05 12 2008

La 29 octombrie şi 7 noiembrie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a decis de a comunica Guvernului Republicii Moldova cererile Anuşca c. Moldovei (cererea nr. 24034/07) şi, respectiv, Railean c. Moldovei (cererea nr. 23401/04).

***

În cauza Anuşca c. Moldovei, I.A., fiul reclamantei Liuba ANUŞCA, a fost găsit mort, la 5 octombrie 2004, pe perioada executării ultimei luni a serviciului militar obligatoriu. La 13 mai 2006, procurorul militar a decis de a înceta urmărirea penală în acest caz, considerând că I.A. s-a sinucis.

La 13 noiembrie 2006, reclamanta a contestat în instanţa de judecată ordonanţa de încetare a urmăririi penale, aparent pe motiv că ea considera că fiul său a fost omorât. La 20 noiembrie 2006, Judecătoria Bălţi a constatat că drepturile reclamantei au fost serios încălcate pe perioada urmăririi penale, şi anume ea nu a fost recunoscută în calitate de reprezentant al victimei, după cum era cerut de lege, ceea ce nu i-a permis de a avea acces la materialele dosarului, de a recuza ofiţerul de urmărire penală şi de a contesta ordonanţele adoptate de acesta. Mai mult ca atât, expertiza judiciară efectuată la 6 octombrie 2004 menţiona că au fost făcute fotografii ale cadavrului, care însă lipseau din dosar.

Se pare că, în urma plângerilor reclamantei, la o dată nespecificată, procuratura a reluat urmărirea penală. În răspuns la o scrisoare din partea unui deputat din Parlament, la 31 mai 2007, Procuratura Generală a afirmat că procurorii nu au întreprins toată măsurile necesare de urmărire penală şi au adoptat o hotărâre prematură de încetare a urmăririi penale. La 16 ianuarie 2008, Procuratura Generală a expediat o scrisoare similară reclamantei, adăugând că dosarul se află la controlul Procuraturii şi că reclamanta va fi informată despre evoluţia urmăririi penale.

Potrivit reclamantei, ei i s-a spus verbal că ea a fost recunoscută în calitate de reprezentant al victimei. Cu toate acestea, ea nu a primit nicio confirmare în scris despre aceasta. Ea a adăugat că nu a avut acces la materialele dosarului şi că nu cunoaşte cauza decesului fiului său.

Pretenţii

Reclamanta s-a plâns, în temeiul art. 6 CEDO, de diverse deficienţe ale urmăririi penale în cauza decesului fiului său.   

Întrebarea Curţii adresată părţilor:

A corespuns oare urmărirea penală în privinţa morţii fiului reclamantei cerinţelor impuse de art. 2 CEDO? În special, a fost oare efectuată urmărirea penală în mod prompt şi fără deficienţe capabile de subminare a capacităţilor autorităţilor la stabilirea cauzei decesului fiului victimei şi la identificarea vinovatului sau vinovaţilor de comiterea infracţiunii (a se vedea Hasan Çalışkan and Others v. Turkey, nr. 13094/02, § 51 şi urm., 27 mai 2008)?

***

În cauza Railean c. Moldovei, reclamantul, Mihail RAILEAN, este un cetăţean ucrainean. Fiul reclamantului a fost accidentat de un automobil şi câteva ore mai târziu a decedat la spital. Şoferul a fugit de la locul accidentului. O urmărire penală a fost iniţiată într-aceeaşi zi, dar a fost încetată la 14 noiembrie 2001, pe motiv că era imposibil de a identifica şoferul. Automobilul aparţinea unui ofiţer de poliţie din Chişinău. Potrivit reclamantului, nu a fost efectuată o urmărire penală în vederea verificării veridicităţii declaraţiilor ofiţerului de poliţie precum că automobilul său ar fi fost furat înainte de accident.

La 29 noiembrie 2002, Ministerul Afacerilor Interne al Moldovei a informat reclamantul că, în urma efectuării urmăririi penale, a fost stabilită identitatea şoferului şi că dosarul a fost trimis la procuratură pentru cercetări suplimentare. Potrivit scrisorii, urmărirea penală a început la 11 ianuarie 2001. În răspuns la plângerea reclamantului precum că fiul său a fost omorât în vederea obţinerii organelor sale interne, Ministerul l-a informat că autopsia efectuată asupra corpului fiului reclamantului nu a dezvăluit vreo lipsă a organelor interne.

Printr-o scrisoare din 10 octombrie 2004, Procuratura Generală a informat reclamantul că a fost stabilit că urmărirea penală nu a fost efectuată în termen rezonabil şi că ordonanţa privind încetarea urmăririi penale a fost anulată, iar dosarul penal a fost trimis la Procuratura municipiului Chişinău pentru cercetări suplimentare sub controlul Procuraturii Generale.

Într-o scrisoare adresată Procurorului General din august 2004, reclamantul s-a plâns despre faptul că fiul său nu a fost exhumat, după a cerut el anterior, pentru a se verifica prezenţa organelor sale interne. Reclamantul s-a mai plâns de omisiunea de a iniţia o urmărire penală privind pretinsa deturnare a automobilului care l-a lovit pe fiul său, ceea ce l-a lăsat să creadă că aceasta era doar o scuză pentru a nu atrage la răspundere pe poliţistul proprietar al automobilului. În final, reclamantul a afirmat că el nu dispunea de surse financiare de a angaja un avocat din Moldova sau de a veni personal în Moldova şi a solicitat să-i fie expediată în Ucraina o copie a ordonanţei de încetare a urmăririi penale.

Ofiţerul de poliţie care era proprietarul automobilului care l-a lovit pe fiul reclamantului a fost pus sub învinuire. La 23 mai 2007, el a fost achitat de către Judecătoria Botanica pe motiv că nu a fost demonstrat că el a comis infracţiunea, deoarece a fost stabilit că el a vândut automobilul cu câteva săptămâni înainte de accident. Această hotărâre a fost menţinută de Curtea de Apel Chişinău la 26 septembrie 2007.

La 22 noiembrie 2007, procurorul a depus recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie, solicitând condamnarea ofiţerului de poliţie şi referindu-se la probe care demonstrau faptul că acesta conducea automobilul la momentul accidentului. Cazul urma să fie examinat de către Curtea Supremă de Justiţie la 19 februarie 2008. La moment, nu se cunoaşte dacă cazul a fost examinat sau nu la această dată.

Pretenţii

1. Reclamantul s-a plâns, în temeiul art. 2 CEDO, că autorităţile nu au întreprins toate măsurile de investigaţie rezonabile în vederea identificării şi atragerii la răspundere a persoanei care i-a omorât fiul şi că autorităţile nu l-au informat regulat în acest sens.

2. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul art. 6 CEDO, despre omisiunea atragerii la răspundere a persoanei vinovate de moartea fiului său.

3. Reclamantul a prezentat a plângere generală prin prisma art. 1 CEDO, reafirmând, în general, pretenţia sa în temeiul art. 2 CEDO.

Întrebarea Curţii adresată părţilor:

Având în vedere obligaţiile pozitive ale statului care decurg din protecţia dreptului la viaţă, a corespuns oare urmărirea penală efectuată de către autorităţile naţionale în această cauză cu obligaţiile procedurale ce decurg din art. 2 CEDO? În special, a fost oare efectivă urmărirea penală privind moartea fiului reclamantului, după cum este cerut de art. 2 CEDO?