14 01 2009

În decembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a decis de a comunica Guvernului Republicii Moldova cererile Leancă c. Moldovei (cererea nr. 26627/06), Deli c. Moldovei (cererea nr. 42010/06) şi Arseniev c. Moldovei (cererea nr. 10620/06).

***

În cauza Leancă c. Moldovei, reclamanta, Natalia LEANCĂ, a luat parte la examenul de calificare pentru admiterea în profesia de avocat la 27 mai 2004 şi a obţinut 6.3 puncte din totalul de 10. La 29 aprilie 2005, reclamanta a solicitat un certificat de confirmare a rezultatului examenului, care i-a fost eliberat la 3 mai 2005. În aceeaşi zi, reclamanta a cerut Comisiei de licenţiere („Comisia”) şi Ministerului Justiţiei („MInisterul”) să-i elibereze o copie a Deciziei de refuz de admitere în profesia de avocat („Decizia”).

Deoarece reclamanta nu a primit niciun răspuns, ea a iniţiat proceduri judiciare împotriva Ministerului, solicitând eliberarea Deciziei. La 8 septembrie 2005, Curtea de Apel Chişinău a satisfăcut pretenţiile reclamantei şi a obligat Ministerul să-i elibereze Decizia. În recurs, Ministerul a argumentat prin faptul că nici el şi nici Comisia nu au adoptat vreo Decizie prin care să refuze accesul la profesia de avocat şi că certificatul eliberat reclamantei, care constituia un extras din procesul-verbal al şedinţei Comisiei, era unicul document care putea fi eliberat în asemenea cazuri. La 14 decembrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut hotărârea instanţei inferioare, referindu-se la dreptul reclamantei de a contesta în instanţele de judecată Decizia, şi nu alte documente emise de către Comisie.

La 19 ianuarie 2006, reclamanta a prezentat o copie a deciziei judecătoreşti Departamentului de Executare a Deciziilor Judiciare, solicitând executarea acesteia. La 7 februarie 2006, Comisia a informat reclamanta că rezultatele şedinţei sale au fost făcute publice şi că numele persoanelor care au fost admise în profesia de avocat, de asemenea, au fost făcute publice. Ulterior, la 5 mai 2006, Ministerul a informat Departamentul de Executare că Comisia nu era afiliată cu Ministerul, care doar îi oferea suport de secretariat în activitatea sa.

Pretenţii

1. Reclamanta s-a plâns, în temeiul art. 6 § 1 CEDO, că a fost încălcat dreptul său de acces la o instanţă de judecată prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive în favoarea sa.

2. Reclamanta s-a mai plâns, în temeiul aceluiaşi articol, că a fost încălcat dreptul său de acces la o instanţă de judecată în urma refuzului de a-i elibera Decizia Comisiei de licenţiere, care putea fi contestată în instanţele de judecată.

Întrebările Curţii adresate părţilor:

1. A fost oare art. 6 aplicabil în această cauză? Dacă da, neexecutarea hotărârii judecătoreşti din 8 septembrie 2005 a fost compatibilă cu cerinţele art. 6 § 1 CEDO?

2. Omisiunea de a elibera reclamantei decizia pe care ea a solicitat-o a dus oare la încălcarea dreptului ei de acces la o instanţă de judecată, în sensul art. 6 CEDO?

***

În cauza Deli c. Moldovei, reclamantul, Teodor DELI, era reprezentatul unui client al său în cadrul unui proces civil la Judecătoria Ciocana. Reclamantul a pretins că, în cadrul şedinţei de judecată din 15 iunie 2006, el a obiectat împotriva intimidării clientului său de către judecătorul B., care a strigat la clientul reclamantului şi l-a ameninţat. Ca răspuns, judecătorul l-a ameninţat pe reclamant că-l va da afară sau chiar că-l va trimite la închisoare. După ce reclamantul a recuzat judecătorul, acesta din urma a dictat grefierului pentru procesul-verbal al şedinţei de judecată că, în urma comportamentului inadecvat al reprezentantului reclamantului [reclamantul], instanţa l-a amendat potrivit art. 200/7 al Codului cu privire la contravenţiile administrative la plata a 10 u.c., adică MDL 200 (echivalentul a EUR 12 la acel moment).

La 19 iunie 2006, reclamantul a cerut o copie a procesului-verbal al şedinţei. La 23 iunie 2006, el a prezentat Judecătoriei Ciocana observaţiile sale asupra procesului-verbal, şi anume lipsa înscrierii despre invitaţia lui adresată judecătorului de a nu striga la clientul său şi de a nu-l intimida; lipsa declarării recuzării judecătorului făcută de către reclamant în urma intimidării lui de către judecător; precum şi că decizia de a-l amenda pe reclamant care a fost notată în procesul-verbal nu a fost pronunţată în mod public, ci a fost dictată grefierului. Potrivit reclamantului, el nu a primit vreun răspuns la observaţiile sale şi nici nu a văzut vreo încheiere judecătorească în acest sens.

De asemenea, la 23 iunie 2006, reclamantul a depus o cerere de recurs la Judecătoria Ciocana, pe care instanţa a transmis-o împreună cu dosarul la Curtea de Apel Chişinău. Totuşi, Judecătoria Ciocana nu a anexat observaţiile reclamantului la procesul-verbal al şedinţei de judecată, şi nici vreun răspuns la acestea. La 6 iulie 2006, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul reclamantului, menţinând hotărârea instanţei inferioare. Instanţa a notat că reclamantul a fost citat pentru şedinţa de judecată, dar nu s-a prezentat.

Pretenţii

1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 6 CEDO, că judecătorul care l-a sancţionat pentru manifestarea lipsei de respect faţă de judecată era imparţial.

2. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul aceluiaşi articol, că lui nu i s-a oferit oportunitatea de a-şi apăra cauza în faţa Curţii de Apel Chişinău, deoarece el nu a primit citaţie pentru şedinţa de judecată din 6 iulie 2006.

3. El s-a mai plâns, în temeiul aceluiaşi articol, că Curtea de Apel Chişinău a emis o hotărâre nemotivată.

4. Reclamantul a invocat violarea art. 7 CEDO, deoarece a fost pedepsit de 2 ori pentru aceeaşi faptă, o dată fiind sancţionat şi altă dată fiind amendat.

5. Reclamantul a mai pretins, fără a da detalii, violarea art. 1, 13, 14 CEDO şi a art. 4 al Protocolului nr. 7 CEDO.

Întrebările Curţii adresate părţilor:

1. A fost oare aplicabil procedurilor îndreptate împotriva reclamantului art. 6 § 1 CEDO sub aspectul său penal? Dacă da, a fost oare imparţială Judecătoria Ciocana la judecarea cauzei privind manifestarea lipsei de respect faţă de judecată, după cum este cerut de acest articol (a se vedea Kyprianou v. Cyprus [GC], no. 73797/01, ECHR 2005‑XIII)?

2. Instanţele naţionale au adus motive suficiente în hotărârile lor, potrivit cerinţelor art. 6 CEDO?

3. A avut oare reclamantul parte de un proces echitabil în sensul art. 6 CEDO? În special, a fost el informat şi citat în modul potrivit pentru şedinţa de judecată de la Curtea de Apel Chişinău din 6 iulie 2006?

***

În cauza Arseniev c. Moldovei, reclamantul, Igor ARSENIEV, a fost acuzat de omor şi condamnat, la 24 mai 2004, de către Judecătoria Botanica la 20 ani privaţiune de libertate. Această hotărâre a fost menţinută de Curtea de Apel Chişinău la 27 septembrie 2005.

Reclamantul a depus cerere de recurs la Curtea Supremă de Justiţie. La 21 octombrie 2005, instanţa a informat reclamantul că cererea sa nu era conformă prevederilor legale, şi anume ea nu era dactilografiată şi nu includea copii pentru fiecare parte în proces, contrar prevederilor art. 429 CPP. Reclamantul a invocat că a avut la dispoziţie doar 10 zile pentru a se conforma cu prevederile legale şi că nu a putut dactilografia cererea, deoarece în închisoare nu era maşină de scris. El a prezentat Curţii Supreme de Justiţie cinci copii ale cererii sale de recurs scrise de mână. În plus, în acea perioadă, reclamantul a pretins că a fost într-o grevă de foame şi, ca rezultat, a pierdut 10 kg.

La 14 decembrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a declarat inadmisibil recursul reclamantului, ca nefiind conform cerinţelor cu privire la formă şi conţinut, deoarece cererea nu era dactilografiată, după cum era prevăzut de art. 429 şi 430 CPP. La 24 februarie 2006, Parlamentul a modificat art. 429 (1) CPP şi a exclus cerinţa ca cererea de recurs să fie dactilografiată. La 7 aprilie 2006, Curtea de Apel Chişinău a respins cererea reclamantului de obligare a autorităţilor penitenciarului să-i asigure accesul la maşină de tipărit şi copiator, notând modificările legale intervenite privind forma cererii de recurs.

Reclamantul a iniţiat o serie de proceduri judiciare civile împotriva autorităţilor şi a unor persoane private, dar instanţele nu i-au examinat cererile din cauză că el nu a achitat taxa de stat.

Pretenţii

1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 3 CEDO, că greva sa de foame şi pierderea greutăţii corporale, precum şi condiţiile de detenţie, constituie tratament inuman.

2. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul art. 13 CEDO, că el nu putea, în condiţiile penitenciarului, să se conformeze cu cerinţele depunerii cererii de recurs la Curtea Supremă de Justiţie, adică în formă dactilografiată şi într-un număr de copii egal cu cel al părţilor în proces.

3. Reclamantul a pretins că refuzul de a examina cererile sale de către instanţele de judecată constiuie o încălcare a drepturilor sale garantate de art. 14 CEDO, deoarece el a fost discriminat pe motive de proprietate şi naţionalitate.

Întrebările Curţii adresate părţilor:

1. Refuzul Curţii Supreme de Justiţie de a examina recursul reclamantului împotriva condamnării sale din 27 septembrie 2005, deoarece el nu a depus cererea în formă dactilografiată, este oare o încălcare a dreptului său de acces la o instanţă de judecată, garantat de art. 6 § 1 CEDO?

2. A fost oare încălcat dreptul reclamantului de acces la o instanţă de judecată, garantat de art. 6 § 1 CEDO, în urma refuzurilor instanţelor de judecată de examinare a cererilor sale civile pe motiv că reclamantul nu a achitat taxa de stat?