21 05 2009

În martie 2009, CtEDO a pronunţat deciziile Buruian c. Moldovei (cererea nr. 13433/06), Pasternac c. Moldovei (cererea nr. 49246/06) şi Uscov c. Moldovei (cererea nr. 25398/05).

***

În cauza Buruian c. Moldovei, reclamantul, Ştefan BURUIAN, era beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti definitive din 21 septembrie 2004, prin care Curtea de Apel Chişinău a obligat Departamentul Privatizării să plătească reclamantului MDL 37,868 (EUR 2,573 la acel moment), în calitate de compensaţie pentru executarea întârziată a unei hotărâri judecătoreşti definitive. Hotărârea din 21 septembrie 2004 nu a fost executată până la acest moment.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un recurs efectiv) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO, pe motiv de neexecutare a hotărârii judecătoreşti definitive în favoarea sa; precum şi violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv) combinat cu art. 6 § 1 CEDO, pe motiv că nu a dispus de recursuri efective la nivel naţional pentru a se plânge de violarea dreptului său garantat de art. 6 § 1 CEDO.

La 23 ianuarie 2009, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie, prin care el s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 6,653 cu titlu de compensaţii pentru orice daună materială şi morală, precum şi pentru costuri şi cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil. Ulterior, reclamantul a informat Curtea că a acceptat propunerea Guvernului şi a declarat că-şi retrage cererea sa de pe rolul Curţii.  

Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părţile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către dl Sergiu BĂIEŞU, avocat din Chişinău.

***

În cauza Pasternac c. Moldovei, reclamantul, Andrei PASTERNAC, era beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti definitive din 19 decembrie 2002, prin care Judecătoria Briceni a obligat Oficiul de poliţie Edineţ să restituie reclamantului bunuri confiscate (19,800 litri alcool etilic) sau echivalentul pecuniar al acestora în sumă de MDL 268,220 (EUR 18,717). Hotărârea din 19 decembrie 2002 nu a fost executată până la acest moment.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un recurs efectiv) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO, pe motiv de neexecutare a hotărârii judecătoreşti definitive în favoarea sa.

La 23 ianuarie 2009, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie, prin care el s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 47,881 cu titlu de compensaţii pentru orice daună materială şi morală, precum şi pentru costuri şi cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil. Ulterior, reclamantul a informat Curtea că a acceptat propunerea Guvernului şi a declarat că-şi retrage cererea sa de pe rolul Curţii.  

Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părţile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către dl E. Breazu, avocat din Edineţ.

***

În cauza Uscov c. Moldovei, reclamantul, Iurie USCOV, a iniţiat proceduri judiciare împotriva Guvernului, solicitând compensaţii pentru efectele inflaţiei asupra valorii banilor săi de la depozitele Băncii de Economii. Reclamantul se referea la Hotărârea Guvernului nr. 170 din 20 februarie 2003, potrivit căreia persoanele care erau născute înainte de 1926 aveau dreptul la compensaţii parţiale pentru banii depuşi la Banca de Economii.

La 17 decembrie 2004 şi 23 martie 2005, Judecătoria Buiucani şi, respectiv, Curtea de Apel Chişinău au respins pretenţiile reclamantului, pe motiv că acesta nu se încadra în categoria persoanelor care aveau dreptul la compensaţii. Ambele instanţe au scutit reclamantul de plata taxei de stat, pe motiv de situaţie financiară proastă şi vârstă înaintată. La 25 aprilie 2005 a restituit reclamantul cererea sa de recurs pe motiv de neachitare a taxei de stat.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un recurs efectiv) pe motiv de refuz a Curţii Supreme de Justiţie să examineze cererea sa de recurs.

La 2 februarie 2009, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie, prin care el s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 1,000 cu titlu de compensaţii pentru orice daună materială şi morală, precum şi EUR 500 pentru costuri şi cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil. Ulterior, reclamantul a informat Curtea că a acceptat propunerea Guvernului şi a declarat că-şi retrage cererea sa de pe rolul Curţii.  

Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părţile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către dl Vitalie ZAMA, avocat din Chişinău.