17 03 2009

În ianuarie 2009, CtEDO a pronunţat deciziile Bejan c. Moldovei (cererea nr. 5822/04), Comandari c. Moldovei (cererea nr. 12224/05), Glavcev c. Moldovei (cererea nr. 24246/05),  Nedelcov c. Moldovei (cererea nr. 19261/05) şi Tataru c. Moldovei (cererea nr. 38421/05).

***

În cauza Bejan c. Moldovei, reclamantul, Anton BEJAN, între 1 noiembrie 1983 şi 14 mai 1990, a fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne („Ministerul”). Între 1990 şi 2002, reclamantul a fost ales deputat în Parlament şi apoi a lucrat în calitate de judecător.

La 19 februarie 2002, el a cerut Ministerului să-l repună în funcţie. În urma refuzului Ministerului, reclamantul a înaintat o acţiune în judecată, solicitând repunerea în funcţie, recunoaşterea stagiului de muncă pentru perioada în care a exercitat mandatul de deputat, precum şi achitarea salariului din data de 19 februarie 2002. Printr-o hotărâre irevocabilă din 15 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea reclamantului şi a obligat Ministerul să-l repună în funcţie, să includă perioada între 1990 şi 2002 în stagiul său de muncă şi să-i achite salariul de MDL 7,978 (EUR 510).

La 19 noiembrie 2003, reclamantul a expediat Ministerului hotărârea spre executare. La 26 decembrie 2003, Ministerul a executat hotărârea în partea referitoare la repunerea în funcţie şi recunoaşterea stagiului de muncă. În urma cererii reclamantului, la aceeaşi dată, Ministerul l-a concediat pe reclamant. La 22 iulie 2004, Ministerul a achitat reclamantului MDL 7,978.

În faţa Curţii, reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), în urma executării întârziate a hotărârii judecătoreşti în favoarea sa din 15 octombrie 2003.

La 3 decembrie 2007, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie unilaterală, prin care el a recunoscut violarea drepturilor reclamantului prevăzute de CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti în favoarea reclamantului din 15 octombrie 2003. Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului suma de MDL 1,000 (EUR 66) cu titlu de prejudiciu material, EUR 500 cu titlu de prejudiciu moral, precum şi EUR 900 pentru costuri şi cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte. Reclamantul a cerut Curţii să respingă propunerea Guvernului, considerând că sumele acordate de Guvern erau prea mici. Reclamantul a solicitat EUR 88.3 cu titlu de prejudiciu material, EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,200 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea notează că, în anumite circumstanţe, ea poate să radieze o cerere, potrivit art. 37 § 1 (c), în temeiul unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. În acest scop, Curtea va examina declaraţia prin prisma principiilor ce decurg din jurisprudenţa sa (a se vedea Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); şi Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).

În ceea ce priveşte circumstanţele acestei cauze, Curtea notează că, într-un număr de cauze, ea a specificat natura şi extinderea obligaţiilor care revin statului pârât potrivit art. 6 § 1 CEDO şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma casării unei hotărâri judecătoreşti definitive în favoarea reclamantului. Acolo unde Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacţie echitabilă, mărimea căreia depindea de particularităţile cauzei.

Luând în consideraţie natura recunoaşterilor conţinute în declaraţia unilaterală a Guvernului, precum şi mărimea compensaţiei propuse (care poate fi considerată rezonabilă în comparaţie cu ceea ce a acordat Curtea în cauze similare), Curtea consideră că nu există motive care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său potrivit art. 37 § 1 (c) CEDO.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către dl Vitalie IORDACHI, avocat din Chişinău.

***

În cauza Comandari c. Moldovei, reclamanţii, Vasile şi Dumitru COMANDARI, erau beneficiarii unei hotărâri judecătoreşti definitive din 21 septembrie 2004, prin care Curtea de Apel Bălţi a obligat Ministerul Finanţelor să achite fiecăruia din ei câte MDL 16,190, în urma urmăririi penale ilegale împotriva lor. La 14 septembrie 2005, hotărârea judecătorească a fost executată. Reclamanţii nu au informat Curtea despre executarea hotărârii judecătoreşti şi despre achitarea banilor, Curtea aflând despre aceasta doar din observaţiile Guvernului.

În faţa Curţii, reclamanţii au invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), în urma executării întârziate a hotărârii judecătoreşti în favoarea lor din 21 septembrie 2004.

Guvernul a prezentat Curţii o copie a ordinului de plată în favoarea reclamanţilor a sumei indicate în hotărârea din 21 septembrie 2004 şi a afirmat că reclamanţii nu se mai pot pretinde „victime”.

Curtea a notat că hotărârea judecătorească în favoarea reclamanţilor a devenit executorie la 19 octombrie 2004 şi a fost executată la 14 septembrie 2005, adică în termen de mai puţin de 11 luni de la momentul când hotărîrea a devenit executorie. Curtea a considerat că executarea a avut loc într-un „termen rezonabil” (a se vedea, spre exemplu, Osoian c. Moldovei (dec.), nr. 31413/03, 28 februarie 2006). Prin urmare, Curtea a respins cererea ca fiind în mod vădit neîntemeiată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 CEDO, declarând-o inadmisibilă.

***

În cauza Glavcev c. Moldovei, reclamanta, Elena GLAVCEV, era beneficiara unei hotărâri judecătoreşti irevocabile din 9 februarie 2005, prin care Curtea Supremă de Justiţie a obligat Ministerul Educaţiei să-i plătească MDL 32,199 (EUR 2,301), în calitate de compensaţii în urma unui accident la locul de muncă. Hotărârea judecătorească a fost executată la 21 iulie 2005. Reclamanta nu a informat Curtea despre executarea hotărârii judecătoreşti şi despre achitarea banilor, Curtea aflând despre aceasta doar din observaţiile Guvernului.

În faţa Curţii, reclamanta a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti în favoarea sa din 9 februarie 2005.

Guvernul a prezentat Curţii o copie a ordinului de plată în favoarea reclamantei a sumei indicate în hotărârea din 9 februarie 2005 şi a afirmat că reclamanta nu mai poate pretinde „victimă”.

Curtea a notat că hotărârea judecătorească în favoarea reclamantei a devenit executorie la 9 februarie 2005 şi a fost executată la 21 iulie 2005, adică în termen de mai puţin de 6 luni de la momentul când hotărîrea a devenit executorie. Curtea a considerat că executarea a avut loc într-un „termen rezonabil” (a se vedea, spre exemplu, Osoian c. Moldovei (dec.), nr. 31413/03, 28 februarie 2006). Prin urmare, Curtea a respins cererea ca fiind în mod vădit neîntemeiată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 CEDO, declarând-o inadmisibilă.

***

În cauza Nedelcov c. Moldovei, reclamantul, Ion NEDELCOV, era beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti definitive din 19 mai 2004, prin care Consiliul municipal Chişinău a fost obligat să examineze în fond cererea reclamantului împotriva deciziei unei întovărăşiri pomicole de excludere a sa din calitatea de mebru a acestei întovărăşiri. La 1 iunie 2004 a fost emis titlul executoriu şi hotărârea judecătorească a fost executată la 27 aprilie 2005, când Consiliul municipal Chişinău a examinat în fond cererea reclamantului şi a adoptat o decizie în favoarea acestuia. Reclamantul a primit decizia Consiliului municipal prin poştă la 19 septembrie 2005. Reclamantul nu a informat Curtea despre executarea hotărârii judecătoreşti în favoarea sa, Curtea aflând despre aceasta doar din observaţiile Guvernului.

În faţa Curţii, reclamantul s-a plâns prin prisma art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) că dreptul său de acces la o instanţă judecătorească a fost încălcat prin executarea întârziată a hotărârii judecătoreşti din 19 mai 2004.

Guvernul a afirmat că, deoarece hotărârea judecătorească a fost executată înainte ca reclamantul să depună cererea sa la Curte, el nu mai poate pretinde a avea calitatea de „victimă”.

Reclamantul a confirmat că hotărârea judecătorească din 19 mai 2004 a fost executată la 27 aprilie 2005, dar a argumentat că a aflat despre aceasta doar la 19 septembrie 2005, când a primit o scrisoare de la Consiliul municipal Chişinău, considerând că executarea nu a avut loc între 19 mai 2004 şi 19 septembrie 2005.

Curtea a notat că hotărârea judecătorească în favoarea reclamantului a devenit executorie la 1 iunie 2004 şi a fost executată la 27 aprilie 2005, adică în termen de mai puţin de 11 luni de la momentul când hotărîrea a devenit executorie. Faptul că reclamantul nu s-a interesat despre procedura de executare fie prin intermediul Monitotului Oficial al Consiliului municipal, fie prin solicitarea informaţiei direct de la Consiliul municipal între aprilie şi septembrie 2005, nu poate fi imputat autorităţilor de stat responsabile de executare. Curtea a considerat că executarea a avut loc într-un „termen rezonabil” (a se vedea, spre exemplu, Osoian c. Moldovei (dec.), nr. 31413/03, 28 februarie 2006). Prin urmare, Curtea a respins cererea ca fiind în mod vădit neîntemeiată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 CEDO, declarând-o inadmisibilă.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către dl Roman ZADOINOV, avocat din Chişinău.

***

În cauza Tataru c. Moldovei, reclamantul, Dumitru TATARU, era beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile din 11 martie 2003, prin care Judecătoria sectorului Ciocana a obligat Consiliul local Bubuieci să acorde reclamantului un teren cu suprafaţa de 1.9 ha. Hotărârea judecătorească nu a fost executată până în prezent.

În faţa Curţii, reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti în favoarea sa din 11 martie 2003.

La 25 şi 29 aprilie 2008, Curtea a primit o declaraţie semnată de Guvern şi reclamant, potrivit căreia Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, EUR 2,736 reprezentând valoarea terenului, EUR 500 cu titlu de prejudiciu material, EUR 1,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 300 cu titlu de costuri şi cheltuieli, iar reclamantul a declarat că-şi retrage cererea sa de pe rolul Curţii.  

Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părţile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către dl D. Grecu, avocat din Chişinău.