13 04 2009

În februarie 2009, CtEDO a pronunţat deciziile Trohin c. Moldovei (cererea nr. 3630/05), Rusu c. Moldovei (cererea nr. 75646/01) şi Cernenchii c. Moldovei (cererea nr. 7173/05).

***

În cauza Trohin c. Moldovei, reclamantul, Valerii TROHIN, cetăţean moldovean şi vorbitor de limbă rusă, la 3 aprilie 2003, a fost arestat fiind bănuit de comiterea unui jaf. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2006, reclamantul a fost condamnat pentru comiterea jafului. Cererea de recurs a reclamantului a fost declarată inadmisibilă prin decizia Curţii Supreme de Justiţie sin 13 septembrie 2006. În urma recursului în anulare a reclamantului, la 23 aprilie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a trimis cauza la rejudecare la Curtea de Apel, care l-a achitat pe reclamant pe unele capete de acuzare aduse împotriva lui.

Reclamantul s-a plâns la Curte de încălcarea drepturilor sale prevăzute de art. 1 CEDO (obligaţia de a respecta drepturile omului); de violarea art. 3 CEDO (interzicerea tratamentelor inumane şi degradante), pe motiv că condiţiile de detenţie au fost inumane şi degradante şi deoarece a fost maltratat de poliţişti după arestul său; de violarea art. 5 CEDO (dreptul la libertate şi siguranţă), pe motiv că a fost arestat fără vreo suspiciune rezonabilă şi că documentele relevante i-au fost prezentate într-o limbă pe care el n-o cunoştea; de violarea art. 6 CEDO (dreptul la un proces echitabil) în urma refuzului autorităţilor de a-l asigura cu un avocat în faţa Curţii Supreme de Justiţie; de violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv) prin lipsa recursurilor efective pentru a se plânge de încălcările expuse mai sus; de violarea art. 14 CEDO (interzicerea discriminării), deoarece nu i-au fost prezentate documentele într-o limbă pe care el o înţelege; şi violarea art. 17 CEDO (interzicerea abuzului de drept).

La 6 mai 2008, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie, prin care el s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 3,500 cu titlu de compensaţii pentru orice daună materială şi morală, precum şi pentru costuri şi cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil. La 17 septembrie 2008, reclamantul a informat Curtea că a acceptat propunerea Guvernului şi a declarat că-şi retrage cererea sa de pe rolul Curţii.  

Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părţile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către dl Alexandru TĂNASE şi dna Janeta HANGANU, avocaţi din Chişinău.

***

În cauza Rusu c. Moldovei, reclamanta, Ecaterina RUSU, era beneficiara unei hotărâri judecătoreşti definitive din 20 decembrie 1995, prin care Judecătoria sectorului Centru a obligat Consiliul municipal Chişinău de a-i restitui casa părinţilor săi, care a fost confiscată de autorităţile sovietice. Deoarece casa era locuită de către alte persoane şi Consiliul municipal nu i-a evacuat, reclamanta a iniţiat noi proceduri judiciare, care s-au finalizat cu hotărârea irevocabilă a Judecătoriei sectorului Centru din 21 iunie 1996, prin care pretenţiile reclamantei au fost admise. Totuşi, hotărârea nu se executa.

În urma recursului în anulare depus de către Procurorul General, la 19 septembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea din 20 decembrie 1995 şi a dispus rejudecarea cauzei. Procedurile s-au finalizat prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 6 februarie 2003, prin care pretenţiile reclamantei de restituire a proprietăţii confiscate de autorităţile sovietice au fost respinse.

După ce cererea reclamantei a fost comunicată Guvernului de către Curte, Agentul Guvernamental a cerut Procurorului General să depună la Curtea Supremă de Justiţie o cerere de revizuire a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 19 septembrie 2001, în baza art. 449 1 (j) CPC, pe motiv că reclamantul şi Guvernul au intenţia de a încheia un acord amiabil. La 16 iulie 2008, Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea Procurorului General pe motiv că părţile nu a prezentat nicio dovadă a pretinsului acord amiabil.

În faţa Curţii, reclamanta a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 Protocol nr. 1 la CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti în favoarea sa din 20 decembrie 1995; precum şi în urma casării ilegale a acestei hotărâri judecătoreşti prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 septembrie 2001; de asemenea, şi violarea art. 3 CEDO (interzicerea torturii) şi a art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale), în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti în favoarea sa şi a imposibilităţii de a locui în casa sa.

La 17 noiembrie 2005 şi 2 martie 2006, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie unilaterală, prin care a recunoscut violarea drepturilor reclamantei prevăzute de CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti în favoarea reclamantei şi a casării acestei hotărâri prin decizia Curţii Supreme de Justiţie. Guvernul s-a angajat să plătească reclamantei echivalentul valorii casei,EUR 2,500 cu titlu de daună morală, precum şi EUR 100 pentru costuri şi cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte. Reclamanta a cerut Curţii să respingă propunerea Guvernului, considerând că sumele acordate de Guvern erau prea mici. Reclamanta a solicitat EUR 805,161 cu titlu de prejudiciu material (venit care putea fi obţinut în urma dării în chirie a casei), EUR 110,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 5,675 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea notează că, în anumite circumstanţe, ea poate să radieze o cerere, potrivit art. 37 § 1 (c), în temeiul unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. În acest scop, Curtea va examina declaraţia prin prisma principiilor ce decurg din jurisprudenţa sa (a se vedea Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); şi Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).

În ceea ce priveşte circumstanţele acestei cauze, Curtea notează că, într-un număr de cauze, ea a specificat natura şi extinderea obligaţiilor care revin statului pârât potrivit art. 6 § 1 CEDO şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma casării unei hotărâri judecătoreşti definitive în favoarea reclamantului (a se vedea, printre multe altele, Roşca v. Moldova; nr. 6267/02, 22 martie 2005; Nistas GmbH v. Moldova, nr. 30303/03, 12 decembrie 2006; şi Josan v. Moldova, nr. 37431/02, 21 martie 2006). Acolo unde Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacţie echitabilă, mărimea căreia depindea de particularităţile cauzei.

Curtea a notat că pretenţia reclamantei privind casarea hotărârii din 20 decembrie 1995 ridică întrebări privind respectarea termenului de 6 luni. Curtea a mai menţional că, la 15 iunie 2006, Curtea a solicitat părţilor să prezinte dovezi privind valoarea de piaţă a imobilului litigios. Potrivit informaţiei furnizate de Guvern la 13 iulie 2007, valoarea casei se ridica la MDL 1,271,915 (EUR 75,809 la acel moment). Reclamanta nu a prezentat informaţia solicitată în termenul indicat de Curte. Luând în consideraţie natura recunoaşterilor conţinute în declaraţia unilaterală a Guvernului, precum şi mărimea compensaţiei propuse (EUR 75,809 cu titlu de prejudiciu material, EUR 6,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 100 cu titlu de costuri şi cheltuieli), Curtea consideră că nu există motive care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind cererea de pe rolul său potrivit art. 37 § 1 in fine CEDO.

Pretenţiile reclamantei prin prisma art. 3 şi 8 CEDO au fost declarate ca fiind în mod vădit neîntemeiate şi au fost respinse potrivit art. 35 § 4 CEDO.

În faţa Curţii, reclamanta a fost reprezentată de către dl James McSweeney, avocat din Dublin.

***

În cauza Cernenchii c. Moldovei, reclamantul, Vladimir CERNENCHII, este un jurnalist din Bălţi care, la 12 septembrie 2002, a publicat un articol prin care a criticat companiile de stat, în special CET-Nord, pentru neconformarea cu Hotărârea Guvernului nr. 634 din 5 iulie 2000, care prevedea că companiile care ofereau populaţiei anumite servicii, cum ar fi furnizarea energiei electrice şi a apei, erau obligate să instaleze din contul lor contoare de măsurare a consumului.

Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 15 septembrie 2004, Curtea Supremă de Justiţie a satisfăcut pretenţiile lui K., directorul CET-Nord, şi a constatat că un pasaj din articol era defăimător. Reclamantul a fost obligat la publicarea unei dezminţiri şi la plata a MDL 2,000 (EUR 122 la acel moment).

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un recurs efectiv), pe motiv de aplicare retroactivă a legii de către instanţele de judecată şi examinarea cauzei sale la Curtea Supremă de Justiţie în absenţa sa; precum şi violarea art. 10 CEDO (libertatea de exprimare).

La 20 noiembrie 2008, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie, prin care el s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 4, 050 cu titlu de compensaţii pentru orice daună materială şi morală, precum şi pentru costuri şi cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte în temeiul acordului amiabil. La 1 decembrie 2008, reclamantul a informat Curtea că a acceptat propunerea Guvernului şi a declarat că-şi retrage cererea sa de pe rolul Curţii.  

Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părţile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.