15 10 2009

La 13 octombrie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunţat hotărârea Business şi Investiţii Pentru Toţi c. Moldovei (cererea nr. 39391/04).

*  *  *

În această cauză, Business şi Investiţii Pentru Toţi (compania reclamantă), în noiembrie 2001, a iniţiat proceduri judiciare împotriva unei companii I., pretinzând prejudicii cauzate în urma neonorării obligaţiunii de către I., în baza unui contract încheiat cu circa un an înainte, de transmitere a unui spaţiu pentru oficii. În februarie 2003, compania reclamantă a iniţiat acţiuni separate împotriva lui I. şi a unei companii de stat M., solicitând recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra spaţiului pentru oficii, care între timp i-a fost transferat de facto în posesie şi folosinţă de către I. În 2004, compania reclamantă a solicitat instanţei de judecată să înceteze procesul iniţiat împotriva lui I. şi a continuat procesul privind recunoaşterea drepturilor sale de proprietate împotriva celui de-al doilea pârât, M.

În acelaşi timp, compania de stat M. a iniţiat o acţiune de judecată împotriva mai multor pârâţi, printre care compania I. şi întreprinderea de stat L., pretinzând că contractul care a fost încheiat în 1997 între L. şi I. privind finisarea lucrărilor de construcţie în clădire în schimbul acordării unui spaţiu pentru oficii a afectat drepturile sale de proprietate asupra clădirii. Prima instanţa a dat câştig de cauză companiei I., dar Curtea Supremă de Justiţie a admis pretenţiile lui M. la 8 iulie 2004.

Compania reclamantă a cerut revizuirea deciziei din 8 iulie 2004 pe motiv că ea nu a fost parte la acele proceduri, deşi drepturile sale de proprietate au fost afectate. La 16 septembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a respins această cerere, notând că compania reclamantă nu era proprietarul clădirii şi că I. a încheiat contractul cu compania reclamantă cu rea-credinţă şi că compania reclamantă a încetat procesul în totalitate atunci când şi-a retras pretenţiile la 27 aprilie 2004.

În faţa Curţii, compania reclamantă a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil), pe motiv de dreptule sale de proprietate au fost afectate prin adoptarea unor hotărâri judecătoreşti în cadrul unor proceduri la care compania reclamantă nu a fost parte, în acest fel privând-o de dreptul de a pleda poziţia sa în faţa instanţelor de judecată. Compania reclamantă a pretins că acţiunile de judecată pe care ea a iniţiat-o împotriva unei companii şi a unei instituţii de stat nu a fost examinată de către instanţele de judecată şi că instanţele de judecată au examinat altă acţiune care a afectat drepturile companiei reclamante, deşi aceasta nu a fost parte la acele proceduri.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO.

Curtea a notat că părţile au păreri diferite în ceea ce priveşte faptul dacă compania reclamantă avea sau nu un drept de proprietate asupra unei părţi a imobilului în litigiu. Curtea a considerat că nu este necesar de a determina aceasta, având în vedere următoarele circumstanţe. Atunci când Curtea Supremă de Justiţie a examinat cauza la 8 iulie 2004, 2 companii pretindeau a avea drept de proprietate asupra unei părţi a clădirii. Una dintre acestea era M., reclamantul la nivel naţional, a cărei pretenţii au fost respinse de către instanţele de judecată. Cealaltă era compania reclamantă care a obţinut dreptul asupra unei părţi din clădire de la I., companie care a câştigat în prima instanţă. Contractul dintre compania reclamantă şi I. era valabil la acel moment. În asemenea circumstanţe, pretenţiile companiei reclamante nu puteau fi lăsate fără examinare.

Curtea a notat argumentul Guvernului precum că doar I., nu şi compania reclamantă, avea dreptul de a participa la proces. Curtea a reiterat că, în principiu, noul proprietar poate pretinde în instanţa de judecată toate drepturile pe care fostul proprietar le putea invoca (a se vedea, mutatis mutandis, Anghelescu v. Romania, no. 29411/95, §§ 49 et seq. and §§ 66 et seq., 9 aprilie 2002; Mihailescu v. Romania (dec.), no. 32913/96, 22 iunie 2004; şi Moldovahidromaş v. Moldova (dec.), no. 30475/03, 4 aprilie 2006). În această cauză, I. a transferat companiei reclamante drepturile sale asupra clădirii în litigiu, prin urmare, compania reclamantă avea dreptul de a interveni în orice proceduri în care se disputa dreptul de proprietate a lui I. la clădirea în litigiu.

În ceea ce priveşte renunţarea de către compania reclamantă la pretenţiile sale în 2004, Curtea a constatat că aceasta a fost făcută doar în privinţa lui I., iar procedurile din februarie 2003 privind recunoaşterea drepturilor de proprietate au fost iniţiate nu doar împotriva lui I., dar ş a lui M. Pretenţiile împotriva lui M. nu au fost examinate de către instanţele naţionale. În acelaşi timp, acceptând la 8 iulie 2004 pretenţiile lui M. asupra clădirii în litigiu fără a implica compania reclamantă, Curtea Supremă de Justiţie a prejudecat pretenţia companiei reclamante privind dreptul de proprietate asupra unei părţi din clădire. Prin urmare, Curtea a conchis că dreptul companiei reclamante de acces la instanţa de judecată a fost încălcat.

Curtea a acordat companiei reclamante EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,550 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, compania reclamantă a fost reprezentată de către dra T. Eremciuc, jurist din Chişinău.