27 01 2009

La 27 ianuarie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunţat hotărârea Cebotari şi alţii c. Moldovei (cererile nr. 37763/04, 37712/04, 35247/04, 35178/04 şi 34350/04).

În această cauză, reclamanţii, dl Nicolai CEBOTARI, dl Nicolai GORBATÎI, dna Zinaida CURGANOV, dl Ion NEDIN şi dl Petru ANIN, erau angajaţii unei companii private şi erau îndreptăţiţi la plata unor indemnizaţii de invaliditate. Deoarece compania a încetat să le achite indemnizaţiile în 1998, reclamanţii au iniţiat o acţiune judiciară împotriva acesteia.

La 23 octombrie 2001, Judecătoria sectorului Botanica a obligat compania să achite reclamanţilor indemnizaţiile pentru perioada 1 aprilie 2000 – 1 noiembrie 2001, după cum urmează: dlui  Cebotari - MDL 9,507 (EUR 823 ); dlui Gorbatii - MDL 6,245.4 (EUR 541); dnei Curganov - MDL 6,320.33 (EUR 548); dlui Nedin - MDL 6,345.61 (EUR 550) şi dlui Anin - MDL 8,123.61 (EUR 550). Instanţa a mai obligat compania să calculeze periodic şi să achite reclamanţilor indemnizaţii pe toată durata vieţii acestora. Această hotărâre a fost menţinută prin decizia Tribunalului Chişinău din 8 mai 2002 şi prin decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova din 13 iunie 2002.

Titlurile executorii au fost expediate executorului judecătoresc la 5 ianuarie 2002.

La 5 februarie 2002 şi la 13 august 2002, executorul judecătoresc a aplicat sechestru pe anumite proprietăţi imobile ale companiei şi le-a scos la licitaţie. Deoarece, potrivit registrului cadastral, aceste proprietăţi aparţineau unor companii terţe, vânzarea prin licitaţie a fost anulată în ambele cazuri de către instanţele de judecată.

La 5 septembrie 2003, compania a devenit subiect al procedurilor de insolvabilitate şi toate procedurile de executare împotriva ei au fost suspendate.

În 2004, reclamanţii au iniţiat o acţiune judiciară împotriva executorului judecătoresc, invocând faptul că toate măsurile luate în vederea executării hotărârii în favoarea lor au fost ineficiente. La 11 martie 2004, Judecătoria Botanica a admis cererea reclamanţilor.

Potrivit informaţiei furnizate de către Departamentul Tehnologii Informaţionale, compania deţinea în proprietate 3 camioane. Deşi, la 25 decembrie 2004, Judecătoria Botanica a ordonat poliţiei rutiere să găsească şi să aplice sechestru pe aceste camioane, decizia a rămas fără niciun rezultat.

În mai 2005, executorul a aplicat sechestru pe 49 % acţiuni care aparţinea companiei în cadrul unei companii terţe, precum şi pe anumite bunuri ale companiei. Executorul a solicitat în iunie şi august 2005 Institutului Republican pentru Expertize Judiciare şi Criminalistice să evalueze acţiunile şi bunurile sechestrate. Institutul a refuzat pe motiv că nu a fost plătit pentru evaluare. La 5 aprilie 2006, o companie privată a evaluat bunurile companiei la MDL 582,422 (EUR 36,780), iar în privinţa acţiunilor a răspuns că nu are personal calificat pentru aceasta.

De câteva ori, executorul a solicitat creditorilor companiei, inclusiv reclamanţilor, să plătească sumele necesare pentru plasarea anunţului despre licitaţie. Licitaţia din 7 iunie 2006 a eşuat, deoarece nu au fost cumpărători.

La 8 decembrie 2006, executorul a achitat dlui Gorbatii - MDL 1,419.43 (EUR 81), dnei Curganov -  MDL 1,409.42 (EUR 80) şi dlui  Nedin - MDL 1,442.20 (EUR 82). La 16 februarie 2008, executorul a adoptat o decizie prin care se dispunea achitarea următoarelor sume: MDL 821.32 (EUR 50) dlui Cebotari; MDL 528.43 (EUR 32) dlui  Gorbatii; MDL 524.70 (EUR 32) dnei Curganov; MDL 536.91 (EUR 33) dlui Nedin; and MDL 687.35 (EUR 42) dlui  Anin. La 18 martie 2008, dl Gorbatii şi dl Nedin au primit MDL 1,947.86 (EUR 115) şi, respectiv, MDL 1,979.11 (EUR 117).

Hotărârea din 23 octombrie 2001 în favoarea reclamanţilor nu a fost executată pe deplin până la această dată.

În faţa Curţii, reclamanţii au invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii) în urma neexecutării depline a hotărârii judecătoreşti din 23 octombrie 2001.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 6 § 1 CEDO şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti din 23 octombrie 2001.

Curtea a considerat că perioada care trebuie luată în consideraţie începe la 13 iunie 2002, când hotărârea judecătorească în favoarea reclamanţilor a devenit definitivă, şi continuă până la această dată, constituind astfel 6 ani şi 6 luni.

Curtea a reamintit că executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de orice instanţă trebuie privită ca o parte integrantă a „procesului” în sensul art. 6 (a se vedea Hornsby v. Greece, hotărâre din 19 martie 1997, § 40). Totuşi, dreptul de „acces la o instanţă de judecată” nu impune statului obligaţia de a executa orice hotărâre cu caracter civil fără a ţine cont de circumstanţele speciale ale cauzei (Sanglier v. France, § 39, 27 mai 2003). Curtea a notat că responsabilitatea statului în privinţa executării unei hotărâri împotriva unei companii private nu se extinde mai departe decât implicarea organelor de stat pentru procedurile de executare (a se vedea Fuklev v. Ukraine, § 67 şi §§ 90-91, 7 iunie 2005). Totuşi, atunci când autorităţile sunt obligate să acţioneze pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti şi nu o fac, inacţiunea lor poate angaja responsabilitatea statului în temeiul articolului 6 § 1 al Convenţiei (Scollo v. Italy, hotărâre din 28 septembrie 1995, § 44).

În primul rând, Curtea a notat că compania a constituit subiect al procedurilor de insolvabilitate la 5 septembrie 2003 şi că, între 13 iunie 2002 şi 11 martie 2004, executorul judecătoresc nu a întreprins măsuri în vederea executării hotărârii, după cum a fost stabilit prin hotărârea Judecătoriei Botanica la 11 martie 2004.

În al doilea rând, Curtea a notat că executorul judecătoresc nu a întreprins măsuri rezonabile în vederea executării hotărârii în favoarea reclamanţilor atunci când a scos la licitaţie proprietatea imobilă a companiei. Executorul avea acces la registrul cadastral şi putea verifica mai întâi dacă proprietatea imobilă pe care a scos-o la licitaţie aparţinea companiei, în acest fel evitând anularea licitaţiilor de către terţe părţi.

În al treilea rând, Curtea a notat că măsurile adoptate de instanţele de judecată în vederea căutării şi sechestrării automobilelor aparţinând companiei au rămas ineficiente până la această dată.

În al patrulea rând, Guvernul nu a argumentat întârzierea la sechestrarea acţiunilor şi a bunurilor companiei din cadrul terţei companii, precum şi durata evaluării acelor acţiuni şi bunuri.

Reclamanţii nu au plătit pentru evaluarea acţiunilor şi bunurilor companiei şi nici nu au achitat costul anunţurilor privind licitaţia. În acest sens, Curtea a menţionat că impunerea obligaţiei de a achita cheltuieli în vederea executării hotărârii constituie o restricţie de natură pur financiară. Compania datora diferite sume diferitor persoane, precum şi autorităţilor de stat. Guvernul nu a demonstrat că autorităţile de stat, care erau de asemenea creditori ai companiei, au plătit partea lor de cheltuieli legate de executare şi că unicul motiv pentru care licitaţia nu a putut fi organizată a fost neachitarea de către reclamanţi a cheltuielilor pentru anunţarea licitaţiei. Curtea a considerat că, prin deplasarea responsabilităţii către reclamanţi de a suporta o parte din cheltuielile legate de procedura de executare, statul a încercat să evite obligaţiile sale pozitive de organizare a unui sistem eficient de executare a hotărârilor judecătoreşti.

În plus, compania a mai fost obligată prin hotărârea din 23 octombrie 2001 să calculeze periodic şi să achite reclamanţilor indemnizaţii pe toată durata vieţii acestora. Guvernul nu a prezentat nicio probă care ar demonstra că executorul s-a conformat cu această parte a hotărârii şi dacă cel puţin a calculat suma indemnizaţiilor reclamanţilor.

Curtea a decis că statul trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, executarea hotărârii din 23 octombrie 2001. În plus, Curtea a acordat câte EUR 2,000 fiecărui dintre reclamanţi (în total, EUR 10,000) cu titlu de prejudicii morale.

Dl Nicolai CEBOTARI a fost reprezentat în faţa Curţii de către dl Corneliu MORARU.