24 02 2009

La 24 februarie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunţat hotărârea privind satisfacţia echitabilă în cauza Dacia SRL c. Moldovei (cererea nr. 3052/04) şi hotărârea Decev c. Moldovei (cererea nr. 7365/05).

*  *  *

În cauza Dacia SRL c. Moldovei, în hotărârea sa asupra fondului din 18 martie 2008, Curtea a constatat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii) în urma anulării privatizării hotelului cumpărat de către compania reclamantă. La acea dată, chestiunea privind satisfacţia echitabilă nu era gata pentru decizie şi a fost rezervată pentru o hotărâre separată.

După pronunţarea hotărârii Curţii din 18 martie 2008, Dacia SRL a solicitat Curţii restituirea hotelului şi a terenului aferent. Dacă aceasta era imposibil, compania reclamantă a solicitat să fie compensată potrivit valorii de piaţă a hotelului, confirmată pentr-un raport de exaluare prezentat Curţii, care era de aproximativ EUR 7,612,000. Compania reclamantă a prezentat dovezi care demonstrau că „Jolly Allon”, un hotel situat în apropierea hotelului „Dacia”, a fost evaluat de către autorităţi la EUR 11,309,932. 

Suplimentar, reclamantul a pretins taxa de stat plătită de către compania reclamantă la examinarea în instanţele de judecată a litigiului privind anularea privatizării hotelului, sumele sechestrate din casa hotelului în ziua când statul a preluat hotelul (EUR 12,460.82), dobânda de întârziere pentru restituirea întârziată de către stat a preţului hotelului (MDL 20,150,000) plătit la privatizare şi care urma a fi restituit după anularea privatizării, dobânda de întărziere la sumele plătite cu titlu de dată de stat şi la suma ridicată din casieria hotelului, precum şi venitul ratat pentru perioada în care Dacia SRL nu a putut administra hotelul până la data prezentării observaţiilor (EUR 693,010). El a mai solicitat un venit ratat calculat pentru fiecare zi de la adoptarea până la executarea hotărârii Curţii. El a recunoscut că, în cazul restituirii hotelului, el trebuie să restituie MDL 20,150,000.

Guvernul a considerat că pretenţiile Dacia SRL erau exagerate şi nesusţinute. El a prezentat un raport preliminar de evaluare din 5 decembrie 2008, potrivit căruia valoarea hotelului „Dacia” constituia EUR 2,219,191.

Principii: Curtea a reiterat că o hotărâre în care ea constată o violare impune statului pârât o obligaţie juridică de a pune capăt violării şi a repara consecinţele acesteia în aşa mod, încât să restabilească pe cât e posibil situaţia existentă înainte de violare. Ea a notat că în hotărârea principală s-a constatat că anularea privatizării în sine nu putea fi justificată prin prisma Convenţiei. În astfel de circumstanţe, reparaţia ar trebui să aibă scopul de a repune reclamantul în situaţia în care el s-ar fi aflat astăzi dacă violarea nu ar fi avut loc, adică dacă acţiunea judiciară intentată împotriva reclamantului nu ar fi fost examinată. Curtea a considerat că, în această cauză, cea mai bună formă a restitutio in integrum este restituirea hotelului şi a terenului pe care se află acesta reclamantului şi plata compensaţiilor pentru orice alte pierderi cauzate. În cazul imposibilităţii restituirii acestora, urmează a fi plătită valoarea stabilită de Curte a hotelului. De asemenea, urmează a fi luate în consideraţie şi sumele restituite deja reclamantului, pentru a exclude îmbogăţirea fără justă cauză. 

În ceea ce priveşte valoarea hotelului, Curtea a notat că nu poate să ia în consideraţie raportul preliminar al Guvernului privind evaluarea hotelului „Dacia”, deoarece el nu conţinea calcule sau alte explicaţii care ar fi arătat în ce mod s-a ajuns la această sumă. Curtea a mai notat că compania reclamantă a prezentat un raport detaliat de evaluare a hotelului, care a fost întocmit de către un expert cu experienţă şi care a folosit 3 metode diferite de calcul. Curtea a mai observat că estimarea companiei reclamante a valorii hotelului „Dacia” era comparabilă cu estimarea valorii hotelului „Jolly Allon”. În absenţa oricărui raport alternativ de evaluare, Curtea nu a găsit vreun temei de a pune la îndoială rezonabilitatea pretenţiilor companiei Dacia SRL în această parte. Din acest motiv, în cazul în care hotelul nu va fi restituit, Guvernul va trebui să plătească reclamantului EUR 7,612,000.

În ceea ce priveşte venitul ratat, Curtea a găsit pretenţiile reclamantului formulate cu acest titlu întemeiate. Astfel, ele se bazau pe datele privind activitatea hotelului până la transmiterea hotelului către stat iar Guvernul nu a prezentat alte date, doar el având acces la informaţia privind profitul recent al hotelului. Având în vedere că observaţiile cu privire la satisfacţia echitabilă au fost prezentate cu 6 luni în urmă, calculând profitul ratat conform situaţiei la data hotărârii, Curtea acordă reclamantului EUR 763,540 cu acest titlu.

În ceea ce priveşte taxa de stat, Curtea a constat că reclamantul a plătit EUR 35,096.61 pentru taxa de stat. Aplicând dobânda de întârziere prevăzută de legislaţia naţională (art. 619 Cod civil) la această sumă, Curtea a acordat suma totală de EUR 98,565 pentru taxa de stat şi dobânda de întârziere.

În ceea ce priveşte suma ridicată din casieria hotelului, părţile nu par să fie de acord asupra mărimii acesteia. În baza materialelor de care dispune, Curtea acordă reclamantului EUR 28,520 pentru suma ridicată din casierie şi dobânda calculată la această sumă.

În ceea ce priveşte suma de MDL 20,150,000, reclamantul a solicitat dobânzi pentru plata întârziată a acestia, iar Guvernul - dobânzi de la reclamant pentru folosirea acestei sume (din 2004 până acum). În ceea ce priveşte reclamantul, Curtea a notat în hotărârea principală că ea a admis renunţarea reclamantului la pretenţia formulată în temeiul art. 6 privind executarea întârziată a hotărârii din 6 iunie 2003 (prin care i-a fost acordată suma de MDL 20,150,000). Mai mult, ea a considerat că reclamantul nu poate pretinde în acelaşi timp venitul ratat pentru imposibilitatea folosirii hotelului şi dobânda de întârziere la această sumă. Din acest motiv, pretenţia reclamantului a fost respinsă.

În ceea ce priveşte pretenţia Guvernului, aceasta a fost respinsă deoarece o parte din suma în cauză  nu a ajuns niciodată la reclamant, fiind reţinută ca taxă de stat. Pe de altă parte, din cauza anulării privatizării, reclamantul nu a putut să-şi onoreze obligaţiile sale faţă de principalii săi creditorii şi a transferat toată suma primită de la Guvern acestora. Prin urmare, nu se poate spune că reclamantul s-a folosit de sumele primite de la stat.

Deducerea sumei de MDL 20,150,000: Din cele de mai sus reiese că reclamantul are dreptul la EUR 890,625 pentru prejudiciu material şi, în cazul nerestituirii hotelului, la EUR 7,612,000. Reclamantul a primit deja MDL 20,150,000, reprezentând EUR 1,264,924 la 27 octombrie 2004 (atunci când a primit altima parte a sumei). În cazul în care Guvernul va restitui reclamantului hotelul, terenul şi inventarul hotelului, Curtea a decis că compania reclamantă urmează să plătească Guvernului Moldovei suma de EUR 374,299, care reprezintă diferenţa între sumele plătite de către Guvern companiei Dacia SRL pentru anularea privatizării hotelului (EUR 1,264,924) şi suma acordată de către Curte companiei Dacia SRL cu titlu de prejudiciu material (EUR 890,625).

Venitul ratat cauzat după data adoptării hotărârii: Curtea a plecat de la prezumţia că Guvernul se va conforma cu bună credinţă cu hotărârea sa. Din acest motiv ea nu a putut accepta această pretenţie a reclamantului. În schimb, ea a aplicat abordarea sa standard (a se vedea para. 67).     

În cazul în care Guvernul nu va restitui hotelul, el urmează să plătească reclamantului EUR 7,237,700 cu titlu de prejudiciu material, care include costul hotelului (EUR 7,612,000) şi prejudiciul material (EUR 890,625), din care s-a dedus suma platită reclamantului în temeiul hotărârii din 6 iunie 2003 (EUR 1,264,924 ).

În plus, Curtea a mai acordat companiei reclamante EUR 25,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 6,000 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, compania Dacia SRL a fost reprezentată de către dl Vitalie NAGACEVSCHI, avocat din Chişinău.

*  *  *

În cauza Decev c. Moldovei, reclamantul, Leonid DECEV, era beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti definitive a Curţii de Apel din 19 decembrie 2001, prin care instanţa l-a obligat pe guvernatorul de la acel moment al Găgăuziei, G.T., la dezminţirea unei declaraţii făcute în adresa reclamantului şi să-i plătească o compensaţie pentru prejudiciul moral cauzat în sumă de EUR 122. Reclamantul a solicitat executarea hotărârii, însă, în mai 2002, executorul judecătoresc a refuzat executarea hotărârii pe motiv că pârâtul nu era domiciliat în Comrat (cel mai mare oraş din Găgăuzia). În acelaşi timp, pârâtul G.T. a fost ales deputat în Parlament pe listele Partidului Comuniştilor. În 2002, G.T. a fost reales în calitate de guvernator al Găgăuziei, ca reprezentant al Partidului Comuniştilor şi, simultan, numit membru al cabinetului de miniştri. El a ocupat funcţiile de mai sus până în 2006 şi, respectiv, 2007. Hotărârea judecătorească din 19 decembrie 2001 nu a fost executată până la acest moment.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii) în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti din 19 decembrie 2001.

La 17 septembrie 2008, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie unilaterală similară celei din cauza Tahsin Acar c. Turciei ((preliminary objection) [GC], no. 26307/95, ECHR 2003‑VI) şi a informat Curtea că era gata să recunoască violarea Convenţiei.  El a subliniat că pârâtul din procedurile naţionale este un individ şi că hotărârea nu a putut fi executată din cauză omisiunii autorităţilor de a identifica locul său de aflare. Guvernul a declarat că era gata să plătească reclamantului EUR 1,500 cu titlu de satisfacţie echitabilă şi a menţionat că, în cauza Grivneac c. Moldovei (nr. 35994/03, 9 octombrie 2007), Curtea a acordat o sumă similară pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti în favoarea reclamantului. Guvernul a solicitat radierea cererii reclamantului de pe rolul Curţii.

Curtea a notat că, deşi ar fi potrivit să radieze cererea reclamantului de pe rolul său, în temeiul declaraţiei unilaterale formulate de către Guvern, totuşi, Curtea a considerat că scopul primar al procedurilor de defăimare iniţiate de reclamant în dreptul intern îndreptate împotriva lui G.T. a fost repararea reputaţiei sale prejudiciate şi că plata sumei pentru prejudiciul moral a fost o consecinţă subsidiară, care a decurs din constatările instanţelor privind declaraţia defăimătoare. În aceste circumstanţe, prezenta cauză a fost distinsă de cauza Grivneac, la care s-a referit Guvernul, în care banii erau în centrul disputei.

În plus, Curtea a notat că, în circumstanţele acestei cauze, ea nu era convinsă că reparaţia propusă de Guvern este suficientă pentru restaurarea situaţiei existente până la încălcare. În special, Curtea a notat că nu poate admite argumentul Guvernului, precum că autorităţile nu au putut identifica locul de aflare al lui G.T.

Prin urmare, Curtea a respins propunerea Guvernului de a scoate cererea de pe rol potrivit art. 37 CEDO.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti din 19 decembrie 2001. Curtea a notat că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de Codul de procedură civilă în vederea executării hotărârii judecătoreşti. Pe de altă parte, Guvernul nu a prezentat dovezi care ar fi arătat ce acţiuni au întreprins autorităţile în vederea executării hotărârii. Curtea nu a fost convinsă de argumentul Guvernului, precum că nu a putut fi identificat locul de aflare al lui G.T., care, în perioada respectivă de neexecutare, a ocupat funcţiile de deputat în Parlament, guvernator la Găgăuziei şi membru al cabinetului de miniştri.

Curtea a acordat reclamantului EUR 2,500 cu titlu de prejudicii morale şi EUR 800 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către dl Ştefan URÎTU, avocat din Chişinău.