11 02 2009

La 10 februarie 2009, Curtea European? a Drepturilor Omului (Curtea) a pronun?at hot?rârea Iordachi ?i al?ii c. Moldovei (cererea nr. 25198/02).

În aceast? cauz?, reclaman?ii sunt 5 membri ai organiza?iei non-guvernamentale „Juri?tii pentru drepturile omului” (Snejana Chitic, Victor Constantinov, Vladislav Gribincea, Vitalie Iordachi ?i Vitalie Nagacevschi) - o organiza?ie din Republica Moldova cu sediul în Chi?in?u specializat? în reprezentarea persoanelor în fa?a Cur?ii.

Potrivit reclaman?ilor, dup? venirea la putere a Partidului Comuni?tilor, num?rul viol?rilor drepturilor omului a crescut semnificativ. În acel context, a fost creat? organiza?ia, a c?rei scop era protejarea drepturilor omului prin asisten?a persoanelor care doreau s? depun? cereri la Curte. Astfel, reclaman?ii au considerat c? ei au cauzat daune serioase Guvernului în urma prejudicierii imaginii sale ?i a pierderilor financiare ca rezultat al constat?rii viol?rilor în cauzele reprezentate de ei în fa?a Cur?ii.

Reclaman?ii au sus?inut c?,  datorit? legisla?iei în vigoare ?i având în vedere activitatea acestora, ei erau supu?i unui risc serios ca convorbirile lor telefonice s? fie interceptate. Ei nu au pretins de a fi victime ale unor intercept?ri concrete, telefonice sau po?tale, ?i nici nu au ini?iat proceduri judec?tore?ti în acest sens.

La 17 ianuarie 2008, unul dintre reclaman?i s-a adresat Pre?edintelui Cur?ii Supreme de Justi?ie ?i a solicitat informa?ia statistic? referitor la, inter alia, num?rul de cereri depuse la instan?ele judec?tore?ti privind interceptarea convorbirilor telefonice ?i num?rul autoriz?rilor eliberate. Printr-o scrisoare din 6 februarie 2008, ?eful Aparatului Pre?edintelui Cur?ii Supreme de Justi?ie a r?spuns c?, în anul 2005, au fost depuse 2,609 cereri de interceptare, dintre care 98.81% au fost autorizate; în anul 2006, 1,931 de cereri, din care 97.93% au fost autorizate, iar în anul 2007,  2,372 de cereri, din care  au fost autorizate 99.24%.

În fa?a Cur?ii, reclaman?ii au invocat violarea art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vie?ii private ?i de familie), pretinzând c? dreptul lor la respectarea coresponden?ei nu a fost respectat, deoarece legisla?ia na?ional? în domeniul intercept?rii convorbirilor nu con?inea garan?ii suficiente împotriva eventualului abuz din partea autorit??ilor na?ionale, precum ?i violarea art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv), deoarece ei nu dispuneau de un recurs efectiv la nivel na?ional în privin?a înc?lc?rii dreptului garantat de art. 8 CEDO.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 8 CEDO. Curtea ini?ial a constatat c? a avut loc o ingerin?? în dreptul reclamantului, iar ulterior a conchis c? aceast? ingerin?? nu a fost "prev?zut? de lege". Ea ?i-a bazat hot?rârea pe urm?toarele constat?ri: 

(a) Dac? a existat o ingerin??

Curtea a reiterat c? convorbirile telefonice cad sub inciden?a no?iunilor de „via?? privat?” ?i „coresponden??” în sensul art. 8 CEDO.

Curtea a notat c?, potrivit Legii privind activitatea operativ? de investiga?ii din 12 aprilie 1994, autorit??ile sunt în drept de a intercepta convorbirile unor anumite categorii de persoane prev?zute în art. 6 al Legii. În calitatea lor de avoca?i ai drepturilor omului, reclaman?ii reprezint? ?i, prin urmare, au contacte extinse cu astfel de persoane.

Curtea nu poate s? nu ia în considera?ie faptul c?, la momentul când aceast? cerere a fost declarat? admisibil?, organiza?ia „Juri?tii pentru drepturile omului” ac?iona în calitate de reprezentat în aproape 50% din cererile moldovene?ti comunicate Guvernului. Curtea a reiterat constat?rile sale din cauza Colibaba c. Moldovei (nr. 29089/06, §§ 67-69, 23 octombrie 2007), în care Procurorul General a amenin?at Baroul Avoca?ilor din Moldova cu proceduri penale împotriva avoca?ilor care au prejudiciat imaginea Moldovei prin depunerea plângerilor la organiza?ii interna?ionale de protec?ie a drepturilor omului. Curtea a reamintit, de asemenea, c? Guvernul a sus?inut ac?iunile Procurorului General ?i a acuzat reclamantul de calomnierea autorit??ilor moldovene?ti prin depunerea cererilor în acest sens.

În aceste circumstan?e, Curtea a considerat c? nu se poate de exclus c? în privin?a reclaman?ilor au fost aplicate m?suri secrete de supraveghere sau c?, la momentul respectiv, ei au fost sub un poten?ial risc de a fi supu?i unor astfel de m?suri.

Simpla existen?? a legisla?iei implic?, pentru cei care cad sub inciden?a ei, un pericol de supraveghere; acest pericol afecteaz? libertatea de comunicare între utilizatorii serviciilor po?tale ?i de telecomunica?ii ?i, prin urmare, constituie o ingerin?? din partea unei autorit??i publice în dreptul reclaman?ilor la respectarea coresponden?ei.

O astfel de ingerin?? este justificat? în sensul para. 2 al art. 8 CEDO doar dac? a fost „prev?zut? de lege”, urm?re?te un scop legitim ?i dac? a fost „necesar? într-o societate democratic?”.

(b) Daca ingerin?a a fost „prev?zut? de lege”

Curtea a constatat c? legisla?ia în vigoare înainte de 2003 era lipsit? de claritate ?i detalizare ?i nu satisf?cea minimul de garan?ii con?inute în jurispruden?a Cur?ii. Nu exista vreun control judiciar în privin?a autoriz?rii ?i aplic?rii m?surilor de interceptare, legisla?ia nu stabilea care persoane puteau fi supuse acestor m?suri ?i nu erau precizate circumstan?ele în care putea fi autorizat? interceptarea.

Curtea a notat c?, dup? 2003, au fost efectuate îmbun?t??iri majore în acest domeniu. Totu?i acestea nu au fost suficiente. Analizând legisla?ia în vigoare începând cu anul 2003, Curtea a distins dou? etape ale intercept?rii convorbirilor telefonice: autorizarea intercept?rii ?i efectuarea propriu-zis? a intercept?rii.

În ceea ce prive?te etapa de autorizare, Curtea a notat c? legisla?ia moldoveneasc? în vigoare dup? 2003 pare a fi mai clar?, ?i anume prevede explicit c? interceptarea convorbirilor poate avea loc în cauzele privind infrac?iunile grave, deosebit de grave ?i excep?ional de grave; precum ?i faptul c? mandatul de autorizare a intercept?rii urmeaz? a fi eliberat de c?tre judec?tor. Totu?i, Curtea a notat c? mai mult de jum?tate din infrac?iunile con?inute în Codul penal cad în categoria de infrac?iuni eligibile pentru interceptare. Mai mult ca atât, Curtea ?i-a exprimat îngrijorarea în privin?a faptului c? legisla?ia nu pare s? defineasc? suficient de clar categoriile persoanelor susceptibile de a avea convorbirile interceptate. În continuare, Curtea a notat c? legisla?ia nu prevede clar o limitare în timp a m?surilor de autorizare a intercept?rilor convorbirilor telefonice, deoarece, chiar dac? Codul de procedur? penal? prevede o limit? de 6 luni (art. 135 (4)), nu exist? prevederi care ar interzice procurorilor de a solicita un nou mandat de interceptare dup? expirarea a 6 luni. Mai mult, legisla?ia na?ional? nu define?te conceptele de "securitate na?ional?", "ordinea public?", "bun?starea economic? a ??rii", "men?inerea ordinii de drept", sau "ocrotirea s?n?t??ii ?i protec?ia moralit??ii" din art. 6 al Legii privind activitatea operativ? de investiga?ii, care constituie scopuri pentru efectuarea intercept?rii. 

Referitor la cea de-a doua etap? a procedurii de interceptare a convorbirilor telefonice, se pare c? judec?torul de instruc?ie are un rol foarte limitat. De?i el are fuc?ia de a autoriza interceptarea convorbirilor, Codul de procedur? penal? nu prevede informarea judec?torului de instruc?ie despre rezultatele intercept?rii ?i nu-i cere s? verifice dac? prevederile legislative au fost respectate. Din contra, Legea cu privire la avtivitatea operativ? de investiga?ii pare s? ofere procuraturii aceast? func?ie de supraveghere, care îns? pare s? acopere doar procedurile penale pendint? ?i nu se refer? la activit??ile operative. Curtea a mai men?ionat aparenta lips? a reglement?rilor specifice privind monitorizarea informa?iei ob?inute în urma intecept?rilor, privind procedurile de p?strare a integrit??ii ?i a confiden?ialit??ii ?i privind procedurile de distrugere a acestora. Curtea a mai notat c? controlul general al m?surilor secrete de supraveghere este încredin?at Parlamentului care îl exercit? prin intermediul unei comisii specializate (art. 18 al Legii privind activitatea operativ? de investiga?ii). Totu?i, modul în care Parlamentul efectueaz? acest control nu este indiat în lege ?i Cur?ii nu i-au fost prezentate probe indicând c? exist? o procedur? care reglementeaz? activitatea Parlamentului în acest domeniu.

De?i legisla?ia na?ional? protejeaz? în termeni generali confiden?ialitatea discu?iilor dintre avocat ?i client, ea nu instituie o procedur? care ar asigura aceast? garan?ie. Curtea a fost frapat? de lipsa unor reglement?ri clare care ar indica ce se întâmpl? când a fost interceptat? o convorbire dintre avocat ?i client. 

Curtea a notat c?, în anul 2007, instan?ele judec?tore?ti din Moldova au autorizat 99.24% din cererile de interceptare depuse. Curtea a considerat c? acest procent constituie un subiect de îngrijorare ?i indic? c? judec?torii de instruc?ie nu iau în considera?ie existen?a justific?rilor obligatorii pentru autorizarea m?surilor secrete de interceptare. Ea a mai notat c? interceptarea coresponden?ei constituie o ingerin?? foarte serioas?  în dreptul persoanei ?i doar motive foarte serioase bazate pe o b?nuial? verosimile c? persoana este implicat? în activit??i criminale serioase ar trebui puse la baza autoriz?rii. Legisla?ia na?ional? nu prevede alte garan?ii decât cele din articolul 6 al Legii privind activitatea operativ? de investiga?ii, cum ar fi autorizarea doar în cazul în care scopul urm?rit nu poate fi atins altfel.

Curtea a considerat c? deficien?ele pe care le-a identificat influen?eaz? asupra func?ion?rii actuale a sistemului de supraveghere secret? care exist? în Moldova. Astfel, Curtea s-a referit la informa?ia statistic? con?inut? în scrisoarea ?efului Aparatului Pre?edintelui Cur?ii Supreme de Justi?ie, potrivit c?reia, în anul 2005 au fost emise circa 2,500 mandate de interceptare, în anul 2006 – circa 1,900 mandate, iar în anul 2007 – circa 2,300 de mandate. Aceste date arat? c? sistemul de supraveghere secret? din Moldova este, cel pu?in, exagerat?, ceea ce, în parte, poate fi datorat lipsei garan?iilor legale.

În baza constat?rilor de mai sus, Curtea a constatat c? legisla?ia moldoveneasc? nu acord? o protec?ie adecvat? împotriva abuzului puterii de stat în domeniul intercept?rii convorbirilor telefonice.

În ceea ce prive?te preten?ia reclaman?ilor în temeiul art. 13 CEDO, Curtea a reiterat c? art. 13 nu poate fi interpretat ca cerând existen?a unui remediu împotriva legisla?iei na?ionale, or, altfel Curtea ar impune Statelor Contractante cerin?a de a încorpora Conven?ia (a se vedea Ostrovar v. Moldova, nr. 35207/03, § 113, 13 septembrie 2005). Astfel, Curtea nu a constatat violarea art. 13 CEDO combinat cu art. 8 CEDO.

Curtea a acordat EUR 3,500 cu titlu de costuri ?i cheltuieli. Compensa?ii cu titlu de daune materiale ?i morale nu au fost solicitate.