoricilor din Moldova şi autorul curriculei şcolare la disciplina „Istorie universală” din 1996, prin urmare, opiniile sale erau considerate semnificative în contextul dezbaterilor din 2002 privind manualele de istorie. Astfel, Curtea a opinat că nivelul reclamantului de acceptare a criticismului, în contextul acestor dezbateri, era relativ înalt.

În al treilea rând, Curtea a notat că autorul articolului litigios era, de asemenea, un istoric şi fost viceministru al Educaţiei. Prin urmare, o discuţie aprinsă între reclamant şi S.N., care aveau opinii contrare, a contribuit la efectivitatea dezbaterii generale şi la informarea publicului.

În al patrulea rând, la 1 aprilie 2004, „Moldova Suverană” a publicat o dezminţire, prin care a condamnat articolul scris de S.N., explicând că limbajul folosit de acesta nu reprezintă politica editorială a ziarului.

În aceste circumstanţe, Curtea a considerat că tonul general al articolului şi limbajul insultător folosit de S.N., în contextul unor dezbateri aprinse privind manualele de istorie, şi având în vedere dezminţirea publicată ulterior de „Moldova Suverană”, nu constituie prin sine o încălcare a dreptului la respectarea reputaţiei.

Totuşi, în partea care se referă la acuzaţiile de colaborare a reclamantului cu serviciile secrete sovietice, Curtea a constatat că declaraţii de aşa natură nu pot fi considerate judecăţi de valoare a căror corespundere cu realitatea nu trebuie demonstrată. Chestiunea privind colaborarea unei persoane cu KGB-ul nu era o speculaţie, dar un fapt istoric, care putea fi demonstrat prin probe relevante. În plus, prima instanţă de judecată a constatat că nu exista nicio probă care ar fi confirmat că reclamantul a fost agent KGB, iar următoarele instanţe nu au constatat în alt mod. Prin urmare, Curtea a constatat că declaraţiile care se refereau la colaborarea reclamantului cu KGB-ul erau în mod clar fapte, care discreditau în mod grav reclamantul şi opiniile sale privind dezbaterile publice. Astfel, în loc să contribuie la dezbateri, declaraţiile riscau să submineze integritatea şi utilitatea acestora. Sugerând faptul că reclamantul a colaborat cu KGB-ul, ceea ce era o speculaţie din partea autorului, articolul a depăşit limitele criticilor acceptabile în contextul dezbaterii de interes general.

Judecătorul David Thór Björgvinsson a avut o opinie separată, iar judecătorii Garlicki, Šikuta şi Poalelungi – o opinie concordantă.

Reclamantul a pretins EUR 7,000 pentru compensarea prejudiciului moral, precum şi EUR 370 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului EUR 1,200 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 300 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către avocatul Vlad MOGA.