17 02 2009

La 9 decembrie 2008, CtEDO a pronunţat deciziile Soloviov c. Moldovei (cererea nr. 19265/05) şi Gaşiţoi c. Moldovei (cererea nr. 11623/05).

***

În cauza Soloviov c. Moldovei, reclamantul, Andrei SOLOVIOV, era beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti definitive din 29 noiembrie 2000, prin care Judecătoria Cahul a obligat Consiliul municipal Cahul de a restitui reclamantului casa părinţilor lui, care a fost confiscată de autorităţile sovietice, şi de a evacua persoanele care locuiau în acea casă. Hotărârea a fost executată doar după ce cererea reclamantului a fost comunicată Guvernului.

În faţa Curţii, reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti în favoarea sa din 29 noiembrie 2000.

La 11 aprilie 2008, Curtea a primit o declaraţie semnată de Guvern şi reclamant, potrivit căreia Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de zile de la radierea cererii de către CtEDO în temeiul acordului amiabil, EUR 1,800 cu titlu de compensaţii pentru orice daune materiale şi morale şi EUR 400 cu titlu de costuri şi cheltuieli, iar reclamantul a declarat că-şi retrage cererea sa de pe rolul Curţii.  

Curtea a luat act de acordul la care au ajuns părţile, a notat că el a fost încheiat cu respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie şi că nu găseşte niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către dl G. Chiriacov, avocat din Cahul.

***

În cauza Gaşiţoi c. Moldovei, reclamantul, Victor GAŞIŢOI, a iniţiat proceduri civile împotriva Guvernului, solicitând compensaţii, în urma urmăririi penale ilegale a sa. Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din 18 aprilie 2001, Judecătoria Bălţi a ordonat Ministerului Afacerilor Interne să plătească reclamantului MDL 1,800 (EUR 159). Hotărârea judecătorească nu a fost executată până la acest moment.

În faţa Curţii, reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) în urma neexecutării într-un termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti în favoarea sa din 18 aprilie 2001.

La 24 iunie 2008, Guvernul a prezentat Curţii o declaraţie unilaterală, prin care el a recunoscut violarea drepturilor reclamantului prevăzute de CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti în favoarea reclamantului din 18 aprilie 2001. Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului suma de EUR 2,500 cu titlu de compensaţii pentru orice daună materială şi morală, precum şi pentru costuri şi cheltuieli, în termen de 3 luni de la radierea cererii de către Curte. Reclamantul a cerut Curţii să respingă propunerea Guvernului, considerând că sumele acordate de Guvern erau prea mici. Reclamantul a solicitat EUR 729 cu titlu de prejudiciu material, EUR 2,500 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 2,500 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea notează că, în anumite circumstanţe, ea poate să radieze o cerere, potrivit art. 37 § 1 (c), în temeiul unei declaraţii unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul doreşte continuarea examinării cauzei. În acest scop, Curtea va examina declaraţia prin prisma principiilor ce decurg din jurisprudenţa sa (a se vedea Tahsin Acar v. Turkey, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); şi Melnic v. Moldova, nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).

În ceea ce priveşte circumstanţele acestei cauze, Curtea notează că, într-un număr de cauze, ea a specificat natura şi extinderea obligaţiilor care revin statului pârât potrivit art. 6 § 1 CEDO şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma casării unei hotărâri judecătoreşti definitive în favoarea reclamantului (a se vedea, printre multe altele, Roşca v. Moldova; nr. 6267/02, 22 martie 2005; Nistas GmbH v. Moldova, nr. 30303/03, 12 decembrie 2006; şi Josan v. Moldova, nr. 37431/02, 21 martie 2006). Acolo unde Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacţie echitabilă, mărimea căreia depindea de particularităţile cauzei.

Luând în consideraţie natura recunoaşterilor conţinute în declaraţia unilaterală a Guvernului, precum şi mărimea compensaţiei propuse (care poate fi considerată rezonabilă în comparaţie cu ceea ce a acordat Curtea în cauze similare), Curtea consideră că nu există motive care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind cererea de pe rolul său potrivit art. 37 § 1 (c) CEDO.

În faţa Curţii, reclamantul a fost reprezentat de către dl Roman ZADOINOV, avocat din Chişinău.