02 02 2010

La 2 februarie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunţat hotărârea Partidul Popular Creştin Democrat (nr. 2) c. Moldovei (cererea nr. 25196/04).

*  *  *

În această cauză, reclamantul este Partidul Popular Creştin Democrat care, la momentul evenimentelor, era reprezentat în Parlament şi se afla în opoziţie.

La 3 decembrie 2003, partidul reclamant a solicitat Consiliului municipal Chişinău autorizarea unei demonstraţii de protest care urma s[ aib[ loc la 25 ianuarie 2004 în piaţa Marii Adunări Naţionale. Organizatorii intenţionau să-şi exprime punctul de vedere cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice din Moldova, respectarea drepturilor omului şi conflictul transnistrean.

La 20 ianuarie 2004, Consiliul municipal Chişinău a respins cererea partidului reclamant, pe motiv că dispunea de probe convingătoare că, pe durata demonstraţiei, urmau a fi manifestate chemări la agresiune, ură etnică şi violenţă publică.

La 23 ianuarie 2004, Curtea de Apel Chişinău a respins cererea de chemare în judecată a reclamantului privind anularea deciziei Consiliului municipal Chişinău. Instanţa a constatat că refuzul Consiliului municipal era justificat, deoarece prospectele răspândite de reclamant conţineau sloganuri ca „Jos regimul totalitar al lui Voronin” şi „Jos regimul de ocupaţie al lui Putin” şi că aceste sloganuri constituiau chemare la răsturnarea violentă a regimului constituţional şi la ură faţă de poporul rus. Instanţa a menţionat că, pe durata unei demonstraţii anterioare organizată de partidul reclamant împotriva prezenţei militare a Rusiei în Transnistria, protestatarii au dat foc unei fotografii a preşedintelui Federaţiei Ruse şi drapelului rus. La 21 aprilie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău şi a menţinut hotărârea din 23 ianuarie 2004.

În faţa Curţii, partidul reclamant a pretins violarea art. 11 CEDO (libertatea de întrunire) pe motiv de refuz al Consiliului municipal Chişinău de a autoriza demonstraţia din 25 ianuarie 2004.

Partidul reclamant a susţinut că ingerinţa în dreptul său la libertatea întrunirilor nu a urmărit un scop legitim şi nu a fost necesară într-o societate democratică.

 Guvernul a acceptat că a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamantului garantat de art. 11 CEDO, însă această ingerinţă a fost prevăzută de lege, şi anume de Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor, a urmărit un scop legitim şi a fost necesară într-o societate democratică.

Părţile susţin în comun, şi Curtea este de acord, că decizia de a respinge cererea partidului reclamant cu privire la organizarea întrunirii din 25 ianuarie 2004 a constituit „un amestec al autorităţii publice” în dreptul reclamanţilor la libertatea de întrunire garantată de para. 1 al art. 11 CEDO. O astfel de ingerinţă reprezintă o violare a art. 11 CEDO doar dacă este „prevăzută de lege”, urmăreşte un scop sau scopuri care sunt legitime conform paragrafului 2 al acestui articol şi este „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestui scop sau scopuri.

Părţile nu au contestat faptul că ingerinţa a fost legală în sensul art. 11 CEDO. În acelaşi timp, ele nu au căzut de acord în ceea ce priveşte dacă ingerinţa a urmărit un scop legitim. Din motivele expuse mai jos, Curtea nu consideră necesar să decidă această chestiune şi se va axa asupra proporţionalităţii ingerinţei.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 11 CEDO. Curtea a notat că, la momentul evenimentelor, PPCD era un partid parlamentar de opoziţie minoritar, care deţinea aproximativ zece procente din locurile din Parlament, în timp ce Partidul Comuniştilor, care era majoritar, avea aproximativ şaptezeci de procente din locuri. Ingerinţa se referă la o întrunire la care partidul reclamant intenţiona să protesteze împotriva presupuselor abuzuri antidemocratice comise de Guvern şi împotriva prezenţei militare a Rusiei în Transnistria. Având în vedere interesul public privind libera exprimare asupra acestor subiecte şi faptul că partidul reclamant se afla în opoziţie, Curtea consideră că statul avea o marjă de apreciere limitată.

Curtea a notat că Consiliul municipal Chişinău şi instanţele de judecată au considerat că sloganurile „Jos cu regimul totalitar al lui Voronin” şi „Jos cu regimul de ocupaţie al lui Putin” constituiau o chemare la răsturnarea violentă a regimului constituţional şi la ură faţă de poporul rus şi instigare la război împotriva Rusiei. Curtea a notat că astfel de sloganuri trebuie să fie privite ca o manifestare a insatisfacţiei li a protestului şi nu este convinsă că acestea pot fi, în mod rezonabil, considerate chemare la violenţă, chiar dacă ar fi fost însoţite de arderea drapelelor sau a fotografiilor liderilor ruşi. Prin urmare, Curtea nu a fost convinsă că motivul de mai sus invocat de autorităţile naţionale la refuzarea autorizării demonstraţiei poate fi considerat relevant şi suficient în sensul art. 11 CEDO.

În deciziile lor, autorităţile naţionale s-au referit şi la riscul confruntărilor între protestatari şi susţinătorii partidului de guvernământ. Curtea a considerat că, chiar dacă, teoretic, exista un asemenea risc, era sarcina poliţiei de a asigura ordinea publică. În orice caz, acest motiv nu poate fi considerat relevant şi suficient în sensul art. 11 CEDO.

Curtea a notat că partidul reclamant a organizat în 2002 numeroase proteste care au fost paşnice şi nu s-au soldat cu confruntări. În aceste circumstanţe, Curtea a conchis că nu a existatu chestiuni care să sugereze că organizatorii intenţionau să tulbure ordinea publică sau să provoace o confruntare cu autorităţile.

Curtea a conchis că ingerinţa nu a corespuns unei necesităţi sociale imperioase şi, astfel, nu era necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 11 al Convenţiei.

Partidul reclamant a pretins EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,098.05 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea a acordat partidului reclamant EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către Vitalie NAGACEVSCHI, care, la momentul reprezentării, era avocat în Chişinău.