03 03 2009

La 3 martie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunţat hotărârea Eugenia şi Doina Duca c. Moldovei (cererea nr. 75/07).

În această cauză, reclamantele, Eugenia DUCA (prima reclamantă) şi Doina DUCA (a doua reclamantă), sunt mamă şi fiică şi deţinătoare de acţiuni în cadrul companiei C.

Fondul cauzei constă într-un  litigiu între reclamante şi doi alţi acţionari (I.A. şi S.A.) ai companiei, care a început în 1998. Disputa a fost obiectul unei acţiuni în judecată, iar Judecătoria sectorului Râşcani, la 25 iulie 1999, şi Tribunalul Chişinău, la 27 septembrie 1999, au dat câştig de cauză primei reclamante. Totuşi, hotărârile judecătoreşti au fost casate de către Curtea de Apel a Republicii Moldova la 21 decembrie 1999. În urma unui recurs în anulare, la 5 iunie 2000, printr-o hotărâre irevocabilă, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârea din 21 decembrie 1999 şi a menţinut hotărârea Tribunalului Chişinău din 27 septembrie 1999.

În 2000, prima reclamantă a dobândit 13.15% din acţiuni pe care, în 2003, le-a donat celei de-a doua reclamante. În acelaşi an, a doua reclamantă a cumpărat 1.31% din acţiuni, astfel devenind proprietară a 94.46% din acţiuni.

În 2006, I.A. şi S.A. au depus la Curtea Supremă de Justiţie o cerere de revizuire a hotărârii din 5 iunie 2000, bazându-se pe art. 449 (b), (c) şi (h) CPC şi pe motivul că, în urma efectuării a 2 expertize, s-a constatat că mai multe documente care au stat la baza hotărârii din 27 septembrie 1999 erau false. Ei au mai motivat cererea lor prin faptul că ei au depus o cerere la Curte, prin care ei s-au plâns de încălcarea principiului securităţii juridice, care a fost înregistrată la Curte cu nr. 10232/03.

Prima reclamantă şi compania C au argumentat că cererea de revizuire era depusă cu încălcarea termenului; că simplul fapt al depunerii unei cereri la Curte nu era suficient pentru casarea unei hotărâri irevocabile; că argumentele privind falsificarea documentelor au fost ridicate anterior în faţa instanţelor naţionale şi că acestea au fost respinse; că prima reclamantă a fost achitată în cadrul unui dosar penal intentat împotriva ei privind falsificarea acelor documente; şi că I.A. şi S.A. nu au plătit taxa de stat.

La 27 noiembrie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire, a casat hotărârea Tribunalului Chişinău din 27 septembrie 1999 şi a menţinut hotărârea Curţii de Apel a Republicii Moldova din 21 decembrie 1999, pe motiv de încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice. După executarea acestei hotărâri, I.A. şi S.A. au obţinut 50.925% din acţiunile companiei C, în timp ce prima reclamantă deţinea 48.775% din acţiuni, iar cea de-a doua reclamantă a pierdut toate acţiunile.

La 20 februarie 2007, un comitet de 3 judecători a declarat inadmisibilă cererea nr. 10232/03 depusă de I.A. şi S.A. ca fiind în mod vădit nefondată.

După ce au aflat despre decizia Curţii din 20 februarie 2007, reclamantele au depus o cerere de revizuire a hotărârii din 27 noiembrie 2006 la Curtea Supremă de Justiţie . La 2 iulie 2007, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a respins cererea reclamantelor. Judecătorul D.V. a avut o opinie separată, în care el şi-a exprimat dezacordul cu opinia majorităţii şi a considerat că cererea de revizuire a reclamantelor trebuia să fie admisă, în special având în vedere decizia Curţii de a respinge cererea nr. 10232/03.

În faţa Curţii, reclamantele au invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), prin casarea hotărârii irevocabile din 27 septembrie 1999 de către Curtea Supremă de Justiţie.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO.

Curtea a reiterat că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, după cum este garantat de art. 6 § 1 CEDO, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (a se vedea Brumărescu v. Romania, [GC], nr. 28342/95, § 61, ECHR 1999-VII, şi Roşca v. Moldova, nr. 6267/02, § 24, 22 martie 2005).

Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (a se vedea Brumărescu v. Romania, § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu cere ca nicio parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Competenţa instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (a se vedea Roşca v. Moldova, § 25).

Curtea a notat că, în această cauză, reclamanţii din procedurile naţionale şi-au întemeiat cererea de revizuire pe art. 449 (b), (c) şi (h) CPC. Curtea a menţionat că, în temeiul para. (b) şi (c), procedurile puteau fi redeschise în cazul descoperirii unor fapte, circumstanţe sau documente noi şi importante, care nu puteau fi cunoscute părţii interesate anterior. Art. 450 CPC prevede că cererea de revizuire în temeiul alin. (b) şi (c) trebuia să fie prezentată în termen de 3 luni de la data la care persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele, faptele sau documentele care nu i-au fost cunoscute anterior. În ceea ce priveşte temeiul prevăzut de para (h), termenul limită era de 3 luni de la pronunţarea hotărârii Curţii.

Curtea a notat că decizia Curţii Supreme de Justiţie a făcut referire, în calitate de documente care nu au putut fi cunoscute sau obţinute anterior de către I.A. şi S.A., la rapoarte de expertiză din 18 şi 19 mai 2006, care au constatat că câteva documente erau false. Pârâţii din procedurile naţionale au argumentat că concluziile din rapoartele de expertiză din 18 şi 19 mai 2006 au fost preluate dintr-un raport anterior datat din 12 iulie 2005, întocmit de către acelaşi expert şi că învinuirile privind falsificarea documentelor fuseseră deja respinse de către instanţele judecătoreşti anterior. Curtea Supremă de Justiţie nu s-a referit la acest argument important şi a extins termenul limită pentru depunerea cererii de revizuire fără a prezenta motive pentru aceasta. Astfel, Curtea a considerat că nu se poate spune că rapoartele de expertiză din 18 şi 19 mai 2006, care au fost calificate ca fapte, circumstanţe sau documente noi, nu au fost cunoscute anterior sau că nu puteau fi cunoscute anterior de către părţi.

În ceea ce priveşte temeiul prevăzut de art. 449 (h) CPC, Curtea a fost frapată de faptul că Curtea Supremă de Justiţie nu a respins cererea depusă de I.A. şi S.A., care se baza pe faptul depunerii unei cereri la Curte. Curtea a notat poziţia diferită adoptată de Curtea Supremă de Justiţie în cauza Moldovahidromaş v. Moldova (nr. 30475/03, §§ 38 şi 39, 27 februarie 2007), în care, în contextul negocierilor de soluţionare a cauzei pe cale amiabilă, Agentul guvernamental a solicitat revizuirea deciziei litigioase, iar Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea pe motiv că Curtea Europeană nu pronunţase o hotărâre definitivă în acea cauză.

Prin urmare, Curtea a considerat că procedura de revizuire a fost în esenţă o încercare de a rejudeca cauza după mai mult de 6 ani, ceea ce a constituit, de fapt, un „apel camuflat”, a cărui scop a fost mai degrabă o nouă reexaminare decât o revizuire prevăzută de CPC. Prin admiterea cererii de revizuire în procedura naţională, Curtea Supremă de Justiţie a încălcat principiul securităţii juridice, dreptul reclamantelor la o instanţă şi dreptul lor la protecţia proprietăţii.

Reclamantele au solicitat EUR 140,815 cu titlu de prejudiciu material, EUR 3,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 3,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli. Chestiunea privind satisfacţia echitabilă a fost rezervată pentru o hotărâre separată.

În faţa Curţii, reclamantele au fost reprezentate de către dna Janeta HANGANU şi dl Alexandru TĂNASE, avocaţi din Chişinău.