08 06 2009

La 9 iunie 2009, ora 09:00, vor avea loc audieri în faţa Camerei a Patra a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la admisibilitatea şi la fondul cauzelor Căldare şi alţi 42 c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 8252/05), Catan şi alţi 27 c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 43370/04) şi Cervaschi şi alţi 98 c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 18454/06).

Înregistrarea video a audierilor va fi disponibilă la 9 iunie 2009, după ora 15:30, pe pagina web a Curţii.

***

Reclamanţii sunt cetăţeni ai Republicii Moldova care locuiesc în „Republica Moldovenească Nistreană” (RMN). Fiecare cerere se referă la o şcoală distinctă cu predarea în limba română şi a fost depusă de către un grup de părinţi, copii şi profesori.

Reclamanţii s-au plâns că ei au fost intimidaţi de către autorităţile RMN din cauza dorinţei lor de a continua predarea în şcoli în limba română cu grafia latină potrivit curriculum-ului moldovenesc. Ei au invocat violarea art. 3 CEDO (interzicerea tratamentului inuman şi degradant), a art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale), a art. 14 CEDO (interzicerea discriminării) şi a art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO (dreptul la instruire).

***

În cauza Catan şi alţi 27 c. Moldovei şi Rusiei, reclamanţii sunt copii care studiază la liceul „Evrica” din Rîbniţa, părinţii acestora şi un profesor. În faţa Curţii, reclamanţii sunt reprezentaţi de către dl Ion MANOLE, dl Alexandru POSTICĂ şi dl Veaceslav ŢURCAN, avocaţi din Chişinău şi dl A. UNGER, profesor de drept la Universitatea London South Bank.

Circumstanţele cauzei

Liceul „Evrica” din Rîbniţa este unul dintre cele 6 licee din RMN în care predarea are loc în limba română cu grafie chirilică. În acest liceu studiază circa 600 elevi.

La 18 august 1994, regimul RMN a interzis folosirea grafiei latine în şcoală.

Din 1997, liceul „Evrica” a folosit sediul din str. Gagarin şi era înregistrat la Ministerul Educaţiei din Moldova, folosind curriculum-ul moldovenesc şi grafia latină şi fiind finanţat din fonduri ale Republicii Moldova. În 1999, regimul RMN a ordonat ca toate şcolile aparţinând altor state şi funcţionând pe teritoriul RMN să fie înregistrate la autorităţile RMN, în caz contrar ele nu vor fi recunoscute şi vor fi private de drepturile lor.

Liceul „Evrica” a refuzat să se înregistreze, deoarece aceasta presupunea folosirea grafiei chirilice impuse de autorităţile RMN şi priva liceele de sponsorizarea oferită de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova. La 26 februarie 2004, clădirea folosită de liceu a fost transferată de către transnistreni administraţiei Departamentului de Educaţie din Rîbniţa. Ei au reiterat cererea lor de înregistrare în sistemul de educaţie al RMN.

La 14 iulie 2004, transnistrenii au închis toate şcolile care foloseau grafia latină. Părinţii, elevii şi profesorii liceului „Evrica” au început a păzi liceul pe parcursul zilei şi a nopţii. La 29 iulie 2004, poliţia transnistreană a pătruns în liceu şi a evacuat femeile şi copiii care se aflau înăuntru. Cinci bărbaţi care se aflau în clădire au fost arestaţi şi sancţionaţi cu 3 sau 5 zile arest administrativ. În aceeaşi zi, soţul directoarei liceului a fost arestat în stradă şi sancţionat cu 7 zile de arest administrativ pentru încălcarea ordinii publice. În următoarele zile, poliţia şi funcţionari publici din cadrul Departamentului de Educaţie din Rîbniţa au vizitat părinţii copiilor care îşi făceau studiile la liceu şi le-au cerut să-şi transfere copiii în altă şcoală înregistrată în RMN, ameninţându-i că vor fi concediaţi sau chiar vor fi lipsiţi de drepturile părinteşti. Ca urmare a presiunii, mulţi părinţi au transferat copiii lor în alte şcoli.

În urma intervenţiei Misiunii OSCE în Moldova, în septembrie 2004, liceul a fost înregistrat la Camera de Înregistrare de la Tiraspol în calitate de instituţie de învăţământ privată, însă nu a putut să-şi reia activitatea din cauze lipsei de sediu. De abia la 2 octombrie 2004, regimul RMN a permis liceului sa se deschidă în altă clădire nefinisată, în care anterior şi-a avut sediul o grădiniţă. Liceul a fost obligat să folosească grafia chirilică şi curriculum-ul elaborat de autorităţile RMN şi nu a avut telefon.

Reclamanţii au adresat numeroase plângeri autorităţilor Federaţiei Ruse, având în vedere faptul că cea mai mare parte a liderilor RMN sunt cetăţeni ruşi, unii dintre aceştia fiind chiar decoraţi de către autorităţile Rusiei; Federaţia Rusă continuă să aibă trupe care staţionează în Transnistria; şi este mediator în conflictul între Moldova şi regimul secesionist de la Tiraspol. Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a răspuns utilizând fraze generale despre depăşirea conflictului în privinţa şcolile de limbă moldovenească din RMN şi a atenţionat asupra pericolului utilizării forţei în rezolvarea conflictului, recomandând folosirea negocierilor.

Reclamanţii s-au plâns şi autorităţilor moldave, care, în pofida promisiunilor de soluţionare a situaţiei şcolilor de limbă română, nu au reuşit să rezolve problema.

Reclamanţii au indicat că în RMN sunt 92,000 de elevi. În timp ce, în 1989, moldovenii reprezentau 40% din populaţie, ucrainenii – 26% şi ruşii – 26%, această proporţie este departe de a fi respectată în şcolile din RMN: în 82% din şcoli curriculum-ul este elaborat în limba rusă, în 13.5% curriculum-ul este în limba moldovenească/română cu grafie chirilică, în 3.8% curriculum-ul este în limba moldovenească/română cu grafie latină şi în 0.7% – în limba ucraineană.

Pretenţii

Reclamanţii au invocat imposibilitatea folosirii clădirii de pe str. Gagarin şi că ei au fost intimidaţi de către regimul RMN, deoarece au ales să folosească grafia latină.

Reclamanţii s-au plâns că copiii lor au fost obligaţi să studieze într-o limbă artificială creată de autorităţile sovietice, adică limba moldovenească/română cu grafie chirilică. Mai mult ca atât, ei au fost obligaţi să înveţe după curriculum-ul este elaborat de transnistreni, care a fost inspirat din teoria şi metodele de denaţionalizare a populaţiei locale iniţiate în regiunea transnistreana în 1924. Reclamanţii au susţinut că curriculum-ul cultiva ostilităţi în privinţa autorităţilor legitime moldoveneşti, limbii moldoveneşti/române, istoriei, culturii şi valorilor caracteristice teritoriului de pe malul drept al Nistrului (care se află sub controlul Moldovei). Disciplinele istoria şi limba maternă nu erau prezentate într-o formă obiectivă şi critică, dimpotrivă, acestea erau folosite ca instrumente de propagandă şi îndoctrinare. Astfel, instruirea copiilor în liceul „Evrika” nu era bazată pe valori ale unei societăţi democratice şi nu corespundea convingerilor filosofice ale părinţilor. Aceasta constituia o încălcare a dreptului lor la instruire şi predare conform convingerilor lor filosofice garantate de art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO, după cum a fost interpretat de Curte în numeroase cauze, inter alia, în cauza Kjeldsen, Busk Madsen and Pedersen v. Denmark (hotărâre din 7 decembrie 1976, Seria A nr. 23).

În continuare, ei s-au plâns de discriminare pe motive etnice, care denotă o lipsă de respect din partea RMN faţă de cultura şi etnia lor. Şocul şi stresul pe care ei l-au simţit în urma discriminării, mai ales între iulie şi octombrie 2004, dar şi în continuare, se încadrează într-un tratament contrar art. 3 CEDO. În această privinţă, ei s-au referit la cauza Abdulaziz Cabales and Balkandali v. United Kingdom (hotărâre din 28 mai 1985, Seria A nr. 94).

Ei au mai afirmat că, având în vedere ameninţările, persecuţiile şi bătaia de joc la care ei şi familiile lor au fost supuşi în mod regulat, ei se tem pentru securitatea lor fizică şi, în acest sens, au invocat art. 3 şi 8 CEDO şi hotărârea Curţii în cauza Belgian Linguistics case (hotărâre din 23 iulie 1968, Seria A nr. 6).

De asemenea, ei au mai invocat art. 13 şi 14 CEDO în colaborare cu art. 3 şi 8 CEDO şi art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO.

Reclamanţii au considerat că autorităţile moldave erau responsabile, deoarece Transnistria este o parte a Moldovei şi, prin urmare, autorităţile moldovene au obligaţia pozitivă să asigure drepturile reclamanţilor. Ei au mai considerat că autorităţile ruse sunt responsabile de violările menţionate, deoarece teritoriul Transnistriei se află de facto sub controlul Rusiei.

***

Întrebările Curţii adresate părţilor:

Cu privire la admisibilitate

1. Se află oare reclamanţii sub jurisdicţia Moldovei şi/sau a Rusiei în sensul art. 1 CEDO, după cum acesta a fost interpretat de Curte, inter alia, în cauza Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 48787/99, ECHR 2004-VII), având în vedere circumstanţele prezentelor cauze?

În special, în lumina cauzei Ilaşcu şi alţii, poate oare fi angajată responsabilitatea Guvernelor pârâte prin prisma Convenţiei, în virtutea obligaţiilor lor pozitive de a asigura drepturile reclamanţilor garantate de CEDO?

Au existat oare evoluţii după cauza Ilaşcu şi alţii care ar putea afecta responsabilitatea vreunei din statele contractante?

2. Dacă este angajată responsabilitatea unui sau a ambelor Guverne pârâte, există oare recursuri eficiente care au trebuit să fie epuizate, după cum o cere art. 35 CEDO, anterior depunerii prezentelor cereri?

Cu privire la fond

1. Constituie oare măsurile luate împotriva reclamanţilor o violare a drepturilor lor garantate de art. 8 de sine-stătător sau în colaborare cu art. 14 CEDO?

2. Constituie oare măsurile luate împotriva reclamanţilor o violare a drepturilor lor garantate de art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO de sine-stătător sau în colaborare cu art. 14 CEDO?