08 02 2010

În decembrie 2009, CtEDO a pronunţat deciziile Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova c. Moldovei (cererea nr. 67300/01), Turchin c. Moldovei (cererea nr. 32808/07) şi Netanyahu c. Moldovei (cererea nr. 23270/09).

***

În cauza Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova c. Moldovei, reclamantul este o organizaţie neguvernamentală din Moldova.

Între 17 şi 19 iulie 2000, câţiva membri ai organizaţiei reclamante examinau circumstanţele arestului lui U., un cetăţean rus de origine cecenă. La 18 iulie 2000, aproximativ la ora 14:00, în timpul unei discuţii telefonice cu un angajat al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Moldovei (SIS), linia telefonică s-a întrerupt brusc. Cea de-a doua linie telefonică s-a întrerupt puţin timp după aceasta. Organizaţia reclamantă s-a adresat la secţia reparaţie a companiei de telecomunicaţii Moldtelecom, dar cererea sa a fost refuzată, pe motiv că liniile telefonice s-au întrerupt din cauză că aveau loc lucrări de reparaţii la o cabină telefonică. Câţiva membri ai organizaţiei s-au deplasat la acea cabină telefonică, însă acolo nu se afla nimeni. Telefoanele au început a funcţiona aproximativ la ora 16:30 în aceeaşi zi.

La 19 iulie 2000, preşedintele organizaţiei a depus o cerere la Moldtelecom, solicitând explicarea de ce liniile telefonice au fost întrerupte. În aceeaşi zi, el a depus cereri la SIS, Ministerul Afacerilor Interne (MAI, Comisia specială pentru controlul serviciilor speciale a Parlamentului şi la Procuratura Generală, solicitând informaţii despre o posibilă interceptare a convorbirilor telefonice ale organizaţiei în general şi, în particular, între 13 şi 16 iulie 1999 şi între 17 şi 19 iulie 2000.

La 28 iulie 2000, Moldtelecom a informat organizaţia reclamantă că, la 18 iulie 2000, a intervenit la solicitarea organizaţiei şi în aceeaşi zi problemele în funcţionarea celor două linii telefonice au fost rezolvate. În august şi septembrie 2000, SIS, Procuratura Generală, MAI şi preşedintele Parlamentului au informat organizaţia reclamantă că în privinţa ei nu au fost efectuate careva măsuri operaţionale de investigaţie.

Organizaţia reclamantă s-a plâns la Curte de încălcarea drepturilor sale prevăzute de art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), pe motiv că, între 17 şi 19 iulie 2000, convorbirile sale telefonice au fost interceptate şi că legislaţia naţională nu prevedea suficiente măsuri de asigurare împotriva interceptării abuzive a conversaţiilor telefonice.

După ce cererea a fost comunicată Guvernului, organizaţia reclamantă nu a depus observaţiile sale cu privire la admisibilitate şi fondul cauzei în termenul limită indicat de Curte. La 14 iunie 2004, preşedintele Secţiunii a Patra, căreia i-a fost alocată cererea spre examinare, a decis că observaţiile organizaţiei reclamante, care au fost prezentate în afara termenului limită, să nu fie incluse pentru examinare în dosarul de la Curte. La 24 mai 2005, organizaţia reclamantă a prezentat observaţii suplimentare în răspuns la întrebările suplimentare formulate de Curte şi adresate părţilor. La 17 martie 2009, Curtea a decis că fondul cauzei va fi examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia şi a invitat organizaţia reclamantă să prezinte observaţiile sale însoţite de pretenţiile de satisfacţie echitabilă până la 16 aprilie 2009. Organizaţia reclamantă nu a prezentat niciun fel de observaţii până la acest termen.

La 8 octombrie 2009, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie unilaterală, în care s-a referit la constatările Curţii în hotărârea Iordachi şi Alţii c. Moldovei (10 februarie 2009, cererea nr. 25198/02) şi a recunoscut că a existat o ingerinţă în drepturile reclamantului garantate de CEDO, deoarece legislaţia naţională nu prevedea o protecţie adecvată împotriva abuzurilor de putere în domeniul interceptării convorbirilor telefonice. Guvernul a notat omisiunea organizaţiei reclamante de a prezenta observaţii în termenul indicat de Curte şi constatările Curţii în cauza Iordachi şi Alţii c. Moldovei, în care reclamanţii au invocat pretenţii similare, şi a solicitat radierea.

Curtea a luat act de conţinutul declaraţiei unilaterale a Guvernului şi a considerat că, având în vedere constatările sale în cauza Iordachi şi Alţii c. Moldovei, precum şi omisiunea organizaţiei reclamante de a prezenta observaţiile solicitate în termen, nu mai este necesară continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rol.

În faţa Curţii, organizaţia reclamantă a fost reprezentată de către Ştefan URÎTU, preşedinte al organizaţiei.

***

În cauza Turchin c. Moldovei, reclamantul, Vasile TURCHIN, era beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti din 21 decembrie 2006, prin care Curtea de Apel Bălţi a obligat Direcţia financiară raională Edineţ de a plăti MDL 143,236 (EUR 8,415) reclamantului şi fratelui acestuia cu titlu de compensaţie pentru averea familiei lor care a fost confiscată de autorităţile sovietice. Deoarece hotărârea nu a fost contestată, ea a devenit definitivă şi executorie peste 15 zile.

La 21 februarie 2007 reclamantul a prezentat titlul executoriu spre executare. La 26 noiembrie 2007, Guvernul a transferat bugetului raional Edineţ MDL 1,368,500. La 17 decembrie 2007, reclamantul a primit MDL 143,236, astfel hotărârea în favoarea sa a fost executată. Reclamantul nu a informat Curtea despre executarea hotărârii în favoarea sa, dar Curtea a aflat despre acest lucru după ce Guvernul i-a prezentat observaţiile sale.

În faţa Curţii, reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti în favoarea sa din 21 decembrie 2006.

Guvernul a susţinut că, deoarece hotărârea a fost executată, reclamantul nu mai putea să se pretindă victimă a încălcării CEDO, precum şi că procedurile au durat între 21 februarie şi 17 decembrie 2007. Reclamantul a confirmat că hotărârea a fost executată la 17 decembrie 2007.

Curtea a notat că hotărârea în favoarea reclamantului a devenit executorie la 5 ianuarie 2007 şi a fost executată la 17 decembrie 2007, adică 11 luni şi 11 zile după ce hotărârea a devenit definitivă. Curtea a notat că hotărârea a fost executată într-un „termen rezonabil” (a se vedea Osoian c. Moldovei, decizie din 28 februarie 2006, cererea nr. 31413/03) şi a declarat cererea ca fiind în mod vădit neîntemeiată, radiind-o de pe rol (art. 35 §§ 3 şi 4 CEDO).

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către V. Marcu, avocat din Edineţ.

***

În cauza Netanyahu c. Moldovei, reclamantul, Johnattan NETANYAHU, este un cetăţean român şi american care locuieşte la Chişinău.

La 13 iulie 2009, Curtea a decis să comunice Guvernului cererea reclamantului în care se invoca violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii) privind pretinsa maltratare şi insuficienţa asistenţei medicale; violarea art. 5 § 2 CEDO (informarea privind motivele arestului), deoarece autorităţile nu l-au informat despre motivele arestării sale; precum şi violarea art. 5 § 3 CEDO (motivarea arestului), pe motiv că autorităţile nu au motivat suficient arestarea reclamantului şi prelungirea mandatului de arest.

La 30 septembrie 2009, noul ministru al Justiţiei a declarat că noul Guvern recunoaşte că drepturile unor persoane au fost încălcate pe durata evenimentelor post-electorale şi că Guvernul intenţiona să încheie acorduri amiabile în cauzele comunicate.

La 16 octombrie 2009, Curtea a primit un acord amiabil semnat de ambele părţi, prin care Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 4,000 cu titlu de compensaţii pentru orice daună materială şi morală, precum şi pentru costuri şi cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil.  

Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părţile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rol.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către R. Mihăeş, avocat din Chişinău.