23 12 2008

În noiembrie 2008, CtEDO a pronunţat deciziile Lozinschi şi Rujavniţa c. Moldovei (cererile nr. 33052/05 şi 31504/05), Aroma Floris c. Moldovei (cererea nr. 25058/04), Blidari c. Moldovei (cererea nr. 2604/05), Harovschi c. Moldovei (cererea nr. 33852/04) şi Jutov c. Moldovei (cererea nr. 2275/05).

***

În cauza Lozinschi şi Rujavniţa c. Moldovei, reclamanţii, Victor LOZINSCHI şi Maria RUJAVNIŢA, erau beneficiarii unei hotărâri judecătoreşti irevocabile din 9 octombrie 2002, prin care Judecătoria sectorului Centru a obligat Ministerul Afacerilor Interne („Ministerul”) să plătească dlui Lozinschi USD 1,715 (MDL 23,287.52 la acel moment) cu titlu de prejudiciu material şi MDL 6,500 (EUR 488 la acel moment) cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică, iar dnei Rujavniţa - USD 1,445 (MDL 19,617.03 la acel moment) cu titlu de prejudiciu material şi MDL 5,000 (EUR 376 la acel moment) cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică.

După ce cererea reclamanţilor a fost comunicată Guvernului, la 5 decembrie 2007, acesta a informat Curtea că, la 5 decembrie 2005 şi la 2 martie 2006, dlui Lozinschi i-au fost achitaţi MDL 2,000 (EUR 133) şi, respectiv, MDL 26,079.70 (EUR 1,684), ceea ce reprezenta sumele acordate prin hotărârea judecătorească din 9 octombrie 2002. De asemenea, Guvernul a informat Curtea că, la 11 noiembrie 2005 şi la 2 martie 2006, dnei Rujavniţa i-au fost achitaţi MDL 2,000 (EUR 134) şi, respectiv, MDL 21,187.20 (EUR 1,368), ceea ce reprezenta sumele acordate prin hotărârea judecătorească din 9 octombrie 2002.

În continuare, Guvernul a informat Curtea că, după ce au primit aceste sume, reclamanţii au iniţiat proceduri judiciare separate împotriva Ministerului, solicitând compensaţii pentru imposibilitatea de a se folosi de banii lor între octombrie 2002 şi martie 2006. Printr-o hotărâre irevocabilă din 6 aprilie 2007, Judecătoria Centru a dispus ca Ministerul să achite dlui Lozinschi MDL 10,889.88 (EUR 652), iar, prin decizia Curţii de Apel din 12 decembrie 2006, dnei Rujavniţa i-au fost acordaţi MDL 8,976 (EUR 519). La 21 august 2007, reclamanţii au primit sumele acordate prin hotărârile judecătoreşti.

În faţa Curţii, reclamanţii au pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti irevocabile în favoarea lor din 9 octombrie 2002.

Curtea a notat că, la 13 decembrie 2007, reprezentantul reclamanţilor a informat Curtea doar despre executarea din martie 2006 a hotărârii judecătoreşti din 9 octombrie 2002. La 27 mai 2008, Guvernul a afirmat că reclamanţii au acţionat mala fides atunci când au informat Curtea doar despre executarea hotărârii din 9 octombrie 2002, deşi la data prezentării acestei informaţii, reclamanţilor li se plătise deja compensaţia pentru executarea tardivă a hotărârii judecătoreşti.

La 5 august 2008, reclamanţii au afirmat că ei au informat Curtea despre achitarea sumelor datorate şi au solicitat acordarea în favoarea fiecărui dintre ei a câte EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit în urma executării tardive a hotărârii din 9 octombrie 2002.

Curtea a reamintit că, potrivit art. 47 § 6 al Regulamentului Curţii, reclamanţii trebuie să o informeze despre orice fapt pertinent privitor la examinarea cererii. O cerere poate fi respinsă ca abuzivă potrivit art. 35 § 3 CEDO, printre altele, pe motivul că a fost bazată cu bună ştiinţă pe fapte false. Informaţia incompletă şi, prin urmare, eronată poate să constituie un abuz al dreptului la depunerea cererii, în special, dacă informaţia respectivă se referă la esenţa cauzei şi nu este oferită o explicaţie suficientă pentru omisiunea de a dezvălui această informaţie. În circumstanţele acestei cauze, reclamanţii, care au avut un reprezentant legal în procedurile în faţa Curţii, nu au prezentat vreo explicaţie plauzibilă pentru omisiunea de a informa Curtea despre faptul că au iniţiat proceduri pentru compensarea sumelor acordate prin hotărârea din 9 octombrie 2002 şi au omis să informeze Curtea că, în august 2007, le-au fost plătite compensaţii pentru executarea tardivă a acestei hotărâre. Luând în consideraţie importanţa acestei informaţii pentru examinarea acestei cauze, Curtea a constatat că comportamentul reclamanţilor a fost contrar scopului dreptului la cereri individuale, după cum acesta este prevăzut de art. 34 CEDO. Curtea a declarat inadmisibile cererile reclamanţilor potrivit art. 35 §§ 3 şi 4 CEDO şi le-a respins ca fiind un abuz al dreptului la prezentarea cererii.

În faţa Curţii, reclamanţii au fost reprezentaţi de către dl Ivan MOSCAL, avocat din Chişinău.

***

În cauza Aroma Floris c. Moldovei, reclamantul este o companie înregistrată în Letonia. La 5 ianuarie 2004, Curtea de Apel Economică a emis o ordonanţă judecătorească potrivit căreia o companie terţă („compania”) (o corporaţie în care statul deţine 100% de acţiuni) urma să plătească companiei reclamante USD 885,058.8.

La o dată nespecificată, compania debitoare a solicitat Curţii de Apel Economice să efectueze plăţi în rate. La 19 februarie 2004, compania reclamantă şi compania debitoare au ajuns la un acord potrivit căruia achitarea urma să aibă loc în 7 rate, termenul limită fiind 20 aprilie 2004. La aceeaşi dată, Curtea de Apel Economică a obligat compania debitoare să se conformeze ordonanţei judecătoreşti din 5 ianuarie 2004 potrivit graficului de achitare şi a emis un titlu executoriu.

La 25 şi 27 februarie 2004, compania debitoare a plătit companiei reclamante USD 13,079.69 şi, respectiv, USD 100,000.

La 5 noiembrie 2004, compania debitoare a depus la Judecătoria Economică o cerere de revizuire a ordonanţei judecătoreşti din 10 februarie 2005. La 31 martie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a respins apelul companiei.

La 21 aprilie 2005, compania a depus la Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie o cerere de revizuire împotriva deciziei din 31 martie 2005. La 19 mai 2005, Colegiul economic al Curţii Supreme de Justiţie a admis cererea de revizuire, a casat hotărârile din 10 februarie 2005 şi 31 martie 2005, a admis cererea de revizuire din 5 noiembrie 2004 şi a casat ordonanţa judecătorească din 5 ianuarie 2004.

După ce cererea compania reclamantei a fost comunicată de către Curte Guvernului, Agentul guvernamental a solicitat Procuraturii Generale înaintarea unei cereri de revizuire la Curtea Supremă de Justiţie privind casarea deciziei sale din 19 mai 2005. La 19 martie 2008, Procurorul General a depus o cerere de revizuire, invocând art. 449 § 1 (j) CPC. La 15 mai 2008, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de revizuire, constatând că a avut loc încălcarea drepturilor companiei reclamante prevăzute de art. 6 § 1 CEDO şi de art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO în urma neexecutării ordonanţei judecătoreşti din 5 noiembrie 2005 şi a casării sale ulterioare la 19 mai 2005. Instanţa a acordat companiei reclamante USD 771,979.11, ceea ce reprezenta suma acordată prin ordonanţa judecătorească, EUR 404,797.11 cu titlu de prejudiciu material suferit în rezultatul imposibilităţii de a se folosi de banii săi, EUR 2,500 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 800 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

În faţa Curţii, compania reclamantă a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii) în urma neexecutării ordonanţelor judecătoreşti din 5 ianuarie 2004 şi 19 februarie 2004. La 28 iunie 2005, compania reclamantă s-a plâns, prin prisma art. 6 § 1 CEDO, al art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO şi al art. 13 CEDO (dreptul la un recurs efectiv), că drepturile sale au fost încălcate în urma abuzului de procedurile de revizuire (această cerere a fost înregistrată de către Curte ca o cauză separată).

La 22 septembrie 2208, Guvernul a informat Curtea că, la 19 septembrie 2008, companiei reclamante i-a fost plătită suma acordată prin hotărârea din 15 mai 2008, solicitând scoaterea cererii de pe rol.

La 24 septembrie 2008, compania reclamantă a informat Curtea că suma datorată i-a fost plătită şi a solicitat scoaterea cererii sale de pe rol.

Având în vedere art. 37 § 1 (a) şi (b) CEDO şi faptul că reclamantul a primit o compensaţie adecvată la nivel naţional, Curtea a notat că reclamantul nu mai doreşte sa-şi menţină cererea. Potrivit art. 37 § 1 in fine CEDO, Curtea nu a găsit niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind-o de pe rolul său.

În faţa Curţii, compania reclamantă a fost reprezentată de către dl Alexandru TĂNASE, avocat din Chişinău.

***

În cauza Blidari c. Moldovei, reclamantul, Maxim BLIDARI, era beneficiarul a 2 hotărâri judecătoreşti irevocabile adoptate de către Judecătoria sectorului Ciocana din 7 noiembrie 2002 şi 5 noiembrie 2003, prin care angajatorul reclamantului era obligat să-l restabilească la locul de muncă şi să-i achite MDL 1,453 (EUR 112) şi, respectiv, MDL 2,848 (EUR 180).

Deoarece angajatorul reclamantului nu executa hotărârile judecătoreşti, reclamantul s-a adresat Departamentului de Executare a Deciziilor Judiciare („DEDJ”). La 14 iunie 2004, DEDJ a invitat reclamantul să ridice sumele acordate prin cele 2 hotărâri judecătoreşti, fără a se referi la restabilirea la locul de muncă. Reclamantul a comunicat numărul contului bancar la care urmau sa fie transferaţi banii. Potrivit reclamantului, banii nu au fost transferaţi.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), în urma neexecutării hotărârilor judecătoreşti irevocabile în favoarea sa.

La 10 februarie 2007, Curtea a primit observaţiile Guvernului, pe care le-a expediat reclamantului. Acesta a fost invitat să prezinte comentariile sale în scris până la 10 aprilie 2007, dar, la cererea reprezentantului reclamantului, a extins acest termen până la 7 mai 2007.

La 21 mai 2007, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că el nu-l mai reprezintă pe reclamant în procedurile în faţa Curţii, deoarece clientul său nu i-a prezentat anumite documente relevante. La 12 iunie 2007, Curtea a expediat reclamantului răspunsul fostului său reprezentant, precum şi observaţiile Guvernului şi a extins, cu titlu de excepţie, termenul limită pentru depunerea observaţiilor până la 24 iulie 2007. Curtea nu a primit niciun răspuns. Reclamantul nu a răspuns nici la scrisoarea Curţii din 13 august 2007, prin care el era avertizat că Curtea ar putea scoate cererea sa de pe rol.

În lumina celor de mai sus, potrivit art. 37 § 1 (a) CEDO, Curtea a considerat că reclamantul nu doreşte examinarea în continuare a cererii şi nu a găsit niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii, radiind-o de pe rolul său.

***

În cauza Harovschi c. Moldovei, reclamantul, Victor HAROVSCHI, a lucrat în cadrul unei organizaţii neguvernamentale în 2002 şi 2003. În mai 2003, el a fost concediat pe motiv că nu şi-a exercitat corespunzător funcţiile şi a încălcat disciplina muncii.

Reclamantul a iniţiat proceduri judiciare împotriva angajatorului, solicitând restabilirea sa la locul de muncă, eliberarea carnetului de muncă, achitarea salariului pentru perioada reţinerii carnetului de muncă ş.a. Pretenţiile reclamantului au fost respinse la 30 octombrie 2003 de către Judecătoria Râşcani, la 24 decembrie 2003 de către Curtea de Apel Chişinău şi la 12 mai 2004 de către Curtea Supremă de Justiţie. Instanţele au constatat că dl Harovschi a fost concediat în mod legal, că el nu a prezentat carnetul de muncă angajatorului şi că salariul i-a fost achitat pe deplin.

La 6 octombrie 2006, cererea reclamantului a fost comunicată de către Curte Guvernului. În urma cererii reclamantului, la 5 ianuarie 2007, Curtea Supremă de Justiţie a dispus reexaminarea cauzei. La 28 februarie 2008, Curtea de Apel Chişinău a admis parţial pretenţiile reclamantului, acordându-i MDL 752.22 şi obligând angajatorul să-i elibereze un carnet de muncă de tip nou. La 6 iunie 2008, Curtea Supremă de Justiţie, fără a cita părţile, a declarat recursul reclamantului ca fiind inadmisibil.

În faţa Curţii, reclamantul a pretins violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) pe motiv de diverse violări procedurale şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii) pe motiv că nu i-au fost acordaţi banii la care el avea dreptul potrivit legii.

În ceea ce priveşte pretenţia referitor la violarea art. 6 CEDO, Curtea a notat că toate hotărârile judecătoreşti din procedura iniţială au fost casate şi că cauza a fost reexaminată în întregime în cadrul unor proceduri noi. Curtea a considerat că, dacă au existat careva neajunsuri în procedurile iniţiale, acestea au fost remediate în cadrul noilor proceduri, iar instanţele de judecată au motivat suficient hotărârile lor. Referitor la pretenţia privind omisiunea Curţii Supreme de Justiţie de a cita părţile la şedinţa de judecată din 6 iunie 2008, Curtea a notat că art. 440 CPC prevede expres că determinarea admisibilităţii cererii de recurs se face fără citarea părţilor, prin urmare, acest capăt de cerere nu constituie o violare a art. 6 § 1 CEDO. Cu referinţă la pretenţia reclamantului potrivit căreia instanţele de judecată naţionale nu au aplicat corect legea, Curtea a considerat că dosarul naţional nu conţine informaţie care ar sugera că hotărârile judecătoreşti sunt în mod vădit arbitrare sau insuficient motivate. Prin urmare, Curtea a respins pretenţiile reclamantului în temeiul art. 6 CEDO ca fiind în mod vădit nefondate, potrivit art. 35 §§ 3 şi 4 CEDO.

În ceea ce priveşte pretenţia referitor la violarea art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO, Curtea a notat că cererea reclamantului de achitare a salariului său în urma concedierii depindea de constatările instanţelor de judecată naţionale. Deoarece instanţele au constatat că concedierea a fost legală, reclamantul nu avea un „bun” în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 şi nici o „speranţă legitimă” de a-i fi achitat salariul sau alte sume. Prin urmare, Curtea a respins pretenţia reclamantului în temeiul art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO ca fiind în mod vădit nefondată, potrivit art. 35 §§ 3 şi 4 CEDO.

***

În cauza Jutov c. Moldovei, reclamantul, Mihail JUTOV, era beneficiarul unei hotărâri judecătoreşti din 17 mai 1994, prin care Judecătoria sectorului Şoldăneşti a obligat un colhoz să plătească reclamantului MDL 3,876.45 (EUR 950) pentru funeraliile fiicei sale, care a decedat în urma unui accident rutier provocat de un tractor al colhozului. Hotărârea din 17 mai 1994 nu a fost executată până în prezent.

În faţa Curţii, reclamantul a invocat violarea art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil) şi a art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO (protecţia proprietăţii), în urma neexecutării hotărârii judecătoreşti irevocabile în favoarea sa din 17 mai 1994. Reclamantul a mai pretins, în temeiul art. 2 CEDO (dreptul la viaţă), că statul era responsabil de moartea fiicei sale.

Printr-o scrisoare din 27 ianuarie 2007, Curtea a expediat reclamantului observaţiile Guvernului şi l-a invitat să prezinte comentariile sale în scris până la 20 martie 2007. Printr-o scrisoare din 8 august 2008, expediată prin poştă recomandată, reclamantul a fost notificat că perioada pentru depunerea observaţiilor sale a expirat şi că el nu a cerut prelungirea termenului. Reclamantul a fost avertizat că Curtea ar putea scoate cererea sa de pe rol. La 8 octombrie 2008, scrisoarea s-a întors cu menţiunea „nu a fost ridicată”.

Curtea a considerat că, în aceste circumstanţe, reclamantul pare să nu mai dorească examinarea în continuare a cererii şi nu a găsit niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine CEDO), radiind-o de pe rolul său.